Gata, m-am refăcut profă. Nu de de-astea – de franceză şi de română pentru străini.
Azi junele Prakett (12 ani, genul spiriduş) a dorit să joace „the hangman” în română („spânzurătoarea” îi zice, Prakett), ocazie cu care le-am dat „pupitru” şi „bolovan” şi „ceas deşteptător” (nu ştiau), iar ei şi-au dat „microraptor” (nu ştiu nici cum arată, nici cum se scrie de fapt), „păpuşă” şi încă câteva, după care au declarat că a fost cea mai cool oră de română din toate timpurile (he he, voi credeţi c-o să jucăm spânzurătoarea tot anu’?!).
Deci da.
diacritica 
„Cine-o vrea, ce-o vrea să zică!
Valul lumii, valul mării
Te coboară, te ridică!” 🙂
Din
http://www.versuri.ro/versuri/mjdel_zavaidoc+de+cand+ne+a+aflat+multimea.html
Cu bine în toate !
On revient toujours à son premier amour… 🙂
Să fie cu noroc!
Sa fie intr-un ceas bun!
(Ar fi fost pacat de atata talent pedagogic irosit – asta PE LANGA posedarea cunostintelor necesare SI a capacitatii de a le transmite in mod CEL PUTIN suportabil (pt cei… „refractari”) daca nu chiar placut, atragator (pt cei interesati)…)
A devenit activitatea profesionala de baza, SAU o completare „pe langa”? In cadru organizat, cu „programa”, SAU „in particular”?
Pai nu stiu pupitru. Si na, nici eu nu l-am mai folosit de mii de ani.
Ei, na.
Nu era vorba de ştiut dinainte (tocmai asta e ideea: cuvinte pe care nu le ştiu, să le descopere), nici de folosit (că nici „ceas deşteptător” nu folosesc, au alarmă la telefon). Era întrecere „cine dă cel mai greu cuvânt”.
Dacă joci „spânzurătoarea” doar pe cuvinte pe care le ştiu deja, pierzi vremea degeaba. Iar de la un nivel încolo ai cam învăţat lexicul activ, ăla de folosit la magazin&stuff, şi începi să înveţi şi cuvinte din lexicul pasiv, pe care trebuie doar să le poţi recunoaşte. Ca să poţi citi în română şi altceva decât „Jurnalul unui puşti” şi alte cărţi care folosesc 300 de cuvinte cu totul.
Iar copiii ăia deja vorbesc fluent româna uzuală.