Dilemă promtă sau dilemă promptă?

Promptă, copii. Promptă, nu cum scrie domnu’ Andrei Manolescu în Dilema. (Ştiu, la Dilema domneşte libertatea de stâlcire, cine-s eu să mă pun contra?!)

Prompt, promptă. Promptitudine. Ca la prompter. Ok?

(DOOM 2)

(De la cetitoriul vigilent Şerban. Mulţămim!)

Anunțuri

Etichete: , , ,

4 Răspunsuri to “Dilemă promtă sau dilemă promptă?”

  1. Costin Says:

    E greu când sunt multe consoane laolaltă… Şi eu am scris odată „postbelic” şi m-a corectat editorul: „posbelic” (na că mi-am vărsat obida!)

  2. v Says:

    (cam offtopic, dar obidele vechi nu mă lasă:
    să vezi cînd ţi se schimbă ‘comanditar’ în ‘comandant’…)

    oarecum mai la subiect: ‘fiul’ a făcu naturale, nu umanioare, şi cum în natură predomină principiul minimei rezistenţe… consoana cea slabă de înger must go!

  3. armyuser Says:

    Asta îmi aduce aminte de prezenţa simultană a două forme : preempţiune-preemţiune, chiar dacă în limba-sursă era préemption, iar în limba-mamă era prae-emptio.

    Sunt şanse să asistăm la apariţia unei perechi de tip promt-prompt.

  4. diacritica Says:

    În curând în magazine şi perechea a simţi – a simpţi. Că nimic nu se pierde în natură, iar p-ul dintr-un loc se mută într-alt loc. 🙂

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: