Meseria de profesor

Zilele astea am avut brusc o revelaţie, după cum urmează:

Din ’90 încoace, toate reformele wannabe ale sistemului de învăţământ s-au referit ba la manualele alternative (la momentul ăla, pentru mine avantajul a fost că la unele clase am putut folosi manuale franţuzeşti; manualele făcute în ţară erau însă un dezastru, nu cu mult mai bune decât  cele de dinainte), ba la programă, ba la structura anului, examene, clasă pregătitoare, şcolarizare obligatorie şi ţî alte căcaturi. N-am auzit niciodată (n-oi fi fost atentă?!) despre vreo reformă a formării profesionale a profesorilor. Că, altminteri, dacă nu iese bine, ei sunt de vină, în bloc, da’ s-a gândit cineva vreodată că profii de fapt nu au nici un pic de formare în meserie, atunci când intră în sistem?

Scriam asta pe FB:

Voi ştiţi că meseria de profesor e singura meserie „calificată” în care intri fără să te fi învăţat cineva cu-adevărat cum s-o faci?
Medicii au ani buni de rezidenţiat; profesorul tânăr intră în sistem şi-i lăsat de izbelişte, să se lupte singur cu programa, cu manualele, cu clasa. După vreun an jumate vine inspecţia de definitivat (evaluare, adică; nu formare) şi gata, eşti profesor plin.
Să mori tu?

Apoi, într-un comentariu:

În liceele pedagogice, da, se făcea multă practică pedagogică. De-aia în articolul ălălalt al meu fac referire la asta. Nu mai ştiu care-i situaţia în prezent.
Printre studenţi sunt foarte puţini cei care au făcut liceul pedagogic – în generaţia mea cred că erau 1-2% (anii 1992-1997, acum or fi şi mai puţini).
În facultate există curs de pedagogie (cel mai nepedagogic pe care l-am trăit eu vreodată – în aulă, de la catedră, cu 200 de studenţi, profa aia nici nu se urnea să scrie pe tablă numele pedagogilor de care ne vorbea; dacă era vreun francez, ştiam să-l scriu; dacă era englez sau mai ştiu eu ce, nu mai eram aşa sigură că am scris corect), există curs de didactica/metodica materiei (tot curs teoretic). Eu am făcut şi practică pedagogică. Nimic din toate astea nu mi-a fost cu adevărat de ajutor. M-am trezit în sept 1997 în faţa unei clase a II-a cu care nu ştiam ce să fac – aveam capul plin de lingvistici avansate, nimic despre ce faci cu 30 de copii de 8 ani, care acum aud prima oară de limba franceză şi de ţara Franţa.
Acum există aşa-zisul „modul psihopedagogic”, care include cam aceeaşi pedagogie teoretică (evoluţia ideilor despre pedagogie, efectul de halou blabla), metodică teoretică; nu ştiu dacă şi câte ore de asistenţă şi de predat include. Eu am avut câte 3 săptămâni de practică pedagogică în anii III şi IV, am asistat şi am predat. Am învăţat câte un truc de la profesorii pe care i-am asistat (de fapt doar de la dl Brâncoveanu îmi amintesc ceva), însă nu practica aia m-a făcut profă şi sigur nu m-a ajutat cu nimic când a trebuit să-l gestionez pe Iliuţă de-a VI-a, obişnuit să scrie înjurături în lucrare, pe Victor de-a VII-a, care se uita la reviste porno sub bancă, în timpul orei, pe băiatul de-a III-a cu probleme majore de comportament pentru că tac-su, poliţist, îl bătea de-i suna apa-n cap. Şi toate astea – în primul meu an de învăţământ, la 23 de ani. Le-am gestionat instinctiv. Însă asta înseamnă să te înveţe cineva să fii prof – să te înveţe cât de cât cum să gestionezi ŞI chestiile astea. Teoria pedagogică şi metodica teoretică nu te fac profesor.

Păi băi, de unde „rezultate”, dacă oamenii din sistem nu sunt formaţi în meserie? I mean, la propriu: nu au pregătire de profesor. Învaţă pedagogie teoretică, învaţă metodica materiei (moartea pasiunii – inclusiv la franceză, pe vremea mea; culmea, pentru că altminteri cursuri de didactică făcute de francezi îs căcălău şi erau şi pe vremea aia), învaţă să facă un plan de lecţie, dar cum să fie profesor zi de zi, asta nu învaţă.

Managementul clasei, al comportamentului, al grupurilor dificile, al grupurilor zgomotoase, al copilului cu probleme (cu ADHD, de exemplu, că-s tot mai mulţi diagnosticaţi; n-aveţi idee cât complică ora un singur copil cu ADHD, chiar şi moderat). Ce faci când Iliuţă îţi scrie înjurături în lucrare? (Nu mai ştiu ce anume am făcut, cert e că la sfârşitul anului Iliuţă a decretat că profa de franceză e cea mai cool.) Ce faci când îl găseşti pe ăla cu revista porno pe sub bancă? (L-am şantajat, ca să ştiţi: bă, dacă mai sufli o vorbă în restul anului, mă duc cu asta la domnu’ diriginte şi jar mănânci! A funcţionat – era încă destul de mic ca să se sperie din atâta lucru –  şi doresc să vă informez că şi azi aş proceda la fel. În special pentru că nu m-aş vedea ducându-mă cu revista porno în dinţi la vreun domn director. 😀 )

Pe bune, meseria de profesor nu e doar despre ce fel de exerciţii/activităţi faci şi cum le faci. Meseria asta e în special despre cum gestionezi clasa. Cu o clasă minunată majoritatea profesorilor sunt profesori buni şi foarte buni, dar clase 100% minunate nu prea există. Şi nu te-nvaţă nimeni lucrurile astea. Reacţionezi instinctiv, dar un pic de tehnică şi nişte trucuri te pot scuti de multe bătăi de cap la 24 de ani.

De-asta zic că reforma (scuzaţi cuvântul, ştiu că de-acuma sună a înjurătură) trebuie să reformeze în primul rând formarea profesională a profesorului. Profesorul trebuie învăţat cum să fie profesor. Ştiu că pentru majoritatea celor n-au profesori în familie sau printre prieteni asta pare incredibil, dar da, pe profa de 23 de ani a copilului tău n-a învăţat-o nimeni meserie. Normal că mai dă greş. Şi nu, vocaţia nu-i suficientă. E ca şi cum l-ai pune pe un absolvent de medicină să opereze de unul singur a doua zi după licenţă – că doar a avut note mari la toate examenele, plus că are clar vocaţie de medic! Mai întâi trebuie să înveţi tehnică; vocaţia doar rotunjeşte o tehnică prea colţuroasă.

De-asta zic: profesorul trebuie să aibă o perioadă de rezidenţiat/ formare/ ucenicie, spuneţi-i cum vreţi. Nu căcatul de 2 ani până la definitivat, în care eşti pus în faţa clasei şi lăsat de izbelişte, de te mai întreabă careva de vorbă doar la o evaluare (directorul în asistenţă, inspecţia de def). Ucenicie pe bune. Ştiu că formatorii de profesori nu-s pe toate drumurile. Dar ei sunt pe undeva p-aci prin şcoala asta atât de mult hulită. Trebe doar să-i bage cineva în seamă.

_____________________

Completare:

Vocaţia, ultima fiţă pedagogică. Toţi cu „un profesor tre’ să aibă vocaţie, dacă n-ai vocaţie mai bine pleci”. Da, bine, aşteaptă tu să intre în sistem numai oameni cu vocaţie, şi anume vreo 35.000 de vocaţii. Toată lumea cu vocaţia în gură, ce să zic. Lasă-mă, frate! Trainuieşte-i bine pe ăştia care vor să intre şi să rămână în sistem, că dacă aştepţi ca la clasa copilului tău să fie numai profi cu vocaţie, îţi rămâne copilul neşcolit. Sau homeşcolit – căci, nu-aşa, eşti părinte şi ai prin definiţie „vocaţie”. De profesor, desigur.
Frate, voi n-aţi auzit-o p-aia cu „mai binele e duşmanul binelui”? Da, dom’le, un profesor bine trainuit şi cu „vocaţie” (ce-i aia, de fapt?) e idealul, dar n-o să ai în veci 35.000 de d-ăştia în acelaşi timp în sistem. Şi în mod sigur nu după campaniile de demonizare în bloc, la care ai contribuit din plin şi tu, ăsta care vrei profesori cu vocaţie. Păi poate ar fi vrut şi ei, dar i-ai pus pe fugă tocmai tu.

Anunțuri

Etichete:

18 răspunsuri to “Meseria de profesor”

  1. aky Says:

    Hai cu reforma !
    Daca ar trebui sa faceti si ucenicie, cam cat crezi ca va fi salariul ?
    Se vor inmulti suplinitorii si calitatea invatamantului va scadea.
    Sa scoata mai intai din scoli materiile inutile (religie, franceza, etc.), apoi sa reformeze ce-a mai ramas.

  2. blegoo2 Says:

    Pedagogia… e arta lu’ Peștalonțiu!
    Care este:

    „Onorat aughitoriu,
    Vom căuta să ne roskim astăzi ghespre metoda ghe a prăda grămakica în jenăre și apoi numai doară ghespre metoda intuikivă și ghespre răspunsurile neapărake, nețăsitake ghe lojica lucrului, amăsurat inkelijinții școlerului!”
    Așa începe d. conferențiar. Cui nu a asistat la conferența aceasta trebuie să-i spunem că pedagogul pune întrebările și presupune și răspunsurile. Așa că urmarea, deși s-ar părea o conversație între pedagog și școlar, este însuși corpul conferenții. Iată rezumatul acestei superioare opere didactice.
    Urmează conferențiarul:
    Pedagogul: No! ce-i grămakica?
    Școlerul: Grămakica iaste…
    Pedagogul: No că-z ce iaște? că-z doar nu iaște vun lucru mare.
    Școlerul numai apoi se răculeje și răspunghe: grămakica iaște o știință ghespre cum lucră limba și lejile mai apoi la cari se supune aceea lucrare, ghin toake punturile ghe veghere.
    Pedagogul: Bravo, mă! prostovane! (îi zic așe doară nu spre admonițiune, ci spre înghemn și încurajare). No, acuma, spune-ne tu numai cum se împart substankivele? Școlerul, la întrebarea aceasta a mea doară, musai să răspunză, nețăsare, amăsurat priceperii și rățiunii sale:
    Școlerul: În substankive care se văd și substankive cari nu se văd – reșpeckive concreke și abstracke!
    Pedagogul: Apoi merem mai gheparte pe ogorul pedagojic și punem cheskiunea doar:
    Ați auzit voi, copii, ghespre jăn? Ce iaște jănul?
    Școlerul răspunghe: Jănul e cumu-i lucru: masculin, femenin și ekerojen au neutru, reșpeckive ghe bărbat, ghe femeie și ghe ce nu-i nici bărbat, nici femeie.
    Pedagogul: Esemple doară…
    Școlerul apoi musai se exprime astfel:
    Calul îi substankiv masculin; iel se schimbă în iapă, ș-apoi ghevine femenin.
    Pedagogul: No! dar neutru?
    Școlerul (inoțent cumu-i, el nu poake da exemplul aghecvat; eu, pedagogul, atuncia-s gata să-i dau ilustrățiunea keoriei)…
    Pedagogul: Neutru! Neutru mai apoi, dacă-i calul masculin și iapa femenină, neutru-i catârul, carele nu-i nici cal, nici iapă, nici măgar, nici cal: e catâr, aghică corșitură, ghe îmbele jenuri, și mai gheparke pentru aceea se conzultă zoologhia, care-i o altă știință naturale, și doară naturalia non sunt turpia!…

    Dîn „Un Pedagog de Școală nouă” – desigur.

    Mă întreb dacăcomentatorii vede ironia situațiunii.
    Cum era zicala aia cu învățatu’ dîn istorie?

  3. irmakiss Says:

    Este vorba despre nevoia profesorilor incepatori da invata „vazand” cum se face, dincolo de teoria invatata in facultate.Pentru ca experienta la catedra nu este predata la facultate.Si pentru ca nimic nu te pregateste pentru munca efectiva in clasa, managementul problemelor ivite,consilierea elevilor si adaptarea la fiecare elev in parte.Sa predai este mult mai mult decat sa predai lectia noua, sa dai note si sa faci hartoage. Sa iti faci treaba bine este de multe ori epuizant.Este mai istovitor decat cred cei care nu au trecut prin asta….In ceea ce priveste salariile, poate ar fi bine sa se mai investeasca si aici din banii statului, pentru ca oamenii care stau astazi in banci la gradinite sau scoli sunt adultii de maine…Ce fel de societate o sa avem peste cateva decenii daca nu se investeste in educatie??

  4. ioanamaria12Ioana Says:

    Experienta e cel mai bun formator. In Franta am facut cum ai zis tu, aproape un an la scoli de profesori si predat efectiv, cu o tutoreasa, care na, era OK, dar nu prea avea timp de mine cat as fi avut eu nevoie. Am invatat de la ea chestii pe care le aplic si acum, dar cu gestiunea clasei singura m-am descurcat, ca ea avea doar clase super bune, deci nici o problema prea mare. Anul trecut l-am „sacrificat” pe cum ma ocup de doojopt de tineri ca sa nu darame zidurile, engleza efectiva am lasat-o pe planul al doilea. Anul asta zbarnaie, si gestiunea clasei, si predatul efectiv. Cred sincer ca un om normal, caruia ii place meseria, si vrea sa ii iasa treaba are nevoie de cel putin 3 ani de zile sa fie cat de cat acceptabil. Directoarea mea mi-a zis ca dupa 5 ani incepi sa fii in largul tau, si tind sa-i dau dreptate.

  5. Victor Says:

    Orice munca,oricat de modesta ar fi, trebuie rasplatita.Daca rasplata este luata in bataie de joc si munca va fi tot asa.Sunt convins ca o rasplata demna ,ar face din profesori ,oameni care s-ar depasi pe ei insisi pentru a se face intelesi de catre elevi.Sunt
    luati in balon,ei profesorii de catre elevi,pentru ca nu au respectul de sine si nici nu l-ar putea avea cand au un salariu de mecanic auto si pentru ca unii chiar nu stiu sa se faca intelesi,stiu doar pentru ei si oricat ar fi de *formati* nu vor putea impartasi,vocatia bat-o vina.Imi amintesc ca in timpul scolii eram fascinat nu infricosat de profesori.De unde stiau profesorii aia cum sa ne ia.Presa,televiziunea face un deserviciu invatatmantului,accentuand posibilitatea supravietuirii fara scoala,fara cultura,fara educatie.

  6. Grominu Says:

    „Nu pot să înțeleg ce e cu tine
    visezi vise de azi sau vise de mâine
    printre speranțe legate de mâini la spate
    singurul care visează vise curate… vise curate” (E.M.I.L.)
    Pentru așa ceva (spune toată lumea) ar fi nevoie de un ministru cu o capacitate de analiză și sinteză deosebit de mare, care „think big”, care să aibă o minte deschisă pentru idei mari și bune, dar închisă pentru tot felul de alte trăsnăi, care să adune în jurul său oameni capabili și dispuși să emită astfel de judecăți și planuri și să facă din ideile lor o adevărată strategie, nu doar reforme eterne. Dar-că mereu este un dar-, chiar dacă ai fi HĂRÉTE, într-un guvern Ponta 3 sau Boc enșpe, cu…escu al III-lea sau al IV-lea președinte, cu gloata din Parlament, cu… toate celelalte, totul = 0. Ar trebui ca ministrul educației și măcar o parte dintre ceilalți miniștrii să fie de-o seamă, de-o făptură și… făr` de mamă, tată, naș, mătușă…
    Oare?! Poate că ar trebui (pentru început) ca sindicatele să fie chiar o mamă hrănitoare și să acţioneze cu adevărat pentru „integrarea învăţământului românesc în sistemul educaţional european”, nu doar să proclame și să aclame. Pentru asta, așa cum a spus diacritrica, nu ar trebui să se preocupe doar de hrana materială, ci și de hrana spirituală, de cum arată și mai ales cum vor arăta profesorii, școala și mai ales produsele ei. Dar ei nu știu nici dacă și cum să ceară hrana materială (6 %). Și se lasă așa de ușor copleșiți și speriați când mai apar niște BLÂNDE pe corpul profesoral.
    Poate că în primul și în primul rând ar fi nevoie de mai mulți oameni care să șadă și să cujete (după ce mai întâi se documentează foarte serios). Așa e: și când fabrici scobitori faci niște planuri, gândești niște strategii, dar când fabrici viitorul unei țări?
    “Poate că nu-i o idee aşa de trăznită”, doar că nu sunt destui TRĂZNIȚI care să (se) gândească și ei cu SERIOZITATE și mai ales să se alăture cu OPTIMISM și ÎNCREDERE eforturilor celei și celor care gândesc și sunt dispuși chiar să acționeze împreună (tot am dat recent mână cu mână). Pentru asta e nevoie de un brainstorming (nu doar într-o cameră ci în întreaga „școală” -societate) și nu de furtuni în paharele cu borș stârnite de niște clipuri făcute la ședințele cu părinții.
    Peste toate e nevoie și de un popor care să aibă mai multă răbdare nu doar să fie răbdător.
    Regina Maria (o prințesă răsfățată ajunsă Mama răniților) ne dădea un sfat după Unirea din 1918: „Și acum, poporul meu, este timpul să reconstruim. Piatra de temelie a fost pusă, marea operă a început. CONSTRUIȚI, CONSTRUIȚI! Lăsați la o parte toate disensiunile și HAIDEȚI SĂ NE FIM ALĂTURI în această sacră unire pe care am obținut-o cu sângele nostru și care va fi de acum puterea noastră. Construiți viitorul piatră cu piatră, înaintați cu încredere și curaj.”
    Numai că până acum noi doar am lăsat totul la o parte și am stat pe loc, sau chiar am dat înapoi cu îndoială și lașitate.
    Da, ce greu e să construiești! Decât să muncești într-un palat, mai bine lenevești într-o colibă, critici scobitorile și-i înjuri pe TRĂZNIȚII care nu au stare și visează vise de mâine.
    Dacă s-ar înhăma la așa o treabă cât mai mulți oameni din sistem și nu numai, ar putea rezulta un document/plan care să nu ceară doar demisii de la ăi de sus și un simplu DA sau NU de la ăi de jos, așa cum fac de regulă petițiile on line și nu numai.
    „Dreams to dream in the dark of the night/When the world goes wrong, I can still make it right.”
    De fapt WE can.
    „Let’s not trying, let’s do it/It’s gonna take time, but we can do it”

    Nu de o revoluție este nevoie ci de o evoluție continuă. Și asta se face construind. Cu stăruință. Cu încăpățânarea unor trăzniți. Cu condiția să nu fie lăsați singuri. Și mai ales să nu fie descurajați ci mai des încurajați. Să nu rămână singura care visează vise curate.
    Sigur, ne putem mulțumi și cu Spice Girls–Wannabe: „I wanna really wanna zigazig ha” (adică: to enjoy oneself).

    „The right to enjoy oneself is fine, and so is being able to go to bed at a reasonable hour. But working together would certainly bring about a contented, thriving Community”, zicea un nuștiu cine.

  7. blegoo2 Says:

    referitor la comentarii:
    „Ăiii, Doamne…”

  8. VictorCh Says:

    Profesoratul – o MESERIE???
    Dupa cate am invatat si stiu eu – doar eventual in sensul ca vreunul sau altul dintre profesori ar fi (in sensul expresiei argotice) „meserias”. Altfel – poate fi o profesie, o indeletnicire, o ocupatie, numa’ meserie nu, meseria presupune in general multa manualitate.
    (CE, poate fi profesoratul invatat fara „carte”, doar prin ucenicie la locul de munca? Produce bunuri / servicii unitare vandabile unitar si individual cate unui client aleator?)

  9. jay Says:

    Adevăr grăit-ai! Dar parcă stă vreun ministru de-ăsta numit politic să analizeze problemele profunde ale educației! Nu analizează nimeni nimic în țara asta, ne ducem dreq de câțiva ani buni încoace şi suntem prea lehămitisiți ca să facem ceva about it.

  10. diacritica Says:

    Ba, singurul care a pomenit de formarea profesorilor a fost Funeriu, care a propus masteratul didactic. După mine, nu-i suficient, dar tot e mai mult decât un modul psihopupu.

  11. Lucky Says:

    Asa se intampla si in alte meserii/profesii. Nu te formeaza nimeni, inveti din zbor. Nici alte facultati nu te pregatesc pentru practica de mai tarziu. Inveti notiuni teoretice care nu iti folosesc decat partial la serviciu. Si pe parcurs, trebuie sa te adaptezi, sa te autoformezi si sa faci fata la situatii pentru care clar nu te-a pregatit nimeni.
    (Sunt economist de profesie si lucrez in sectorul privat. Si sunt si parinte.)

  12. diacritica Says:

    Da, dar dacă ai făcut ASE-ul şi intri la KPMG, intri ca junior, nu-ţi dă nimeni pe mână direct soarta unui client mare şi nu te pune să-l gestionezi singur. Dacă ai făcut informatică şi intri la Microsoft, tot ca junior intri. Dacă ai făcut arhitectură şi intri într-un birou de arhitectură, nu te pune nimeni să faci Palatul Cotroceni de unul singur, din primul an.
    În toate meseriile astea, nu „înveţi din zbor” pe spinarea unor copii. Nu îţi faci mâna pe nişte copii. Nu „te adaptezi” pe spinarea unor copii care peste 6 luni au examen.

    Când te faci profesor, intri la 23 de ani direct la clasa a XII-a, română, materie de bac. Reuşeşti să-i ţii în mână, în aşa fel încât să poţi lucra cu ei? Sau ai nimerit la un liceu bun, cu copii decenţi? Norocul tău. Dacă nu, ghinionul lor, al copiilor. Că dacă tu când te faci contabil junior ai făcut măcar un curs teoretic de contabilitate, profesorul n-a făcut nici măcar un curs teoretic de managementul clasei.
    Şi, cum ziceam, managementul clasei e mai important decât metodele de predare – pentru că degeaba ai metode, dacă nu poţi să ţii clasa în mână. Şi asta nu-i vreo magie şi nici instinct sau altele – sunt nişte trucuri care se pot învăţa.

  13. Lucky Says:

    Nici in alte profesii nu este totul asa de clar si de limpede cum zici. Nu zic ca nu e dificil pentru profesori, dar dificil este peste tot. Nu toata lumea intra la KPMG sau Microsoft cu un program clar de instruire si ierarhie. Nici pentru un contabil un curs teoretic de contabilitate sau pentru un economist un curs teoretic de economie generala (si nici macar un masterat sau un doctorat) nu sunt suficiente pentru a fi un bun profesionist.
    Realizez ca nu pot sa fac pe cineva din afara sa inteleaga, dar vreau macar sa intelegi ca nu neaparat profesorii au cea mai defavorizata situatie. Nici nu vreau sa incerc sa enumar avantaje si dezavantaje, sunt din acestea pentru tot si fiecare a ales ce a crezut ca este mai bine pentru el.
    Totusi, profesorii, si cei din sistemul bugetar in general, mai spera sa se schimbe ceva sau macar au cui sa reproseze. Si au importanta si parghia date de faptul ca lucreaza cu copiii nostri.
    In timp ce restul, n-au nimic …. poate nici un loc de munca.

  14. diacritica Says:

    Realizez ca nu pot sa fac pe cineva din afara sa inteleaga

    Am lucrat 5 ani în învăţământ, până în 2002. Din 2002 în 2013 am lucrat în firme private, şi nu ca profesoară; cunosc inclusiv faza cu „nici un loc de muncă”, şi o cunosc încă mult prea bine. 11 ani de firme private deci; de două ori mai mult decât am lucrat în învăţământul românesc. Aşa că nu-s „din afară”, iar atunci când îţi zic despre situaţia unui absolvent de ASE de 23 de ani care intră ca junior la KPMG vs situaţia unui absolvent de română de 23 de ani care intră ca profesor la clasa a XII-a, chiar ştiu ce vorbesc. Sunt printre cei puţini care cunosc din interior şi învăţământul românesc, şi destule firme private.

    Şi nu e vorba despre programul clar de instruire la KPMG, e vorba de faptul că atunci când intri ca junior într-o firmă privată responsabilităţile pe care le primeşti sunt mai mici decât responsabilitatea profesorului începător. Care n-are nici el program de formare, el are doar responsabilităţi (bac, chestii) şi dacă nu se descurcă din prima e doar vina lui.

    Nu ştiu dacă profesorii au sau nu cea mai defavorizată situaţie, dar sigur e printre profesiile alea, puţine, în care intri direct ca senior, cu responsabilităţi de senior, fără să fi avut vreodată vreo formare, fie şi teoretică, în meserie.

    (Faza cu gradele didactice nu se pune: profesorul începător, care n-are nici definitivatul, are exact aceleaşi responsabilităţi ca un profesor cu gradul I şi 15 ani vechime.)

  15. Michisor Says:

    Mda, atunci când “materia primă” este omul se cam cere pregătire practică temeinică înainte de a intra în pâine, chiar şi ca junior. De ce medicii nu au dreptul să practice direct? Mai exact să îşi deschidă un cabinet privat (e.g. medicina generala, nu neurochirurgie)? Vă spun că nu din considerente economice (unii poate au părinţi cu milioane de euro şi cunoştinţe pe măsură). Aşa şi la profesori ! Chiar nu am crezut că se poate intra de pe băncile şcolii direct în clasa a XII-a la o materie de bac sau la clasa a I-a, Doamne sfinte !

  16. diacritica Says:

    Intri direct unde are şcoala aia nevoie de profesor. N-are nimeni timp să-ţi caute în coarne, că eşti începător şi să te ia mai încet, până te dezmeticeşti.
    În plus, aproape sigur vei avea cele mai dificile/slabe clase, alea cu care profesorii vechi nu vor să lucreze / să-şi complice existenţa.

  17. Mihai Pintilie Says:

    Dar poate ca asa e normal, ca profesorii sa nu aiba parte de pregatire profesionala precum medicii. Altfel s-ar fi sesizat pana acum cineva la un nivel ceva mai ridicat, nu? Ca doar si la nivelurile astea mai ridicate tot din sistem provin.

  18. diacritica Says:

    Dar poate că lucrurile merg de minune în şcoala românească. Că dacă era vreo problemă, s-ar fi sesizat până acum cineva la un nivel ceva mai ridicat nu? Că doar şi la nivelurile astea mai ridicate tot din sistem provin. Deci dacă ei nu „s-au sesizat” c-ar fi ceva în neregulă cu şcoala românească în general, înseamnă că nu este nimic în neregulă, nu?

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: