Carevasăzică am fost la Lyon. Am stat într-un hotel oarecare, camera 203. A cărei cartelă am uitat s-o predau joi dimineaţa, m-am trezit cu ea în buzunar în trenul spre Annecy. Da’ am pus-o ieri într-un plic şi le-am trimis-o.
Acu’ 10 minute piuie un telefon în geantă. Iote, îmi zic, cine mi-o trimite mie sms-uri?! Scormonesc prin poşetă – ei poftim, sms pe telefonul de serviciu.
Room 202.
Ba 203 era, îmi zic, iar cartela v-am trimis-o ieri cu Poşta Română, o s-o primiţi cândva.
Thats exactly the roome you stayed in (with me, after discussion) the second night. We made love at the window – nice view, but something is missing…
Greetings from
Pătrăţel
Ăăăăăăă?!
Să vezi că ăsta a dat o şpagă la recepţie ca să capete număru’ de telefon al duduii, numa’ că recepţionera a greşit camera.
Deci te-ntorci din biznistrip. Primeşti chestia asta. Pică în mâna lui sau a ei, după caz. Cine te crede când zici „iubi, am fost cuminte, au greşit ăştia număru’ camerei”?! Ăăă?! Păi să nu bage divorţ?!
diacritica 
asta îi amintește aciddului de un banc din seria Radio Erevan.
I: se poate face dragoste cu fereastra deschisa?
R: da, dar e mai placut cu o femeie!
Cum, Doamne, sa uiti sa predai cartela? 🙂
1. Interesant mod de a-si petrece noptile si-a gasit Patratel… N-o fi dispus sa faca un „schimb de experienta”?
2. Oare CUM s-o fi simtind locatara camerei 202, care probabil asteapta infrigurata mesajul patimas de la partenerul ocazional si acest SMS nu mai vine odata?
3. Cum (Biiip!) a stiut Patratel sa fie PANA SI LA LYON deodata cu diacritica, incat sa se insinueze apoi si in articolele de pe blogul dumisale?
4. Pai daca ciubucul nu-i corespunzator (in cuantum), bineinteles ca se nimereste alt destinatar…
5. In cazul dat, banuitorul partener putea fi usor „impacat”, pur-si-simplu sugerandu-i sa se intereseze la hotel in CE camera statusesi de fapt dumneata – dovada ca fusese gresit destinatarul SMS-ului; da’ CE te-ai fi facut daca fie n-ar fi fost mentionat nr camerei, fie ar fi fost mentionat chiar nr camerei unde CHIAR AI LOCUIT dumneata, expeditorul omitand insa sa mentioneze ca respectivul… „randevu intim” avusese loc in acea camera, dar cu INCA o saptamana in urma…
In plus, nu prea vad CUM sa pice corespondenta MEA in mana altcuiva: daca-mi cauta prin telefon, nu ma mai intereseaza daca se supara sau nu, si nu astept sa fiu EU dat afara, o dau afara EU PE EA! (Telefonul stabil (fix) este al familiei, da’ mobilu’ e-al meu personal – si buzunarele si borseta mea la fel, EXACT ca si mobilul si poseta si buzunarele ei.)
klaus: Lasa, ca nu-i singura (nici prima, nici ultima) „cu capul in nori”…
P.S. Nu ne-ai mentionat UNDE ar trebui (ar fi trebuit?) bagat respectivul divort… (Ce ti-e si cu conotatiile verbelor astora… „Vârât” n-ar mai fi avut tocma’ acelasi impact…)
Eh, în privinţa cartelei nu doar io-s cu capu-n nori, ci şi recepţionerul.
De plătit plătisem cu o seară înainte, acu’ era 6:38, taxiul mă aştepta de la 6:30 (că-l comandasem anume, da’ când să-nchid calculatorul – că eram trează de pe la 4:30, ca să modific un contract -, mă pomenesc cu 23 de updates…), flăcăul de la recepţie mi-a zis că-i ok, aşa că cine s-a mai gândit la cartelă, când aveam de prins un tren la 7:03? 😀
TAMAN ce ziceam si eu…
Da’ „trinu’ ” ala – l-ai prins, sau ti-a scapat printre degete?
Prins, prins… Aveam deja bilet.
Pai eu de TREN intrebasem, nu de bilet! (Vedea-te-as inapoindu-te de la Lyon „calare” pe biletu’ de tren ca pe covoru’ lu’ Aladdin… 😛 😀 )
Hehe, partea cu biletul e importantă, că dacă nu-l aveam, nu prindeam trenu’. 🙂
Il prindeai, ca – din cate mai citisem eu – „la ei” este o practica obisnuita sa-ti comperi bilet de la „nasu” (pardon – de la conductoru’ de tren, ca „la ei” asta nu-i neam cu pasagerii) – parca (daca bine am inteles eu, si daca nici memoria nu ma tradeaza) „la ei” biletul cumparat in tren nici macar nu-i mai scump decat cel cumparat de la casierie, ca „la noi”…
Banii ce i-ai dat pe timbru si plic pentru a trimite cartela inapoi au depasit valoarea cartelei cel putin o data. 🙂
Datele personale ( nume, telefon, credit card) au un regim asemanator cu cel al documentelor secrete intr-o unitate militara, daca ai suspiciunea ca asa ceva a „transpirat” hotelul este bun de plata. Hotelul nu te va cauta la telefon daca nu ceri tu acest lucru, chiar si in cazul in care uiti ceva valoros in camera, tu esti cea care trebuie sa suni inapoi.Nu cred ca vreun angajat si-ar risca pielea cu buna stiinta sa distribuie numere de telefoane sau mai stiu eu ce, desi niciodata nu poti fi sigur.
Da, dar nu despre asta e vorba. Mi s-a părut de bun-simţ să le trimit cartela, cu scuzele mele.
E foarte ciudat că face referire la o cameră de hotel, imediat după ce m-am întors din voaiaj. Şi încă 202, nu 154 sau mai ştiu eu ce. Parcă prea-i coincidentă coincidenţa, ca să fie doar coincidenţă.
Mda, hotelul ar fi bun de plată, da’ cum dovedesc că nu eu i-am dat numărul meu lu’ Pătrăţel? Poate că vreau doar să ies basma curată în faţa lu’ bărbatu-meu, ca să n-o-ncasez. Nu? 😀
geefo: „Nu cred ca vreun angajat si-ar risca pielea cu buna stiinta sa distribuie numere de telefoane…”
Las’-ca NOI ar cam trebui sa fim deja invatati cu acest gen de „miCA COruptie” – parca DE EI e mai de mirare (da’ poti sa pui mana in foc ca al de-a dat numaru’ nu-i „de-al nostru”?)
Cat despre „riscat pielea”… intai ar trebui sa existe certitudinea (sau macar quasi-certitudinea) ca ANUME ACEA PERSOANA este cea care „a pacatuit”…
Daca ai un prieten avocat care sa-l sune pe GM-ul hotelului respectiv s-ar putea sa ai parte de un „settlement”. 🙂 O plingere poti sa faci oricum, chiar daca nu ai de gind sa urmaresti foloase financiare. Nu stiu la ce marca de hotel ai stat, dar daca iti cer sa completezi un „survey” completeaza-l si mentioneaza incidentul, macar se va pune ceva jar la curul lor.