Archive for the ‘Lecţia de manipulare’ Category

Constituţionalităţi

24/06/2010

Îl consider pe dl Ponta un om inteligent, cu discurs coerent şi logic. De aceea socot că dl Ponta ştie foarte bine că compară merele cu perele atunci când afirmă că

În condiţiile în care, sub diverse denumiri, salariatul din sistemul bugetar, trebuie să plătească bugetului de stat 41% din venitul său lunar (16% impozit + 25% adăugat de proiectul de lege), în timp ce toţi ceilalţi salariaţi plătesc doar o cotă de 16% din salariu, proiectul de lege instituie o situaţie discriminatorie şi împovărătoare pentru salariaţii din domeniul bugetar

Tăierea salariilor bugetarilor e discriminatorie, şi anume în exact acelaşi fel în care a fost discriminatorie concedierea angajaţilor din sistemul privat anul trecut, când în sistemul bugetar nu se făceau concedieri. L-aş întreba pe dl Ponta de ce nu s-a dus anul trecut la CCR să reclame neconstituţionalitatea deciziilor de concediere, care îi discriminau pe angajaţii de la privat între ei (unii concediaţi, unii nu) şi faţă de angajaţii din sistemul bugetar (mai nici unul concediat).

L-aş mai întreba pe dl Ponta (având în vedere că reclamă încălcarea art. 44 din Constituţie, despre dreptul la proprietate) dacă salariul e proprietate. Şi dacă da, îl rog pe dl Ponta să-mi confirme validitatea următorului raţionament: dacă salariul e proprietate, iar reducerea valorii sale e o încălcare a Constituţiei, rezultă că reducerea valorii oricărei proprietăţi e o încălcare a Constituţiei.

De asemenea, dacă salariul e proprietate garantată prin Constituţie, rezultă că orice încetare a raporturilor de muncă (şi deci a plăţii salariului) împotriva voinţei salariatului reprezintă încălcare a Constituţiei.

Nu-i aşa, domnule Ponta?

http://www.realitatea.net/24-iunie–ultima-sansa-pentru-pensionari-si-bugetari_718852_comentarii.html

Reclame

Femei

15/06/2010

Încerc să nu dau în feminism tălâmb. Dar când văd titluri precum ăsta îmi sare muştarul cel feminist.

Când pe femeia aia o defineşti drept sexi-judecătoarea, pe-acelaşi palier lexical cu sexi-brăileanca, să vii dup-aia să plângi că nu-s femei în politica ţărişoarei e ipocrizie vomitivă.

Nu mi-aduc aminte de vreun exemplu de femeie relevantă în politica românească, generaţia 35-40 de ani, care să nu fi fost acuzată că a ajuns unde e pentru că şi-a pus-o cu cine trebuie.

Femeia din politica românească păcătuieşte prin faptul că e, după caz şi după nevoile masculului politic românesc,

frumoasă şi sculătoare
urâtă şi nesculătoare
toantă
deşteaptă
nefutută
preafutută
carieristă.
E chi più ne ha più ne metta.

Femeia din politica românească păcătuieşte prin faptul că există.

Şi dacă-n spatele unui bărbat puternic stă întotdeauna o femeie, va să zică că există întotdeauna o femeie în care poţi să dai, bărbăteşte, ca să loveşti un bărbat.

Lecţia de manipulare

02/06/2010

Demontată magistral de Doc aici.

Fâsâieli

31/05/2010

Am râs.

După ce s-au atâta pe ei ăia de la teve cum că apocalipse diverse din cauză de greve, şi-n special apocalipsa-n Bucureşti legată de transportu-n comun, paralizat – la teve – deja c-o săptămână înainte să-nceapă greva, acu’ Realitatea fâsâie fâsâiala fâsâită:

Transportul bucureştean va fi afectat marţi timp de opt ore

Bucureştenii pot conta marţi, 1 iunie, pe vehiculele RATB, pe maşinile personale, pe taxiuri sau pot merge pe jos. Transportul public va fi afectat timp de opt ore de greva sindicală.

Altfel zis, numai metroul e în grevă. Că aia ştie el să facă. Şi tocmai d’aia e „transportul bucureştean va fi afectat”, şi nu „doar Metrorex face grevă”, că greva metrorexului e o apocalipsă cu care bucureştenii-s obişnuiţi. Or noi aici avem nevoie de-o adevărată apocalipsă apocaliptică!
Pariu că SRI-ul şi-a băgat coada şi-aici şi i-a trimis pe reatebişti (la-ndemnu’ meu, normal!) frumuşel înapoi la lucru? (Sacu’ şi petecu’, Nistorescu şi Realitatea.)

Presa asta jalnică e o chestie încă şi mai tristă decât clasa politică jalnică pe care-ar trebui s-o critice.

Câinele de pază al democraţiei? L-au prins deja hingherii şi acu’ schelălăie de după gratii, în speranţa că clasa aia politică de care trebuia s-o apere pe democraţie o să-i mai arunce un os. Democraţia? Nu dă de mâncare, aşa că n-are decât să se apere singură.

(Cel mai rău e că ştiruliţele de genu’ ăsta nu-s scrise de Nistorescu & Comp, ci de nişte puşti care aşa învaţă să facă presă, aşa li se va părea normal  şi aşa o să facă presă cale de 30 de ani de-aci-nainte. )

Puterea Gândului manipulator

20/05/2010

Eu habar n-am cine-i Hoară, de fapt. Şi nici nu mă interesează, de altminteri. Da’ să te referi la Muzeul Ţăranului Român ca la fostul muzeu al PCR e ca şi cum eu aş spune Sultănoiu, sultanul manipulării. (Şi, da, îmi vin nişte prostii în minte, da’ mă abţin.)

Titlu nel dolce stil nuovo al Cotidianului nistorescian.


Muzeul de la Şosea
Mereu actual din 1906
Pe baza Decretului Regal nr. 2777 din 13 iulie 1906, semnat de Regele Carol I, Mihail Vlădescu, inspiratul ministrul al cultelor din acea vreme, îl numeşte pe Al. Tzigara-Samurcaş director al Muzeului de Etnografie, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială, care a funcţionat pe locul fostei monetării a statului până în 1912, când se pune piatra de temelie a ceea ce avea să devină clădirea “neo-românească” a Muzeului de la Şosea – cum îl vor alinta multă vreme bucureştenii. Dar finalizarea construcţiei va aştepta câteva decenii, având de înfruntat adversităţile vremurilor şi ale oamenilor. De la începutul secolului al XX-lea şi până în prezent, Muzeul de la Şosea a fost însă permanent în actualitate, istoria sa însoţind şi reflectând construcţia naţională şi vicisitudinile sale.

[…]Prima sa formă este aceea a “Muzeului de Etnografie, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială” – denumire pe care Tzigara-Samurcaş o considera “prolixă şi inutil de complicată”. Viziunea despre menirea şi amenajarea unui asemenea muzeu se decantează în timp, fiind exprimată şi prin schimbarea denumirii muzeului în “Muzeul de Etnografie şi Artă Naţională” iar apoi în “Muzeul de Artă Naţională Carol I”. Arta ţărănească devenise naţională !

Muzeul de la Şosea îşi va continua periplul istoric şi după schimbările fundamentale de după cel de al doilea război mondial. Evitând la limită să devină cazarmă a “armatei eliberatoare”, clădirea se va transforma, începînd cu 1953, în Muzeul Lenin-Stalin, apoi al Partidului Comunist Român, a Mişcării Revoluţionare şi Democratice din România, pentru a ajunge tot mai mult, în ultimii ani de regim comunist, un fel omagiu muzeal al preşedintelui Nicolae Ceauşescu. Colecţiile vor fi alungate din sediul lor, adunate o vreme în clădirea palatului Ştirbey din Calea Victoriei, unde vor alcătui Muzeul de Artă Populară al Republicii Socialiste România sub conduecrea lui Tancred Bănăţeanu, iar apoi îngrămădite în depozitele Muzeului Satului. Aici vor aştepta, într-o relativă uitare, vremuri mai bune.

Acestea vor veni imediat după revoluţia din 1989. Pe 15 februarie 1990, un nou ministru inspirat, Andrei Pleşu, face un nou act întemeietor numindu-l – şi la recomandarea insistentă a lui Dan Hăulică – pe pictorul Horia Bernea director al nou (re)înfiinţatului Muzeu al Ţăranului Român.
„Incepem să facem liste de nume pentru noul muzeu – îşi aducea aminte Irina Nicolau, una dintre principalele colaboratoare ale lui Horia Bernea, în jurnalul său. Cum să-i spunem? Cum e mai potrivit? Doamne, pentru ce nu am păstrat hârtia ! Ştiu precis că Horia le numerotase şi că ajunsesem la vreo douăzeci şi ceva de nume. Muzeul Ţăranului Român lui i-a scăpat, dar nu-i plăcea. După câteva ceasuri a fost ales tocmai acest nume care, cel puţin în primii ani, pe mulţi i-a enervat. Ţăran? Este peiorativ, pretindeau francezii. Român? Este limitativ şi politic incorect, pretindeau alţii. Mai târziu ne-a părut şi nouă rău că nu i-am zis Muzeul Ţăranului, pur şi simplu.” Iar mai departe: „După un an şi ceva, încă ne mai luptăm să adăugăm numelui un subtitlu – Muzeu naţional de arte şi tradiţii. Renunţăm. Tot răul spre bine: am fi intrat într-o familie de muzee europene cu care nu avem nimic în comun”.
[…]
Această viziune mai degrabă universalistă decât particular-etnografică a adus, de fapt, marea recunoaştere internaţională din anul 1996: premiul EMYA pentru cel mai bun muzeu european al anului.

http://www.muzeultaranuluiroman.ro/istoric.html

Ai dracu’ capitalişti!

29/04/2010

Titlu:

Bărbatul care s-a aruncat în faţa metroului, victimă a disponibilizărilor din 2009

Şapou:

Dragoş Bratu avea 24 de ani şi era programator la o firmă IT din Bucureşti. Tânărul îşi pierduse locul de muncă anul trecut, însă între timp fusese angajat de o altă firmă.

Şi la final să dăm şi numele capitalistului dracului:

Anul trecut, Dragoş a fost nevoit să-şi găsească un alt loc de muncă, după ce firma la care lucra, 4E Software Bucureşti, l-a dat afară.

Ce contează că-ntre timp omul îşi găsise altceva de lucru.

Ce contează că nu s-a sinucis după ce a rămas fără job.

Ce contează că „poate a clacat fiindcă nu i-a ieşit ceva la serviciu”. Ăla actual, pe care, adică, îl avea, deci nu mai era „disponibilizat”.

Al dracu’ capitalist, cum concediază el oameni şi-i împinge la sinucidere!

________

PS. Ştiu cum e să stai pe tuşă (mai ales când nu eşti IT-ist şi nu mai ai 24 de ani). Ştiu cum e să vrei să te-arunci în faţa metroului. Ştiu cum e să măsori distanţa de la etaju’ şapte până jos şi să te întrebi „oare?…”. Ştiu. Cu toate astea, heirupismele manipulatorii de sorginte proletară îmi întorc stomacul pe dos.

(Să-ţi fie ruşine, Sorin Vântu, capitalist împilător care eşti!)

http://www.realitatea.net/barbatul-care-s-a-aruncat-in-fata-metroului–victima-a-disponibilizarilor-din-2009_711318.html

Despre cum să faci sondaje

25/04/2010

Sau despre logica lui „nu-i aşa că…?„, din nou. Tura asta la Evenimentul Zilei.

Ca să aibă un oarece iz de obiectivitate, întrebarea aia trebuia să sune cam aşa: În ziua de, la spitalul ţî au fost operaţi x pacienţi. Doi dintre ei au intrat în comă. Este pacientul în siguranţă în spitalul românesc?.  Ca să ştii dacă-s 2 din 2 sau 2 din 100. Măcar atât.

Mânie proletară

20/04/2010

Căci, nu-aşa,”revendicate de urmaşii proprietarilor” sună normal, ba chiar perfect legal, şi nu-ncinge tărâţa naţionalist-proletară a rumânului.

Propun şi titlurile următoare: „Pământurile, revendicate de urmaşii chiaburilor” (că cine-avea pământ, dacă nu chiaburii, ăăă?! că oamenii cinstiţi erau săraci şi n-aveau după ce bea apă), „Casele, revendicate de urmaşii burghejilor”, „Conacele, revendicate de urmaşii moşierilor”.

http://www.gandul.info/news/padurile-din-mures-revendicate-de-urmasii-fostilor-grofi-5962351

Indivizi: ziarişti (Cornel Nistorescu)

20/03/2010

Dom’ Nistorescu are-a spune.
Şi spune.
Asta spune:

8. Drama vine de la invadarea politicii româneşti cu tot felul de indivizi. După 1989, mulţi activişti au fost puşi pe fugă şi în locul lor au năvălit aghiotanţi (Cătălin Voicu), şefi de hoteluri militare (Gabriel Oprea), oieri (Gigi Becali), miliţieni (Mitică Dragomir), pantofari (Marian Vanghelie), preoţi (popa Tatu), circari (Silviu Prigoană).

Nu, individul ziarist Nistorescu nu spune:

Drama vine de la invadarea politicii româneşti cu tot felul de indivizi. După 1989, mulţi activişti au fost puşi pe fugă şi în locul lor au năvălit Cătălin Voicu (aghiotant), Gabriel Oprea (şef de hoteluri militare), Gigi Becali (oier), Mitică Dragomir (miliţian), Marian Vanghelie (pantofar), Silviu Prigoană (circar).

Nu. Individul ziarist Nistorescu vorbeşte despre categorii întregi. Pentru dl Nistorescu, „drama” vine de la invadarea politicii româneşti cu aghiotanţi, hotelieri, circari şi pantofari, nu de la invadarea cu Voicu&Co.

Dom’ Nistorescu, să vă explic:

Drama presei româneşti nu vine din faptul că a fost invadată de tot felul de indivizi ziarişti (Cornel Nistorescu). Drama presei româneşti vine din faptul că a fost invadată, printre alţii, şi de Cornel Nistorescu (ziarist). See the difference?

http://www.cotidianul.ro/ce_am_eu_de_spus_politician_sau_sarlatan-110160.html

Nu-i aşa că..?

20/03/2010

Sigur c-aşa-i!

http://www.adevarul.ro/