Stâlcirea logicei limbei

Pe această cale doresc să-i comunic lu’ domnu’ Socaciu ce comunicam deja acu’ mai bine de doi ani:

Pentru a salva limba română de contaminari nefaste venite din alte limbi, ar trebui să ne întoarcerem la ‘cicconia’, aşa cum sugerau înaintaşii noştri?

Nu. Că dacă ne-am tot întoarce am ajunge să vorbim latina. Vrea careva să-şi bată capul cu ablativul?…
Mă bucur că pe vremea otomanilor n-a purces nimeni la răzbel împotriva iaurgiilor, cafegiilor şi palavragiilor. Îmi place că stau în gazdă maghiară, mă uit pe geam turcesc, beau ceai rusesc, mă duc la piaţă italienească şi mănânc ridichi latineşti cu brânză de sorginte nedefinită, în timp ce-mi bat capul cu business planuri, feedbackuri, debriefinguri şi alte stuffuri dintr-astea care ţin de job.

Ce facem cu englezismele pătrunse în limbă? Le domesticim sau le ostracizăm?

Nici, nici. Le lăsăm să-şi urmeze cursul. Asa cum palavragiu şi-a urmat cursul fără să-şi fi bătut cineva capul cu el.

Şi be: N-am făcut nici măcar o oră de engleză – nici la şcoală, nici prin alte părţi. Engleza mea, atâta câtă e (şi e ceva), am învăţat-o de la televizor.

Şi ce: Din cauz de job sunt des în contact cu francezi şi italieni care au dificultăţi majore cu limbile străine (cu orice limbă străină, nu doar cu engleza), chit că le studiază la şcoală, tocmai pentru că le lipseşte exerciţiul de listening pe care-l implică filmul subtitrat.

Şi de: Dom’ Socaciu, cumva vreţ’ s-ajungeţi să-l dublaţi pe Mike Jagger în concert? Că de la „opere cinematografice” la „opere audio-video” nu-i decât un pas.

Şi e: Dacă mă gândesc bine, ce-i cu prostiile alea gen Rigoletto & comp? Şi alea ar trebui dublate, că influenţează nefast sireacă limba românească!

Anunțuri

Etichete:

11 răspunsuri to “Stâlcirea logicei limbei”

  1. F.T. Says:

    Domnişoara Diacritica,
    Înainte de toate, permiteţi-mi să vă mulţumesc pentru desele momente în care mă scoateţi din dilemele ortografico-sintactice. Acum ca am făcut schimb de politeţuri, să purcedem spre lămurirea cititorului.
    În mod evident, limba română este produsul unei continue dezvoltări. Este, să zicem, ca o apă curgătoare. Într-un fel arată Dunărea la izvoare şi altfel la Galaţi, dar ea e Dunăre nonetheless (sic!). Când era româna mai română după iluştrii noştri contemporani? Azi, când o vorbesc domniile lor, înainte de migraţia slavilor, înainte de cuceririle maghiare sau turceşti, când o scriam cu simboluri chirilice?
    Cine vorbea o română mai verde? Cantemir, Ureche, Radu Popescu, Ienăchiţă Văcărescu, Eminescu sau e cea în care se exprimă chiar domnul Socaciu?
    Bineînţeles, e o capcană să punem aceste întrebări. Problema reală este o tentaţie românească (dar nu numai) veche – autohtonismul. Ideea că ne pervertim, noi, identitatea naţională, limba şi că vom dispărea necunoscuţi în negurile istoriei. Rădăcinile acestui curent – firesc într-o anumită logică istorică – se regăsesc în tipologia naţionalismului de secol XIX (cu versiunea sa ce a derapat într-un soi de misticism ortodox şi-un conservatorism rural). Totuşi, protocronismul acestor acţiuni se trage, mai recent, din naţional-comunismul ceauşist, care a rupt-o cu internaţionalismul dejist şi a încurajat această tentaţie naţională. Am fost o cetate asediată – paradoxal, de sovietici – în perioada Ceauşescu şi nici până astăzi n-am reuşit să ieşim din logica asta. Ungurii, ruşii, americanii sunt personaje colective ce se succed ciclic în panteonul anxietăţii naţionale. Într-o zi, cât de curând, unii sau alţii ne vor face de petrecanie. Vreo preferinţă?
    P.S: Îmi cer scuze pentru eventualele erori de formă. Când intri-n casa oglinzilor, tre să fii cu băgare de seamă. Dar subiectul m-a animat şi nu m-am putut abţine. 🙂

  2. diacritica Says:

    După cum ziceam alăturea, având în vedere cantitatea de neologisme (împrumuturi împrumutate şi asimilate) din propunerea lu’ dom’ Socaciu, propun ca dom’ Socaciu să-şi rescrie propunerea folosind numa’ cuvinte din fondu’ dacic şi din fondu’ latinesc. Sau mai bine numa’ din fondu’ dacic, că romanii au fost nişte cotropitori care ne-au impus cu forţa limba lor şi astfel ne-am pierdut noi identitatea naţională dacică.

  3. GiacomO Says:

    Eu nu înțeleg cum identitatea mea națională este ruinată, fiindcă așa susținea. După atâția ani am ajuns să pricep ce zic ăia în film fără a avea nevoie de subtitrare. Că e engleză și nu mandarină aici nu mai e vina mea, dar măcar pot să articulez două cuvinte într-o limbă străină. Aș putea înțelege asaltul de englezisme dar unele sunt de netradus.

  4. Marco Polo Says:

    Si eu sunt unul care a invatat multa engleza din filme, „dupa ureche”, altii au invatat italiana din filmele „neo-realismului” din Peninsula, imediat dupa razboi….si mai incoace.Altii spaniola din telenovele.(Treaba lor ca le placea acest gen !).
    Numai ideea de dublare a filmelor ma zgarie deja in ureche.Si propunerea vine de la un ins cu ceva talent (poate si cultura).Culmea e ca nici politrucilor nostri nu le-a dat prin cap asa ceva in plina cenzura ideologica…..Vedeti Dvs, de aceea exista Dumnezeu : ca sa ne inchinam (in fata unei asemenea ….”minuni” de propunere legislativa !) si sa spunem „iarta-l, Doamne, ca nu stie ce face” !

  5. Marco Polo Says:

    F.F.URGENT ! In atentia Doamnei Diacritica : Postarea are in titlu cuvantul „logicei” iar jos, dupa articolul postat, la ETICHETE, este scris „logicii” !
    C’est a vous de nous eclaircir le cas echeant !

  6. X-uleasca Says:

    Salutări Diacriticei!
    Vă citesc de multă vreme, dar acum m-am încumetat să şi comentez. Recunosc că aşteptam de ceva timp reacţia la oroarea asta de propunere legislativă. Pentru că şi acum îmi sună în urechi desenele acelea animate cu subiecte biblice apărute imediat după 1989 şi dublate într-o românească masacrată de un fioros accent american.
    Cumplită ideea cu dublajul, care-şi are rostul numai la producţiile destinate preşcolarilor. Subtitrarea făcută profesionist, nu de urechişti cu doi ani de engleză de manual, pierduţi total la primul semn de expresie idiomatică şi dezarmaţi în faţa unui efort de documentare, e o muncă frumoasă, dar teribil de dificilă. Dacă aş avea, vorba cântecului, „cu ce, aici aş interveni cumva, întru plivirea filmelor, serialelor, documentarelor etc. de subtitrări inexacte, forţate sau de-a dreptul greşite. Cum mai prind pe varii dvduri.
    Şi eu vreau să văd cum or rezolva problema bâlbâielii din King’s Speech. (rânjet malefic)

    Scuzaţi ideile cam disparate, eram indignată.

  7. jademan Says:

    Brânza-i DACĂ, fato! 😀 Mai ales DACĂ ai bani! 😀 Adică „brânză” e un cuvânt de origine geto-dacă. Aşa se presupune! 😀

  8. diacritica Says:

    Nţ. Etimologia e neclară.

  9. Monique Tzătzoiu Says:

    „brânză” e din proto-indo-europeana, the holy mother of all languages.
    Alaturi de mânz, pupăză, barză, viezure, buză si pizdă. Si parai, pardon, scuzati, bonsoar!

  10. Diana Says:

    imi dau si eu cu parerea la branza… am vazut in chicago, in cartierul ucrainian un fel de branza care avea scris pe capac bryndza. deci, ma gandesc ca branza e de origine slavica.

    inca ceva cu referire la englezisme. se cam exagereaza cu ele, ce-i drept, in multe cazuri nu-s necesare; se pare ca e la moda sa dai cu englezismele, fara motiv (cool, job, injuraturi etc)… e ca la sfarsitul anilor 1800 si inceputul lui 1900 cand frantuzismele erau peste tot, nu numai in romana.

  11. diacritica Says:

    Ei, având în vedere că nişte oameni a căror meserie e etimologia încă n-au tras o concluzie în privinţa originii cuvântului „brânză”, presupun că nu-i aşa de simplu.
    ÎN DEXonline, în josul paginii, articolul despre etimologia lu’ „brânză” în Dicţionarul Etimologic:
    http://dexonline.ro/definitie/br%C3%A2nz%C4%83 .
    Deci e niţel mai complicat. 🙂

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: