Tristeţi

Un lector universitar cu doctorat în literatură română condus de Manolescu, care pune titlu scrisorii de motivaţie – şi anume „Scrisoare de motivaţie”. Fără datele expeditorului, fără datele destinatarului, fără nimic din ce ne-a-nvăţat pe noi într-a noua la lecţia „corespondenţă oficială”.

Ce naiba, mă…

Anunțuri

Etichete:

9 răspunsuri to “Tristeţi”

  1. Fleur Says:

    Io le-aș zice „deprimări”, chiar dacă sună ca naiba… 😦

  2. hriputnamutara Says:

    Practic ‘scrisoare de intentie’ s-ar numi mai pe inteles larg. Si oricum, cine recunoaste academia ca autoritate in ….orice studiu academic astazi? E o puturoseala mentala si o viermuiala politica chiar si printre senectuti. Nu-i de mirare, deci. Numai bine

  3. VictorCh Says:

    Un amic, profesor de matematica de felul lui, imi povestea odata ca in toata facultatea cel mai greu i-a fost sa re-invete sa calculeze (mai precis: sa rationeze) strict aritmetic, dupa ce invatase cat de direct, simplu si usor se obtine raspunsul pe cale algebrica. Nu era vorba despre prostie, nici despre lene, ci despre dificultatea intoarcerii la o modalitate de gandire… „inferioara”, candva cunoscuta dar intre timp abandonata in favoarea unei alte modalitati, „superioare”.
    Poate ca vreun fenomen similar sa se fi petrecut si in mintea cetateanului din istorisire: preocupat de probleme complicate, specializate, ale limbii, sa fi uitat lucruri aproximativ elementare.

  4. dadatroll Says:

    Da da nume casa stiim cinei persoana aia care nu stie sa vorbeste romaneste. Sau sa scriie dupa caz.

  5. Costi Balcovici Says:

    Va citesc anevoios aceste cinci rinduri, doamna Diacritica! Dumneavoastra scrieti numai propozitii secundare. Pina la Manolescu nu aveti predicat. Ce-i cu fluxul acesta al constiintei?

  6. VictorCh Says:

    P.S. „…fără nimic din ce ne-a-nvăţat pe noi într-a noua la lecţia “corespondenţă oficială”.”
    Fericito! „Pe vremea mea” NU EXISTA o lectie destinata acestui scop, nu era prevazuta in programa. Eu am avut norocul de a fi avut o exceptionala profesoara de romana, care (asa-a… „de capul ei”) a scurtat (a comasat / a prezentat / examinat in mod accelerat) alte subiecte (parca printr-a un’sp’e’a) si in timpul astfel economisit ne-a invatat „de-a-fir-a-par” (in cateva sedinte – parca vreo 2-3) CUM se intocmeste un asemenea act semi-oficial (quasi-oficial?) – o cerere, o declaratie, o autobiografie (cum se numea pe atunci ceea ce acum este cunoscut drept CV), un memoriu etc: cum se alege hartia (curata, nesifonata, alba sau cel mult intr-o culoare pastelata foarte pala, de forma regulata (in principiu dreptunghiulara), de marime adecvata textului (dar „indosariabila”) etc), cum „se aseaza” textul in pagina (lasand „marginea de indiosariere” si spatiul „de garda” de jur imprejur, lasand loc de apostila, locul (in pagina) al locului emiterii actului, datei si semnaturii), cum sa fie scrisul (citet, cu litere egale, de marime potrivita, situate in randuri drepte si paralele cu marginile foii, cu spatii corespunzatoare intre cuvinte, cu paragrafele clar vizibile), cu ce culoare se scrie (albastru sau negru, eventual (la limita) verde sau violet, in NICI UN CAZ rosu), cum si cui se adreseaza, ce elemente (parti) trebuie sa contina textul (definirea tipului documentului; prezentarea corespunzatoare a autorului acestuia (cu precizarea caracteristicilor pertinente – si NUMAI a acestora); subiectul documentului; justificarea (motivarea) / cauza / scopul documentului; eventualele documente-anexa; destinatarul documentului (si eventualii co-destinatari „spre stiinta”); NEAPARAT (in orice imprejurare) semnatura (eventual insotita inca o data de numele scris „in clar”); cum se numeroteaza paginile; cum se anexeaza (si li se mentioneaza anexarea) eventualele diferite documente justificative / doveditoare si/sau documente autografe in completare (o cerere poate sa fie insotita de o declaratie a aceluiasi autor) etc.
    Ne-a mai invatat si (ceea ce am inteles ca acum NU se invata) cum sa selectam elementele caracterizante adecvate tipului documentului si imprejurarii in care este redactat: intr-o declaratie adresata (spre ex) politiei rutiere este irelevanta (spre ex) valoarea retributiei din acel moment, situatia matrimoniala (si nr de copii) sau succesiunea scolilor absolvite si/sau succesiunea locurilor de munca, iar intr-o cerere adresata conducerii de la locul de munca n-au nici o importanta numele parintilor si data / locul nasterii, sau numarul si cuantumul amenzilor de circulatie platite, iar (in ambele cazuri) domiciliul (si eventual resedinta) si/sau proprietatea asupra unei masini (si eventual marca acesteia, tipul, culoarea etc) si/sau eventuala posesie a unui permis de conducere (si categoria acestuia) pot sa fie sau sa nu fie relevante, in functie de subiectul documentului.

    @ Costi Balcovici (02/06/2013 la 2:05 pm): Pana la „Manolescu” nu este nici o propozitie, ci doar definirea subiectului prin prezentarea unei caracteristici (complex exprimata) a acestuia (ca si cand ar fi insirat o serie de calificative: „inalt, frumos, indraznet, stropit de valuri, cu parul lung fluturandu-i in vant…(etc)”).

  7. Costi Balcovici Says:

    Vedeti, domnule VictorCh? De asta prefer sa citesc carti. Blogurile astea, pe linga faptul ca nu prea au noima, mai sint si impinzite de nimicuri si meschinarii femeiesti. Cui ii pasa de acest lector universitar si de scrisoarea lui de motivatie? Ce voiam sa punctez este ca desi acest blog are numele pretentios Diacritica, de parca ai stoarce gramatica limbii romane din aceste pagini, el este nul literar si invata mai mult grafia limbii decit orice altceva. Chestiuni de clasa a III-a, a IV-a.

  8. VictorCh Says:

    1. Preferintele individuale nu sunt discutabile („de gustibus et coloribus…”)
    2. Nu cred ca v-a pedepsit / condamnat cineva sa cititi ceea ce nu va place (INCLUSIV acest blog). „Iesirea” e la distanta de un clik – si lectura placuta la carti!… (Unele dintre carti – cele de aceasta specialitate – taman aceleasi subiecte le trateaza, intr-un mod mai „sec”, mai didacticist, si fara divagatiile care va deranjeaza aici.)
    3. Poate ca totusi „noima” in cauza si-o stabileste (daca o gaseste) fiecare cititor in parte. Acele bloguri „n-au noima” – pt dumneavoastra…
    4. „Unora” (printre care ma numar si eu) aceste divagatii le fac placere – si poate ca le sunt chiar si utile. (Hm! „Meschinarii femeiesti”? Simt oare o oarecare nuanta de misoginism?)
    5. Esentiala este (in opinia mea – si PARCA si a autoarei, dovada fiind faptul ca nici macar nu l-a individualizat pe ipochimen „dandu-i” numele) NU (sau mai putin) persoana individului (si nu anume greseala specifica pe care a facut-o), ci faptul ca greselile de acest tip sunt semnificative pt nivelul de calitate al invatamantului din perioada actuala (si anume – in contextul general – chiar si al celui oferit de catre persoane reputate atat ca si specialisti cat si in calitate de cadre didactice), pt eficacitatea acestuia, pt cunostintele (practice, aplicabile) pe care le lasa chiar si celor despre care se presupune ca ar trebui sa fi devenit (in urma studiilor) specialisti in domeniu. Si unora (printre care si mie si autoarei blogului) le pasa de acest lucru.
    6. Numele blogului NU este pretentios (prima dovada fiind faptul ca autoarea il foloseste fara majuscula, si tot fara majuscula se si „semneaza” astfel), ci reprezinta doar „cartea de vizita” care precizeaza „de la prima vedere” subiectul principal intentionat al blogului.
    7. Unii dintre noi (printre care si eu) – care „simt” ca inca mai au in domeniu lacune care „ii deranjeaza” – CHIAR „STORC” din acest blog gramatica (si ortografie, si vocabular, si ALTE ramuri lingvistice).
    8. Blogul nici nu se revendica a fi literar, ci doar de specialitate – si in masura in care intr-adevar INVATA grafia limbii inseamna ca SI-A ATINS scopul intentionat.
    9. Da, chestiuni de scoala elementara (unele dintre ele) – pe care insa UITE ca multi dintre noi (unii – in ciuda unor ulterioare „studii superioare”) nu le (mai) stim (fie deloc, fie doar partial, fie (macar) ca explicatie teoretica a unor aplicatii practice pe care le folosim ca atare – poate chiar in mod corect – dar nu mai stim DE CE le folosim intr-un anume fel si nu in alt fel). Felicitari daca dumneavoastra cunoasteti toate aceste probleme si informatiile de aici nu va sunt utile / necesare; in acest caz (sau daca aceste informatii vi se par nesemnificative) intr-adevar blogul nu vi se adreseaza.

  9. VictorCh Says:

    P.S. (TOT domnului Costi Balcovici): In urma re-lecturarii ulterioare a precedentului dumneavoastra comentariu, va rog (cu referire anume la persoana dumneavoastra) sa omiteti din textul ultimului paragraf al precedentului meu comentariu partea „Felicitari daca dumneavoastra cunoasteti toate aceste probleme si informatiile de aici nu va sunt utile / necesare; in acest caz (sau” – am constatat ca inca nu cunoasteti (sau nu vreti sa aplicati) noile reguli ortografice care pretind ca litera „î” sa nu fie folosita decat daca este prima sau ultima litera din cuvant (sau in interiorul unui cuvant NUMAI daca acesta este un cuvant compus, si anume daca acea litera incepe / incheie vreunul dintre cuvintele care il alcatuiesc), pe cand in restul situatiilor in interiorul cuvintelor nu se foloseste decat litera „â”.

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: