Titirez

Primul titirez pe care l-am văzut eu ni l-a făcut mam’ mare, dintr-un fus, zice mama. Şi tăticu’ i-a făcut patru feţe – că ştii că fusul e rotund. Şi pe feţele alea erau nişte puncte, depinde cum cădea, că ne jucam cu el.

(O ţin minte pe mam’ mare – mică, pe scaunul de lângă sobă, fix cu fusul. Şi ţin minte şi cămăruţa ei, cu soba Vesta şi cu mâncarea de urzici. Venită în Dobrogea pe la 12 ani, cred, cu tatăl ei, oier de prin Subcarpaţii de Curbură. Măritată la 15-16 ani tot c-un oier, mai mare decât ea cu vreo 25 de ani. A murit prin ’79-’80, după ce şi-a îngropat 8 (?) copii şi a ţinut în braţe 5 strănepoţi. Baba Manda. Manda Richi.)

Anunțuri

Etichete:

10 răspunsuri to “Titirez”

  1. VictorCh Says:

    Odihneasca-se in pace mam’ mare a dumitale, asa mare – mica cum fusese.

    Iar mie primul titirez mi l-a cumparat bunicu-meu (abia dupa ce a murit am aflat ca imi era – formal* – „bunic vitreg”, NU EL fiind tatal natural al maica-mii) – impreuna cu o turta-dulce in forma de inimioara, impodobita (naiv) cu ornamente de tip popular facute din zahar colorat si „imbogatita” cu un ciob de oglinda infipta inainte de coacere in centrul aluatului – de la un balci care intamplator se tinuse atunci pe terenul „oborului de vite” (piata de animale vii) care era situat aproape vis-a-vis de casa noastra**. Imi mai cumparase el atunci SI ALTELE (dintre care imi mai amintesc de o coarda de sarit, de un caleidoscop primitiv confectionat din cioburi marunte de sticla diferit colorata plasate intr-o prisma triunghiulara constituita prin lipirea (prin intermediul unor fasii de hartie) a trei „fasii” de oglinda, de o „cârâitoare” (alcatuita din bucatele de lemn) care scotea un fel de parait cand o roteai si de un fel de jucarie (mica si reprezentand nu-mai-stiu-CE animal, parca un vitel) cioplita si ea din lemn „din bucati” (separat de trup erau sculptate capul, coada si picioarele, acestea din urma din cate (parca) doua segmente (sau poate trei), toate acestea asamblate prin fire de sforicica petrecute prin interiorul bucatilor si tinute intinse de un arc situat in interiorul postamentului jucariei; prin apasarea unui „buton” situat in postament (dedesubtul acestuia) arcul era comprimat, eliberand astfel din incordare firele care tineau in pozitie bucatelele cioplite (care atunci „se fleoscaiau” brusc dand impresia ca animalul ingenuncheaza lasandu-si in jos coada si capul).
    * DOAR formal imi era „vitreg”, intrucat altfel a fost (in ciuda unui fel de… ursuzenii aparente) un bunic EXCELENT – atat de placut atunci cat si de util ulterior, prin maruntisurile practice cu care ma deprinsese, fiind el un „meserias de moda veche” absolvent al vechii „Scoli de arte si meserii” si avand „maini de aur”: cunostea de la zidarie, dulgherie si tamplarie pana la legatorie si ceasornicarie, trecand (spre ex) prin lacatuserie si tinichigerie. Era genul de meserias care constata „hiba” si o repara (in cel mai rau caz aducand obiectului reparat oarecare modificari), nu căuta metode ingenioase de a justifica motivul pt care obiectul in cauza nu putea fi reparat.
    ** Am copilarit locuind (impreuna cu parintii) in casa bunicilor, noi neavand la acea vreme locuinta proprie.

  2. Punct şi virgulă Says:

    Imi place scurta evocare. Cine şi-a cunoscut bunicii a avut o copilărie mai bogată.

  3. diacritica Says:

    E străbunica, de fapt. Mam’ mare a lu’ mama.

  4. Marco Polo Says:

    Cu acest „Titirez”, Diacritica ne trezeşte şi nouă amintiri.
    a. Am avut de la mama un titirez de bronz cu 6 feţe, deci hexagonal, pe feţele căruia scria ce să faci cu banii : să pui jos 1 leu, să iei 1 leu, să iei toată suma de pe masă, etc…Era pentru jucat pe bani.Nu-l mai am…S-a pierdut în atâţia zeci de ani…
    b. La fel ca în postare, şi străbunica mea de pe linie paternă, împreună cu ai săi, a venit cu oile din Munţii Făgăraş (având şi sânge unguresc!) şi s-a stabilit exact la Chilia Veche, jud.Tulcea.Nu am cunoscut-o.Tot opt copii a avut, dar a apucat totuşi să-i vadă mari.Măcar până la războiul din ‘916, când dintre băieţi, unii nu s-au mai întors… Stabilirea asta, mai bine zis strămutarea în Deltă în virtutea transhumanţei, îmi aminteşte de „pionierii” americani din veacul al XIX-lea care se îndreptau cu căruţele spre vestul continentului, având cu ei şi căţel…şi purcel…

  5. diacritica Says:

    Baba Manda a avut, din câte ştiu eu, 9 copii. Doar unul singur a trecut de 20-21 de ani: bunica mea, mama mamei.

  6. VictorCh Says:

    Aoleu, Marco Polo, da’ DE CAND data titirezul ala? Ca pe vremea copilariei mele un leu era (cel putin in mediul in care „ma invarteam” eu, adica MACAR vreo trei sferturi din locuitorii orasului) o „suma considerabila”, nu ceva cu care sa te joci. (Ne jucam – atunci – (in familie) pe cate cinci-zece bani – sau chiar pe putinele monede (iesite deja din uz) de unu si trei bani pe care le aveam si care – din cauza raritatii lor – erau considerate a avea valoare binisor mai mare – parca de zece ori; cand se juca pe mize de doua’s’cinci de bani era considerat joc infierbantat, periculos: riscai sa pierzi toti „banii de paine” pe-o saptamana, sau (Doamne fereste!) chiar mai mult…)

    Iar bunicii mei venisera in Timisoara (de la Arad) dupa ce la a doua „stabilizare” pierdusera o avere (in ziua precedenta noptii in care s-a produs stabilizarea banilor vandusera „doua randuri” de case pt a cumpara in ziua urmatoare (intelegerea cu vanzatorul era deja perfectata) o alta casa, de alta factura, mai… „domneasca”, in centru, iar (fiindca primisera banii tarziu) acestia se aflau la ei acasa, nu la banca, asa ca din pretul a doua randuri de case (imbelsugate, cu cate – daca bine-mi amintesc eu din istorisirile lor – opt – zece apartamente de inchiriat, cat sa traiesti acceptabil de bine din chirii) ABIA le-a ajuns cat sa-si cumpere „casa” de la Timisoara – doua camere, un antreu-bucatarie si un „şpais” (camara de alimente) – casa acoperita dar „in rosu” si fara binale. (Noroc ca era bunicul priceput si a terminat el constructia si a mai SI completat-o cu alte si alte anexe.)
    Iar asta se intamplase dupa ce la Arad „ai mei” venisera (dupa nationalizare) de la Semlac, unde familia lor constituise inainte chiaburimea locului (pe langa pamant aveau vite, moara satului, batoza, cazanul de fiert tuica, presa de ulei… nici nu mai stiu cate utilaje fusesera! tot satul avea acces la utilizarea acelor utilaje, platind asta in zile-munca) dar saracise pierzand toata averea prin nationalizare (abia le mai ramasesera gradinile de pe langa case…). Bunica mea – cu ramasitele averii si cu spirit intreprinzator – venise la Arad si din ramasitele averii deschisesera o bacanie care incet-incet i-a ajutat sa „recupereze”, re-devenind instarita (intre timp re-maritata), pt a pierde iarasi averea cum am descris. Bunicul meu „bun” (natural) murise chiar in perioada primei pierderi a averii, iar cel „vitreg” aparuse in timpul recuperarii.

  7. Marco Polo Says:

    @VictorCh :.
    a. Imi place sa depan amintiri si sa citesc dintr-ale altora, dar nu vreau sa abuzez de spatiul blogului.
    b. Titirezul hexagonal, din bronz, data de prin anii ’20…’30, cand mama mea si fratii ei (unul constantean si ajuns loctiitor al Cdt.Marinei Militare)erau copii.Pe atunci leul avea mare greutate.
    Numai bine!

  8. Fleur Says:

    @ Marco Polo: nu-i greu pe Victor să-l pornești… 🙂
    (à bon entendeur salut!)

  9. Marco Polo Says:

    @ Fleur : quoi faire autrement ?! Par suite…”vaille que vaille” ou …”advienne que pourra” ! 🙂

  10. VictorCh Says:

    „Pe atunci leul avea mare greutate.”
    „Un pol” (o moneda de aur de valoare nominala de 20 lei) era pretul unei perechi de boi buni…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: