Ce aş putea mânca eu

Mediafax

 

Mulţumesc, ştiu.
De fapt, dacă pohta mi-ar pohti, aş putea mânca zilnic căcăţei de colibri, de exemplu. Şi pământ. Din păcate lipici n-aş mai putea mânca, pen’ că n-am mai văzut prin magazine.

(Alta din categoria „Pătrăţel vorbeşte şapte limbi, mai puţin româna. Ceea ce nu-l împiedică să traducă în română.”)

 

Etichete: ,

10 Răspunsuri to “Ce aş putea mânca eu”

  1. Marco Polo Says:

    „Din păcate lipici n-aş mai putea mânca, pen’ că n-am mai văzut prin magazine.”
    Dna Diacritica e fenomenală!Lipiciul era făcut din sâmburi de migdale, degaja un miros aromat, era ambalat într-un borcănel din plastic alb dotat şi cu o lopăţică tot de plastic dar opac şi flexibil cu care se putea aplica lipiciul pe hârtie, carton, pe limbă… 🙂 🙂
    Deh…amintiri din alte…copilării…

  2. VictorCh Says:

    Ce-‘nseamna, domnule, sa folosesti un mod personal – si-atat, in loc sa folosesti un mod impersonal si-o precizare… Daca in loc de „ai putea sa mananci” ar fi scris „s-ar putea sa mananci involuntar” (sau „ar fi posibil sa…”) ar fi scapat de bataia de cap si de critici.

    Iar lipici am mai vazut in vitrina la papetarii, da’ nu sub forma de tub (ca de pasta de dinti) sau de borcanel – cum il stiam eu din vremuri de-al’data – ci sub forma de baton montat intr-un dispozitiv ca cel de la rujuri, da’ nu l-am luat la mirosit sa vad daca ar fi la fel de apetisant…

  3. Cârcotaşu Says:

    @ VictorCh,

    Ce-’nseamna…

    Acu’ o să mă-njure Diacritica, pen’că mă bag să critic pe blogu’ ei, şi are dreptate într-un fel. Da’ având în vedere şi luând în consideraţie faptu’ că ea nu critică niciodată greşelile de exprimare şi gramaticale, îmi permit să-ţi recomand să renunţi la secvenţa asta „-‘” sau „‘-„. E în afara reglementărilor gramaticale.
    Io zic că puteai să zici fie „ce-nseamnă”, fie „ce’nseamnă” şi greşeai mai puţin decât lansând struţocămila asta de „ce-‘nseamnă”!! 😯

  4. VictorCh Says:

    Carcotasule, iti multumesc pt nobila intentie de a corecta un mod defectuos in care ma exprim, da’ eu scriu asa (inclusiv aici la comentarii) de mult timp. ACU’ ti-ai gasit sa ma corectezi, la doar cateva postari dupa articolul („Alecuie…”) la care comentasem ca:
    „Si DA, nu e nevoie de atras atentia, stiu: daca apostroful care semnifica lipsa unei/unor litere si-ar avea locul la inceputul / la sfarsitul cuvantului, el poate sa joace SI rolul secundar de a indica eventuala pronuntare “impreuna” a cuvintelor, tot la fel cum in aceleasi imprejurari cratima – care in principiu are rolul de a lega (in pronuntie) doua cuvinte consecutive – mai poate sa aiba si rolul secundar de a indica o eventuala absenta a unei / unor litere din acea ligatura, iar eu folosesc concomitent atat cratima cat si apostroful; o fac pt a accentua aspectul elidarii acelor litere.”? (Desi dreptate AI – formal; consider-o, te rog, un fel de licenta poetica.)

  5. Cârcotaşu Says:

    @ VictorCh,
    Deh, ce să fac şi eu? Ştii cum e cu picătura chinezească? O rabzi, da’ nu la infinit! 😆

  6. Cârcotaşu Says:

    PS – Uite, vezi, de ce nu scrii ş-aci la fel? „Consider’-o, te rog, un fel de licenţă poetică.” Că doar şi acolo dispare un „ă”? Că doar devine din consideră-o, te rog,… şi dacă tot e să fii poet… 😯

  7. Fleur Says:

    Că bine le mai zici, Cârcotașe… Cu o singură obiecție. Diacritica nu critică niciodată (sau critică foarte rar…) greșelile comentatorilor.
    Da’, dacă tot te-ai pornit să cârcotești, de ce nu zici nemica despre scrisul cu majuscule?
    (Victor e băiat bun, nu s-ar supăra el pentru atâta lucru… :))

  8. VictorCh Says:

    Victor nu se supara – da’ de ce nu carcotesti DUMNEATA, Fleur, de ce-l impingi pe altul (oricine) in fata? Critica-ma dumneata, ca eu intre timp pregatesc raspunsul (motivul pt care anumite cuvinte le scriu cu majuscule).

  9. diacritica Says:

    Ia, grădiniţa, gata!

  10. Marco Polo Says:

    Da, dragă dnă Diacritica, la grădiniţă am gustat din lipici! Pe atunci, era de cumpărat numai în tub.Degustarea s-a generalizat imediat la toată grupa (mijlocie!) încât, la un moment dat, un prichindel slăbuţ şi negricios, extinzând …”metoda”, a apucat apoi să dea pe gât şi o gură de apă de la acuarele, colorată în galben-ocru-portocaliu… 🙂

    Aşa se trezesc amintirile : după modelul madlenei înmuiate în ceaiul lui Proust! 🙂

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: