Influenţe străine asupra limbii române (cf. Ovid Densusianu, Histoire de la langue roumaine), care afectează identitatea naţională (cf. Victor Socaciu):
Influenţă slavă (ai dreacu’ ruşi, îs în capul listei de influenţe a lu’ domnu’ Densusianu):
trup, gleznă, gît, gîrb (gîrbă), crac, cîrcă, obraz, pizdă, gîngav, gîrbov, cîrn, pleşuv, curvar, curvă [are dreptate domnu’ Socaciu, numa’ cuvinte nefaste dîn slava asta!], lacom, mîndru, prost, vrednic, staşnic, sfînt, veselie, jale, sărac, zgîrcit, ocroti, omorî, zdrobi, stâlci, gard, grădină, grajd, coteţ, pod, prag, pridvor, zăbrea.
Dar mai ales: a iubi.
Influenţă ungurească (păi n-avea el Vadim dreptate?…) :
alcătuire, aldămaş, alean belşug, biruire, bizuire, cheltuire, chin, chibzuire, gînd [ai dreacu’ unguri, până şi gându’ ni-i unguresc! că bine ziceţi, dom’ Socaciu! să-ncepem să pensăm, ca tot latinul], neam, sicriu, şirag, gazdă, raită, labă [na, şi ăştia cu prostii!].
Influenţă cumană (parcă neam de cumani suntem, nu?):
Codex cumanicus ne dă următoarele forme, care apar şi în română şi în turcă [vă scutesc de cumaneză]: hambar, catîr, chior, chindie, habar, haram, maidan, murdar, taman.
Cu observaţiunea că e greu de zis dacă astea de mai sus sunt venite din cumană sau din turcă. În schimb, zice domnu’ Densusianu, câteva îs sigur cumane: beci, scrum, Teleorman (teli, nebun; orman, pădure), Caracal (kara, negru; kala, castel), Comanul, Comana, Coman,
Influenţă turcă (astea cf. Cintian Bărbuleanu, Monografia oraşului Babadag):
acadea, alai, baclava, bacşiş, basma, berechet, cafea, caimac, canapea, capac, cataif, cazma, cântar, cearşaf, cergă, chef, cherhana, chior, chioşc, cioban, ciomag, ciorap, ciorbă, ciulama, caşcaval, cherestea, chibrit, chiftea, chimir, chirpici, covată, cusur, derbedeu, divan, dud, dulgher, duşman, duşumea, fildeş, fistic, fitil, fotă, geamgiu, geantă, ghiozdan, haimana, halat, halva, hamal, hambar, han, havuz, herghelie, iahnie, iaurt, iaurgiu, lalea, lichea, lighean, liman, lulea, macara, magiun, mahmur, mangal, mezel, mosor, murdar, nai, năut, nufăr, odaie, papuci, perdea, pervaz, pezevenchi, pilaf, rachiu, raft, razachie, saivan, sarma, satâr, sobă, sufertaş, şal, şerbet, şiret, tacâm, tain, tarabă, taraf, tavă, tavan, tejghea, tembel, tichie, tos (zahăr tos), tuci, viran, vişinată.
În concluzie: de-acolo ni se trage. Că n-am avut în vechime un domn’ Socaciu care să ne apere de aceste influenţe nefaste. De-asta identitatea naţională e aia care nu e în ziua de azi.
diacritica 
Interesant articolul !
scuzatz, da’ cum ii ziceam noi la vulva strabuna pin’ or venitara slavii?
Vâlva apelor?…
Sau poate că eram pudici şi nu-i ziceam în nici un fel, doar făceam?
in lipsa pizdetzului (formulare extraordinara a bratzilor de dincolo de…), ma ‘ntreb in ce’si mai baga rumunu’ picerele, ca mie nu’mi e cunoscuta decit varianta prunoasa, ca regionalism de circulatzie ultra restrinsa
Interesantă punere a problemei.
De` n-ar fi năvălit turanicii peste noi, oare cum spuneam orașului? Probabil , „urbem”, „città”, poate rămâneam la „dava” . Ai dracului de unguri, ne-au cam dezlatinizat…:0)
Dar cuvantul „muci” tradeaza influenta latina?
Ca unii prieteni buni de-ai mei dacomani au replicat la aceasta treaba prin felul urmator: „ba’ de unde stii tu ca muci este cuvant latinesc? dupa parerea noastra ala venea de la daci ,ca este imposibil sa nu fi existant un cuvant pentru notiunea stersului nasului”.
Sa nu fi avut dacii mucii si sa-i fi asteptat pe romani sa le defineasca numele? :-)))
http://dexonline.ro/definitie/muc
🙂
perfect de acord cu influenta slava in materie de sex–se mai gaseste si-n „curva,” dar nu dau explicatii acum… ma mira ca n’a fost surprinsa influenta maghiara in munca–mie mi se pare semnificativ! o zi buna 😉
De „curvă” am zis.
La „muncă” nu m-am gândit, am luat şi io ce-a pus domnu’ Densusianu acolo. Or’cum, îmi pare că munca slavă e…
In cuvintele acelea ce tin strict de domeniul administrativ influenta maghiara este preponderanta.
Asta-i foarte explicabil ca atunci cand s-a format o cancelarie regala si pe masura ce regatul Ungariei si-a extins hotarele spre transilvania,taranul valah a trebuit sa recurga la ea sa-i fie recunoscute drepturile de proprietate asupra pamantului.
A fagadui
A pecetlui
A alcatui
In materie de sex ,cuvintele slave s-au fofilat ceva mai mult la sexul feminin;asta inseamna probabil ca barbatii se simteau mai „virili”, indreptatiti sa-si insuseasca statutul de „sex tare” de la verisorii lor latini,colonistii lui Traian.
„Pulla” latineasca este graitoare in acest sens! :-)))
„…baclava, bacşiş, basma, berechet, […] chior, chioşc, cioban, ciomag, ciorap, ciorbă, ciulama, caşcaval…”
„Bacsis” il trecusi, da’ „ciubuc” unde-l lasasi?
Roger: „Ai dracului de unguri, ne-au cam dezlatinizat…”
Aiurea, pe ardeleni ungurii i-au LATINIZAT.
Intrucat limba oficiala in imperiul austro-ungar era latina, MULTI ardeleni, pt a evita maghiarizarea fortata a numelui lor, au preferat sa dea descendentilor lor nume (pardon – PREnume) de origine PUR latina. (Maica-mea este „Emilia”, sor’-sa – fie-iertata – era „Valeria”, printre unchi am Remus, Flaviu, Petre, Theodor etc.)
Codru Vrabie:
„…ma mira ca n’a fost surprinsa influenta maghiara in munca…”
Poate ca oi fi stiind eu gresit, da’ bagsama „munca” DIN RUSA vine, nu din maghiara – chiar si in maghiara vine din rusa (ca si echivalentul rusesc „kapusta”, derivat in maghiara drept „kaposzta” si intrat in romaneste – via lb maghiara – drept regionalismul (ardelenism) „căpustă”), da’ si-a schimbat sensul originar, unde „munca” insemna simplu „chin”, „tortura”.
@victorch: interesant, n’am stiut ca munca vine din rusa, initial… stiam ca, in romana, vine din maghiara, cu schimbarea de sens deja mentionata… si ce sens avea munca in rusa, initial?!? cum se diferentia de robota?!? multam 🙂
Din sl. monka.
http://dexonline.ro/definitie/munc%C4%83
Codru Vrabie: DIN CATE STIU EU (si NU exclud posibilitatea greselii), „la origine” „robota” era „munca” (normala, productiva) pe cand „munka” era „chin”, „supliciu” (PROBABIL derivat din munca fortata – chinuitoare si ineficienta).
diacritica: Mersi ca m-ai salvat, nu sunt ferm convins ca informatiile mele sunt ireprosabil de precise.
multam 🙂 am invatat ceva nou 🙂 s’avem o saptamana cu mult spor!
Nu este atat de important sa aflam daca „munca” vine din slava sau latina,ci sa constatam ca in ambele limbi inseamna ceva care presupune un efort,ceva chinuitor.
De fapt,chiar si in limbile romanice din apus, „a munci” inseamna ceva neplacut. Din „labor” latinesc vine „lavoro” in italiana, din „tripalium”, care inseamna suferinta,chin, vin „travail” frantuzesc si „trabajo” spaniol. :-)))
Ce să zic, sunteţi singurii care munciţi de plăcere! 😆
Chiar şi englezescul „travel” vine de la trepalium, după ce a trecut prin franceză. Trepalium era un instrument de tortură, provenit de la tripalis = tri (trei) + palis (gr. pelos = mlaştină, noroi).
Era, într-adevăr, ceva chinuitor să faci o excursie pe care noi am realiza-o acum în câteva ore, nemaivorbind de riscurile mari de a o mierli pe drum din cauza hoţilor sau a fiarelos sălbatice.