80-90

Da’ pe vremuri, când nu erau mobil, mail, chestii, cum se-ntâmpla când te chema la interviu?!
Adică, bun, trimiteai cv pe fax sau prin scrisorică. Puneai fixu’ de-acasă. Şi p-ormă? Presupunem că lucrai, nu erai şomer. Deci când ăla care te chema la interviu era la lucru, erai şi tu la lucru, aşa că nu puteai să răspunzi la telefon. Când ajungeai acasă, nu te mai suna, că era şi omu’ acasă la el.
Deci cum se întâmplau chestiile?
Puneai şi numărul de la serviciu, să te sune acolo, cu riscu’ să fie de faţă şefu’?

Am încercat să mi-aduc aminte de prin anii ’90, ştiu c-am fost la un interviu (?) la o firmă care avea sediul în Casa de Cultură de la Constanţa, ştiu c-am dat un test de italiană (era prin ’93-’94, cred), m-au pus să traduc nişte documentaţie tehnică şi am tradus „caldaia” cu „căldare”, c-aşa mi-a sunat bine, da’ era cazan (şi ce, ăla nu-i tot un fel de căldare mai mare?!), da’ ce nu-mi aduc aminte defel e cum am ajuns acolo. Am sunat? Şi mi-or fi zis imediat „da, vino mâine la test”? Că de sunat n-aveau cum să mă sune, că stăteam în cămin, unde funcţionam pe bază de reşou din cărămidă de bca plus rezistenţă de bucătărie de vapor (mulţumim, iubitu’ lu’ Nadina!), nici vorbă de telefon, nici măcar pe palier!

Serios, oare cum se întâmplau chestiile astea în anii ’80, în ţările unde nu primeai repartiţie? Şi chiar şi în anii ’90, care ţi-aduci aminte cum ai căpătat primul job?

Anunțuri

Etichete:

15 răspunsuri to “80-90”

  1. Marco Polo Says:

    şi am tradus “caldaia” cu “căldare”,[…] da’ era cazan

    La vapoarele cu aburi de acum 150 de ani, ba chiar şi la faimosul „Titanic”, la cazanele de aburi (aburul care propulsa zbaturile sau elicele) li se spunea „căldări”, iar în italiană este consacrat termenul de „caldarina” care se utilizează şi în română (caldarină) în limbajul navalistic.
    În concluzie, Diacritica a tradus perfect termenul…Dacă nu-l ştia, înseamnă că a avut fler, mai bine zis dezvoltat „simţul limbii italiene”. Mie, această chestie îmi trezeşte dragi amintiri din…copilărie, deoarece eu ştiu termenul „în cauză” de la bunicul meu matern, lup de mare acum vreo 100 de ani, dar şi mare iubitor al Italiei, ca limbă, cultură, muzică…De la el ştiu că „la lingua italiana si canta, non si parla”… ! 🙂

  2. Andrei Says:

    Nici eu nu am prins vremurile respect dar imi aduc aminte de o povestire similara a unui var. Se pare ca te duceai cu CV-ul si eventual mai treceai pe acolo la cateva zile sa vezi daca te-au angajat sau nu (asta daca nu dadeau inainte de tine).
    Treaba e ca pe vremurile alea nu prea CV-ul asa de raspandit, ori te duceai la un loc de munca printr-o cunostiinta ceva ori daca mergeai in urma unui anunt din ziar mergeai la cateva, unde de obicei iti spuneau pe loc daca esti angajat sau nu. Sau iti spuneau sa revii.

  3. diacritica Says:

    Presupun că-n ţările unde piaţa muncii funcţiona normal erau şi interviuri, chestii.

    Iar prin 2000-2002 la noi încă mai citeai prin ziare anunţuri care îţi ziceau, pe lângă numărul de fax, şi la ce adresă puteai trimite cv-ul, în caz că.

  4. Andrei Says:

    In 2000-2002 deja multi din cei care puteau trimite un CV, aveau si o caramida de telefon mobil. Sau daca nu ei, macar un prieten, o ruda ceva.

  5. diacritica Says:

    Ei, asta-i. Dacă nu nu poţi să primeşti telefon acasă, că eşti la lucru, poţi să primeşti telefon la prieteni, rude etc. Care şi ei îs la lucru.
    Nu, în 2000-2002 puţini dintre cei care-şi căutau de lucru aveau telefon mobil, pentru că era încă destul de scump raportat la salariul mediu. Aveau, în schimb, puştii de liceu, că le cumpărau mami şi tati – care aveau şi ei, da’ nu-şi căutau de lucru şi nu trimiteau cv-uri, că aveau butic.

  6. VictorCh Says:

    Te prezentai la un loc de munca sau altul (ca intreprindere / institutie) fie dupa propria intuitie, fie dupa anunturi de prin ziare, fie la recomandarea cuiva care stia ca „au nevoie de oameni”. In general „interviul” il dadeai pe loc (intai la serv. „Personal”, apoi la viitorul sef direct), ca-‘n general intai erai trimis la „sefu’ ” sa vada daca esti bun, daCA_COrespunzi pt ceea ce are el nevoie, abia apoi erai angajat.
    In general hotararea se lua pe loc, iar daca era nevoie sa revii fie ti se comunica de la inceput CAND sa revii, fie erai convocat prin posta (ca telefon poate ai avut, poate nu – MULTI n-aveau nici telefon stabil, fix), da’-‘n general adresa aveai: „To’a’su Icsulescu, sunteti rugat ca in data de… la orele… (sau „in perioada …-… intre orele …-…”) sa va prezentati la… biroul / serviciul… in vederea angajarii.”

  7. Felix Says:

    Sunt convins ca atunci nu era lumea plina de oameni insuficient de dsstepti. Erai pregatit la capacitate pentru postul care il ocupai. Nu?

  8. v Says:

    ehei, ce vremuri… prin ’92, anunţ în ziar. căutăm redactori. sau reporteri. nu mai ştiu ce căutau. cerinţe: „spirit tînăr, condei sprinten, talent”. am citat că ţin minte pe dinafară. mvai, bucuria necalificatului :))) aşa că m-am dus. şi-am rămas. din fo optzeci veniţi să dea probă, fo trei. după aia doar eu. păcat c-a murit ziarul anul următor.
    mai pe scurt, anunţ în ziar, probă la faţa locului.

  9. pinocchiomuc Says:

    Ce imaginație perversă! Ei bine, dacă țineți neapărat să știți, prin ianuarie 90 tocmai îmi terminasem stagiul pe coclauri și m-am dus să încerc să mă angajez la un institut de cercetări din București. Auzisem de la colegi că au nevoie de oameni, așa că m-am dus acolo, la personal, o tanti mi-a spus că cutare șef de laborator caută, i-a dat un telefon pe interior, m-a dus la el, am stat de vorbă, și el mi-a zis ceva gen: da, să încercăm. Și am încercat. N-a mers pentru multă vreme, că am plecat în Germania cînd s-au dat pașapoarte. Și, cînd m-am dus prima dată să încerc să mă angajez în Germania (și acum tot acolo sînt, așa că da, am reușit) am făcut ochii mari cînd am auzit de CV: Hăă, ce-i aia? În România nu m-a sunat nimeni, eventual am sunat eu să întreb. În Germania m-au sunat pe fix.

  10. dadatroll Says:

    Pai daca naveai cel nu puteau sati lase mesaje pe facebook?

  11. VictorCh Says:

    Felix (25/03/2012 la 11:32 pm): „…oameni insuficient de dsstepti.”
    In cele cateva decenii omul (in general, ca structura anatomo-fiziologica) n-a evoluat semnificativ, si nici nu cred ca anume romanii ar fi INvoluat. In consecinta, nu cred ca se poate afirma ca ar fi vreo diferenta intre tinerii de atunci si cei de acum din perspectiva DESTEPTACIUNII – care este doar CAPACITATEA (nativa) de a dobandi, stoca, recupera, dezvolta, analiza, corobora, folosi etc noi cunostinte. Ar fi putut exista diferente semnificative doar din perspectiva tipului si cantitatii de cunostinte deja dobandite in scoala, si DA, in principiu (in general – NU fara exceptii) atunci elevii invatau mai mult si mai bine si nivelul mediu general al cunostintelor generale dobandite era mai ridicat.
    DAR „Erai pregatit la capacitate pentru postul care il ocupai. Nu?”
    DIN PACATE – NU! SI atunci, ca si acum, in invatamantul romanesc erau dobandite (atat in „scoala generala” – actualul gimnaziu – cat si la liceele teoretice – despre liceele „industrale” si scolile profesionale stiu eu prea putin, deci nu ma pot pronunta) MULTE cunostinte teoretice, din categoria „cultura generala”, si aproape deloc deprinderi si cunostinte practice, cu aplicabilitate imediata. Ba MAI MULT, chiar si in facultati invatai (din pacate) FOARTE multa teorie referitoare la directia de studii aleasa (inclusiv istoricul evolutiei acesteia de-a lungul timpului) si prea putine cunostinte (fie si teoretice) cu aplicare practica imediata – ca sa nu mai spun cat de putine lucruri invatai despre partea practica, direct aplicata, a cunostintelor. Aveai insa marele avantaj de a fi „invatat sa inveti”: mintea iti era pregatita pt ca la intrarea in productie, in asa-numita „stagiatura profesionala” (care dura trei ani si pe parcursul careia nu se astepta mare lucru de la stagiarul angajat) sa concretizeze direct in productie o parte (cea utila si aplicabila acolo unde erai angajat) dintre cunostintele teoretice pe care le dobandisesi pana atunci.

  12. fina Says:

    Puneai numaru de acasa si raspundea mama. Eu in 97 am sugerat cuiva sa isi ia mobil fix pentru asta, sa il gaseasca angajatorii.

    In Canada pui si acum numarul de acasa, raspunde robotu. Cica mobilu e prea personal si nu tre sa te deranjeze cand vor ei.

  13. diacritica Says:

    Nu răspundea nici o mamă, că stăteam la cămin. 😀

    Ce chestie, am uitat complet. Şi totuşi îmi căutam de lucru în 94-95.

  14. VictorCh Says:

    fina: Mie personal mi se pare o optica eronata: eu dau cam oricui vrea si are nevoie unul (unul si mereu acelasi) dintre numerele mele de mobil (si toate apelurile la care acel telefon suna le consider (pana la proba contrarie) a fi… sa zicem profesionale – sau in orice caz non-personale) (intrucat un mobil pot usor sa-l inchid sau sa-l las in alta incapere atunci cand consider de cuviinta sa nu fiu deranjat, iar atunci cand ma consider „deranjabil” il pot lua cu mine (aproape) oriunde – inclusiv (spre ex) la „pardon” – pt ca ca sa nu existe „sincope” in posibilitatea de a fi cautat, ceea ce cu telefonul stabil („fix”) nu pot sa fac), un al doilea numar de mobil l-am comunicat unui grup (relativ MULT mai restrans numeric) de persoane, care DORESC EU sa ma poata gasi oricand si oriunde (familia imediata, prieteni apropiati, medici, avocat – si (cred) cam atata), iar „fixul” este destinat STRICT comunicarilor cu „ai casei” – in primul rand doamna mea, maica-mea si copiii – pt ca are un sunet mai puternic si ma poate trezi chiar si in rarele ocazii cand cad intr-un somn atat de profund incat mobilele nu ma pot trezi. (CANDVA – ASA dormeam (aproape) de fiecare data…)

  15. catherine Says:

    bună seara. şi eu căutam de lucru prin ’95. m-am dus, recomandată de un vecin, la o întreprindere oarecare, să stau de vorbă cu doamna contabilă-şefă care avea nevoie de ajutor. nu mi-a dar răspuns pe loc, ci mi-a trimis vorbă prin nea anghel „să vie fata, că e bună…” alţii, după vreo 2-3 ani, m-au acceptat pe loc, după o discuţie şi am stabilit direct data începerii. cam aşa. mda, nu aveam nici mobil, nici fix… ce fain era…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: