Gaudeamus

După fiecare tură de Gaudeamus sau de Bookfest mă jur că nu mai pun picioru’ acolo sâmbăta la prânz, şi desigur că tot sâmbătă la două ajung.
O înghesuială cruntă azi, care pe mine mă face să dau instantaneu în sufocare pe sistem psihopupu. Nici o bucurie de a te plimba pe la standuri şi a căsca gura la cărţi.
Însă în scurtul timp petrecut acolo am reuşit să fiu singura de la standul Polirom care ştia cine-a scris „Călătorie în jurul camerei mele”. Că m-am nimerit la o lansare (habar n-am cine, ce) unde doamna lansatoare întreba (nici măcar nu ştiu contextul, că eu căscam la gura la cărţi) cine a scris „Călătorie în jurul camerei mele” şi mă pomenesc că răspund – Xavier de Maistre. „Ei, vedeţi, dragi tovarăşi, ce-nseamnă să ai aşa cititori citiţi etc.”

Xavier de Maistre, Călătorie în jurul camerei mele, de la ALL. Luată în vară de la Bookfest. Din colecţia In nuce (deştept rău tre’ să fie ăla de-a pus-o cap la cap), din care azi mi-am luat şi Jonathan Swift, Povestea unui poloboc, ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.

În rest super foarte extrem de aglomerat şi sufocant, coadă nesfârşită la autografele lu’ domnu’ Djuvara şi stand „Liiceanu” la Humanitas (bre, cât scrie omu’ ăsta?!).

Şi, desigur, am mâncat plăcintă. Că cărţile ca cărţile, da’ mâncare cât cuprinde.

Etichete:

10 Răspunsuri to “Gaudeamus”

  1. nico Says:

    Vreau sa spun ca si eu am fost,dar am fost vineri si nu era chiar asa de aglomerat(recunosc ca era multi oameni,dar te puteai misca in voie).A fost foarte interesant!

  2. Marco Polo Says:

    Nu mai ajung eu pe la astfel de târguri, deşi mi-ar plăcea.Da,da, mi-ar plăcea sigur plăcinta de final.Că toată viaţa ai mei mi-au zis: „Băiete, mănâncă cartea căci dacă ai carte, ai parte (de…plăcinte, se subînţelege!) !” Acum eu văd că poţi avea astăzi parte de plăcinte chiar şi fără să mănânci cartea.Tendinţa (pardon,…”trendul”) generală e…”la plăcinte, înainte!”…E drept, uneori plăcinta mai poate avea şi surprize, adică să conţină şi…răvaşe.De obicei, neplăcute! 🙂

  3. Costea Says:

    Mă duc şi eu mîine. Sper să găsesc ceva de Asimov sau de Radu Gyr.

  4. Teodora Says:

    „deştept rău tre’ să fie ăla de-a pus-o cap la cap”

    🙂

  5. VictorCh Says:

    „…mă jur că nu mai pun picioru’ acolo sâmbăta la prânz, şi desigur că tot sâmbătă la două ajung.”
    Constat ca te tii de cuvant: ajungi la doua, nu la pranz…

  6. Doru Says:

    Adorabilă intenţionata şi şlefuita cacofonie „Că cărţile ca cărţile…”

  7. v Says:

    :)))) tot plăcintă la final!

  8. Pinocchio Says:

    Mda, și eu tot sîmbătă pe la 1-2 am nimerit acolo…

  9. diacritica Says:

    Pfuai, Pinocchio, ne-am călcat pe picioare şi n-am ştiut?!

  10. v Says:

    ne-am călcat toţi pe picioare… şi unii au avut plăcintă la final. 😀

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: