Să scriem deci alfabetul românesc. Să legăm sunete de litere, iară literele de felul cum le zicem când citim pe litere sau când ne zice profa cum se scrie cuvântu’. Ajungem la M. Mî, em. Ia, cuvinte care încep cu mî, aud? Maimuţă, mă-ta. Hăhă. Mă-ta, bravo, foarte corect. Ia vino de-l scrie. (Puştiu’, combinaţie arăbească trăitor în România.) Hahahaha toată clasa. Ăăăăăă, zice puştiu’, c-o fi c-o păţi. Vino-ncoa’, zic. Ai vrut să fii deştept, fii deştept până la capăt şi vino de scrie „mă-ta”, că începe cu m. Vine. Dă să scrie. Mă… se gândeşte… măt… Hahahaha, un sfert de clasă. Ăăăă… nu ştiu, zice puştiu’. Cum nu ştii? N-ai zis tu „mă-ta”? Ia de scrie. Măta. Hahaha din nou. Ia, ce-aveţi, de ce râdeţi? Păi nu-i corect. De ce? Păi e cu cratimă. Adică? Adică mă liniuţă ta. Bine. Da’ de ce? Că vine de la mama ta. Bravo. Doamna, da’ nu e un cuvânt urât? Că eu aşa ştiu, că e o prostie. Nu-i o prostie, dar nu e elegant. Nu e frumos să blablabla, pentru că blablabla. Da’ cuvântul tre’ să-l ştiţi şi să ştiţi să-l scrieţi, că-l auziţi pe toate drumurile. Şi-l vedeţi în tot FB-ul, mi-am zis eu în sinea mea.
(Plus „panaramă”, „paraşută” etc – dar am trecut elegant peste ele, că mi-ajunge o „mă-ta” pe oră.)
diacritica 
Predai ?
După cum am pomenit deja, m-am refăcut profă.
hihi! ce drăguț. și reconfortant.
m-aş întoarce în timp, pentru ore cu tine….
„Plus “panaramă”, “paraşută” etc – dar am trecut elegant peste ele, că mi-ajunge o “mă-ta” pe oră.”
…şi-‘n plus erai la lecţia cu „mâ” de la „mă-ta”, nu cu „pâ” (de la „panaramă”)…
Eram la lecţia cu alfabetul, Victor.
Uitasem ca alfabetul se constituie el insusi in subiectul unei lectii…
Acuma ca mi-ai scris mi-am amintit: necesita invatat nu numai un alfabet strain (chirilic, grecesc, gotic, semitic, extrem-oriental etc), ci chiar si alfabetul nostru latin (modul de pronuntie al literelor, pronuntia unor grupe specifice de litere si/sau a literelor cu semne auxiliare (diacritice) – sau (spre ex in engleza) modurile diferite de pronuntie (in imprejurari diferite) a aceleiasi litere*.)
* Am ramas uluit cand mi-a fost exemplificat cu faptul ca in engleza pronuntia cuvantului „fish” (= „peşte”) ar mai putea (teoretic) sa fie redata in scris si sub forma „ghoti” – in care caz „gh” ar trebui citit „f” ca in „enouGH” (= „destul”), „o” – citit „i” ca in wOmen” (= „femei”) si „ti” – citit „ş” ca in (spre ex) „excepTIon” (= „exceptie”).
Rodica: Ai perfecta dreptate, daca as fi „avut” o „profă de limbi” ca diacritica probabil ca nici macar rusa nu mi s-ar fi parut (atat de) respingatoare… (O invatasem destul de bine – la nivel scolaresc puteam citi si conversa fluent – dar cu neplacere**, numai de teama.)
** Strict din cauza faptului ca era obligatorie, inevitabila (si din cauza severitatii sobre a profesoarei) – caci altfel sonoritatea imi parea (si imi pare) destul de atragatoare)…
am asistat la o scenă de comă acum câteva luni: un puştan îi zice altuia – „bă, mă-ta are cratimă!”
al doilea puştan, după o mică pauză:
– „măcar n-are copii tâmpiţi, ca altele…”
Da cand, ma-sa, incepura astia scoala ?precoci sau gardinari?