MOULT
(adverbe)
Du latin multum, „beaucoup”. Moult signifie donc „nombreux”. „Moult tentatives, moult paroles, moult livres.” Quand on l’emploie encore, c’est le plus souvent avec malice ou ironie. Ainsi Alphonse Boudard: oralement ou par écrit, il a usé moult fois de moult.
„A l’école je me prélassais dans les fonds de classes… une flemme qui me valait moult punitions.”
(Bernard Pivot, 100 mots à sauver)
Prononc. et Orth. : [mult]; l prononcé sous l’infl. de la graph.; [mu] prononc. normale (vocalisation de l dans molt) et région. (Lorraine). Att. ds Ac. 1694-1878. Étymol. et Hist. Ca 980 adv. mult « très, beaucoup » (Jonas, éd. G. de Poerck, 142). Du lat. multum adv. « beaucoup, très » neutre de l’adj. multus « beaucoup ». Moult est sorti de l’usage général au XVIe s., il ne survit que dans le nord-est de la France, et ne s’emploie ailleurs que par plaisanterie. Évincé par beaucoup*. (TILF)
diacritica 
ce adverb visează Pivot în moult livres?!
…sau despre cum să căutăm nod în papură. Căci, nu-aşa, noi ştim mai bine decât domnu’ Pivot, de cap să-i fie, ce i-o fi trebuind să scrie despre ce nu ştie?!
E adverb.
adverbul determină un verb.
substantivul e determinat de un adjectiv.
Să completăm din marele Robert:
moult [mult], mod.; prononc. anc. : [mu] adv.
| ÉTYM. xe, mult; du lat. multum « beaucoup ».
[Vx ou emploi stylistique.] Beaucoup, très.
— REMARQUE. Ce mot, sorti de l’usage depuis le xvie s., s’emploie encore par plaisanterie. | Après moult tergiversations…
1 Moult, quoique latin, était dans son temps d’un même mérite, et je ne vois pas par où beaucoup l’emporte sur lui.
La Bruyère, les Caractères, xiv, 73.
2 J’embrasserai ta vieille trombine avec moult satisfaction.
Flaubert, Correspondance, t. III, éd. Charpentier, p. 192.
Cum zice şi Larousse-Chambers: «je suis venu moult fois» vra să zică «I came many a time», şi nu uzualul «I came many times»…
Dar într-adevăr, de ce îl dau dicţionarele ca adverb, că mie mi se pare adjectiv în egzamplurile date?!?!?
„Foarte”, de exemplu. Mănâncă foarte. De-aia e adverb, că determină un verb.
Copii, gramatica înseamnă mai mult decât ce-aţi învăţat voi într-a cincea. Mai ales când e vorba de o limbă străină.
Moult e adverb. Atunci când determină un verb (nous tuons le temps en buvant moult), atunci când determină un adjectiv (une chose qui me paraît moult drôle), atunci când determină un substantiv (ca beaucoup: cela peut causer moult douleur). Când se acordă cu substantivul (rar), e adjectiv: le chevalier eut moultes aventures.
Chestii de altminteri aflabile din TILF-ul de-l linkai. Da’ na, dacă dăşchideam TILFul, cine se mai minuna de visele lu’ domnu’ Pivot?!
zău?
iată ce zice Centre National de Ressources Textuelles et Lexicales:
L’adverbe, qui ne peut, en principe, être incident au substantif mais porte sur l’adjectif et le verbe, c’est-à-dire sur ce qui est déjà incident (ou, mieux, sur une incidence), possède ainsi une incidence externe du deuxième degré : il assigne, en dehors de ce qu’il désigne, le mouvement d’assignation de l’adjectif ou du verbe au substantif.
[http://www.cnrtl.fr/definition/adverbe]
Da’ beaucoup de ce-o fi adverb?!
în privința lui beaucoup:
nu este adjectiv, pentru că nu determină substantivul în mod direct, ca în română.
ci ca o cantitate (o mulțime de…).
explicație detaliată aici:
http://www.cnrtl.fr/definition/beaucoup
Desigur, de-a dura lex, Trésor de la langue française şi Grand Robert (şi Bernard Pivot dimpreună cu dânsele) habar n-au. Că habar ai tu, desigur. Care, normal, ştii să ne explici şi continuarea definiţiei adverbului, aia cu incidence externe du deuxième degré.
Explicaţiunile despre valorile lui „moult” ţi le-am dat mai sus.
diacritica, greșești.
în Grand Robert e vorba de moult + substantiv la singular, de genul moult satisfaction.
eu am intervenit referitor la altceva: moult + substantiv la plural: moult livres, care nu intră deloc în explicațiile din Grand Robert!
Desigur, de-a dura lex, ne-am prins că eşti mai deştept decât domnu’ Pivot şi decât ăia de făcură Trezoru’ şi decât ăia de făcură Grand Robertu’ şi, în general, mai deştept decât tine însuţi. O să ţinem cont.
Scumpul mieu, tu chiar că eşti mai deştept decât tine însuţi!
Structura e aceeaşi (moult + subst), indiferent de numărul substantivului. E ca şi cum mi-ai zice că „multe” din „multe cărţi” e diferit de „mult” din „mult timp”. C-ar avea valori diferite.
Pentru toţi Pătrăţeii ştiutori, iaca în detaliu articolul din Trésor:
MOULT, adv.
Région. ou vx et p. plaisant.
A. Verbe + moult. Synon. de beaucoup, énormément. Nous tuons le temps en buvant moult et en fumant prou (VERLAINE, Œuvres compl., t. 5, Quinze jours en Holl., 1893, p. 264).
B. Moult + adj. Synon. de bien, fort, très. Le Maire de Chevoche, regardant avec satisfaction. C’est moult beau! (CLAUDEL, Annonce, 1912, III, 1, p. 64). Y a une chose qui me paraît moult drôle, allez… (F. ROUSSELOT, À l’ombre du mirabellier, Nancy, éd. Arts et Lettres, 1976, p. 58).
C. Moult + subst. gén. au plur. Synon. de beaucoup de, en grand nombre. Cela peut causer moult douleur, le bonheur des autres! (DRUON, Poisons couronne, 1956, p. 140). Après force pannes et moult incidents (P. ROUSSEAU, Hist. transp., 1961, p. 476).
Rem. Moult est parfois employé comme adj. variable. Moulte chose Blanche et noire, effet et cause (VERLAINE, Œuvres compl., t. 3, Chair, 1896, p. 114). D’après DUPRÉ 1972 ,,Il est (…) parfaitement ridicule d’écrire, en « style troubadour » : le chevalier eut moultes aventures„.
http://atilf.atilf.fr/
E clar (ceea ce mă deprimă): la franţuji, orice este adverb, chiar şi adjectivele, pentru că aşa vrea pana lu’ cocoşu’ galic.
Trăbă să vină nişte belgoşi ca Hanse-Blampain să scrie de pildă la moult că se foloseşte ca adverbe ou adjectif invariable.
Ceea ce mă face să-mi doresc grămăticile şi uzajele lui Grevisse (şi Goose), căci cei mai buni grămătici francezi sunt valonii.
Păi da, tanti dar DE CE Moult + subst. este declarat tot ca adverb, în pana cocoşului galic???
Pen’ că la baza latinească era adverb? 😆
Şi ca să-l deosebească de contextele în care moult e adjectiv variabil? Că moult adj variabil şi moult adj invariabil ar fi cam confuzionant, mă gândesc… Că dacă-i adjectiv, e de un singur fel – ori variabil, ori invariabil. Aşa că atunci când e invariabil e adverb, când e variabil, e adjectiv. Zic şi io.
N-am acu’ Grevisse. Am citit despre moult acu 3 ceasuri în maşină; dacă mă ocupam cu cestiuni intelectuale mai devreme, aş fi avut la-ndemână şi Grevisu’.
Întrebarea era aşa, şi n-are legătură cu baza latinească, ci cu DEFINIŢIA termenului de adverb (nu uita că vorbeşti cu un inginer şi programator), aşadar chestiunea e valabilă şi pentru beaucoup:
Dacă definiţia adverbului este «Mot invariable ajoutant une détermination à un verbe, un adjectif, un adverbe ou une phrase (adverbe de phrase).», atunci DE CE un cuvânt care adaugă o determinare unui SUBSTANTIV este considerat tot adverb?
Pen’ că pe vremea când moult era în uz, definiţia adverbului era alta? 😆
(Cam multe fiţe lingvistice pe capu’ tău de inginer. 🙂 )
Atâta vreme cât ai
moult (invariabil) + substantiv
şi
moult (variabil) + substantiv
nu poţi să-l defineşti o dată adjectiv invariabil şi a doua oară adjectiv variabil.
Adică dacă-i adjectiv, e de un singur fel. Părerea mea.
Şi-n orice caz, are legătură şi cu baza latinească şi cu faptul că-i ieşit din uzul curent încă din secolul 16.
În plus, sunt atâtea cuvinte greu de încadrat într-o categorie anume. Vezi participiul trecut – care-i verb, dar se comportă şi ca un adjectiv (se acordă în gen şi nr). Aşa şi cu moult ăsta – e un adverb care uneori are fiţe de adjectiv.
Tanti, nu o mai da pe după plop.
Definiţiile pentru adverb şi adjectiv sunt practic aceleaşi în dicţionarele franceze şi române de astăzi.
Cu toate acestea, în aceleaşi dicţionare contemporane scrie:
– mult (RO) este adverb ŞI adjectiv (după caz);
– beaucoup (FR) este adverb.
Să mă cac pe nasul franţujilor.
În orice caz, dacă logica e „determină un substantiv, deci e adjectiv”, rezultă că şi „force” din „Après force pannes et moult incidents” e adjectiv. Ceea ce-mi pare că nu-i.
I mean, cum ziceam, căile gramaticii îs niţel mai încurcate decât rezultă din definiţiile publicate pe net.
Şi pentru participiu ce zic dicţionarele? 😆 Şi pentru gerunziile (verbe, parol!) cu valoare de atribut – care, adică, însoţesc un substantiv? Coşuri fumegânde, de exemplu. Însoţeşte substantiv, dar e verb – şi mai e şi acordat după gen, număr şi caz! 😆
Din două una:
ADJECTIF – Mot susceptible d’être adjoint directement (épithète), ou indirectement (attribut), par l’intermédiaire de quelques verbes (être, notamment) au substantif avec lequel il s’accorde, pour exprimer une qualité (adjectif qualificatif) ou un rapport (adjectif déterminatif).
ADVERBE – Mot invariable ajoutant une détermination à un verbe, un adjectif, un adverbe ou une phrase (adverbe de phrase).
Ce este BEAUCOUP în «Beaucoup de livres ne valent rien.»? Eu cred că adjectiv. Ce zice Robert că este BEAUCOUP? Adverb!
Ce este MULT în «Multe cărţi nu valorează nimic.»? Eu cred că adjectiv. Ce zice DEX că este MULT? Adverb sau adjectiv. Deci poate fi adjectiv, ca în acest exemplu.
Iar amesteci în mod răuvoitor problemele.
Se ştie că există participii cu valoare adjectivală! În funcţie de termen şi de dicţionar, unele sunt trecute ca intrare separată şi ca adjectiv, cu specificarea (sau nu) a faptului că provin dintr-un verb.
E altă situaţie decât aceea în care un termen care poate fi atât adjectiv, cât şi adverb, este declarat de grămăticii şi lexicografii francezi ca fiind adverb, şi atât.
În concluzie, „fumegânde” din „coşuri fumegânde” e adjectiv. 😆
Căci na, din două una.
Şi se ştie că în franceză există cuvinte care însoţesc substantive, fără să fie adjective. Vezi “force” din “après force pannes et moult incidents”. Chiar dacă asta nu-ţi rezultă din definiţia de dicţionar. (Că nici la „gerunziu” nu-ţi zice că se poate comporta ca un adjectiv, făcând acord în gen, nr, caz – în ro, I mean: coşurile fumegânde, mâncarea aburindă. Conform dicţionarului, e gerunziu, care-i mod verbal, care verb nu-i adjectiv, cum rezultă că ar trebui să fie, din definiţia adjectivului – că însoţeşte substantiv.)
Nu. Un verb conjugat la un mod care-i dă valoare adjectivală e o chestie care nu poate face dintr-un adverb adjectiv sau viceversa.
Repet. Ce este MULT din «Multe cărţi nu valorează nimic.»?
Şi ce este BEAUCOUP din «Beaucoup de livres ne valent rien.»?
Nu-s ambele ADJECTIVE? Atunci de ce se încăpăţânează franţujii să declare BEAUCOUP drept adverb şi nimic mai mult?
Béranger, scumpul mieu, „fumegânde” NU e verb conjugat. Verbul „a fumega” conjugat la gerunziu e „fumegând” şi atât. Fumegânde e un gerunziu care se comportă ca un adjectiv, stând pe lângă un substantiv.
Ideea e: dacă te cramponezi de definiţiile din dicţionar pentru părţile de vorbire, cum văz că te-ncăpăţânezi să faci, îţi rezultă că „fumegând/ă” ar fi adjectiv. Ceea ce nu-i.
Moult poa’ să fie adverb, deşi însoţeşte substantiv, aşa cum fumegând e verb, deşi însoţeşte substantiv. E fix aceeaşi situaţiune. Simplul fapt de a însoţi un substantiv nu-l face pe cuvântul cu pricina adjectiv, indiferent ce zic dicţionarele pentru le grand public.
Pen’ că franţuzul de făcu Grand Robertu’ şi cu franţuzu’ de făcu Trezoru’ cunosc gramatica limbii franceze mai bine decât tine? (Mie mi se pare o explicaţiune plauzibilă…)
Cât despre „beaucoup”, dacă ziceai „nombreux de dessins”, îţi dădeam dreptate – că beaucoup şi nombreux au aceeaşi valoare.
Acestea fiind zise, mă duc să mă epilez.
Cred că asta e ultima dată când citesc blogul lui matale. Eşti răuvoitoare cu «franţuzul de făcu Grand Robertu’ şi cu franţuzu’ de făcu Trezoru’ cunosc gramatica limbii franceze mai bine decât tine».
Şi mai lasă un pic la o parte «moult», căci pentru simplificare adusesem în discuţie «beaucoup», cu un exemplu din care reieşea (cred; pot să mă înşel, dar n-ai binevoit să explici cum şi de ce) că «beaucoup», folosit identic ca în propoziţia românească echivalentă, are valoare de adjectiv (simplu, direct, nu prin artificii de genul gerunziu sau participiu cu valoare adjectivală), doar că francezii se obstinează să-l vadă doar ca adverb!
Je vous prie, Madame, de recevoir l’expression de mes hommages hypocrites.
Decât că-i adevărat. Decât.
Cât despre beaucoup, ţ-am explicat – răuvoitor, desigur – că „beaucoup” nu-i ca „în propoziţia românească echivalentă”, pentru că în ro nu-i „multe de cărţi”. Şi nici ca „nombreux” nu-i, că nu-i „nombreux de„. Şi că, în general, nu poţi susţine că un cuvânt franţuzesc are valoare de adjectiv doar pentru că aşa e în propoziţia românească.
Sănătate şi vârtute, Béranger. Neipocrite. Promit să plâng, ca-ntotdeauna.
Rezultă că, fireşte, în «Beaucoup de livres ne valent rien.», BEAUCOUP DE este adverb, căci este determinant pentru verbul LIVRES, nu?
Iar diacritica se poate culca liniştită şi fără dileme ori nelinişti.
Toate bune si frumoase – da’ cu CE ocazie articolu’ asta-‘n franceza ici-‘şa pe blog? Si DE CE asa vehementa in contestarea / sustinerea lui? Ca eu ramasei cam „etourdi”…
Mişto. Adică «maint, mainte» pot fi «adj. et pron. indéf.», dar nu şi «beaucoup».
Oricum, o lectură epustuflantă:
Dă clic pentru a accesa 3Carlier%5B1%5D.pdf
Scuza francezilor, cu referire la «Multus / multum en latin classique», este că «Le latin n’a pas de frontière nette entre déterminant et adjectif». Ete scârţ. Uite că româna are, iar «mult» este şi adverb, şi adjectiv, după cum este situaţia… care este.
În general rezultă că franceza tre’ să fie ca româna, după cum ne-ai demonstrat.
Sănătate şi vârtute, Béranger, cum îţ’ ziceam. Am plâns, da’ văz c-am plâns degeaba.
Pen’ c-aşa vreau eu. Şi be: pen’ că are legătură cu neliniştile etimologice.
Nu articolul e contestat, ci grămăticii francezi, care nu ştie că franceza-i ca româna.
Nu ca româna (dar garantat eşti răuvoitoare, să mi se usuce şi să-mi cadă penisul dacă o să mai am vreodată încredere în vreo femeie!).
Se spune (în studiul citat) că «beaucoup» vine din «multus/multum», trecând prin «moult».
În latină «multus» sau «multum» puteau avea valoare de adjectiv. În franceză, după accepţiunile curente, nici măcar «moult» nu poate fi adjectiv, ce să mai vorbim de «beaucoup».
Pentru că româna este o limbă mică, ne putem apleca asupra spaniolei.
Larousse Compact Français-Espagnol zice «mucho, mucha»:
==========
I. mucho (femenino mucha) – adjetivo (!!!!!!)
– 1. [generalmente] BEAUCOUP DE
mucha gente -> beaucoup de gens
…
II. mucho (femenino mucha) – pronombre
III. mucho – adverbio
– 1. [generalmente] BEAUCOUP
él trabaja mucho -> il travaille beaucoup
==========
După cum putem vedea, spaniolul «mucho», provenind (ca şi românescul «mult», şi ca şi franţuzescul «moult», înlocuit mai târziu de «beaucoup») din latină, a căpătat valori EXACT CA ÎN LIMBA ROMÂNĂ:
– în construcţii de genul «mucha gente / mulţi oameni / beaucoup de gens» … este adjectiv.
– în construcţii de genul «él trabaja mucho / el munceşte mult / il travaille beaucoup» … este adverb.
Mai mult, sensul general de adjectiv pentru «mucho» este dat de dicţionar ca fiind construcţia «beaucoup de», iar exemplul dat – în orice limbă l-am traduce! – are un determinant pe lângă un substantiv, şi în mod clar se referă la acesta.
Este aşadar surprinzător că din toate limbile care au preluat pe filieră latină «multus/multum», doar franceza a considerat că acest termen nu poate fi cu nici un chip adjectiv.
Nu-mi explic de ce, şi sunt în mod sincer interesat – aşa cum sunt interesat şi atunci când am o enigmă de ordin tehnic ori ştiinţific.
Din păcate, eu nu pot găsi vreo satisfacţie în depilare, aşa că…
Nu ca româna? Păi nu mi-ai explicat pe ţî comentarii mai sus că „beaucoup de livres” tre’ să fie ca echivalentul românesc, „multe cărţi”?!
Ţi-am explicat în diverse feluri că „beaucoup” în „beaucoup de + subst” nu-i nici ca adjectivele fr („nombreux de livres”), nici ca adjectivele ro („multe de cărţi”). Răuvoitoare.
Ţi-am desenat mai sus, şi dacă nu te inflamai aşa poate aveai vreme să bagi de seamă, că moult poa’ să fie şi adjectiv (variabil, în plus): Moulte chose blanche et noire, effet et cause, Après moultes aventures, 3 chevaliers parviendront jusqu’au château du Roi-Pécheur. Răuvoitoare, din nou.
OMFG, Beranger! Parc-ai fi într-a cincea. Dacă A din kârgâstaneză se traduce cu B din turkistaneză, asta nu înseamnă că B are în turkistaneză aceeaşi valoare gramaticală ca A în kârgâstaneză. Sunt forme diferite pentru a exprima acelaşi concept.
Încearcă, totuşi. Poate te calmează.
1. Nombreux (de) este altceva. Ad literam, e numeros, nu mult. Vine din lat. nombreus.
2. Nu, nu mi-ai explicat că moult, moulte ar putea fi adjectiv, PENTRU CĂ DICŢIONARELE FRANŢUZEŞTI O ŢIN GAIA-MAŢU CĂ E ADVERB. A-D-V-E-R-B.
Indiferent ce construcţii faci matale (ca şi fumegânde, sângerânde), construcţii care într-adevăr prezintă valori adjectivale, nu poţi schimba faptul că dicţionarele franţuzeşti NU ACCEPTĂ DECÂT VALOARE DE ADVERB atât pentru moult, cât şi pentru beaucoup – deşi primul exemplu dat şi de Grand Robert este „beaucoup de”. Ce ironie de căcat.
3. Dacă beaucoup este adverb, cum de poate fi beaucoup de adjectiv? Şi dacă nu este adjectiv, cum dracu este adverb în construcţia „beaucoup de livres / beaucoup de gens”?
În continuare, definiţia ADVERBULUI este aceeaşi: Mot invariable ajoutant une détermination à un VERBE, un ADJECTIF, un ADVERBE ou une PHRASE (adverbe de phrase).
Pe cale de consecinţă, reiese alors că „livres” sau „gens” sunt una din următoarele: verb, adjectiv, adverb, frază.
Dacă pretinzi că ai explicaţie şi la chestia asta din urmă…
Bon, c’est cela, I give up. Nu voi înţelege în veci de ce «beaucoup de» este adverb, chiar şi când este determinant pentru un substantiv.
Mă apuc de învăţat germană.
n’atz putea sa ne desenatz, totusi, sa pricepem si noi ceva?
sau, macar, vorbitzi’ne in parabole, ca plesu si liiceanu
Béranger, ţi-am zis mai sus: TILF arată şi valoarea de A-D-J-E-C-T-I-V variabil. (Ăsta fiind – presupun – unul dintre motivele pentru care atunci când e invariabil, pe lângă un subst, l-au categorisit drept adverb: că nu poa’ să fie adj invariabil în moult livres şi adj variabil în moultes aventures. Atunci când e adjectiv, e de un singur fel.)
Ţi-am explicat toate astea, erai prea inflamat ca să citeşti dincolo de vârful nasului.
În rest, dacă te cramponezi de definiţii de clasa a V-a, multe chestii au să-ţi iasă pe dos – ţi-am explicat şi asta. Un verb se poate comporta ca un adjectiv – ieşind deci din tiparele definiţiunii sale -, dar asta nu e un contraargument pentru tine, care vrei ca beaucoup să se-ncadreze fix în tiparul de de adv sau de adj. (Conform aceleiaşi logici, „pas mal de” e tot adj. Compus, eventual…) Cuvintele nu stau nemişcate în pătrăţica în care binevoieşti să le aşezi tu inginereşte. Şi nu că n-ai şti-o, dar aveai probabil de defulat nişte supărări şi asta a fost o bună supapă.
E altceva, normal, asta-i şi ideea. Dacă beacoup ar fi adj, cum susţii cale de ţî comentarii (Ce este BEAUCOUP în «Beaucoup de livres ne valent rien.»? Eu cred că adjectiv. Ce zice Robert că este BEAUCOUP? Adverb!), ar trebui să se comporte ca alte adjective – nombreux, beau, intéressant şi ce mai vrei tu. Şi nu se, pentru că cere „de”. Ori restul adj ar trebui să se comporte ca beaucoup – şi să ceară „de”. Une belle de fille or something. Şi iară nu se.
Iar dacă beaucoup (de) se traduce prin mult, asta nu duce, în nici o logică normală, la concluzia că se comportă sau că trebuie să se comporte ca mult.
Or’cum, faza cu latineasca e mişto, tocmai ai justificat valoarea de adverb a lui moult – Du lat. multum adv. « beaucoup, très » neutre de l’adj. multus « beaucoup ». Tot TILF.
Să nu-nţelegi e una – şi-i ok.
Să susţii că „beacoup” e adjectiv, deşi ştiinţa ta de teorie gramaticală şi etimologie franţuzeşti e undeva niţel mai sus de genunchiul broaştei (ca şi a mea), iar nişte oameni mai învăţaţi decât tine l-au decretat adverb, e alta. Să conteşti până în pânzele albe ce zic nişte oameni a căror meserie îs cuvintele (şi care, în mod sigur, au rumegat despre moult şi beaucoup mai mult de trei ceasuri într-o seară pe net), e rebeliune puştănească.