Vreau să fiu om

Cu ceva vreme în urmă mă cheamă directorul la el în birou. – Avem o reclamație împotriva ta, face. – Ă?! Ce-am făcut? – Ai bătut un copil. – Ă?! Cine, când, cum? – Ieri, cică. L-ai fi bătut pe Ionel și mamă-sa a făcut plângere la directorul cel mare. – A, ieri. Păi ia verifică în sistem, că ieri am trimis informare acasă despre niște năzbâtii ale copilului, care când l-au luat părinții la întrebări s-o fi apărat și el cum a putut, și anume deturnând atenția de la el. (Tehnică patentată de alții mai mari, după cum bine știm noi deja.) – Da, înțeleg, dar cel mai bine e să nu-i atingi deloc. Știi că în regulament zice că n-ai voie să-i atingi pe copii, în felul ăsta ești la adăpost.

Am încercat să nu-i ating.
Nu pot.
Așa că m-am întors la ce făceam înainte: îi iau pe după umeri, îi bat pe spate, mă bag la o leapșă, le zburlesc părul, îi mângâi pe cap, îi iau în brațe să-i felicit c-au luat notă mare la examen. Cu riscul să mă trezesc că m-acuză vreo mamă că i-am bătut sau hărțuit sexual copilul. Asta e, ghinion. Copiii, mai ales ăștia mai mici, au nevoie de contact fizic. Au nevoie de căldură. Căldura nu e-n regulament. Vine de la mine, pe riscul meu.

Și mai fac ceva: glumesc și le dau voie să glumească. Râd și le dau voie să râdă. Nici asta nu-i în regulament. Tot pe riscul meu o fac.

Azi, la a șaptea, după lucrarea de control. Pătrățel fâșâie niște bancnote, dă să i le întindă Ionelului din banca din față. Ai bani de dat, Pătrățel? Dă-ne și nouă, nu fi rău. I se luminează fața dintr-o dată. – Miss, dacă vă dau banii ăștia, îmi puneți 10 la lucrare? – Cât ai? – 50 de lei. – Nah, nu-i suficient. – 50 de euro merge? – Nah, n-ai tu bani să-ți cumperi un 10 de la mine.
Ce oroare  – nu? -, când o citești așa. O profă de la o școală privată cere șpagă ca să-i mărească elevului nota. Ce titlu! Ce scandal! Ce isterie! S-o dăm la gazetă, la tv, s-o crucificăm, s-o dăm afară din învățământ, pervertește generații de copii, s-o băgăm la închisoare pentru cerere de mită.
Ce lipsește? Contextul ăla despre care ne spunea, cred, Eta Hrubaru la cursul de pragmatică din anul al IV-lea. Privirile dintre mine și Pătrățel. Tonul. Zâmbetele. Râsetele din clasă. Da, da, dă-ne și nouă bani, mă!
Ah, a fost o glumă? Dar ce glumă proastă. Cum poate un ”cadru didactic” să facă asemenea glume?! Dar e inadmisibil, cu asemenea subiecte nu te joci, nu glumești. Uite-așa se umple țara de șpăgari. Copiii au râs, știind bine că e o glumă? Ce contează. Ei sunt mici și influențabili, știm noi mai bine când și cum și cât are voie profa lor să glumească la oră.

M-am gândit azi cam ce glume fac eu cu copiii. Cea mai frecventă e aia cu ”aruncă guma aia, că ți-o lipesc acușica în păr”. Eventual cu continuarea ”și-ți ciuntești frumusețe de freză”. Sigur, avem regulament cu privire la guma de mestecat. Aș putea să-l aplic și gata. Ce atâta ”aruncă guma”, sancționăm direct. Dar știu că nu ține. Pot să-i sancționez mult și bine, tot or să vină cu guma la oră. Așa că ăsta-i momentul nostru de început de oră, negocierea gumei de mestecat. Eu bodogăn, ei încearcă să mă fenteze. Și tot așa.

Ce mai zic?
”Mă, te bat, mă!” (Hihi, Miss, n-aveți voie să mă bateți. – Wanna bet? Vezi că am pile.)
”Vreți bătaie? Spuneți, că vă bat eu pe-amândoi. Nu-i nevoie să vă-ncăierați.” (Hihi, Miss, da, hai să ne batem.)
”Mă, te mănânc, mă! Te mănânc cu fulgi cu tot!” (Hihi, Miss, eu n-am fulgi.)
”Să nu te mai prind cu mingea / alergând p-aci, că-ți rup picioarele!” (Bine, Miss, bine…)

Multe zic. Toate incorecte pedagogic, luate ad litteram.

Și o să continui să le zic. O să continui să-i ating. O să continui să-l apuc pe Georgel de ceafă – mă, te bat, mă, dacă nu te potolești. O să continui să glumesc, cu riscul să fac și glume proaste care să scandalizeze vreo mămică și să isterizeze o țară. O să continui să le dau voie să glumească, cu riscul să mă trezesc cu Pătrățel în genunchi în fața catedrei.

Pentru că relația mea cu elevii mei e mai importantă decât ce-ați putea crede voi despre despre mine, despre glumele mele, despre orele mele.
Pentru că vreau ca elevii mei să aibă curajul să facă poante la ora mea, cu riscul (major) să-mi facă glume proaste.
Pentru că vreau ca elevii mei să aibă curajul să râdă la ora mea.
Pentru că înainte să le placă materia pe care o predau trebuie să le placă să petreacă 50 de minute cu mine.
Pentru că atunci când Ana îți spune ”Miss, vreau să fac și româna cu tine” știi că așa e bine.

Pentru că nu vreau să devin robotul de predare în care-ați vrea mulți dintre voi să ne vedeți transformați, deși altminteri clamați la fiece colț de FB că vreți altfel de școală.

Pentru că vreau să fiu om la ora mea. Chiar și cu riscul să-mi reclame cineva umanitatea la gazetă.

___________
Citește și
#1%

Anunțuri

Etichete:

27 răspunsuri to “Vreau să fiu om”

  1. dagatha Says:

    I felt some kind of relief, miss! 🙂

  2. Blegoo Says:

    O să pățăști, Miss.

  3. doina Says:

    Doamne, de cind asteptam un articol ca asta!!! si la clasa o a fiicei mele doamna de germana (scoala de stat!) probabil sa faca un copil atent I-a zburlit parul si da-I cu reclamatii pe „uatap” ca asa ceva!!!!! fiica mea care la 6 ani si putine luni e mai matura ca mamele indignate imi spune: mami doar I-a zburlit parul cu zimbetul pe buze, l-a mingiiat sa il faca atent! Mie imi e teama putin nu de copii cit de parintii acestora care sint manipulati de propriile odrasle, asa si in cazul de la Vianu, „mamica” s-a ambalat mai tare ca plodul.

  4. Blegoo Says:

    „Jos labele de pă Coree…”… err, dă pă copii, vroiam să zic.

  5. Ursu Alina Says:

    miss,multumesc ca existi, ramai asa o profa misto chiar de ajungi la gazeta 🙂

  6. Daniel Sanfira Says:

    Multumesc. E simplu si frumos, incapatanat de simplu si sfant. Relatia elev-profesor, ca si relatia copil-parinte, sunt ca niste biserici. Cand intri intr-o biserica, ar trebui sa-ti dezvelesti capul. Nu sa-l critici pe Dumnezeu si pe sfinti.

  7. ivanilici Says:

    Miss, mie mi-e tare drag de tine si regret ca n-am avut macar un profesor asa. 🙂

  8. Jean-Jacques Jong-un Says:

    Cari vă legați de Coreea mea, haimanalelor?

  9. agnesD Says:

    Excelent! Am savurat.

  10. Blegoo Says:

    Să ne rugăm la Doamne-Doamne să nu ajungă la pușcărie – c-a ciufulit freza copilului.

  11. koko Says:

    Buuuuna treaba, miss!!!

  12. bogdan Says:

    Congrats, miss. N.B. I have no children, yet you’ve made laugh and cry in the same time, which was great!

  13. plecatfaraadresa Says:

    nu e decat o problema de limita, adica banuiesc ca, daca se apuca vreunii sa simuleze un viol in grup, de exemplu, te opresti din glumit si le explici cate ceva, nu tre’ sa fii robot pentru asta.

  14. Carmen Says:

    Am citit cu interes articolul pentru ca sunt mama unui copil adolescent, deci timpul petrecut la scoala si relatia cu profesorii sunt, firesc, printre prioritatile mele.
    Din pacate sau din fericire, nici nu mai stiu care e aia buna, suntem in Franta, unde sistemul de invatamant este un labirint de institutii, de reguli, de proceduri, de norme. TOTUL este teoretic sub control si in realitate nimic. Relatii mai sterile dintre un profesor si propria lui meserie, nici nu mai vorbesc despre relatia cu copiii, n-am vazut des. Este extrem de trist si de periculos sa dispara BUNUL SIMT din relatia cu ceilalti oameni. Distanta fata de copii este direct proportionala cu motivatia lor pentru o materie. Suntem disperati sa gasim o alta scoala in afara acestui sistem pe care eu il gasesc pur si simplu bolnav. Il vad de fapt ca pe un business bolnav pentru ca fiecare copil este catalogat repejor in functie de cele mai mici reactii si trimis la o sumedenie de specialisti (logoped, psiholog, psihiatru) care au tot interesul sa ii tina „sub control” daca se poate toti anii de scoala ca doar din asta traiesc.
    Deci, ca si concluzie, cred ca ar fi bine ca la nivel social mai amplu, sa favorizam relatiile directe, comunicarea autentica si apropierea de ceilalti, decat sa cautam sa reglementam si sa cenzuram tot ce se poate, pentru ca urmarile sunt greu de indreptat. Felicitari pentru articol si pentru curaj!!

  15. Lucian Says:

    Sunt multi invatatori si profesori, dar PEDAGOGI….foarte putini, si cei care sunt, de multe ori sunt pusi la zid ( invidie, rautate, ochelari de cal …) Mergi inainte si pastreaza aceeasi atitudine calda si luminoasa fata de copii !!

  16. Apostu Gabriela Says:

    Mă găsești pe facebook. :)))) Sunt o colegă neindignată, ci doar amuzată.

  17. cris Says:

    Sunt foarte curioasa cum te-ai simti tu daca ti-ar spune un elev, chiar si in gluma, ca-ti rupe picioarele.
    Stiu ca mie nu mi-ar fi chiar bine. Mai ales daca as fi un copil timid. Chiar si in gluma, tot o amenintare ramane. Tot ii faci sa se simta prost. Ma intristeaza ca tocmai tu nu-ti dai seama de puterea cuvintelor.

  18. diacritica Says:

    Cris, trec peste faptul că nu mă crezi în stare să disting între un copil cu care pot să glumesc și un copil cu care nu pot să glumesc Te faci că iei apărarea copiilor, dar în realitate ai o părere atât de proastă despre ei încât nu-i crezi în stare să priceapă o glumă și să reacționeze ca atare. Dar nu ești singura, fii pe pace. Majoritatea părinților români au o părere proastă despre copii. Vezi aici.
    Dacă mi-ar spune același lucru? I-aș zice ”fugi, mă, de-aici, nu mă prinzi tu pe mine să-mi rupi picioarele”. Și am râde. Chestie pe care tu nu pari a fi în stare să o faci, te iei prea în serios.

  19. Tanase Ali Says:

    Eu ma gandesc doar la faptul ca relatia normala profesor-elev nu mai este vazuta normala ca alta data din cauza prea multelor drepturi ale copiilor din ziua de azi. Asa cum nu mai e vazuta normala relatia parinte-copil, de ajung sa ia la unii copiii din familie, pentru ca a dat o palmuta absolut normala in unele situatii propriilor copii. Teama de Dumnezeu, de profesor, de parinte…. Teama= Respect fata de cei mai mari ca tine, este inceputul intelepciunii necesare vietii unui om micut. Este inceputul bun, care trebuiede pus la bazele vietii fiecaruia dintre noi. Tot respectul din partea mea!

  20. Grominu Says:

    ŞCOALA IERI ŞI AZI
    http://petricaaidimireanu.blogspot.ro/2014/06/patratica-vesela-scoala-ieri-si-azi.html

  21. cris Says:

    No pb, diacritica, e de inteles – tu stii cel mai bine, mereu, pentru toata lumea. E bine ca esti pe aceeasi lungime de unda cu tanase ali. Ma duc sa ma iau in serios in alta parte 🙂

  22. diacritica Says:

    Călătorie sprâncenată!

  23. Blegoo Says:

    De ce te oftici Diacritico?
    Este uameni care nu e de părerea d-tale… ei, și?
    Nu trebia să consideri posibilitatea?
    Zic și io…

  24. diacritica Says:

    Blegoole, e plin p-aci prin comentarii de oameni care nu-s de părerea mea și care, drept urmare, se duc să diverse ”în alte parte”. Tuturor le-am urat călătorie sprâncenată. Calea fiind bătută deja. 🙂

  25. Blegoo Says:

    Una la mînă… corect se scrie „Blegule”.
    🙂
    Io sunt contra englezismelor în vorbirea curentă – dupe cum se știe. 🙂
    Chestia e… nu trebuie să disprețuiești păreri opuse; chit că vin cu amenințări „mă duc în altă parte”.
    Ideea e să angajezi opozanții… să-i ajuți să se dea în stambă și alea.

    Hacuma.

    Oponenții/opozanții? au un punct la care eu tre’ să subscriu:
    Anume… nu poți construi un stil de profesoriat bazat pe personalitatea ta.
    Tu ejti una… profesorii e mulți – unii nu e de ranga ta, cum vine vorba bancului cu țiganul, țiganca și judecătorul.

    Deci, opiniile adverse merită ceva considerație.

    Zic și io, că nu mă doare tastatura.

  26. diacritica Says:

    păreri opuse

    Dar nu despre păreri era vorba, citește cu atenție. Ci despre un raționament bazat pe două premise false: 1. că eu nu disting între un copil cu care pot să glumesc și unul cu care nu pot să glumesc; 2. copiii timizi nu știu de glumă. Despre asta e vorba.
    Altminteri, opiniile doamnei vigilente despre mine și despre glumele nu înseamnă pentru mine nimic față de relația cu elevii mei – după cum spuneam chiar în articol, dacă a binevoit cineva să citească până acolo.

  27. Blegoo Says:

    Păii… stai așa.

    Premize false… (1).
    Tu ai ceva experiență cu copii – ca învățătoare (folosesc termenul la modul laudativ).
    Dar.
    Există posibilitatea de greșală?
    Există posibilitatea cazului în care tu nu distingi corect?
    Ori cazul în care copilul nu distinge corect?

    În cazul tău, nu e probabil, dar există posibilitatea.
    Nu ffindcă n-ai avea control personal – dar ești om, nu?
    Poate ești obosită, poate ai foo’ problemă… mă rog, una-alta… te poate împiedica din judecată lucidă.

    Eu la asta m-am adresat.
    …………..
    “…2. copiii timizi nu știu de glumă…”

    Timizii, în general, sunt introverți.
    Nu implică că nu știu de glumă.
    Pricep gluma, dar nu reacționează prin chihăieli.
    Asta poate fi interpretat ca lipsă de umor. Dar nu e.

    Timizii (și timidele) evaluează interacția și dialogul la un nivel mai profund decît restu’ clasii; au priceput gluma, dar vor să înțeleagă ideea pentru care s-a făcut gluma.

    Punctul meu rămîne:
    Tu ești unică – ca “învățătoare”.
    Ce funcționează la tine, nu poate fi transpus la restu’ lumii.

    Din cauza postului tău, am revizitat amintiri de profesori și învățători.
    Pe unii i-am urît cu pasiune, pe alții i-am iubit și admirat.
    Ani de zile după școală… i-am evaluat pe toți cam la același nivel: aveau metode diferite, unii făceau glume, alții amenințau și pedepseau.

    Dar toți obțineau rezultatul dorit: loaze… err… copiii învățau ce era de învățat.
    Pricepeau ideea, conceptul. Mai cu binele, mai cu răul; cînd cu brînza, cînd cu zăru’, cum vine vorba.

    Algebra era mai grea, se învăța cu rigla la palmă… istoria era mai ușoară, stăteai cu nasu’ la perete. Giografia acuma…

    🙂

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: