Probabilităţi în stil dubitativ

Mi-a trecut zilele astea pe la ureche (pe la ochi, ok) că un judecător a judecat că sintagma „probabil că e adevărat” are stil dubitativ. Am rânjit cu toţi dinţii, mi-am adus aminte de Eta şi de teoria enunţării din anu’ III. Probabil că e adevărat că judecătorii sunt corupţi, nu? Sau e posibil să fie adevărat că judecătorii sunt corupţi?

Prin urmare, copii, unde-ncepe şi unde  se termină stilul dubitativ? Şi, pân’ la urmă, unde-ncepe şi unde se termină stilul cert? Dintre „Probabil că vom avea 38 de grade mâine” şi „Posibil să avem 38 de grade mâine”, care-i ăla dubitativ şi care-i ăla care tinde spre cert?

Gramatica Academiei zice ce ne-a zis şi Eta în anu’ III, şi anume:

> Indicativul arată că procesul comunicat este considerat real (vol. I, p.362) – a avut loc, are loc sau sigur va avea loc. „Probabil că informaţia e adevărată” zice că eu cred sau tind să cred că informaţia e adevărată, dar, din diverse motive, nu vreau să-mi asum afirmaţia cu pricina (nu vreau să zic verde-n faţă „e adevărat”). Printre altele, tehnică facilă de manipulare: dacă n-am coaie să zic „şi-o pune cu şefu’, de-aia a promovat-o”, o să zic „probabil că şi-o pune cu şefu’, de-aia…” (da’ ce, am zis io că…?! am zis că probabil că…). Indicativul e cert sau considerat cert.

> Conjunctivul se opune indicativului ca termen al opoziţiei posibil – real (vol. I, p. 387). Unde realul, cum văzurăm, ţine de indicativ. Conjunctivul e posibil, un real wannabe (Posibil să ia bacu’ la toamnă.). Sau incert (Nu-mi aduc aminte să fi trecut X pe aici.). Sau dubitativ  (Să fug sau să stau? Sau să mă-mpiedic?).  Sau wishful (Baftă! – Să fie! / Să fii acasă la unşpe! – Vezi să nu!). Manipulare şi aici, berechet, numa’ că mai finuţă: Probabil că dl ministru Pătrăţel a furat. / E posibil ca dl ministru Pătrăţel să fi furat. Până zice vreun judecător Dl Pătrăţel a furat / nu a furat, politicu’ şi presa manipulează cu stiluri dubitative posibile, ba chiar probabile.

Pe scurt:
Nu cred că a fost acolo. /vs/ Nu cred să fi fost acolo.
Pare că nu se mai termină. /vs/ Pare să nu se mai termine.

Sau, ca să revenim la oile probabil dubitative, dar posibil certe:

Probabil că e adevărat. / vs/ *Probabil să fie adevărat. (Mie asta îmi pare contra naturii limbei, care zice mai degrabă „posibil să”, da’ mai ştii…)

Anunțuri

Etichete:

6 răspunsuri to “Probabilităţi în stil dubitativ”

  1. nikuelektriku Says:

    n’am intzeles nimic!

    tocmai o aud p’una vorbind de „regretabilu’ ei sotz”…

  2. BadDragon Says:

    Mi se pare interesant de discutat si pe tema falsei echivalente dintre „posibil” si „probabil” (falsa echivalenta care participa si la confuzia domnului judecator). „Probabil” implica o doza mare de certitudine, (peste 50%, sa spunem), dupa cum sugerezi si tu. „Posibil” nu implica nimic altceva decit posibilitatea. Fara sa se spuna nimic despre probabilitatea (un numar intre 0 si 100%) cu care lucrul respectiv sa se adevereasca.

    Un test bun este cel al antonimelor. Improbabil nu este neaparat si imposibil.

  3. watcher Says:

    da nu se zice „naturii limbii” ? zic si yo, ce sari asa ?

  4. diacritica Says:

    Ba da.
    https://diacritica.wordpress.com/2009/08/06/ati-cautat-va-raspundem-74/

    Mai e şi „şcolii” în loc de „şcoalei”. Şi altele diverse.

  5. watcher Says:

    o padon !

  6. Emil Says:

    Si unii se vaita ca matematica este grea!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: