La plimbare

Te urci în tren la 17:30, la Constanţa. Unde stătea să vină primăvara – mlaştini de zăpadă, noroi pân’ la gleznă în ţintirim.
Vine naşu’ şi zice: nu ştiu ce întârziere o să avem; de fapt nu ştiu nici măcar dacă ne lasă să trecem de Lehliu [bine, puteaţi să ne ziceţi asta înainte să ne urcăm în tren]. Avem locomotivă Diesel [contra ploii îngheţânde], dar de la Lehliu încolo, nu ştiu…
Şi mergem. Şi mergem. Sprinten. În grafic. Lehliu, doar 10 minute întârziere.
Şi stăm. Şi stăm. Şi stăm.
Zice naşu’: s-a stricat sistemul de semnalizare automată [din cauza ploii îngheţânde, am presupus noi], acu’ trebuie să aşteptăm ca trenul anterior să ajungă la Săruleşti, impiegatul de acolo să aprindă un cauciuc ca să dea sfară-ncoace, pe urmă noi pornim, da’ cu 20 km/h.
Şi stăm. Şi stăm. Vreo 50 de minute, după socotelile mele.
Şi pornim.
Şi s-apucă frate-meu să verifice viteza cu aifonu’. 20 km/h. 22. 19. 16. 20. Cale de vreo 50 de minute, până la Săruleşti.
Stăm iarăşi. Nu prea mult.
Şi pornim. Şi mergem. Şi mergem. Şi prinde viteză.
Apare naşu’: o să ajungem la Bucureşti pe la 22:45. Două ore jumate întârziere, la un drum de două ore jumate.
Şi mergem.
Se vede Bucureştiul, lumea începe să se îmbrace, scoate valize.
Şi ne oprim brusc.
Dă înapoi un pic.
Şi stăm.
Şi apare naşu’: s-a rupt plugul şi a intrat sub locomotivă.
Şi stăm.
Ne uităm pe geam: benzinăria de lângă gara Băneasa / fântâna Mioriţa.
Hm. Dacă ne dăm jos…
Cam multă zăpadă însă.
Nişte flăcăi mai curajoşi se dau jos, fac cărare.
Se dau jos şi alţii.
Băi, ne dăm jos şi noi? N-avem decât rucsacurile…
Stăteam deja de vreo 10 minute.
Ne dăm jos. Sărim, de fapt.
Hopa tropa pe urmele din zăpadă, pe lângă linie.
La locomotivă, linişte şi pace. Nu scormonea nimeni după plug. Nişte Dorei ne învaţă să coborâm pe lângă pod, prin dreapta. Erau scări, numai bune de dat cu sania pe ele. Coborâm pe lângă – cu zăpada până la genunchi.
Restul, de la trotuar încolo, e istorie.
Am ajuns acasă la doişpe noaptea.

Da’ am ajuns noi la înmormântare?… Am ajuns. Numa’ bine s-o umplem de flori, cum şi-a dorit, numa’ bine ca cei patru nepoţi să-i poarte sicriul, cum şi-a dorit, numa’ bine să-l auzim pe popă cum ţine predică şi-o omagiază ca pe cea mai bătrână femeie din sat – ceea ce nu ştiu dacă şi-a dorit neapărat, dar sigur a gâdilat-o. Pe Teodora, zisă Tudora, zisă Liţa, cea cu trei copii, şase nepoţi şi doi strănepoţi (plus al treilea pe drum, de care n-a mai apucat să afle).

Etichete:

2 Răspunsuri to “La plimbare”

  1. GINGASIA Says:

    D-zeu sa o odihneasca!

  2. Marco Polo Says:

    Decât să ne mâniem pe soartă, uneori e mai recomandabil să facem … „haz de necaz”. Pentru că atât mai putem face şi nimic mai mult!
    Aşa a făcut şi dna Diacritica, în pofida imensei tristeţi : şi-a amintit că e anul comemorării inegalabilului „nenea Iancu” şi a „schiţat” o…schiţă. Ceva de genul „D’ale … CFR-ului…”
    Din păcate, prea izbitor de … reală….

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: