Binele şi răul

În caz de cunoaştere rău a limbii române, nu trimiteţi CV, că vă dă notă mică la test.

Anunțuri

Etichete:

24 răspunsuri to “Binele şi răul”

  1. Silvana T. Says:

    Ba, nu las nici un comentariu.

  2. nastyan14 Says:

    Binele l-a făcut rău, iar răul l-a făcut bine…

  3. v Says:

    da-n caz că aplicăm petliţe pe gulere putem să participăm?

  4. Cârcotaşu Says:

    Cum io nu-nţeleg cum e adică cunoaşterea bine a limbilor română şi engleză, de ce nu şi romani, m-a făcut praf şi chestia aia cu cazul în care aş aplica pentru un job. Io aş aplica perechi de palme pe o mutră
    care scrie asemenea texte. Să n-avem teste!

  5. Rudolph Aspirant Says:

    Mie mi se pare absurd ca un om care e cu adevarat motivat sa-si caute un job sa aiba astfel de pretentii fata de un potential angajator, adica sa pretinda si angajatorului sa aiba capacitatile pe care i le pretinde angajatului. Angajatorul e doar ala care-ti plateste salariul, nu e nevoie sa fie si bun la gramatica sau la lb romana, ca tocmai de aia angajeaza pe cineva care s afie expert in aceste lucruri si el sa nu-si mai bata capul si cu treaba asta !

  6. diacritica Says:

    Rudolphe, du-te tu şi cată-ţi job la angajator care n-are logică (că despre asta e vorba aici) şi nu ştie să scrie româneşte (că nu-i vorba de fizică nucleară, ci de româna învăţată în gimnaziu). Ca să-ţi dai seama cam cum e să lucrezi dup-aia la un astfel de angajator.
    Felul în care e redactat anunţul, ca şi felul cum arată sediul, plus multe alte detalii dintr-astea aparent nerelevante pentru, sanchi, „un om cu adevărat motivat să-şi caute un job”, îţi dau indicaţii despre angajatorul cu care vei avea de-a face. Pentru că nu, de la un angajator nu te interesează să-ţi plătească salariul şi gata.
    Firma de care-i vorba în propoziţiunea de mai sus se ocupă cu o revistă scrisă în română. Core businessu’, cum ar fi, e scrierea în limba română. Dacă angajatorul nu-şi cunoaşte core businessu’ – mai degrabă competenţa de bază – , cum aş putea crede eu, ca potenţial angajat, că firma aia face mai mult decât o ceapă degerată pe piaţa respectivă şi că deci ar putea să-mi plătească mai mult decât o ceapă degerată pentru mai mult de o lună?!

    Confunzi, pare-mi-se, acţionariatul (că ăla nu face decât să pună banu’) cu angajatorul.
    Se vede de la o poştă că n-ai avut nici o treabă cu piaţa muncii de p-aci şi că te afli-n treabă.

  7. crisuadi Says:

    De acordeon . Pentru un om care-si cauta de munca , un astfel de anunt trebuie ignorat . Chiar si daca nu ar fi jobul despre limba romana…

  8. romaniaindirect1 Says:

    Daca nu ma insel acel anunt este pentru voluntariat…nici macar nu este platit 😛

  9. diacritica Says:

    E de „voluntariat”, da, dar în discuţia asta faptul ăsta e secundar.

  10. diacritica Says:

    chestia aia cu cazul în care aş aplica pentru un job. Io aş aplica perechi de palme pe o mutră
    care scrie asemenea texte.

    O să te cred când o să scrii „tiparniţă” în loc de „imprimantă”. 😀

  11. Cârcotaşu Says:

    … “tiparniţă” în loc de “imprimantă”.
    Păi nici măcar într-o tipografie nu confundă nimeni tiparniţa cu imprimanta. În mare pe imprimantă se realizează „şabloanele” cu care, respectiva tiparniţă, realizează multiplicarea tipăriturii.
    Că altfel şi maşina de scris…

    Crede-mă! 😆

  12. Cârcotaşu Says:

    Off!
    La maşina de scris omitereau unei „/” nu genera o aşa panaramă!

  13. diacritica Says:

    La vremea împrumutului „imprimantă” (şi „a imprima” etc), se putea folosi foarte bine fondul de cuvinte deja existent – tiparniţă, tipăritoare etc. Lumea a preferat „imprimantă”, care s-a specializat faţă de „tiparniţă” – exact aşa cum se întâmplă acum cu „job”, de exemplu (încetul cu încetul „job” şi „slujbă” / „serviciu” se specializează pe arii diferite).
    La fel: reşou. Puteau să-i zică „încălzitor”.
    La fel: şef, care putea fi bine mersi „căpetenie”, spre-un exemplu.
    La fel: cioban. L-au luat din turcă, deşi îl puteau lăsa „păcurar”, „păstor”. Iar astea trei s-au specializat, „cioban” e devenit termenul comun, celelalte au intrat în alte registre de limbă.
    Dacă împrumuturile astea-s intrate demult în limbă şi nu le mai resimţi ca atare şi nu te deranjează, asta nu-nseamnă că ele la vremea lor n-au fost nişte aplicaţii de job.

    Despre asta e vorba, nu despre faptul că „imprimanta” de azi n-ar fi altceva decât „tiparniţa” de azi. Acoperă arii diferite tocmai pentru că „imprimantă” a intrat în limbă şi fie a ciuntit din sensul tiparniţei deja existente, fie nu i-a dat voie să-şi lărgească aria. Asta se întâmplă cu toate cuvintele, dintotdeauna. Altfel am vorbi limba unică prebabiloniană.

    Şi pe mine mă deranjează multe englezisme, dar asta nu-nseamnă că nu-i un proces firesc. Se întâmplă în toate limbile, inclusiv în multlăudata franceză (am tot dat exemple pe aici, că-i aud zi de zi).

    Pune mâna pe „Histoire de la langue roumaine” a lui Densusianu, ca să pricepi cum devine treaba şi cum vorbim de fapt o adunătură de aplicaţii pentru job avant la lettre.

  14. diacritica Says:

    La vremea împrumutului „imprimantă” (şi „a imprima” etc), se putea folosi foarte bine fondul de cuvinte deja existent – tiparniţă, tipăritoare etc. Lumea a preferat „imprimantă”, care s-a specializat faţă de „tiparniţă” – exact aşa cum se întâmplă acum cu „job”, de exemplu (încetul cu încetul „job” şi „slujbă” se specializează pe arii diferite).
    La fel: reşou. Puteau să-i zică „încălzitor”.
    La fel: şef, care putea fi bine mersi „căpetenie”, spre-un exemplu.
    La fel: cioban. L-au luat din turcă, deşi îl puteau lăsa „păcurar”?
    Dacă împrumuturile astea-s intrate demult în limbă şi nu le mai resimţi ca atare şi nu te deranjează, asta nu-nseamnă că ele la vremea lor n-au fost nişte aplicaţii de job.

    Despre asta e vorba, nu despre faptul că „imprimanta” de azi n-ar fi altceva decât „tiparniţa” de azi. Acoperă arii diferite tocmai pentru că „imprimantă” a intrat în limbă şi fie a ciuntit din sensul tiparniţei deja existente, fie nu i-a dat voie să-şi lărgească aria. Asta se întâmplă cu toate cuvintele, dintotdeauna. Altfel am vorbi limba unică prebabiloniană.

    Şi pe mine mă deranjează multe englezisme, dar asta nu-nseamnă că nu-i un proces firesc. Se întâmplă în toate limbile, inclusiv în multlăudata franceză (am tot dat exemple pe aici, că-i aud zi de zi).

    Pune mâna pe „Histoire de la langue roumaine” a lui Densusianu, ca să pricepi cum devine treaba şi cum vorbim de fapt o adunătură de aplicaţii pentru job avant la lettre.

  15. Cârcotaşu Says:

    Mda, explicaţia e acoperitoare, da’ cum io sunt cârcotaş, zic şi io cuvântul „imprimantă” a intrat odată cu computatoru’ şi nu cu PC-ul, ci din vremuri „imemoriale” de pe vremea ăluia cu memorii pe ferite şi cu tranzistori, dacă nu a ăluia cu tuburi. Pe vremurile alea imprimanta exista numa-n centrele de calcul, nu era bun de larg consum, iar denumirea a fost adoptată de IT-işti. Ş-acu’ nu-i nicio nenorocire că-n domeniu avem şi „scanner” şi scrisu-ar mai fi cum ar mai fi, da-i pronunţat din vârfu’ buzelor: [scæner], deşi neologismul „scaner” e-n limba română cam de multişor.
    Da’ asta cu „a aplica pentru” e pur şi simplu antiromânească, n-are nicio jusitificare, nu e legată de nicio necesitate, nu face nicio diferenţiere, e numai necunoaştere+snobism.
    (Cunosc pe cineva care vrând să arate că e vorbitor de franceză nu foloseşte conjuncţia „ci”, totdeauna înlocuind-o cu „dar”, ceea ce sună ca dracu’!)

  16. diacritica Says:

    Da’ asta cu “a aplica pentru” e pur şi simplu antiromânească, n-are nicio jusitificare, nu e legată de nicio necesitate, nu face nicio diferenţiere

    Exact ca „cioban” faţă de „păstor”, „păcurar”. Şi tot din vremuri imemoriale.
    Situaţiile în care un cuvânt intră în limbă ca să acopere un sens neacoperit deja de un cuvânt neaoş sunt foarte rare. (Ia „a se machia”, „a se farda” – existau deja „a se boi”, „a se sulemeni” (împrumuturi şi ele!), care ulterior s-au mutat în alt registru de limbă.)

    Răsfoieşte „Histoire de la langue roumaine”, partea despre lexic. O să-ţi mai treacă din pornirile gâtlegău-iste.

  17. Cârcotaşu Says:

    Nu e ca „cioban” faţă de „păstor”. Sorry!
    „Cioban” nu exista-n româneşte cu alt înţeles. Este un neologism care, chiar dacă nu a fost necesar, n-a contravenit unor semanisme proprii limbii române.
    La exemplele pe care mi le dai, apetenţa scăzută pentru arhaisme, cum e şi cea de „tiparniţă”, justifică „importul” unor alte cuvinte (imprimantă). În cazul citat de mine este vorba însă de alterarea caracterului limbii române care nu e în niciun caz contextual cum este, prin excelenţă, engleza.
    D’aia n-au ce căuta expresii ce conţin cuvinte care, culmea, există şi-n limba română, dar cu înţelesuri clare, total străine celor existente în alte limbi.
    D-aia, cînd vom introduce „neologisme” de acest gen, vom produce un grav atac la fondul de cuvinte al limbii noastre.
    Părerea mea!

  18. v Says:

    ai dreptate. da’ te rugăm să fii îngăduitoare şi cu noi ăştia care-am apucat să ne enervăm încă de cînd a apărut aplicaţia şi-am rămas aşa inflamaţi de-atunci. 😀 ne-o trece pîn’ la urmă, cu multe antiinflamatoare.

  19. diacritica Says:

    Bre, „a aplica” deja existent în ro nu-i acelaşi cu „a aplica” din „a aplica pentru job/grant”, calchiat din engleză. Sunt cuvinte diferite, omonime (cu intrări diferite în dicţionar, după mine). NU s-a extins un cuvânt, ci a intrat un altul, cu aceeaşi formă. (1 formă grafică nu înseamnă neapărat 1 cuvânt.)

    D’aia n-au ce căuta expresii ce conţin cuvinte care, culmea, există şi-n limba română, dar cu înţelesuri clare, total străine celor existente în alte limbi.

    Ai hotărât tu că cuvintele româneşti n-au voie să-şi lărgească/îngusteze aria semantică, în funcţie de influenţele momentului? 😀 Ia un dicţionar etimologic, ceva, să vezi cum se modifică sensul cuvântului de-a lungul timpului – unde-a dat etimonul şi unde-a crăpat cuvântul actual. Doar că la zeci şi sute de ani distanţă nu mai percepi modificarea de sens, pentru că nu mai ai reperul iniţial. Abia de când s-a inventat dicţionarul încoace poţi să urmăreşti evoluţia sensului prin atacuri grave la fondul de cuvinte al limbii noastre.

    (Din punctul meu de vedere, bine c-au atacat-o, că de-asta avem acuma o sinonimie pe care în franceză, de exemplu, o regăsesc rar.)

  20. romaniaindirect1 Says:

    asa este…. am mentionat asta ca fapt divers 🙂

  21. VictorCh Says:

    „Confunzi, pare-mi-se, acţionariatul (că ăla nu face decât să pună banu’) cu angajatorul.”
    TAMAN aceeasi greseala era s-o fac si eu – noroc ca n-am mai apucat s-o formulez ca i-am si gasit raspunsul. (Si-i perfect adevarat faptul ca NICI EU n-am mai „avut nici o treabă cu piaţa muncii de p-aci” – nici macar in calitate de solicitant, de aproape doua decenii.)

  22. Cârcotaşu Says:

    NU s-a extins un cuvânt, ci a intrat un altul, cu aceeaşi formă.

    Sunt delicioase cele două cuvinte diferite, „a aplica”, ăla cunoscut din română şi „a aplica”, ăla adus din engleză. Dacă ne gândim şi la cele două cuvinte diferite „expertiză” şi „expertiză”, nu ne mai trebuie f’o altă Mărie!
    Doar că uitasem să-ţi zic că nu ştiu ce-o fi peste 100 de ani, da’ acu’, în DEX, ăla pentru limba română, nu ezixtă decât cuvintele româneşti, iar până se vor modifica înţelesurile, în sensul îmbogăţirii lor, mai va.
    Chiar n-ai băgat de seamă ce z’sei despre caracterul contextual, care-i străin limbii române?

  23. diacritica Says:

    Na, te pui cu certitudinile diletantului?
    Mergi în pace.

  24. dadatroll Says:

    Si la maus puteau sai zica chestie cu butoane si rotita la mijloc si cu tat felu de chesti pe margine care dacal misti se misca si cursoru pe ecran si cu un cablu carei ca o coada de soarece. Bine asta daca nu tineau neaparat sa traduca in romaneste cursor si ecran catunci iesea mai lunga denumirea la maus.

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: