Vreo, vre-o. Vreun, vre-un

2013-02-05_vre-unul

Să mori tu?

Toţi proştii care scriu zii! şi noştrii îs convinşi c-aşa i-a învăţat pe ei doamna la şcoală şi că  Academia se află-n treabă inventând dicţionare tot la doi ani, ca să aibă din ce-şi lua salariile.

Bre, de 30+ ani încoace de când citesc n-am văzut nicăieri scris vre-o sau vre-un. Se scrie vreo, vreun, vreunul, vreunuiavreuna, vreuneia, vreodată de cel puţin 59 de ani:

2013-02-06_vreun-1954

Conform Micului dicţionar ortografic din 1954 (cadou de la Codru – mulţumesc!)

2013-02-06_dict-ort-1954

Şi pentru toţi isteţii care se leagă de forma presupusă (asta înseamnă steluţa aia din faţă: că-i presupusă) vere-unus din latină:

În română cratima leagă cuvinte care au sens de sine stătător. Vre- nu are sens de sine stătător în română (dac-avea în latină – e treaba lui; că şi ablativ avea latina, şi uite că noi acuma nu-l mai avem şi nu sare nimerica să ceară Academiei ablativu’, că aşa avea latina de la Rîmu’ din carele ne tragem). Scriem m- pentru că vine de la şi poartă sens: pe mine. Vre- nu vine de la nimic şi nu înseamnă nimic.

Anunțuri

Etichete: , ,

Un răspuns to “Vreo, vre-o. Vreun, vre-un”

  1. dadatroll Says:

    Mey si eu am cuvinte preasupuse da nule bag la mine la blog ca mie rusine.

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: