Blocarea în comunism

În 1988, când am dat eu admiterea la liceu, era, cred, un sigur liceu teoretic într-un oraş de vreo 100.000 de locuitori. Aşa că trebuia să pui burta pe carte ca să intri la singurul liceu unde, cică, se făcea carte ca lumea(*), ca să ai şanse să intri la una dintre extrem de puţinele universităţi, pe unul dintre extrem de puţinele locuri, în condiţiile unei concurenţe de 10, chiar 20 de candidaţi pe un loc. De la buget, că locuri cu taxă nu existau. Universităţi private nu erau. Erau doar de stat şi doar câte să le numeri pe degete. Studii, măcar un semetru, în străinătate? Nici nu visam la aşa ceva, că habar n-aveam că poate exista aşa ceva pe faţa pământului.

În 2015, când viitorul adolescentului de 14 ani nu cunoaşte practic graniţe,
În 2015, când tânărul român, cetăţean UE, poate studia cam pe oriunde; iar în câteva ţări din Europa, plătind taxe minime şi luându-şi job studenţesc în campus,
În 2015,
ce fac părinţii?

Se blochează într-o mentalitate de tip 1988. Pun presiune pe copii să ia 10,50, dacă se poate, dintr-a cincea până-ntr-a opta, plus 10,50 la evaluarea naţională, ca să fie siguri că intră la acel liceu. La liceul din care o să ieşi om, mamă. La liceul pe care n-o să-l pui niciodată pe CV, că n-o să te întrebe nimeni de el, dar care-ţi asigură intrarea la facultate.
Stai aşa, care facultate?
Una dintre universităţile româneşti practic obscure, dacă le priveşti de dincolo de graniţă, şi unde numai cine nu vrea nu intră? Pe bune?!
Aaaa, pardon nu de universitate românească era vorba. Tre’ să aibă media 10 într-a cincea ca să intre la acel liceu, ca să fie acceptat la o universitate din străinătate. Surpriză, universităţile alea nu cu media dintr-a cincea le impresionezi şi nici cu media de la evaluarea naţională, nici cu numele liceului. Că doară n-avem vreun Louis-le-Grand prin ograda ţărişoarei. Universităţile alea le impresionezi cu rezultatele la nişte examene (nu româneşti) care se dau în timpul liceului (indiferent cum îl cheamă pe dânsul, pe liceu). Şi, surpriză, cu activităţile extraşcolare.

E uimitor că în 2015 există încă atât de mulţi părinţi (care le vor tot binele din lume copiilor, n-am nici o îndoială) blocaţi în perspectiva asta măruntă, românească, marcată de trauma treptei întâi şi a doua.

Vrei ce-i mai bun pentru copilul tău, ca să aibă măcar speranţa unui viitor fără prea multe griji. O meserie bună, un job bun, un salariu bun. Ştiu. Înţeleg. În cazul ăsta, fă pe dracu-n patru ca să-i dai şansa să obţină o diplomă de la o universitate străină. Măcar un master. Dă-te pe saiturile universităţilor, vezi care-s condiţiile de admitere. (Ştiu, copilul tău e abia într-a cincea, dar asta cu universităţile e o chestie mult mai înţeleaptă şi mai folositoare decât să te apuci să-i faci tu desenele, ca să nu-i scadă media generală.) În general, examenele alea cerute „afară” se pot da şi „înăuntru”, în România. Pe net se găsesc de multe ori subiectele din anii trecuţi şi baremele. Sunt fezabile, se pot lua note foarte mari, dacă se pune cu burta pe carte de printr-a noua (cam de când începe el să înţeleagă care-i treaba cu facultatea şi la ce foloseşte dânsa în viaţă). Apoi asigură-te că ştie limbi străine. Da, da, ştiu, ştie engleza „la perfecţie”. Asigură-te totuşi că ştie şi germana sau franceza sau spaniola, tot „la perfecţie”. Poate că peste opt ani o să-l intereseze o facultate din Germania. Sau poate o să preferaţi Franţa, că are taxe mai mici. Şi mai asigură-te că face sport (eventual primeşte şi nişte diplome / medalii – nu de jocuri olimpice, nu, fii pe pace!) şi diverse alte chestii, în special în timpul liceului.

În felul ăsta, peste 8 ani s-ar putea să ai surpriza ca copilul tău să fie acceptat de 5 universităţi, poate chiar cu bursă, deşi a luat 7 într-a cincea la mate şi pe urmă 8,50 la evaluarea naţională.

 

(*) La ani distanţă, cred că şi aia era o prostie.

Etichete:

18 Răspunsuri to “Blocarea în comunism”

  1. Georgeta Popoiu Says:

    Uite ca si eu poate ca sunt blocata in comunism, ( ca si ideologie o admir foarte mult, fiindca nu exista exploatarea oamului de catre om, aici fiind teoretic egalitate ) fiindca ma intreb mereu, daca este asa de bine in ” demos-cratos ”, iar la asa zisa ” revolutie ”, eram peste 24 milioane locuitori, acum, dupa un sfert de secol, nu stiu daca mai suntem 18 mil locuitori, deci, vreo 6 milioane au murit de bine, vreo 6 milioane locuitori au emigrat tot de bine, am ramas pe acasa vreo 10 – 12 mil locuitori, batrani, copii si cativa tineri, care viseaza la studii cum scrii tu mai sus, dar eu ma intreb unde vor sa ajunga oare ? Dar acum unde a ajuns tara asta, cu terenuri parloaga, fabrici si uzine daramate, spitale si scoli inchise, dar avem card de sanatate, la misto, cu resursele naturale daruite marilor puteri si noi sclavi in propria tara ? Sau nu e asa ?

  2. diacritica Says:

    Auguri!

  3. Ana.D Says:

    Avantajul „liceelor bune” e ca se duc „copiii buni” la ele. „Copii buni” care sunt de obicei competitivi si a caror competitivitate e stimulata cel mai bine, surpriza!, tocmai printre alti copii la fel de competitivi ca ei. Nu vorbesc de competitivitate stupida si alergat dupa note fara sens, ci de invatat serios si cu pasiune. Copiii astia care se duc la N olimpiade nu pentru ca au niste parinti rasi pe creier care le zic ca asa e bine, ci pentru ca le place atmosfera de concurs si vor sa demonstreze ca sunt buni. Eu faceam chestia asta cand aveam cate o mare iubire pentru un profesor care ma facuse sa imi placa materia respectiva: voiam sa ii arat iubirea fiind bun la materia lui, gandindu-ma ca asta ii va arata ca a facut o treaba buna si il va bucura.
    In plus, oricat ar fi de bun pedagog un profesor, tot trebuie sa isi adapteze ritmul de predare la ritmul in care intelege clasa. De fapt, tocmai asta il si face bun, faptul ca se adapteaza, in loc sa predea pe repede inainte o lectie standard. Daca ai un copil genial la matematica intr-o clasa care nu stie sa faca o inmultire, poti sa-i mai dai de lucrat in plus la ora, dar nu poti sa ii oferi tot ce ar putea sa absoarba el ca un burete in ora aia. Dar intr-o clasa de copii buni poti sa predai in ritm de..copii buni. Nu spun ca toti copiii astia ar trebui sa fie prin definitie buni la toate, iar copilul bun la geografie e automat bine sa invete matematica in ritmul copilului bun la mate, dar in general ar trebui sa poata sa faca fata relativ usor, daca e genul care stie cum sa invete.
    Daca bietii copii sunt foarte eterogeni ca nivel al cunostintelor, copilul bun e „irosit” intr-o clasa de copii cu un nivel scazut, iar un copil obisnuit ar putea avea falsa impresia ca e prost daca e inconjurat numai de copii mai buni decat el, intr-o clasa in care se preda in ritm alert.
    Cumva, faptul ca in mod natural se aduna copii de nivel similar in acelasi loc mi se pare o intamplare foarte fericita.
    Pana in clasa a 8-a, mai rar sunt clasele omogene, deci mai rar se poate nimeri fix ritmul potrivit de invatare pentru copilul tau. Dar tu ca parinte ar trebui sa ai o idee despre ce potential are, iti cunosti copilul, stii ce il pasioneaza, si parca nu te lasa sufletul sa il lasi sa o dea in bara doar pentru ca lui nu ii place materia X si ar prefera sa bata mintea in loc sa o invete. Vrei sa ii dai sansa cea mai buna in viata, nu? Si sa ajunga intr-un liceu/o facultate etc care sa fie „de nivelul (potentialului) lui”, care macar sa nu il traga in jos.

  4. pozeDECAT Says:

    In 1987, cand am terminat eu liceul – d’ala „foarte bun”, azi redevenit Sf. Sava – am primit repartitie in Valea Jiului. Ca terminasem la profilul „mecanica”… A trebuit sa fac un spagat administrativ si pe urma oricum am plecat in armata, neintrand din prima la singura facultate de profil din tara, cu cele 55 de locuri ale ei.

  5. augustinradescu Says:

    Din postarea ta rezulta o idee foarte discutabila: ca a lua 5 la mate intr-a sasea e prima conditie pentru a putea sa obtii cindva o bursa la o universitate de-afara.
    Ca programa actuala ar avea nevoie de corectii importante, e foarte adevarat. Ca obtii programa ideala intorcind-o pe cea actuala cu 180 de grade, e o timpenie.
    Mai degraba ar fi de lucru la modul (!!) in care se invata, decit ce anume se invata si ce nu (desi, evident, si aici ar fi de lucru)
    Asadar, dupa mintea mea, primul pas, si cel mai necesar, este a-i invata pe copii sa invete.
    Ma mir ca un om nu strain de ceea ce inseamna catedra poate sa lanseze niste idei atit de gresite, desi, dupa formularea „să ai surpriza ca copilul” poate n-ar trebui sa fiu atit de surprins.

  6. diacritica Says:

    Din postarea ta rezulta o idee foarte discutabila: ca a lua 5 la mate intr-a sasea e prima conditie pentru a putea sa obtii cindva o bursa la o universitate de-afara.

    Doar pentru o logică foarte discutabilă rezultă chestia asta din postarea mea.

    dupa formularea “să ai surpriza ca copilul” poate n-ar trebui sa fiu atit de surprins.

    Cacofobul de serviciu, întotdeauna la datorie.

  7. diacritica Says:

    Avantajul “liceelor bune” e ca se duc “copiii buni” la ele.

    Asta („liceul bun” vs restul) e altă idee perpetuată din comunism.

    Cred că în cazul unui copil talentat antrenamentul pentru performanţă la materia x NU se face în timpul orelor de la materia x, aşa cum antrenamentul pentru performanţă în tenis NU se face în timpul orelor de sport.

    sa ajunga intr-un liceu/o facultate etc care sa fie “de nivelul (potentialului) lui”, care macar sa nu il traga in jos.

    Exact asta spun (şi nu ştiu în câte feluri s-o mai spun): o facultate românească o să îl tragă în jos. Singura chestie pentru care merită să muncească e intrarea într-o universitate străină. Iar pentru asta nu contează că e la un liceu de 8,50 sau la unul de 9,50. Nu contează pentru că examenele care asigură intrarea fără probleme într-o universitate străină (A level, de exemplu), sunt foarte diferite de stilul de lucru/examinare de la noi. Poţi să fii oricât de bun la istorie şi la engleză în sistemul românesc, asta nu-ţi garantează un A* la AS/A Level, deci nici intrarea la istorie la Oxford sau la altă universitate care contează pe CV. În schimb vei intra fără probleme la universitatea Bucureşti, ceea ce nu-ţi va folosi la mai nimic, din păcate.

    În fine, probabil că trebuie să fi lucrat o vreme pe examene de genul ăsta ca să înţelegi de ce diferenţa dintre un liceu românesc de 8 şi un liceu românesc de 9,50 nu e foarte relevantă pentru acceptarea într-o universitate care nu te trage în jos – adică o universitate străină. (În foarte multe ţări din UE studiile sunt gratuite sau cu taxe minime pentru cetăţenii UE.)

  8. augustinradescu Says:

    Oamenii aroganti si suficienti nu vor spune niciodata: „Oops! Na, ca mai gresesc si eu!” Vor ricana: „Uite cine-mi atrage mie atentia!”
    Adevarul e ca de la educatia ta nu aveam asteptari. Doar de la instructia ta, evident in materia limbii romane!

  9. Dan T. Alighieri Says:

    Cateva comentarii scurte: 1. De ce autorul articolului nu spune ca la o facultate din ‘afara’ (Ex.: Anglia) nu esti primit decat daca ai o anume medie la examenul de bacalaureat ? Adica: poti sa fii smecher si sa nu inveti, sa faci sport, sa iei medalii, etc.: daca nu ai peste o anume medie la bac nu esti admis. 2. Da, activitatea extrascolara ajuta ‘in afara’, dar numai daca e in profilul facultatii la care te inscrii. Nu vei fi primit la Jurnalism doar pentru ca ai o medalie la drifting cu BMW-ul primit de la parinti ca ai facut 18 ani. 3. Am o multime de exemple (inclusiv colegi de clasa din gimnaziu si liceu) de oameni educati in ‘comunism’ care au reusit. Sunt medici, ingineri in domeniul petrolului sau profesori de matematica (unul e pe la MIT, altul e la CalTech). Concluzia ar fi ca inainte (ca si acum), daca invatai puteai ajunge acolo unde iti doreai. Si ca sa ajungi acolo unde vrei trebuie sa mai si muncesti, nu doar sa-ti etalezi telefonul de ultima generatie in fata unui dascal care traieste dintr-un salariu de 1500 de lei. 4. (Last but not least) Am invatat in ‘comunism’. Nu am avut laptop. Nu am avut smartphone. Nu am avut BMW. Dar am inteles lectia ca trebuie sa inveti mereu, si sa inveti uneori de unul singur. Poti sa ajungi un bun profesionist facand o facultate romaneasca. O sa spuneti ca nu e de nivelul celor din afara… dar de internet ati auzit ? De manuale si cursuri ‘din afara’ luate for free de pe net ati auzit ? E adevarat, trebuie sa le mai si citesti… si trebuie sa le mai si folosesti in viata, dar asta e o alta discutie, nu-i asa ? ‘Omul sfinteste locul’. In traducere: daca vrei sa inveti, vei invata si in România. Daca vrei sa ajungi un bun specialist, vei ajunge, chiar daca termini o facultate româneasca. Singura problema, pe langa ‘a vrea’, e ca mai trebuie sa si muncesti.

  10. Lucifer Says:

    Un lucru inteleg clar din ultimele articole: recomanzi o facultate in strainatate. Dar am 2 intrebari: 1. Ce faci daca nu iti permiti sub nicio forma una straina? 2. Faci o facultate straina ca sa ramai afara sau e nevoie de ea si pentru Romania?

  11. Virginia Nutu Says:

    din experienta ta cu parintii din Romania (si mai ales mamele) cati sunt dispusi sa-si trimita copilul singur in strainatate sa-si faca de cap?

  12. Michisor Says:

    Ce nu inteleg eu este de ce universitatile romanesti sunt de rahat? Bine ca ala preuniversitar nu este de rahat! Iar o patalama romaneasca nu te ajuta la nimic?! Poate fiindca-i (considerata) patalama?!

    Deci, parintii trebuie sa-si pregateasca odraslele pentru universitatile straine urmand totusi sistemul preuniversitar neaos romanesc si facand tot felul de scamatorii care sa suplineasca deficientele acestuia! Da de ceeee? E un non sens grosolan, vecin cu noaptea mintii! Emigrati cu totii, nu va mai complicati viata!

    Apropo’s de invatamantul romanesc in general si de cel comunist in particular! Medicii care emigreaza in masa, IT-istii care fac limba romana atat de vorbita la Google si/sau Facebook si toti romanii care le dau peste nas strainilor au patalama romaneasca, basca „emisa” de comunisti!

    Sunt de acord ca am ramas cu secheaua de a cere copilului sa aiba 10 pe linie, ceea ce e o tampenie si punct. Dar sa incerci sa indrepti dorinta inepta de a avea 10 pe linie cu pregatiti-va pentru universitatile straine … ori emigrez si basta ori mai bine raman cu secheaua cu 10 pe linie (mai ales uitandu-ma la romanii care au succes in strainatate si care, foarte probabil, au avut parinti care le cereau sa vina cu maximum nota 9, asa ca o exceptie, regula fiind 10!).

    PS: eu credeam ca 10 pe linie e o tampenie fiindca omul bun la toate, pe care vroiau comunistii sa-l creeze, este o ineptie ci nu pentru ca nu conteaza la admiterea in invatamantul universitar, oricare ar fi el romanesc sau strain! Si mai credeam ceva: programa scolara este conceputa astfel incat orice copil cu inteligenta suficienta (na de cuantifica asta! 🙂 ) si care-si da minimul de interes sa invete (alta care-i „banal” de cuantificat) poate sa absolve. Mda cu 5!!!! 10 insemnand ca esti mult peste medie (media fiind echivalentul lui 7-8)! Asa mai merge, in sensul ca unul de 10 (la 1-2-3-4 materie/ii, nu la toate) poate si trebuie sa incerce „in privat” sa-si maximizeze potentialul, pe care scoala n-are cum sa-l maximizeze ca d-aia e invatamant de masa. Mda in nici-un caz 10 nu ar trebui sa fie echivalentul unui copil „mediu”!

  13. Dhaukos Says:

    Foarte adevarat tot ceea ce ai scris ! Bravo ! Au ramas foarte multi comunisti printre romani … pacat … mentalitati feudale …

  14. sorin Says:

    De ce ar fi obligatoriu sinonima speranta unui viitor mai bun cu studiile la o universitate de afara? Si dau exemplul domeniului IT, in care poti avea succes ca absolvent al unei facultati din tara.

    Si o intrebare de carcotas: sau ? „Universităţile alea le impresionezi cu…”

  15. sorin Says:

    Intrebarea de carcotas a avut de suferit din cauza unei procesari a wordpress-ului, suspectez.
    Era:
    „universitatile care le impresionezi” sau „universitatile pe care le impresionezi”?
    Adica nu zicem „PE Universităţile alea le impresionezi cu” ?

  16. sorin Says:

    @augustinradescu: Omule, tu ce ai fumat? Ceva stricat, cu siguranta. Altfel nu se poate explica logica ta de castravete murat…

  17. diacritica Says:

    Sorin:
    „Pe creionul roşu îl găseşti acolo.” sau „Creionul roşu îl găseşti acolo.”?

    Analogia cu „care” şi „pe care” nu merge, acolo e pronume relativ. Când e vorba de un substantiv, „pe” se foloseşte dacă substantivul desemnează o persoană.
    Creionul roşu l-am cumpărat… /vs/ Pe creionul roşu l-am cumpărat…
    Ion l-am aşteptat… /vs/ Pe Ion l-am aşteptat…

    Cât îi priveşte pe IT-işti, cred că-s angajaţi mai mult pe ce ştiu să facă efectiv decât pe diplomă.
    Oricum, nimic nu-i obligatoriu, aici îs numai părerile mele.

  18. sorin Says:

    Mersi pt. lamurire. E limpede.

    Da, asta era ideea, ca exista domenii in care diplomele conteaza mai putin si poti spera la bine studiind doar la noi.

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: