Aplicaţile, aplicaţiile. Despre i-uri

aplicaţi+e, ca noţiun+e
aplicaţi+i, ca noţiun+i
aplicaţi+i+le, ca noţiun+i+le

Adică:
– primul i (aplicaţii, aplicaţiile): pentru că radicalul substantivului (aplicaţi) se termină în i (e i-ul ăla care apare şi la singular: aplicaţie); i-ul ăsta lipseşte din noţiuni, noţiunile, pentru că radicalul noţiun– nu se termină în i.
– al doilea i (aplicaţii, aplicaţiile), pentru că marchează pluralul; i-ul ăsta de plural apare şi la noţiuni, noţiunile.

La fel:
– o mândrie – două mândrii – mândriile
– o instituţie – două instituţii – instituţiile
– o naţie – două naţii – naţiile
– o copilărie – două copilării – copilăriile
– o prostie – două prostii – prostiile
– o explicaţie – două explicaţii – explicaţiile

(De aici.)

6 gânduri despre „Aplicaţile, aplicaţiile. Despre i-uri

  1. „- primul i (aplicaţii, aplicaţiile)”
    Vezi ca la cuvantul articulat ai accentuat al doilea „i”, nu primul.

    Cred ca ar fi fost oportun ca dintre atatea exemple date sa fi fost si MACAR unul-doua care sa se termine si cu ALTA litera decat „e” (dupa „i”-ul penultim) (spre ex „acvariu” – acvarii – acvariile), altfel s-ar putea induce involuntar ideea (care poate sa ramana doar subconstienta) ca regula se aplica doar substantivelor terminate in „ie”.

  2. regula se aplica doar substantivelor terminate in “ie”.

    Doar de substantivele alea – feminine – era vorba în propoziţie, Victor.
    Proşti care din „tu pune-ţi” să priceapă „voi pune-ţi” există ghiotură dintotdeauna.
    E absurd să te lupţi cu ce-ar putea pricepe prostul, pentru că prostul pricepe întotdeauna chestii pe care mintea normală nu le poate cuprinde.

  3. Chiar ma dispera zilele trecute cineva care in pronuntie folosea hârtile in loc de hârtiile.

Comentariile nu închise.