Care

Cum îi explici unui copil de 9 ani când scriem care? În afară de „scriem care când nu scriem c-are„. Şi fără relative şi prostii.
Pe bune, cum?!
Tre’ s-o sun pe mama.

Etichete:

30 Răspunsuri to “Care”

  1. Loredana Says:

    Scriem „care” atunci cand nu putem inlocui cu „ca are”…cred 🙂

  2. diacritica Says:

    După cum ziceam,

    În afară de “scriem care când nu scriem c-are“.

    🙂

  3. GINGASIA Says:

    Cacare..Cacand!:)))

  4. Cârcotaşu Says:

    Primaru’ care este.

  5. grammar ninja Says:

    Scriem „c-are” atunci când se potriveste cuvântul „pentru” inainte.

  6. diacritica Says:

    Ei na?! 😀

  7. Harvey Says:

    Scriem „care” atunci când urmează o descriere sau o precizare. Cum explici unui copil de trei ani ce e ala sânge-albastru? 🙂

  8. diacritica Says:

    Îi zici că-nseamnă „mai cu moţ”. 🙂

  9. Harvey Says:

    Tot e bine, în loc sa se zgâiască la vene, o să revină la zgâitul în oglindă.

  10. I.B. Says:

    Nu-i explici. Să se prindă singur.

  11. Sendys Says:

    Nu trebuie s-o mai suni pe mama, îi explici aşa cum îi explici cum scriem ,,cine”.
    …şi nu ne duce în ispită, ,,ci ne” izbăveşte de cel rău…

    La urma urmelor e una cînd ai un cuvînt, şi-i alta cînd ai două. Iarna nu-i ca vara! 😉

  12. diacritica Says:

    Dacă crezi că copilul de 8-9 ani distinge între 1 cuvânt, „cine”, şi 2 cuvinte, „ci ne” (care în vorbirea curentă se aud întotdeauna împreună), te înşeli.

  13. Sendy Says:

    rectific numele: corect e Sendy

  14. Sendy Says:

    Copilul de 9 ani înţelege de la un an ,,mama” şi ,,apa”, tu doar trebuie să-i explici că iarna nu-i ca vara…

    S-auzim de bine!

  15. diacritica Says:

    Copilul la un an înţelege ce-i aia „mamă”, nu că ăla e 1 cuvânt.
    Copilul la 9 ani a priceput deja semantica limbii materne, acu’ trebuie să-nveţe ortografia. Tre’ să-nveţe să audă două cuvinte în „ci ne”, nu două silabe, [ci-ne]. Tre’ să-nveţe s-audă 1 cuvânt în care şi 2 cuvinte în c-are, deşi ambele îs pronunţate într-un cuvânt.

    tu doar trebuie să-i explici că iarna nu-i ca vara…

    Mulţi pricepuţi primprejur…

  16. Sendy Says:

    Totuşi cuvintele se deosebesc prin înţeles şi nu prin felul în care se pronunţă (legat sau separat). De aceea în scris trebuie să le evidenţiem statutul, pentru că altfel riscăm să arătăm în scris că nu ştim ce vorbim.

  17. Sendy Says:

    Cine înţelege că iarna nu-i ca vara, ăla chiar începe să fie un om priceput. Unii însă nu înţeleg, chiar dacă le explici…

  18. diacritica Says:

    Totuşi cuvintele se deosebesc prin înţeles

    Sigur. Eu una nu ştiu să-i explic unui copil de clasa II-a înţelesul cuvântului „care” în
    Care-i acolo?
    cel care a venit
    cartea despre care îţi spun
    De care vrei?

    De-asta o s-o sun pe mama, că ea a explicat chestii de-astea vreme de 38 de ani.

  19. Sendy Says:

    Păi, asta-i cu totul altceva, diacritico!
    Sun-o repede pe mama că şi eu sînt curioasă ce zice…

  20. diacritica Says:

    asta-i cu totul altceva

    Nu e altceva defel. Este exact ce întrebam mai sus: cum îi explici unui copil de 9 ani când scriem „care”?.
    Pentru că la „moi”, de exemplu, îl explici că „scriem moi când vine de la moale” şi „mai scriem moi când înseamnă înmoi„.

  21. VictorCh Says:

    Pai in principiu, in general – dupa cate stiu eu – „care” se foloseste in loc de „cine” sau de „ce” atunci cand trebuie sa separe dintr-o categorie mai larga o parte care are in plus SI ALTA caracteristica decat caracteristicile care definesc grupul.
    Spre ex (cf exemplului dat de dumneata intr-un comentariu anterior) la „De care vrei?” este vorba despre un… bun (obiect, serviciu etc) care – PE LANGA caracteristica prin care formeaza un grup (spre ex – desert fiindca-‘i dulce) mai satisface SI conditia de a fi aleasa de cel intrebat.

  22. Sendy Says:

    Diacritico, e cu totul altceva faptul că nu ştii să-i explici copilului înţelesul cuvîntului „care” (după cum afirmi mai sus), faţă de faptul de a-i explica că se scrie „care” pentru că reprezintă un singur cuvînt, precum ţi-am propus eu să-i explici.

    Eu, ca învăţătoare, i-aş fi explicat că „moi” se scrie aşa pentru că este vorba despre un singur cuvînt (care are înţelesul de moale – dacă vrei neapărat să-l atenţionezi), spre deosebire de „m-oi” în care avem de-a face cu două cuvinte – „mă voi” – fiecare avînd înţelesul lui, şi pentru că nu-l pronunţăm pe ă şi pe v, le înlocuim cu o liniuţă ca să arătăm şi altora ce deştepţi sîntem şi că ştim despre ce vorbim şi atunci cînd scriem (despre „mine” şi că „voi” face ceva – dacă vrei neapărat).

    Acuma, deh, nu ţi-a plăcut propunerea mea… asta e! Tot mama e mai de crezare! Cu cei 38 de ani ai ei, de explicaţii… nu e de glumă.

    Dar dacă nu explicăm copiilor cum trebuie, îi băgăm în ceaţă pe viaţă şi pe urmă li se pare româna prea grea…

    Multumesc pentru atenţie.

  23. diacritica Says:

    „mă voi”

    Mai puţin când vine de la „mă vei”.

    Auguri.

  24. VictorCh Says:

    „Ma vei” nu se prescurteaza „mi-i”?

  25. diacritica Says:

    M-oi duce tu pe mine de nas când mi-oi vedea eu ceafa!

  26. VictorCh Says:

    Inseamna ca prescurtarea „mi-i”, pe care am tot auzit-o in copilarie, o fi vreun „banatenism” (sau poate „ardelenism”, ca bunica-mea – langa care am crescut in Timisoara – ii de-acolo, de la nord-est de Arad).

  27. Rudolph Aspirant Says:

    Ii spunem asa: cuvantul „care” NU se foloseste niciodata decat cand e vorba de un „care de asi sau regine”.

    (Chiar daca noi stim ca e voie sa il folosim si in alte cazuri, totusi acele cazuri sunt destul de rare in cazul compunerilor scrise de un copil obisnuit de 9 ani, asa ca e mai bine sa ii dam regula asta generala pe care sa o poata tine minte, si, dupa parerea mea, asa ca statistica de rezultate, batalia va fi pe 2/3 castigata.)

  28. Mihai Says:

    Ii spui sa scrie si sa auda „c-are” atunci cand poate inlocui cu doua cuvinte, „că are”, si propozitia continua sa aiba sens. Daca nu poate inlocui atunci se scrie „care”.
    Mai greu o sa fie sa ii spui cand trebuie sa fie „care” si cand ar trebui sa fie „pe care”, „pentru care” si „despre care”. Cam 4 din 5 vorbitori adulti pica la testul asta de folosire a limbii. Romane.

  29. Sendy Says:

    ,,Mai puţin când vine de la “mă vei”.”

    ,,M-oi” nu cred că vine vreodată de la ,,mă vei”. Cine zice ,,m-oi duce tu pe mine de nas”, ăla zice şi ,,eu însuşi l-am văzut că-i prost”.

    Pentru ,,mă vei” s-ar putea să aibă dreptate bunica lui VictorCh de mai sus, pare o femeie demnă de-ncredere care ştie ce vorbeşte. Deşi şi Mioara Avram pare o femeie demnă de încredere, mă crucesc cîtă populaţie română a putut să prostească cu „aşază” al ei. Are şi ea greşelile ei, ca tot omu’, deh! Şi noi înghiţim reguli aiurea că ne e lene să gîndim. Forma corectă este „aşează” pentru ind. prez. pers. III sg. şi pl., idem pentru imperativ sg., deoarece rădăcina acestui verb este „aşez” (de la infinitivul „a aşeza” la care i-ai îndepărtat terminaţia „a”), nu invenţia de „aşaz”, pe care nu ştiu de unde a scos-o ilustra lingvistă (numai de la infinitivul verbului nu!), (vezi Mioara Avram – Ortografie pentru toţi. 30 de dificultăţi, ediţia a doua, ed. Litera Internaţional, Bucureşti – Chişinău, p. 10, unde a inventat ea rădăcina ei personală). Această rădăcină de la infinitiv, „aşez”, îşi diftonghează „e”-ul în „ea” şi-şi primeşte terminaţia ,,ă” pentru a obţine normala formă de pers. III sg., „aşează”. Această diftongare o mai găsim şi la multe alte verbe de conjugarea I, după cum bine a observat şi AdiJapan la locul potrivit, pe acest site. Deci, fraţii mei români, „AŞEAZĂ” E FORMA CORECTĂ atît pentru indicativ prezent pers. III sg. şi pl., cît şi pentru imperativ pers. II sg.
    Exact acelaşi lucru e valabil şi pentru „a înşela” („înşeală pe cine poţi, dacă-ţi dă mîna!”), „a deşerta” („deşeartă găleata asta, te rog!”), cum e pentru „a aştepta” (aşteaptă), „a pleca” (pleacă), „a certa” (ceartă) etc. (pt. alte ex. v. şi AdiJapan).
    Aveţi grijă la rădăcini ca să nu ne trezim dezrădăcinaţi.

    (Îmi pare rău că m-am răcorit aici cu „aşează”, dar ai închis comentariile de la locul cu pricina… şi mai bine mai tîrziu decît deloc.)

  30. diacritica Says:

    Nu „diftonghează” în radical înainte de ş şi j, indiferent că-i verb sau altăceva. Se spune „deşartă găleata”, nu „deşeartă”. „Deşală”, nu „deşeală”. (Ăla care zice aşa, el însuşi nu s-a văzut cât îi de prost.)
    Din categoria „şa, nu şea; şaua, nu şeaua„.

    ai închis comentariile de la locul cu pricina…

    Comentariile îs setate să să-nchiză automat după 60 de zile.
    Acu’ au să să-nchiză di tăt, pân’ ce mi-o trece plictisu’ de cititorii mai deştepţi nu doar decât Mioara Avram, ci mai deştepţi chiar decât ei înşişi.

    Acu’ mă duc – şchiopătând – să-mi văd de noul job.

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: