Despre şcoală, din nou

Nu predau în şcoală de stat. Nu predau după programă românească. Nu am treabă cu Ministerul Educaţiei, nu depind de el în nici un fel. (Slavă Domnului!) Înainte să m-apuc din nou de predat am lucrat vreo 11 ani prin birouri, diverse joburi, prin diverse firme.

Toate astea ca să fie niţel mai clar cam pe unde mă situez când comentez câteva puncte din articolul dlui Moise Guran despre liberalizarea educaţiei.

Şi o iau de la coadă:

Să lăsăm valoarea să vină în Educaţie, să-i lăsăm pe cei ce vor şi pe cei ce pot să îl schimbe. Să plătim salarii mari, dar să le plătim pentru merite reale!

După mine, un salariu corect pentru un profesor la ora asta e spre 1000 de euro net. Atâta vreme cât nu poţi plăti banii ăştia, atâta vreme cât nici 800 de euro nu poţi plăti, discuţia despre valoare în educaţie e vorbă-n vânt. Abia dacă plăteşti 1000 de euro pe lună unui profesor/învăţător o să ai suficienţi candidaţi ca să poţi face o selecţie drastică şi să alegi pe sprânceană. La 500 de euro (chit că par mulţi, faţă de 200), se va întâmpla exact ce se întâmplă acum: în sistem vor intra şi vor rămâne în special femeile al căror soţ câştigă sensibil mai mult (şi care plăteşte din salariul lui chiria sau rata la casă) şi tinerii încă susţinuţi de părinţi (fie că le plătesc chiria, fie că le cumpără casă). Ceilalţi vor face ce fac şi acum: vor perpetua mult hulitele meditaţii, până ajung cât mai aproape de cei 1000 de euro pe lună.

Meditaţiile, carevasăzică.

Dom’le, meditaţii există cam peste tot. Numa’ două chestii ar trebui făcute: să fie impozitate (iar dacă nu-s declarate, să sară Fiscul aşa cum a sărit pe buticari), iar şcoala să-şi creeze un cod etic sau cum i-or zice prin care să le interzică profilor să facă meditaţii cu elevii din şcoala în care predau. Simplu. Da’ mă-ndoiesc că or să vrea părinţii. Că e la fel ca cu’ madam Blându – n-a apărut din senin, părinţii au creat-o. Aşa şi cu meditaţiile: părintele se simte mai în siguranţă dacă odrasla lucrează în particoler cu profu’ de la clasă. (Nu fac medidaţii. Sau fac foarte rar. Nu îmi plac. Mi s-a acrit, de pe vremea când aveam 80 de dolari salariu.)

Eliminarea normei didactice.

Am lucrat anul ăsta mult peste cele 18 ore săptămânale din normă. Ore de contact cu elevii, zic. Că pe lângă astea mai sunt multe alte ore lucrate într-o săptămână – da’ asta-i o chestie pe care cei din afara sistemului o pricep foarte greu. Toată lumea are impresia că lucrezi 18 ore şi gata, ţi-ai pus palma-n fund. Prostii. Uneori simt nevoia să mă duc la şcoală şi sâmbăta. Aşa. Ziceam c-am lucrat mult peste normă, fără ca orele suplimentare să-mi fie plătite. E îngrozitor de obositor. Norma aia didactică există cu un rost. 4 ore de predare înseamnă un consum mult mai mare decât 4 ore de birou – şi ştiu despre ce vorbesc, am termen de comparaţie. În primele săptămâni la şcoală, după 11 ani de birou, ajungeam seara acasă dărâmată. Şi mi-era dor de biroul meu luminos în care puteam lucra cu muzică.

Cred că 4 ore pe zi de contact cu elevii (ore de predare / afterschool) e o normă decentă. 20 de ore pe săptămână. Când ai mai mult de atât eşti prea obosit ca să mai dai randament. Dacă îi impui unui profesor 25 de ore de predare pe săptămână, dai pe mere ce-ai luat pe pere.

Recrutarea profilor de către şcoală / comunitate locală / etc.

Da, da. Sigur vine valoarea în Educaţie dacă procedăm aşa. Numa’ valoare vine. Valoare de mii de euro şpaga. Valoare de alte mii de euro pentru transformarea contractului temporar în contract permanent. Căci Codul Muncii îl leagă de mâini pe angajatorul-şcoală cam la fel ca titularizarea. Ţii un om 3 ani cu contract pe durată determinată, dar dup-aia eşti obligat să i-l transformi în contract pe durată nedeterminată. Vi se pare că-i aşa uşor să scapi de un angajat care are contract permanent?

A mai fost treaba asta cu recrutarea de către şcoală, acu’ vreo 15 ani. Concurs organizat de şcoală. S-au bucurat foarte tare directorii. Foarte tare s-au bucurat.

Zău.

Reforma asta ratează, de douăzeci şi cinci de ani încoace, singurul punct esenţial chiar chiar poate fi atins fără aşa mare efort: manualele.

MANUALELE.

Etichete:

4 Răspunsuri to “Despre şcoală, din nou”

  1. aurel Says:

    Mulțumesc pentru partea cu manualele. Am senzația că nimeni nu vrea să le ia în considerare la „reforme”. E de înțeles că nu se pricep și nu se bagă, dar asta nu înseamnă că nu ar trebui schimbate din temelii.

  2. Adrian Says:

    Mai întâi programa, că pe ea se bazează manualul. Dar și mai întâi, autoritatea profesorului. Atâta vreme cât va fi călcat în picioare de oricine are chef, nu se îndreaptă nimic în învățământ.

  3. Oana Clapa Says:

    MANUALELE. Eu nu sunt profesor dar am facut nenumarate ore de meditatii la engleza cu scoleri care pur si simplu NU intelegeau materia, si tot ce faceam era sa ii tin la nivel de plutire. Niciodata nu am putut folosi manualele in sine pentru asta, ci luam carti cumparate de mine si care explicau perfect ce era de explicat. Ce as putea spune in plus???
    Cu ce sa faci performanta? Cu elevi pe care nu ii intereseaza scoala, cu profesori platiti prost si instruiti si mai prost, cu materiale didactice de 2 bani?
    Ufff… imi pare rau dar asta e tare frustrant pt mine….

  4. gina Says:

    exact asta cred si eu! nu sint profesoara, nu am in familie, dar pe la 1000-1500 euro ma gindeam si eu ca ar trebui sa aiba un professor/invatator. Si faza cu uite domne’ munceste doar citeva ore si se vaita, ma scoate din minti mai ales cind apar parinti care nu-si educa copiii si vor ca scoala sa faca ce nu fac ei deloc acasa (de ex sa se poarte civilizat!). Si faza cu datul banilor la scolile cu performante ca asa isi vor da profesorii interesul e gresita: banii trebuie dati acolo unde e nevoie (la tara de exepmlu) si vor veni si profesorii buni. In Finlanda, cea atit de laudata, nu se face finantarea cum vor la noi, ci acolo unde e nevoia mai ,mare. Altfel se adincesc diferentele!

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: