Pe cine? Pe care.

Daţi-mi voie să şeruiesc ceva emoţionant de pe FB.
2015-04-24_pe-care

Aşa. Am şeruit.
V-aţi emoţionat, v-aţi căutat de cicatrice/i, cearcăne şi riduri? Aveţi? Bine, înseamnă că sunteţi frumoşi. Mai ales dacă aveţi fete dimineaţa – atunci clar sunteţi frumoşi!

Bun.
Acu’ să vă explic: „care” folosit peste tot e urâţenia întruchipată. Adevărul e că frumuseţea interioară din capul tău stă în „pe care”. Dacă ştii când să-l foloseşti, ai cap frumos. Pe dinăuntru, mă rog, da’ asta era ideea, nu? Frumuseţea interioară. Ei bine, frumuseţea interioară a capului tău stă în „pe care”.

După cum urmează:
cicatricea care o ai în genunchi. Urât, cap foarte urât pe interior. Pe cine ai în genunchi? Pe cicatrice, deci cicatricea pe care o ai. (Puriştii care vor explicaţii cu complement direct vs subiect sunt rugaţi să se adreseze peste drum. La fel şi cei care se indignează că am considerat-o pe cicatrice o persoană şi am pus-o să răspundă la „pe cine?”, nu la „ce?”.)

cearcănele care le ai. Urât, cap foarte urât pe interior. Pe cine ai? Pe cearcăne, deci cearcănele pe care le ai.

faţa (sau fata, după caz) care o ai dimineaţa. Cap şi mai urât pe dinăuntru. Pe cine ai? Pe faţă sau (ăia mai norocoşi) pe fată. Deci fata / faţa pe care o ai.

rimelul care curge. Cap frumos. Cine curge? Rimelul, deci rimelul care curge.

ridurile care încep să se vadă. Cap frumos. Cine începe să se vadă? Ridurile, deci ridurile care încep să se vadă.

Clar? S-a auzit până-n fund la taxatoare domnu’ Călin Popescu-Tăriceanu sau tre’ să reiau?

Anunțuri

Etichete: ,

9 răspunsuri to “Pe cine? Pe care.”

  1. Constantin Says:

    Îi ceri prea mult lui Tăriceanu ! 🙂

  2. Interzisa Says:

    am râs puțin. scrii …intr-un mod frumos.

  3. Dora Says:

    care mie-mi place si „managierile” care le primesc de la amintiri :))

  4. profun Says:

    Nu trebuie să ne râdem. Findcă care-i mai frumoasă-n ochii şeruitului, mânjit sau nu de rimelul scurs, decât el ştie.

    Ce-i rău că la el fu tare cicatricea din genunchi!? Poate nici lui nu-i plac toate bubele da’ aia era belea pentru el funcţie de care e iubita lui momentală(sic!), nu?

    Care m-a agreiat, bine, care nu vă spun decât, vage speranţe să fi-ţi oameni de comitet.

  5. Green eyes Says:

    Nu, nu se intitulează Tăriceanu, ci Moliceanu. Frumos articol, sclipitoare femeie ! Da, băi aceştia, se spune, se scrie, se citeşte PE CARE, fi-v-ar gramatica de tot râsul ! Ce e aşa de greu de priceput ? Dacă nu sunteţi în stare să pricepeţi astfel de reguli elementare, ce pretenţii am putea avea de la voi pentru cele neelementare ?

  6. profun Says:

    Ochisori verzi si politicosi,

    Ştii CARE-i problema/ frumuseţea?

    Că se scrie şi se citeşte PE CARE, doar atunci cand … e cazul. Cand nu e cazul, se scrie doar CARE (bine, nu cu majuscule neapărat).

    Iar in anumite împrejurări/ confruntări se mai scrie/ citeşte/ exclamă chiar, CARE PE CARE 😉

  7. Anca Says:

    Intr-adevar ai un stil sweet! Mi-e drag sa „te” citesc.

  8. Marius Says:

    Indraznesc sa intreb si eu ceva: „eu sunt cea care TE-A/TE-AM iubit”? Multumesc!

  9. diacritica Says:

    Cea care te-a iubit.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: