Umberto Eco: citat, parafrază, plagiat

 

Umberto Eco,  Cum se face o teză de licenţă, Editura Pontica, 2000, trad. George Popescu

 

V.3. Citatele

V.3.1. Când şi cum se citează: zece reguli

[…]

Regula 4 – Din orice citat trebuie să reiasă limpede autorul şi sursa tipărită ori manuscrisă.

[…]

V.3.2. Citat, parafrază şi plagiat

În fişa de lectură aţi rezumat în diferite locuri pe autorul care vă interesează: aţi făcut, adică, nişte parafraze şi aţi repetat cu cuvintele voastre gândirea autorului. În alte cazuri, veţi reda fragmente întregi între ghilimele.

Când treceţi, apoi, la redactarea tezei nu aveţi sub ochi textul şi poate copiaţi din fişa voastră anumite fragmente; trebuie să fiţi atunci siguri că fragmentele pe care le copiaţi sunt cu adevărat nişte parafraze, iar nu citate fără ghilimele. În caz contrar, veţi fi comis un plagiat.

Această formă de plagiat este foarte comună în tezele de licenţă. Studentul se găseşte cu conştiinţa împăcată fiindcă, mai înainte sau mai pe urmă, într-o notă la subsol, spune că se referă la acel anumit autor. Dar cititorul care, din întâmplare, îşi dă seama că pagina nu parafrazează textul original, ci de fapt îl copiază fără a folosi ghilimele, trage din asta o proastă impresie. Iar aceasta nu priveşte numai pe conducătorul ştiinţific, ci pe oricine vede pe urmă teza voastră fie spre a o publica, fie spre a vă aprecia competenţele.

Cum putem fi siguri că o parafrază nu este un plagiat? întâi de toate, dacă e mai scurtă decât originalul, fireşte. Dar există cazuri în care autorul, într-o frază sau într-un enunţ, spune lucruri foarte cu miez, astfel încât trebuie să fie foarte lungă, mai lungă decât fragmentul original. Şi, într-un atare caz, nu trebuie să fim îngrijoraţi de o manieră nevrotică de faptul că  niciodată nu există aceleaşi cuvinte, fiindcă uneori este inevitabil sau de-a dreptul util ca anumiţi termeni să rămână neschimbaţi. Proba cea mai sigură o veţi avea atunci când veţi reuşi să parafrazaţi textul fără a-l avea sub ochi. Va însemna nu numai că nu l-aţi copiat, dar că l-aţi şi înţeles.

Spre a clarifica mai bine acest punct redau acum – la numărul 1 – un frgament dintr-o carte (e vorba de Norman Cohn, Fanaticii apocalipsei).
La numărul 2 dau exemplul unei parafraze rezonabile.
La numărul 3 dau exemplul unei false parafraze ce constituie un plagiat.
La numărul 4 dau exemplul unei parafraze la fel cu cea de la numărul 3, unde plagiatul este evitat prin intermediul folosirii oneste a ghilimelelor.

1.  Textul original

Venirea Anticristului a creat o tensiune nemaipomenită. Generaţie după generaţie a trăit într-o neîntreruptă aşteptare a demonului distrugător, a cărui împărăţie ar fi fost de fapt un haos fără lege, o epocă dedată tâlhăriei şi ticăloşiei, torturii şi masacrului, dar în acelaşi timp preludiul unui sfârşit mult râvnit, A Doua Venire şi împărăţia sfinţilor. Oamenii erau mereu în alertă, atenţi la „semnele” care, potrivit tradiţiei profetice, ar fi prevestit şi însoţit ultima „perioadă de dezordini”; şi, întrucât „semnele” includeau guvernanţi răi, discordie civilă, război, secetă, foamete, ciumă, comete, morţi neaşteptate ale unor persoane de seamă şi o sporire a păcătoşeniei generale, n-a fost nici o greutate în a le descoperi.

2. O parafrază onestă

Foarte explicit în această privinţă este Cohn1. El tratează situaţia de tensiune tipică acestei perioade în care aşteptarea Anticristului este în acelaşi timp aşteptare a împărăţiei demonutei, inspirată de durere şi dezordine, şi preludiu al aşa-zisei A Doua Veniri, Parousia, întoarcerea lui Cristos triumfător. Şi într-o epocă dominată de întâmplări pline de doliu, jafuri, tâlhărie, foamete şi ciume, nu le lipseau oamenilor „semnele” corespunzătoare acelor simptomuri pe care textele profetice le-au prevestit mereu ca fiind tipice venirii Anticristului.

1 Norman Cohn, Fanaticii Apocalipsei, Milano, Comunita, 1965, p. 128.

3. O falsă parafrază

După Cohn… [urmează o listă de opinii exprimate de autor în alte capitole]. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că venirea Anticristului a creat o tensiune nemaipomenită. Generaţie după generaţie a trăit într-o neîntreruptă aşteptare a demonului distrugător, a cărui împărăţie ar fi fost de fapt un haos fără lege, o epocă dedată tâlhăriei şi ticăloşiei, torturii şi masacrului, darjn acelaşi timp preludiul unui sfârşit mult râvnit, A Doua Venire şi împărăţia sfinţilor. Oamenii erau mereu în alertă, atenţi la „semnele” care, potrivit tradiţiei profetice, ar fi prevestit şi însoţit ultima „perioadă de dezordini”; şi întrucât „semnele” includeau guvernanţi răi, discordie civilă, război, secetă, foamete, ciumă, comete, morţi neaşteptate ale unor persoane de seamă şi o sporire a păcătoşeniei generale, n-a fost nici o greutate în a le descoperi.

4. O parafrază aproape textuală ce evită plagiatul

Acelaşi Cohn, citat deja, aminteşte pe de altă parte că „venirea Anticristului a creat o tensiune nemaipomenită”. Generaţii întregi trăiau într-o constantă aşteptare a demonului distrugător, „a cărui împărăţie ar fi fost de fapt un haos fără lege, o epocă dedată tâlhăriei şi jafului, torturii şi masacrului, dar şi preludiul unui sfârşit mult râvnit, al unei a doua Veniri ori a împărăţiei sfinţilor”.

Oamenii se aflau mereu în alertă, atenţi la semnele care, potrivit profeţilor, ar fi însoţit şi prevestit ultima „perioadă de dezordini”: prin urmare, notează Cohn, cum aceste semne includeau „guvernanţi răi, discordie civilă, război, secetă, foamete, ciume şi comete, ca şi morţi neaşteptate ale unor persoane importante (în afara unei sporite păcătoşenii generale), n-a existat niciodată vreo greutate în a le descoperi”.1

1 N. Cohn, Fanaticii Apocalipsei, Milano, Comunita, 1965, p. 128. 180

Anunțuri

Etichete:


%d blogeri au apreciat asta: