Majoritatea este, majoritatea sunt

P-aia cu „Majoritatea băieţilor din clasa mea este blondă.” v-am mai zis-o. Şi p-aia cu „Majoritatea reclamelor este proastă.”. Ia, încă una, găsită pe net:

“Somitățile din România sunt speciale. Marea lor majoritate sunt somități doar în România.”

Ei? Zici că se zice „majoritatea este”, pentru că „majoritatea” e la singular? Ia de-aici:

“Somitățile din România sunt speciale. Marea lor majoritate este somitate doar în România.”

Eu ştiu că într-a cincea doamna ţi-a zis că predicatul se acordă cu subiectul, dar dup-aia ţi-a mai zis şi despre acordul după înţeles, numai că p-ăsta l-ai uitat.

Etichete: ,

5 Răspunsuri to “Majoritatea este, majoritatea sunt”

  1. Diana Says:

    Doamne, e chestie de logica asta.

  2. demijloc Says:

    Sar’na,

    Nu mai am telefonul tau ca te-as fi sunat. Dar am schimbat la telefoane (aparate) ca am pierdut 70% din numere. Am o disputa infernala cu pruncul si mama lui, „a darui un cadou” e pleonasm au ba? Eu zic ca nu, consoarta ca da… :)) Te pup, Mario

    o zi buna, mario

    trimis de pe Ipad

    >

  3. VictorCh Says:

    „Marea lor majoritate este somitate doar în România.”
    Doar daca se intentioneaza sa se comunice ca „somitate” este intr-adevar majoritatea (eventual faptul ca membrii au reusit sa se constituie intr-o majoritate) si nu ca somitati sunt indivizii care compun acea majoritate. (In contextul dat, cred ca ar fi fost adecvata plasarea calificativului „somitati” intre ghilimele, in cadrul textului.)

    Pt a evita riscul ca vreun oarecine mai putin avizat sa ia aceasta exprimare drept model (ca doar apare pe blogul acesta, care pt multa lume – inclusiv pt mine – este de referinta) poate ca n-ar fi fost rau de precizat / indicat (sau macar sugerat cumva – eventual scriind-o „cu rosu”) ca ea nu este corecta. (N-ai sugerat decat foarte indirect, aproape aluziv, prin comparatie, ca de fapt dezavuezi aceasta exprimare.)

  4. diacritica Says:

    Mario: cam da. „A dărui” înseamnă „a face / a da un dar”, iar „cadou” e „dar”. Ai zice „a dărui un dar”?

  5. razvansorin Says:

    Daca spun, „Majoritatea băieţilor din clasa mea sunt blonzi.” , e gresit?

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: