Procrastinarea mă-sii cui nu v-a-nvăţat română!
„Procrastinate” se traduce cu a tergiversa, a amâna, a tărăgăna. Ce-o fi aşa de greu?! Uite, a tărăgăna – aşa un cuvânt frumos, nu l-am mai auzit de mult. Şi cică vine de-a dreptul din latină.
(Na, că mi-a mai venit unul: a se lălăi, a o lălăi. Da’ ăşta nu sună aşa şic ca „a procrastina”, din „a o lălăi” nu rezultă că ai job în engleză.)
diacritica 
A „amana” mi se pare ca nu inseamna acelasi lucru. Pot sa aman ceva pentru ca a intervenit altceva important, care ma impiedica sa imi urmez planul initial. Cand „procrastinez”, aman sa fac un lucru fara un motiv intemeiat.
Eu când zic că voi nu ştiţi română, de fapt… Bine că vă-nfundă părinţii cu lecţii de engleză, ca să veniţi dup-aia să-mi ziceţi aici că „a amâna” înseamnă că nu-ţi urmezi planul pentru că a intervenit altceva important – spre deosebire de, vai, „a procrastina”.
„A amâna” înseamnă, pur şi simplu, că decizi să faci ceva mai târziu decât avuseseşi de gând iniţial. Indiferent de motiv. Tot amân să mă apuc de învăţat. De lene, că n-am chef – nu pentru că ar fi intervenit ceva important.
Frate, eu ştiu străini a căror română e mai bogată – în cuvinte şi în sensuri – decât a voastră!
Am scris ca „pot” sa aman ceva pentru ca a intervenit altceva important. Nu am spus ca „a amana” inseamna asta. Intr-adevar, „a amana” inseamna doar sa faci ceva mai tarziu. A „procrastina” include si motivul, este ceva mai specific. La asta m-am referit cand am spus ca mi se pare ca nu inseamna exact acelasi lucru.
Am vrut doar sa imi exprim parerea, mi s-a parut ca am ceva de zis. Nu am vrut sa atac pe nimeni. Eu m-am abonat la blogul asta tocmai ca sa invat, afland parerile celorlalti. Credeam ca asta este scopul blogului. Am inteles acum, nu este locul unde ne putem spune parerea. Nu o sa mai intervin prin comentarii.
Si „a procrastina” vine tot din latina: pro- („pentru”) și crastinus („ce ține de ziua de mâine”)
Eu am o oarecare greutate când încerc să pronunț acest cuvânt (procrastinare), nu știu de ce. Nu l-am folosit prea des de când l-am auzit. Știu doar că față de: a amâna, a tergiversa, a tărăgăna; a procrastina are ceva în plus. Este vorba despre o amânare din cauza nepăsării sau a trândăviei. Nu văd care e problema cu acest cuvânt, am descoperit că și el își are originile în latină. (http://www.thefreedictionary.com/procrastination)
Are și o definiție în dexonline, deși nu este foarte amănunțită.
A „procrastina” inseamna un obicei, o conduita si reflecta o actiune repetata, un fel de a fi. In traducere ar insemna: a amana deseori,
a tergiversa mai mereu, etc. Dupa verbul „a procrastina” nu urmeaza un obiect; nu procrastinezi ceva anume, cum ar fi cazul echivalentelor din limba romana.
Dar realitatea este ca internetul e majoritar vorbitor de limba engleza, iar cartile reprezinta probabil sub 0,1% din sursa de informatie a tinerilor romani.
Si o alta realitate este ca limba engleza este mai bogata in sensuri decat limba romana, iar a gasi mereu inlocuitori in limba romana este destul de dificil, in contextul in care profesia ta nu are o componenta „literara”.
Saby, te contrazici. O dată „a procrastina” înseamnă să amâni fără motiv întemeiat, pe urmă „include şi motivul”. Şi nu, scopul blogului nu este să înveţi tu, ci să-mi umplu eu timpul. Dacă din asta tu tragi vreun folos, să-ţi fie de bine. Dacă nu – aşijderea.
May, în română „a procrastina” vine din engleză, nu direct din latină, cum e cazul cu „a tărăgăna”.
Răzvan: a amâna din cauza trândăviei se zice pe româneşte „a se lălăi”, „a o lălăi”. Dar nu sună aşa de hipsterescocorporatist precum „a procrastina”.
George, realitatea nu e că engleza e mai bogată în sensuri decât româna. Realitatea e că românii nu-şi cunosc limba.
A ”tărăgăna” nu presupune un motiv, are și sens de comportament repetitiv. Pentru acțiuni singulare folosim ”amâna”.
Am tot … procrastinat sa … targetez … itemul desi il … schedulasem ca … next TBD.
Fusei care-va-să-zică, un fel de teleleu-tănase.
Lăsând șaga de-o parte, băi fraților și dragă soro, v-o spui pe-a dreaptă: multe corporatisme mi-au împuiat urechile-mi îndelung târșite (după cum gândeam a zice), de-a lungul vremurilor dar, de procrastinare nu auzii până aci’/ acu’.
Vă mulțumesc dară căci, cine știe ce rușine puteam păți dacă-mi pomenea oarecine de v’o procrastinare într-o companie simandicoasă. Fără umbră de-ndoială, aș fi fost cel mai probabil îmboldit de naturelul meu simțitoriu să deplâng o cu totul altă … năstrușnicie.
Limba mea de lucru este engleza si am ajuns la saturatie. Nu mai suport sa aud englezisme. Pe langa asta, limba romana este mult mai complexa si dificila ca limba engleza. De acord ca limba engleza pe care o folosesc este mult simplificata fata de „original”, mda sa spui ca limba romana este mai saraca, nu conteaza in ce dimensiune ar fi mai saraca, inseamna ca persoana respectiva ori e saraca cu duhul rau de tot ori nu stie romaneste mai bine decat stiu eu englezeste, ba poate stie mai bine englezeste decat romaneste si atunci na, perceptia e pe masura. Un exemplu care ma zgaraie rau pe creier este „a suporta” cu sens derivat de la verbul englezesc „to support”. Mai, de a sustine sau a sprijini pe cineva a auzit careva? Moare vr-un comentator (TV in special) daca spune ca jucatorul X a fost sustinut din tribune (de spectatori) sau ca a beneficiat de sustinerea tribunei/spectatorilor/fanilor/suporterilor? Nu-i suport pe comentatorii astia mda nu sunt sigura ca daca-i spun unuia ca nu-l suport ar intelege la ce ma refer.
Eu m-am crucit o singură dată în faţa acestui termen, când l-am întâlnit în cartea lui Jose Antonio Marina, “Inteligenţa eşuată. Teoria şi practica prostiei”. Traducere din limba spaniolă de Cristina Sava şi Rafael Pisot. Iaşi, Ed. Polirom, 2006. De atunci i-am dat o încărcătură psihologică: „procrastinarea” e ceva ce duce la eşec, chiar la tragedie, în timp ce „tărăgănarea” poate fi cu un motiv (tărăgănez pentru că aştept să se intâmple ceva), iar lui „a lălăi” nu pot să nu-i asociez o conotaţie de minimalizare, de peiorativ… Mă zgârie, totuşi, pe creier când îl aud pe juniorul meu că trebuie să se lupte cu monstrul „procrastinare” pentru a se putea pune pe învăţat. Una peste alta, simt că ar avea loc în vocabularul limbii române, nu neapărat în limbajul de lemn corporatist, cât mai degrabă în terminologia ştiinţei psihologiei, dacă specialiştii consideră că nu se suprapune perfect peste „a amâna”.
Eu propun „a se lăsa pe tânjală” sau chiar „a tândăli”; primul e un sinonim perfect pentru „a procrastina”, al doilea e plin de farmec. Cred că „De ce tândălim?” e un titlu destul de mișto. 🙂
„A lăsa pe altădată ce n-ai chef să faci acum.” Fără spații. 😀
Revin cu 3 comentarii:
1. Ma contrazic: limba engleza e , probabil, mai putin bogata in sensuri; e mai bogata in cuvinte. Ca rezultat, cuvintele din limba engleza, au un sens mai restrans. Care face dificila traducerea lor intr-o limba mai plina de sens. Se pierde specificitatea. Cumva asta vroiam sa spun, dar a iesit pe dos.
2. Romanii nu-si prea cunosc limba. De acord. Si nu ma auto-exclud implicit.
3. Apropo de sensuri, engleza si romana: cum explic unui copil de 11 ani diferenta intre forma continua si simpla a unui verb in limba engleza ?
O fi ca in vorba aia de duh: „Nu lasa pe maine ce poti face azi! Lasa pe poimaine!”
in engleza, frumosul cuvant ‘procrastinate’ – e frumos ca e din latina! – are si minunatul sens de ‘a trage de timp’, care presupune o intentie, urmarirea unui scop, nu doar amanarea pasiva.
Exact sensul lui „a tărăgăna”, „a tergiversa”.
Amânarea nu e pasivă. Când amâni, decizi că faci chestia X mai târziu. Amânare nu înseamnă că stai şi aştepţi pasiv ca chestia X să se întâmple de la sine la momentul T+2, în loc de momentul T, cum era stabilit iniţial. De exemplu, când parlamentul amână să discute modificările l legea cutare, numai bine să aibă timp firma x să-şi facă nişte şmenuri pe legea veche, intenţia e destul de clară.