Întruna se întruneşte într-una

La Emag. Categoria „ia te uite, p-asta încă n-o văzusem!”.

2015-04-21_intr-uneste(De la cititorul vigilent Dragoş.)

Copii, să recapitulăm:

Întrun nu există. Nu se scrie niciodată întrun, fără liniuţă.

Există doar într-un, cu liniuţă. Care vine de la în + un. Într-un cuvânt, într-un moment, într-un ceas bun. Sau rău, cum a fost cazul în poza de mai sus.

Întruna înseamnă mereu, neîncetat, continuu.

Într-una vine de la în + una. E perechea lui într-un, în + un. Într-o zi, într-una dintre zile. Într-o poşetă, într-una dintre poşete. Într-o carte, într-una dintre cărţi.

A (se) întruni se scrie fără liniuţă: întrunesc, întruneşti, întruneşte, întrunim, întruniţi, întrunesc.

După cum zice şi în DOOM:

2015-04-21_intruna_intr-una_intruni

Publicitate

2 gânduri despre „Întruna se întruneşte într-una

  1. Întrebare:
    Oare chiar „nu se scrie niciodată întrun, fără liniuţă”?
    (aș specifica, înafară de greșelile din neștiință sau greșelile de … tastare)

    Răspuns:
    Ba da, atunci când e folosit în rubrica … „așa NU!” 😉

Comentariile nu închise.