O-ntrebare. Atât.

De ce se spune „atâta timp” în loc de „atât timp,” dacă „timp” nu-i feminin?

 

Eehh?
M-a-ntrebat adinioarea D., amicu’ american, şi am căscat ochii mari: chiar, de ce?!
Am opinat cum c-ar fi perceput de vorbitor mai degrabă cu valoare adverbială, ca-n „atât de mult” („atâta popor”) sau în „atât de puţin” („atâta lucru poţi să faci şi tu!”), da’ acu’ că mă gândesc mai bine, nu ştiu dacă ţine de chestia asta. Că zicem şi „atâţia copii”, mai rar „atâţi copii”. Deci ce naiba’ caută a-ul ăla în coadă?!

Etichete:

31 Răspunsuri to “O-ntrebare. Atât.”

  1. vanghelicescu Says:

    atâta vreme … ?

  2. stefana Says:

    Eu zic ca pen’ca nu suna bine atat timp.

  3. Marco Polo Says:

    Eu m-am dus la „dex-on-line” şi am căpătat o clarificare mulţumitoare!

  4. diacritica Says:

    Nu despre „atâta vreme” e vorba, ci despre „atâta timp”. Sinonimia n-are-a face în cazul de faţă, care e similar cu „atâţia copii”. Problema se referă la -a, adică (aparent) desinenţă de feminin sg., pe lângă un adjectiv care ar trebui acordat la masc. (sg./pl.).
    (Bine, eu cred că nu de o desinenţă de-aia e vorba acolo.)

  5. diacritica Says:

    @Marco Polo, şi eu m-am dus, nu m-a mulţumit, pen’ că n-am priceput. 😀

  6. VictorCh Says:

    Pentru ca – in doua cuvinte consecutive, dintre care al doilea incepe cu litera „t” – primul cuvant sa nu se termine cu aceeasi consoana? (Dificultati de pronuntare ca si cuvinte separate, „suna” de parca ar fi un singur cuvant.)

  7. diacritica Says:

    Victore, spusei deja: am nevoie de-o explicaţie care să funcţioneze şi pentru „atâţia copii” (în loc de „atâţi copii”) sau „atâta popor”, că e aceeaşi situaţie.

  8. VictorCh Says:

    Spusesi – da’ comentariile alea au aparut in timp ce eu il tastam pe al meu (nu erau afisate cand incepusem eu sa tastez, le-am vazut abia deodata cu comentariul meu).

  9. diacritica Says:

    De fapt, dacă mă gândesc bine, zicem şi „nimica”, şi „câta” („câta mai”).
    Ce naiba-i cu a-ul ăsta?! Armânii îl pun în faţă, noi îl punem la coadă?!

  10. serban Says:

    E posibil să fie o reminiscenţă arhaică? În secolul 19 era „la modă” articolul hotărât. De exemplu, „atâtu era de jalusu, încâtu”.

    Exemplu dintr-un tratat de istorie din 1867.

    În cărţile mele de dinainte de 1900 se foloseşte întotdeauna termenul „atâtu” sau „amaru”.

    „durere împedecă atâtu de amaru desvoltarea patriei nóstre” –
    „asta am trebuitu se esprimu faccia cu comitetu, cu atâtu mai multu cu câtu” –
    „pre cari îi iubescu atâtu de multu” –
    Aurel Mureşianu, corepondenţă, 1871

  11. diacritica Says:

    Hm, nu cred că ăla e articol hotărât, cred că-i mai degrabă o formă de a marca în scris acel sunet care se aude după consoană finală şi pe care acum îl considerăm a fi î, deşi nu-l scriem niciodată (cî, bî).
    Dacă mă uit bine prin exemplele alea, acel -u apare doar la coada cuvintelor terminate în consoane. Ori noi acuma zicem şi „atâţia”, în „atâţia copii” (în loc de „atâţi copii”).
    Plus că dac-ar fi articol, ar trebui să aibă vreo flexiune, ceva… Or văd că-i numa’ -u.
    Plus c-apare şi pe lângă verbe (iubescu), deci nu-i articol. 🙂

  12. diacritica Says:

    A, încă ceva: cred că acel -u s-a păstrat în inversiuni: spusu-mi-s-a.

  13. armyuser Says:

    Pe dexonline, la ultima definiţie cf. dicţionarului lui Scriban, apare comentariul succint : atît (vest), atîta (est). Poate că în acest comentariu este ascunsă explicaţia şi cauza utilizării în paralel a două forme.

  14. armyuser Says:

    Sau poate construcţia era mai complexă :
    atâta cantitate / măsură de ~

  15. diacritica Says:

    M-am gândit şi eu la ceva de genul „atâta cantitate de”, dar nu ţine pentru „atâţia copii”.

    O fi V / E, da’ o fi şi-n cazul lui nimic / nimica?

  16. VictorCh Says:

    „-A”-ul asta final inflexibil parc’-ar fi „-re”-ul final (sau „-ing”-ul final in engleza) cu care se formeaza infinitivul lung…

  17. diacritica Says:

    La -re măcar ştim de pe unde vine. A-ul ne-a mai rămas de dibuit, şi gata. 🙂

  18. armyuser Says:

    Poate că „atâta” este o formă preferată din motive de pronunţie facilă în comparaţie cu „atât”.

    Văz tot pe dexonline că în latină era „nemica”, deci acolo este o altă speţă. Forma „nimic” pare a fi o achiziţie mai nouă.
    Ca substantiv feminin, „nimica” o fi având formă de plural? O nimică, nişte nimice?

  19. Marco Polo Says:

    @diacritica: „M-am gândit şi eu la ceva de genul “atâta cantitate de”, dar nu ţine pentru “atâţia copii”.
    Cred că e regionalism de tip Est.În Moldova se utilizează popular-familial cuvântul „uniia” în loc de „unii”. După acest model, poate că se explică şi atâţi-atâţia.În „Pluguşor” se aude „atâţia copii sănătoşi” şi nu „atâţi copii sănătoşi”…

  20. diacritica Says:

    Tre’ să mă uit în gramatica Academiei, poate zice ceva.
    Dacă nu uit pân’ ajung acasă, ca de obicei. 🙂

  21. Liviu Drugă Says:

    Eu zic că vine din lene. Aceeaşi lene care a dus azi la „aşea” (aşa), „mea” pronunţat mai lung mai ales cand vine după genitalul masculin. Să te opreşti la „atâţi”, aşea de brusc mi se o adevărată catastrofă pentru cei cu mintea şi cu limba leneşe (nu leneşă, care cere mai mulţi muşchi).

  22. diacritica Says:

    Acuma na, lenea stă la baza evoluţiei limbii. Că dacă dacilor nu le era lene să se pună cu burta pe carte, acu’ am fi vorbit latina cultă. 🙂

    Iaca, alt exemplu: acum – acuma; atunci – atuncea.
    Hm. Tre’ să văd ce-i cu a-ul ăsta de la coada cuvintelor.

  23. Adakalehia Says:

    Dac-ar fi dupa limba mea din gura, atunci(a) as zice ca ea (limba) se bucura de fiecare a pus in coada cuvintelor. E mai lesne de pronuntat! Si e si un pic redundant, un pic de prisos, asa cum ii place romanului sa vorbeasca. Si japonezii se bucura de vocale intre consoane…:)

  24. Burgspatz Says:

    În lucrarea de la următorul link este un capitol despre particulele adverbiale http://lectura.bibliotecadigitala.ro/?p=1166 Se poate descărca gratuit pentru a o citi. Sper că funcţionează link-ul (copy-paste n+a vrut să meargă).
    Mioara Avram vorbeşte la capitolul „Adverb – Variante formale” despre aceste particule şi foloseşte variantele atât(a) şi atâţi(a). La Ada Iliescu apar doar atât (m.n., sg.) şi atâţia (m., pl.)

  25. Cârcotaşu Says:

    Am aşa, o părere, că singura explicaţie valabilă la unele întrebări de genul prezentei ar fi asta: D-aia!

  26. Cârcotaşu Says:

    PS – Explicaţia e valabilă şi pentru a lămuri cum e cu „atâţia copii”. 😆

  27. castleless Says:

    la mine mai putin cu gramatica si mai mult cu filozofia.

    si tot la cantitativ ajung.

    as vrea sa cred ca timpul are un tratament aparte in mentalul colectiv, in zona culturala romaneasca. si intr’o maniera similara celei cu care francezii au ajuns sa spuna ‘el ploua’, noi am considerat ca atunci cand vorbim despre timp artam cantitativ ‘atata‘.

  28. VictorCh Says:

    castleless: Asa o fi, ca prea spui cu foc – da atunci cum s-ar explica expresia „atata tot”? (ca parca asta nu la timp se refera, ca sa beneficieze de acel „tratament aparte”)

  29. castleless Says:

    😀 am cautat sa am comentariul cat mai scurt.
    exista mai multe subiecte care au o atentie aparte. timpul, existenta (fiintarea), nasterea-moartea… datul „asa a fost dat sa fie„.

    chiar scrisesem in mesajul anterior (si am sters) ca ar fi interesanta o lucrare care sa adune eventualele particularitati de vorbire create de aceste subiecte. in filozofie stiu ca am citit ceva similar.

  30. Alina Says:

    Când am citit întrebarea iniţială – de ce „atâta timp” cu „a”? – am încercat instinctiv să fac diverse analogii. De pildă, mi-am dat seama că putem folosi „atâta” cu orice substantiv nenumărabil masculin (evident, şi cu cele feminine). De exemplu:
    atâta orez
    atâta petrol
    atâta griş
    atâta lapte
    atâta devotament

    Cineva a menţionat deja cuvântul-cheie „cantitativ”.

    Nu ştiu dacă asta subţiază misterul sau de fapt îl îngroaşă…

    Pentru celălalt „a” final din „atâţia”, „acuma”, „atuncea”, „acilea”, „aicea”, n-am nicio bănuială mai bună decât, probabil, o combinaţie între explicaţia regională (aşa a evoluat limba în anumite zone) şi explicaţia fonetică (e mai uşor de pronunţat).

    Deci până la urmă a dezlegat cineva misterul nărăvaşului „a”?

  31. diacritica Says:

    De pildă, mi-am dat seama că putem folosi “atâta” cu orice substantiv nenumărabil masculin (evident, şi cu cele feminine).

    În general, atât (nu doar atâta) nu se prea foloseşte la singular cu numărabile. Nu zici atât copil, zici atâţi copii, atâţia copii. (După cum nu întrebi cât copil?, ci câţi copii?, însă întrebi cât lapte?, nu câţi lapte?.)
    Atât/atâta, atâţi/atâţia, e aceeaşi situaţie, numărabil au ba.

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: