Eu când mă fac mare o să scriu o carte despre iubita românească a lu’ șefu’ franțuzesc. E un poem! Iubita, zic.
De scris
7 gânduri despre „De scris”
Comentariile nu închise.
Eu când mă fac mare o să scriu o carte despre iubita românească a lu’ șefu’ franțuzesc. E un poem! Iubita, zic.
Comentariile nu închise.
diacritica 
Să nu te faci mare, nu e bine.
Pe vremea cănd se juca cu cuburile, pe la trei ani, am avut un scurt dialog cu fiică-mea:
– Mănâncă tot, ca să te faci mare.
– Dacă mă fac mare mă dărâm.
[- Dacă mă fac mare mă dărâm.]
=>
Acum inteleg eu de ce suntem o tara prabusita :
fiindca sunte … o tara mare !
a. Asta e treaba de mai deunăzi cu John şi Sir, dar în varianta franceză. 🙂
b. De ce ea e un poem şi nu o…”poezie” ? Rimează cu dumnealui? Are picior…metric ? Sau e doar o odă în metru… antic ? 🙂
Ar trebui sa asteptam sa ne comunice autoarea si „cheia” in care se interpreteaza afimatia… (Pe cand imi manifestam – cu niste decenii in urma – admiratia pt felul in care un cineva se referise in public la partenera sa spunand ca ar fi „o adevarata simfonie”, cand am ajuns in imprejurari mai… private, mai discrete am primit si explicatia: „Stii CARE este una dintre definitiile succinte ale simfoniei? O sonata de proportii mai mari…”
@VictorCh:
Până când creşte autoarea, … până ce se face ea mare-mare, … ca să scrie poemul … şi mai apoi să ne comunice nouă, old fellows, „cheia” …mai va!
@Marco Polo / O să uităm întrebarea. 😀
@armyuser:
Da! Mai grav e că s-ar putea să ne uite lumea şi pe…noi… 😦