De ce-aș preda „la stat”?

Satisfacția (”Știam eu!”) stârnită zilele trecute pe FB de titluri precum ăsta de la RFI mi-a adus aminte că-mi pare bine că de mai bine de 16 ani nu mai am nicio legătură cu învățământul românesc și că îmi doresc să nu mai am vreodată.

Am 44 de ani. Am fost o studentă foarte bună, am luat titularizarea din prima, în Constanța, am luat definitivatul cu notă mare și am plecat înainte de gradul II. De-atunci încoace am obținut o maîtrise în didactica limbii franceze pentru străini la Sorbonne Nouvelle, master 2 în curs tot acolo, am căpătat experiență în sistemul britanic. Sunt o profesoară bună. Undeva, niște copii dintr-o școală de stat ar avea de câștigat dacă m-aș întoarce în ”sistem”. Dar de ce m-aș întoarce?
Dacă mă întorc,

Îmi pierd clasa. Clasa mea – cu calculator cu net și proiector și cărți. Ar trebui să umblu din clasă-n clasă cu manualul la subraț, plus eventual laptopul personal dacă vreau să fac compréhension orale. Ceea ce fac. Des.
Îmi pierd accesul nelimitat la xerox, la cretă, la bibliorafturi, chiloței, capsator, agrafe, pixuri. Vă vine-a râde? Mie nu. Mi-am cumpărat din banii mei multe de-astea pentru școală pe vremea când școala mă plătea cu 80 de dolari pe lună și n-a fost funny.
Îmi pierd libertatea de a alege manualele după care lucrez. Va trebui să mă țin de lista aprobată de minister.
Pierd directorul britanic. Voi avea, cel mai probabil, un director împins pe post politic.
Pierd pârghiile disciplinare – pentru care părinții copiilor din școlile de stat te-ar arde pe rug.
Pierd valoarea diplomei de la Sorbonne Nouvelle, care pentru minister ar fi egală cu orice diplomă de la orice facultate particulară acreditată.
Cel mai probabil, nici anii din sistemul britanic nu vor conta pentru minister, la salariu sau mai știu eu ce. Chit că experiența mea de acolo se va reflecta în ce fac la clasă, că doar n-o să mi-o șterg din minte.
Îmi pierd posibilitatea de a-mi negocia salariul după competență. O să fiu măsurată cu sita experienței de la stat (probabil), a gradelor, a ”punctelor” diverse.
Îmi pierd independența financiară față de guvern.
Îmi pierd libertatea de a putea pleca oricând să predau în Kuweit sau la tropice dacă lucrurile p-aici încep să meargă prea rău.

Voi deveni una din ăia care își doresc dictatură, pedeapsa cu moartea și bătaie pentru copii, căci prea puțini sunt dornici să pună lucrurile în context.

Sunt un om pe care societatea ar trebui să și-l dorească într-o școală de stat. Ce-mi oferă societatea românească să mă întorc acolo? Concret, de ce să-mi asum toate cele de mai sus? Pentru ce? Nu-mi veniți cu căcaturi romanțioase – vocație și chestii. Vocația mi-o împlinesc bine mersi și la privat și în altă țară – copiii-s tot copii. Și nici cu apostolate nu-mi veniți. Vocația asta n-o am.

E prea greu să găsești argumente pentru una ca mine? Ok.
Să o luăm de la capăt.
Am 23 de ani, am fost o studentă foarte bună – prima sau a doua mereu, cre’ că cel mai des prima. Îmi place să predau, m-aș face profă, dar mă întrețin de una singură, nu mai stau cu părinții de mult, iar ei nu-mi pot plăti chiria și nu-mi pot cumpăra nici măcar o garsonieră de 20 de metri pătrați. Așa. Sunt o absolventă foarte bună, cu vocație și potențial de profă măcar bună. De ce ar trebui să merg să predau într-o școală de stat, în loc să merg la privat sau, eventual, într-un BPO (că vorbesc două limbi străine) și între timp să fac și facultatea de drept și să ies peste 4-5 ani o avocată vorbitoare de limbi străine ”la perfecție”?
Serios întreb: de ce?

În ambele cazuri sunt un om pe care societatea ar trebui să și-l dorească într-o școală de stat. În ambele cazuri, ce oferă societatea unui om ca mine – la 44 sau la 23 de ani – ca să-l atragă și să-l păstreze?

Ați răspuns?
Bun.
Acum întrebați-vă de ce profii copiilor voștri nu-s așa cum vi i-ați dori, iar apoi duceți-vă și mulțumiți-le acelora dintre ei care n-au dat bir cu fugiții, ca mine, și-și mai fac și treaba.

Reclame

Etichete:

3 răspunsuri to “De ce-aș preda „la stat”?”

  1. jademan Says:

    Sincer, ai dreptate.

    Mă bucur că ai și putere. Îți urez multă putere și în continuare! 🙂

    Io aș vrea curaj de la profesorii buni de la noi. Curaj nu numai să plece, ci să aplice regulile stabilite, să spună răspicat nasoalele care se pot întâmpla dacă nu se urmează regulile, curaj să lupte pentru drepturile lor, curaj să discute „parte-n parte” cu copiii, curaj în general.

    Io abia acuma îi văd că sunt și ei, la rândul lor, niște copii – deși mai „ofiliți” un pic. Io-i credeam niște titani, niște oarece zei (că na!, o juma’ de model de viață tre’ la orișicine), niște șoricari care – pe materia lor, cel puțin – știau tot. Și, când colo, banană.

    De, treci prin viață, le vezi pe toate! 😁

  2. pozeDECAT Says:

    Mi se pare corect punctul de vedere. Insa, desi il impartasesc, ori de cate ori cineva sustine acelasi lucru pe care il simt, anume ca suntem intr-o tara suferind de o boala incurabila, tind catre reactii depresive … Sunt de acord ca nu e cazul sa folosim cacaturi sentimentaliste si nici sa mizam pe faptul ca ar colcai tara de apostoli. Dar nu exista oare nicio cale de iesire? Ma refer acum la chestia de inteles: „nu mai am nicio legătură cu învățământul românesc și că îmi doresc să nu mai am vreodată”. Adica cine o sa indice macar o potecuta pentru unii care ar putea sa o transforme in cale batuta pana la urma? In fond, pana si ciuma (neagra, rosie sau galbena) a fost o boala incurabila candva.

  3. diacritica Says:

    Funeriu a indicat o cale în direcția bună. A fost lapidat.
    Oameni care știu cam ce-ar fi de făcut sunt destui. Dar deocamdată nu există masă critică în politica românească ca să se schimbe ceva.

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: