Străbunica mea din partea mamei. Aveam 6 ani când a murit (ea, vreo 90, din câte ştiu). Îmi tot aduc aminte de ea în ultima vreme. Am doar câteva cadre cu ea: mică, străbătând pâş-pâş curtea, din camera ei către bucătărie. Aşezată pe scaunul de lângă plita din bucătărie, cu fusul, torcând. Pe scaunul ăla (cred că şi acum e acelaşi) pe care apoi îl văd pe tata cu ţigara, scuturând scrumul în ochiurile plitei. Mam’ mare în camera ei, cu soba Vesta în dreapta, patul în fund, şi în dreptul geamlâcului masa, cu mâncare de spanac într-o farfurie, îmbiindu-mă să mănânc. (De urzici, râde mama. Ce spanac?) Mam’ mare în coşciug, pe masa din camera bună. Şi capacul de la coşciug, sprijit de perete în picioare, enorm şi înspăimântător.
Baba Manda.
diacritica 
Vesnica ei pomenire.