Avem nişte cărţi. Cum procedăm?

Citesc adineauri în EVZ

De curând s-a apucat de zugrăvit, iar cărţile au devenit instant o povară: „Nu ştiam pe unde să le mai pun şi unde să le mai mut. M-am hotărât să ţin doar o parte, cât încap în bibliotecă, pentru că nu renunţ la ea. Am chemat un anticar să ia câteva dintre ele. A analizat titlu cu titlu, iar din câteva sute a ales vreo 10 pe care mi-a dat 30 de lei. Restul n-am avut cui să le dau. A trebuit să le arunc”.

Alex a primit moştenire de la părinţi un apartament cu trei camere, o mobilă veche şi o bibliotecă cu câteva sute de cărţi. Din living au dispărut toate. „Am vrut cât mai simplu, fără multă mobilă”, spune tânărul. Cărţile le-a dat gratis la un anticariat:”Au rămas vreo 20, mai dragi mie. Le-am iubit, însă e vorba şi de spaţiu, iar acum îl citesc pe Kindle, pe laptop”.

Probabil că exemplele-s inventate, da’ orişicât.
Copii, noi cărţile nu le aruncăm şi nu le dăm moca la anticari. Or’ le vindem, or’ le donăm. Pot să-nţeleg c-ajungi să nu mai ai loc de ele, caz în care vorbeşti la şcoala din satu’ lu’ mamaia (sau la biblioteca comunală, în caz că există) şi cu primu’ drum acolo duci sacii cu cărţi. Sau vreo bibliotecă din oraş. Sau le faci cadou, măcar o parte dintre ele, puştiului ăluia isteţ de la doi, că abia au din ce trăi, darămite să-i cumpere careva cărţi!

(Cu nişte ani în urmă am moştenit de la un job calculatorul aici de faţă şi o ditai biblioteca, în special de istoria României. După vreun an a trebuit să mă mut – ce naiba fac? Cum le car şi, mai ales, unde le pun dincolo?! Am avut o discuţie cu conştiinţa mea – ‘Aide, recunoaşte, le ai de un an, ai deschis doar vreo două. N-o să deschizi mai multe în anul următor. Nu mai bine le trimiţi tu undeva unde chiar să le citească cineva? – şi am ajuns la concluzia că mai bine le donez. Am sunat la Biblioteca Centrală Universitară şi a doua zi erau la mine să ia cărţile. Mi-am păstrat doar vreo 2 enciclopedii de istoria României (nu, tot nu le-am deschis) plus:  Tapis roumains, apărută la Paris prin 1930 – reproduceri de covoare româneşti expuse pe la Paris; Erdely reformatus templomok es tornyok, de prin 1929; Bucureştii în 1869, reproduceri după Preziosi; România, fotografii de Kurt Hielscher de prin anii 1920. Când o să mă fac eu mare, multe dintre ele o să-şi găsească locu’ pe pereţii casei mele. 🙂 )

Etichete:

9 Răspunsuri to “Avem nişte cărţi. Cum procedăm?”

  1. diacritica Says:

    https://diacritica.wordpress.com/2011/08/02/dezabonarea-pe-ntelesul-prostilor/

    Poate te-ajută. E despre comentarii, da’ presupun că şi cu articolele e acelaşi lucru.

  2. Rudolph Aspirant Says:

    Eu am si vandut si donat carti, insa am comis si pacatul de a arunca carti. Am si abandonat carti prin hoteluri, pe banci, in avioane, etc.

  3. Costea Says:

    Vai, eşti bogată. Cărţile sunt averea unui om. Ce ai tu acum este de o valoare inestimabilă. Păcat de cărţile pierdute :(.

  4. nico Says:

    Bun sfat , insa multa lume procedeaza asa .. arunca manualele de care nu mai au nevoie fara sa le pese de faptul ca un copil care sta pe strada nu a vazut in viata lui o carte… dar n-ai ce sa faci Asta tine de fiecare persoana…

  5. armyuser Says:

    La BCU nu poţi dona cărţi pe care deja le au în depozit, într-un exemplar. Nu au suficient spaţiu pentru a putea primi un al doilea exemplar. Asta am păţit eu : toate volumele pe care voiam să le donez existau deja în catalogul bibliotecii. Care ar fi următoarea posibilitate de a „scăpa” de nişte cărţi de specialitate?

  6. diacritica Says:

    Mie mi le-au acceptat fără să mă-ntrebe.
    Poţi să-ncerci, mă gândesc, şi la facultatea cu pricina – îmi pare că de obicei au şi bibliotecă separată.
    Sau pe la bibliotecile din oraş.
    Sau, pur şi simplu, le laşi pe pervaz pe holul facultăţii. Le ia cine are nevoie de ele. 🙂

  7. Lucia Verona Says:

    Şi chiar azi Yahoo ne sfătuieşte să aruncăm cărţile şi alte obiecte inutile 🙂
    http://uk.finance.yahoo.com/news/The-possessions-need-dump-yahoofinanceuk-2591099511.html?x=0
    Brr! Fiinţa de la Yahoo pare rudă apropiată cu cei din EVZ.

  8. mpo Says:

    Atâtea porcării sunt la BCU, ediții „complete” pe jumătate, traduceri – câte trei de pe la 1900 dar ediții cu autoritate sau complete nici pomeneală. Nu mai zic recente. Ia, un exemplu la îndemână: Descartes. Standardul Adam & Tannery n-a lăsat nicio urmă în catalog. Nici Cottingham et al. BCU ar trebui să fie ceea ce-i spune numele, nu depozit de cărți. Ai spune că și-au făcut colecțiile din donații 😉 Și astea de la persoane „dispărute” din viața publică circa 1945.

  9. VictorCh Says:

    Eu cartile de care vreau sa scap (PUTINE! Tare putine…) le dau cu imprumut (dupa ce imi aleg atent… beneficiarii). Daca operatiunea nu reuseste „din prima” – recidivez.

    Un francez pe care l-am cunoscut CANDVA „la mare” imi povestea ca el de cartile „usoare” (de obicei „policier”-uri) cumparate „pt drum” scapa rupand si aruncand pe geamul trenului fiecare fila, pe masura ce a terminat-o de citit.

    „Sau le faci cadou, măcar o parte dintre ele, puştiului ăluia isteţ de la doi, că abia au din ce trăi, darămite să-i cumpere careva cărţi!”
    Marea majoritate a beneficiarilor unor asemenea oferte le refuza: „Daca vrei sa ne ajuti da-ne ceva de mancare sau niste haine, nu maldare de hartii care sa adune praful; nici macar n-am unde sa le pun – si NICI nu stiu ce sa fac cu ele…”

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: