Făcătorilor de rău

La 14 ani, în 1988, m-ați făcut să-mi pierd orice speranță pentru viitor. Eram convinsă că o să-mi fie frig și frică toată viața, până la moarte.
La 16 ani, în 1990, m-ați făcut să cred că televiziunea română chiar s-a eliberat și spune adevărul. V-am crezut. E cel mai mare rău pe care l-ați făcut – nu doar mie. E Răul.
La 24 de ani, în 1998, mă plăteați cu 75-80 de dolari pe lună să fiu profă de franceză. M-ați obligat să cunosc sărăcia cruntă.
La 25 de ani neîmpliniți, în 1999, m-ați țintuit pe canapea uitându-mă la mineriada de la Costești. M-ați făcut să-mi repet la nesfârșit ”asta nu e țara mea, asta nu e țara mea”. Ba da. Țara e a mea. Voi n-aveți ce căuta în ea.
La 26 de ani, în 2000, m-ați făcut să-l votez pe Iliescu. Vreme de douăzeci de ani m-ați făcut să votez răul cel mai mic.
La 28 de ani, în 2002, m-ați făcut să-mi dau demisia din învățământ.
La 41 de ani, în 2015, m-ați făcut să ies în stradă să-mi strig muțește mânia.
Azi, la 43 de ani, m-ați făcut să ies din nou.
Azi, de ziua mea, nu îmi doresc să vă știu la pușcărie.
Azi, de ziua mea, îmi doresc să muriți.
Împreună cu toată stirpea voastră.
Azi, de ziua mea, îmi doresc să vă piară seminția pe veci.
Azi.
Înainte să pierim noi.

Anunțuri

Etichete:


%d blogeri au apreciat asta: