După anii de olălăieli despre cât de tufă îs bacalaureaţii ţărişoarei, aştept acu’ olălăielile despre cât de puţini îs bacalaureaţii anu’ ăsta şi ce rău e Funeriu că a picat jumate din tinerimea ţărişoarei, lăsând-o astfel făr’ de viitor.
Când om avea şi 50% picaţi la licenţă, abia atunci va să zică că lucrurile-s pe cale de-a se îndrepta. Nu de-a se repara, căci strâmbe au tot fost de nişte zeci de ani încoace, nu doar după ’89.
Îmi place blogul tău ! Îţi doresc succes în scopul tău nobil de a mai salva ceva din frumoasa limbă Română. Baftă !
Mulţumesc, dar n-am aşa scopuri nobile. 🙂
La licenta e mai complicat. Acum exista licentele din facultatile particulare pe care o mare parte din angajati nu le considera. Apoi la facultatile de stat examenele se pot lua cativa ani buni dupa ce s-au terminat anii de scoala, nu e simplu.
Ce-are sula cu prefectura? E vorba de 50% dintre cei care susţin examenul de licenţă în sesiunea ţî, nu dintre cei care au absolvit facultatea în anul respectiv. Şi asta indiferent că-i facultate de stat sau privată.
Iar în momentul când la facultăţile private au să pice 50% dintre candidaţii la licenţă, ca la stat, diploma de licenţă de la privat o să aibă pentru angajator aceeaşi valoare ca aia de la stat.
E extrem de simplu, din punctul ăsta de vedere.
Atâta doar că nu vrea nimeni să fie simplu – cu 50% promovare la bac şi 50% promovare la licenţă, de unde-şi mai scot universităţile (fie private, fie de stat) numărul de studenţi şi deci banii?
n-am nimic interesant de zis, recunosc, doar am ţinut să subscriu. 😀
Mulţămesc. 🙂
Nu stiu cum e la alte facultati, dar la facultatea pe care am terminat-o eu daca ajungi sa INTRI in licenta, este clar pentru toti profesorii din comisie ca ai suficiente cunostinte acumulate pe parcursul celor 5 (mai nou 4) ani cat sa te poata si promova. O regula nescrisa este aceea ca nota va fi cam 1 – 1.5 puncte peste media celor 5 ani.
Si eu sunt de acord cu postul asta. O curiozitate: in Norvegia nu exista examene de licenta la majoritatea facultatilor.
O fi cum zici, dar Funeriu trebuia să înceapă prin a pune camerele alea de luat vederi în sălile de clasă, să vadă ce şi cum „predau” profesorii…
E o mare diferenta intre bacalaureat si licenta. Licenta e o parte mica din diploma de absolvire.
Tiii, bine că m-ai luminat, că habar n-aveam care-i diferenţa între bacalaureat şi licenţă!
(Absolvirea e o parte a licenţei, nu invers. Absolvirea studiilor din ciclul de licenţă e condiţie ca să te poţi înscrie la examenul de licenţă – şi deci ca să capeţi diploma de licenţă. Absolvire înseamnă că ai încheiat studiile aferente unui ciclu de studii, nu neapărat că ai căpătat diploma aia de-o primeşti în urma unui examen. Că de-aia în textul de lege referitor la admiterea în ciclurile de studii universitare se specifică „absolvent de liceu cu diplomă de bacalaureat” şi „absolvent cu diplomă de licenţă”. Şi de-asta ţi se dă adeverinţă de absolvire a ciclului de studii, chiar dacă n-ai luat bacu’ / licenţa. Şi tot de-asta nu există „diplomă de absolvire”, ci diplomă de bac / de licenţă etc)
@Zina: Nu zic pe nicăieri că Funeriu face bine tot ce face sau că face tot ce trebuie făcut. Zic doar că, spre deosebire de alţii, face ceva. Mai bine sau mai prost, rămâne de văzut. (Mie, până una-alta, îmi pare că face mai degrabă bine.) A ales să pună camerele pe elevi – a avut curajul să aleagă ceva. Spre deosebire de miniştrii de dinaintea lui, ăia aşa de vocali acuma, gen Marga sau Andronescu, care puteau bine mersi să pună ei camera pe profi. N-au făcut-o. N-ai cum să zgudui sistemul, când după ministeriat te întorci în acelaşi sistem. Funeriu e singurul dintre ministeriabilii de la învăţământ pe care nu-l afectează la norma didactică numărul de studenţi din toamnă. Cum dracu’ să facă asta rectorul Marga sau rectorul Andronescu?!
Mie-mi pare ok că a început cu camera pe examen. Că rata de promovare de 45% zguduie tot sistemul şi generează undă de şoc inclusiv la clasa de la grupul şcolar agricol.
Ei, Diacritica, tu chiar crezi ceea ce ai scris despre Funeriu? Sau este o chestie emoţională, de ” sistem”? oricum, ştiu că eşti pdl-istă, aşa că nu mă aştept la un răspuns plauzibil, corect, bazat pe date concrete în ceea ce priveşte sistemu’ de învăţământ, educaţia sau ceea ce trăim – la nivel educaţional – de 20 de ani incoace. Întreaga consideraţie,
Evident, eu scriu ce nu cred.
Zina, camerele de luat vederi în sălile de curs există prin state la universităţi dacă-mi amintesc eu bine. Discutasem mai demult despre subiectul ăsta cu un prof ce a predat p’acolo. La noi asta ar fi o măsură cu o oarecare notă de agresivitate pentru că nu se vor schimba profii cu mentalitatea lor cu tot, deşi în unele cazuri ar fi excelentă o astfel de măsură. În Suceava la o şcoală generală „oarecare” (nu la cea unde lucrez eu) sunt aduşi mulţi profi pe sistemul PCR. Ei bine, una dintre ele la vreo 35 ani a ajuns să stea cu curul pe catedră în faţa elevilor în timp ce fusta de pe ea era una peste genunchi în timp ce ţinea pe un elev în faţa ei. Eu am rămas şocat să aflu asta din surse gura unor elevi de mare credibilitate. Dar asta nu e singura chestiunea ce o ştiu despre acest personaj pe care-l cunosc personal… Revenind la propunerea ta: aş da naibii ideea cu camerele în sălile de curs şi m-aş concentra pe formarea viitorilor profesori în tandem cu o salarizare măcar la minimul decenţei, petru ca în felul acesta să se facă o triere indirectă a viitorilor dascăli, fără a folosi bâta şi biciul în timp ce dai pe unul afară şi n-ai de unde alege pe altul mai bun.
@Silviu cel Necajit: aducerea în discuţie a modei antipdlistă pentru a contracara spusele cuiva mi se pare a fi o tentativă de manipulare slăbuţă şi de prost gust. E interesant cum lansezi bomboana după care „indirect şi pe faţă” aştepţi o reacţie „plauzibilă” la un subiect ce nu are nici o legătură cu articolul la care faci referire. În schimb Diacritica ţi-a servit-o elegant şi plină de graţie dar usturător în acelaşi timp.
Eu ma refer la examenul de licenta nu la diploma de licenta. Compar cu examenul de bacalaureat (ca despre asta era vorba) nu la diploma de bacalaureat. Cu asta gata, nu mai intervin, nu inteleg de unde reactia vehementa negativa daca nu sunt 100% de acord.
Dragă, lucrurile stau aşa:
Absolvire ciclu de studii >> Examen de sfârşit de ciclu (bac, licenţă) >> Diplomă de bacalaureat / licenţă.
„Diplomă de absolvire”, cum zici tu, nu există.
E un talmeş-balmeş în capul tău legat de absolvire, examene şi diplome, după cum rezultă din „licenta e o parte mica din diploma de absolvire”. (Ăi fi dat – şi-oi fi şi luat! – vreun examen dintr-ăsta şi tot ce-ai priceput e mostra de mai sus…)
Bine faci că nu mai intervii. Îi mai ameţeşti şi pe alţii.
De acord cu Funeriu. Sper sa nu dea inapoi cu masurile incepute.