Archive for the ‘Nelinişti etimologice’ Category

Sorbet, şerbet

13/01/2011

Usually dicţionarele traduc sorbet (fr) prin şerbet. E drept că ambele vin din tc şerbet (Empr., prob. par l’intermédiaire de l’ital. „sorbetto” « boisson des Turcs » (1581 d’apr. PRATI), au turc „şerbet”« boisson rafraîchissante », et celui-ci à l’ar. „sarba”, « boisson », dér. de „sariba”, « boire »), dar:

A. Vieux
1. Préparation orientale à base de jus de fruit et de sucre.
2. Boisson à demi glacée obtenue en battant cette préparation avec de l’eau. D
B. Mod. Glace légère à base d’eau ou de jus de fruit et de sucre, parfois parfumée d’une liqueur. [după cum ne-a-nvăţat pe noi la şcoală, de altminteri] Sorbet au café, au citron, au kirsch, au marasquin, à l’orange. Les sorbets diffèrent des glaces en ce qu’ils sont moins sucrés et contiennent une certaine quantité de liqueur alcoolique, un cinquième environ: rhum, punch, kirsch, marasquin, anisette, etc. (…) Un sorbet est toujours moins ferme qu’une glace, en raison de la proportion moindre de sucre et de la présence d’alcool (Lar. mén. 1926, p. 632). Les costumes (…) aux couleurs de sorbets: bleu, rose ou beige, devinrent une sorte d’uniforme rafraîchissant pour les Américains affrontant les rigueurs d’étés brûlants (Écho de la mode, 24 avr. 1966, p. 36, col. 1). TILF

În timp ce şerbetul pe care-l ştiu eu nu e îngheţată, e mai degrabă sorbet în sensul A 1, vieux.

Pentru sorbet (B, moderne) româna are sorbet/uri, folosit mai rar.

Ideea e că R. m-a rugat să-i verific o traducere. Lu’ „pour glaces et sorbets” i-a zis „pentru îngheţate şi şerbeturi”. Io i-aş zice „pentru îngheţată” şi atât. Moules pour glaces et sorbets, forme pentru îngheţată. Că la noi şerbetu’ se vinde la borcan.

 

 

Reclame

Armâneşti

27/12/2010

Armânlu tu munţ easte ca amarea arihâpsită. (Aromânul este în munţi ca marea liniştită.)

Casa-a noastră-i muntile. [Că-s munteni.]

Alăgam, frate, tu tuti părţâli. Nă bătea ploaia şi nu vream şi ştim dip. Lucram trână pâni. Toamna cându dipnea fumelile tuarniu, agiundzeam până Larsa, Tricol şi Lăsun. Mă ginea prumuveara, deftira oară nirdzeam di li aduţeam fumelile la munte. Loam sari di Duraţiu şi-ţi aduţeam Cavaia. Stăteam cât stăteam aclo, loam calea şi-adiundzeam Pikini. Auaţe nu armăneam multu şi nă duţeam mai diparti, di adiundzeam Coriţa. Di Coriţa dipneam Florina şdi-aclo naflam Bituli. (aromâna din Munţii Pindului)

Umblam, frate, în toate părţile. Ne bătea ploaia şi nu vream să ştim deloc. Lucram pentru o pâine. Toamna când familiile coborau la iernat, ajungeam până la Larisa, Tricala şi Elasona. Dacă venea primăvara, mergeam a doua oară de aduceam familiile la munte. Luam sare de la Duraţo şi o aduceam la Cavaia. Stăteam cât stăteam acolo, apucam calea şi ajungeam la Pikini. Aici nu rămâneam mult şi mergeam mai departe de ajungeam la Elbasan. La Elbasan încărcam altă marfă, făceam două zile până ajungeam la Coriţa. Din Coriţa la Florina şi acolo ne aflam la Bitolia.

________________________________

După Cintian Bărbuleanu, “Monografia oraşului Babadag”, Ed. Charme-Scott, Bucureşti, 1998.

Turcice

25/12/2010

„Odată, Nastratin Hogea a împrumutat de la un vecin un cazan. După ce şi-a terminat treaba, l-a înapoiat vecinului împreună cu un cazan mai mic în el. Mirat, vecinul îl întreabă:
– Ce-i cu ăsta?
La care Nastratin răspunde:
– Ce să fie, cazanul cel mare ţi-a născut unul mic!
Fără să mai scoată o vorbă, vecinul luă cele  două cazane şi plecă.
Altă dată, Nastratin i-a cerut din nou acelaşi cazan, pe care de data asta a uitat să-l mai înapoieze. După lungi aşteptări, vecinul veni să-şi ceară cazanul. Nastratin răspunse:
– Să fii sănătos, cazanul tău a murit!
– Ascultă, Hogea Efendi, unde s-a mai pomenit un cazan care să moară?!
– Dacă ai crezut că a născut, de ce n-ai crede că a şi murit?
Şi astfel lui Nastratin Hogea i-a rămas cazanul.
(Povestită în 1978 de Selamet Camay din Abrud, jud. Constanţa. Traducere din limba turcă de prof. Adnan Tairolu din Babadag)”

Cuvinte preluate din limba turcă:

acadea, alai

baclava, bacşiş, basma,berechet

cafea, caimac, canapea, capac, cataif, cazma, cântar, cearşaf, cergă, chef, cherhana, chior, chioşc, cioban, ciomag, ciorap, ciorbă, ciulama, caşcaval, cherestea, chibrit, chiftea, chimir, chirpici, covată, cusur

derbedeu, divan, dud, dulgher, duşman, duşumea

fildeş, fistic, fitil,  fotă

geamgiu, geantă, ghiozdan

haimana, halat, halva, hamal, hambar, han, havuz, herghelie

iahnie, iaurt, iaurgiu

lalea, lichea, lighean, liman, lulea

macara, magiun, mahmur, mangal, mezel, mosor, murdar

nai, năut, nufăr

odaie

papuci, perdea, pervaz, pezevenchi, pilaf

rachiu, raft, razachie

saivan, sarma, satâr, sobă, sufertaş

şal, şerbet, şiret

tacâm, tain, tarabă, taraf, tavă, tavan, tejghea, tembel, tichie, tos (zahăr tos), tuci

viran, vişinată.
____________________________
După Cintian Bărbuleanu, „Monografia oraşului Babadag”, Ed. Charme-Scott, Bucureşti, 1998.

Moratoriul armistiţiului

14/11/2010

Nu-mi stă mintea la diacritici ultimamente, da’ tot am râs văzând cum junimea română cu expertiză, aia de se relochează în locaţii şi adresează issues, râde de moratoriul prezidentului.

Mi-am făcut timp în seara asta să studiez cestiunea. Ia să vedem, ce va să zică, frate, moratoriul ăsta?
Şi zice aşa:

DEX 98:

1. S. n. Amânare pe o anumită perioadă a plății datoriilor unui debitor, acordată de o instanță judecătorească înainte sau după ajungerea lui în stare de faliment; amânare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege, pe un anumit timp. […] – Din it. moratorio.

Italiană, care va să zică. Bun. Ia să vedem ce zice Garzanti la moratorio:

moratorio [mo-ra-tò-rio] agg.
Dal lat. tardo moratori°u(m) ‘che fa ritardare’, deriv. di mora¯ri ‘indugiare, ritardare’
1 di sospensione, di attesa: provvedimento moratorio
2 relativo a mora: interessi moratori.

Deci etimonul moratorio din DEX e adjectiv şi va să zică în primu’ şi-n primu’ rând „de suspendare, de aşteptare”. Bun. Să vedem şi substantivul:

moratoria [mo-ra-tò-ria] s.f.
Dal lat. moratoria(m) (cunctatio¯nem) ‘indugio moratorio’
1 (dir.) sospensione della scadenza di un’obbligazione concessa per legge al sopravvenire di circostanze eccezionali
2 (estens.) sospensione: la moratoria degli esperimenti nucleari.

Car’ va să zică, sensul iniţial e cel pe care-l dă şi DEX 98; sensul secundar, care-n DEX n-apare, e „suspendare”.

Ia să vedem, francezu’ ce zice?…

1. Disposition légale, nécessitée par des raisons impérieuses d’intérêt public, suspendant d’une manière générale l’exigibilité des créances, le cours d’actions en justice; p. méton., cette suspension (d’apr. CAP. 1936). […]
2. Acte d’un créancier qui reporte la date d’échéance d’une créance.
3. P. anal. Fait de suspendre une action, un processus (généralement dans un contexte politique). Moratoire nucléaire, contre la guerre.

Armistiţiul experimentelor nucleare şi armistiţiul împotriva războiului, cum ar fi.

Am râs.

La ghenă

08/10/2010

Ghenă e un cuvânt absent, în mod surprinzător, din dicţionarele noastre, deşi e foarte cunoscut şi folosit de vorbitorii actuali.

(De la Béranger. Thanks!)

Apdeit:

Doamna Zafiu nu ştie, pare-se, da’ ghenă va să zică şi corset:
Doamna Zafiu ştie că ghenă va să zică şi corset:

http://www.imbracaminte.anunturi.aaz.ro/detalii/68311/corset-ghena-triumph

(De la Candice. Thanks!)

Maghiarisme

04/08/2010

Boieri Grofi Cetăţeni dumneavoastră, pricepători într-ale maghiarei, îmi puteţi spune şi mie, rogu-vă, dacă verbele engedni, tagadni, fogadni (pe care mi le dă DEX-ul drept etimoane pentru a îngădui, a tăgădui şi a făgădui) sunt în vreun fel înrudite? De fapt mă interesează dacă acel -gedni/-gadni din coadă face parte din lexem sau dacă nu cumva (după cum bănuiesc eu, fără nici un motiv întemeiat, numa’ pen’ c-aşa mi s-a părut mie într-o dimineaţă) e un morfem, o terminaţie, ceva, care marchează infinitivul or something.

Thanks.

(Ca urmare a unei discuţiuni pe mail cu amicu’ Codru, veche de-un an şi mai bine. Mi-am amintit ieri şi mă frământă cestiunea, mai să nu dorm.)

Gârbea. Etimologie.

03/08/2010

L-am întrebat pe Horia Gârbea şi iaca ce mi-a zis:

După unele surse vine de la verbul „a gârbi” = a melița, a bate cu bățul (!) sau cu un fel de nunceak spice pentru. separarea boabelor. După altele de la substantivul „gârbă” = cîrcă, spinare de unde expresia „a se ține gârbă” adică scai de spinarea omului. Ambele se justifică prin temperamentul înaintașilor și al meu. Exista Garbea (pronuntat e-a) în spaniolă ca toponim (un rîu, un munte). Posibil prin legiunile lui Traian cantonate în Oltenia de Nord de unde izvorăște neamul. De altfel și acum vă salut din Gorj, vatra strămoșească. Capitanul Gârbea era prim-locotenent al lui Tudor Vladimirescu și a murit asasinat tot la 1821. Frații săi mai mici au continuat spița pînă la cel mai recent urmaș: Tudor (evident!) Gârbea.

Bizeţ, copârşeu, putinei. Şi altele neasemenea.

27/02/2010

M-am gândit că discuţia din comentariile de aici merită articol separat, aşa că iată-l.

Horia Gârbea:

1. Cum e (mai) corect: huber sau hubăr? La E. Barbu am găsit hubăr. Și cum vine la plural?
2. La I.L. Caragiale apare (citat celebru) : „ghete de brunel cu bizeț”. Are bizeț singular? Pot avea (ghetele) un singur bizeț? Și cum e pluralul: bizețuri (așa pare normal) sau totuși bizețe (ca la ostreț – ostrețe)?
3. De la putinei e plural putineriuri sau putine(i)e? Nu cumva putinei e deja un plural și nu un diminutiv, cum pare?
Mulțumiri!

Béranger:

Aoleu, te întreabă Horia Gârbea!

Dupe mine, hubăr, ca să fie pe româneşte.
După DEX98, bizeţ/bizeţe, după DER, DN şi MDN bizeţ/bizeţuri.
După DEX98, putinei/putineie.

Am şi eu o întrebare. Nu-i aşa că pluralul de la copârşeu este copârşee, cum zice DER, şi NU copârşeie (sic!), cum zice DEX98?

Martin

Păi la întrebarea 2 n-aş zice că ai nevoie de DOOM. Oricum, zic că i-a răspuns bine Beranger (dacă îl interesau pe HG răspunsurile, chestie puţin probabilă, dat fiind că nu mai trebuie să cumperi DEX-ul ca să arunci o privire în el). Aşa, iar la 2 e normal să fie “ghete cu bizeţ”, de vreme ce oamenii nu au capete, ci cap, ş.a.m.d. Pe urmă, chiar despre pantofi spunem că sunt “cu toc”. Acuma na, dacă au bizeţ şi în vârf şi pe carâmb, şi vrem să fim hipercorecţi, cred că putem spune “ghete cu bizeţuri”, dar, din nou, e evident că Horia G. nu se referă la această posibilitate.

diacritica

la 2 e normal să fie “ghete cu bizeţ”, de vreme ce oamenii nu au capete, ci cap, ş.a.m.d. Pe urmă, chiar despre pantofi spunem că sunt “cu toc”.

Așa…
Ghete cu șireturi sau ghete cu șiret? Că doar e un singur șiret pe gheată…
Pantofi cu blacheu sau pantofi cu blacheuri? Că doar e un singur blacheu pe un pantof…

Iar comparația cu oamenii nu ține, că, da, zici „oameni cu cap”, numai că oamenii nu/s livrați în pereche, precum ghetele și pantofii.(Nu-i așa simplu cum pare. Și am nevoie de DOOM ca să văd care-i pluralul. Că dacă mă iau după ureche, mie îmi sună „bizeți”, c-așa zicea bunică-mea. Că eu, una, n-am folosit în viața mea cuvântulăsta. 🙂 )

Martin

(Mi se pare că tocmai pentru că e un singur şiret pe gheată spunem “ghete cu şiret” — pentru că, de obicei, un om are două picioare, deci poartă doo obiecte dintr-alea, dar noi, atunci când descriem obiectul, o facem la singular, presupunând că restul obiectelor din aceeaşi categorie sunt similare. [Şi uite că, pe acelaşi model, ajung iar la „capul oamenilor”, sintagmă care dă informaţia esenţială că UN om are UN cap, dar când spunem vorbim de mai mulţi oameni sunt mai multe capete în ansamblu, nu pe fiecare individ. Dar omul are două mâini, aşa cum pantoful are – sau poate avea, mai exact, două blacheuri: unul în vârf şi unul pe toc!] Dar astea sunt, desigur, speculaţii — să vedem argumentele.)

diacritica

spunem “ghete cu şiret”

Spui tu. Că eu cam zic „ghete cu șireturi”, cred. Deși nu mai știu de când n-am mai zis.

Oricum, cu toc / fără toc îmi pare deja un soi de expresie. Pe când cu șiret / fără șiret, cu blacheu / fără blacheu, nu. Cu atât mai puțin cu bizeț / fără bizeț.

Horia Gârbea

Mulțumesc lui Béranger pt. referințe. Ma interesa o opinie expertă, nu-i vorba că nu puteam căuta și singur în DEX. De altfel DEX nu mi se pare ”casație”. DEX nici nu dă hubăr, mai ciudat că nu îl dă nici Candrea-Adamescu. Candrea-Adamescu are copîrșeu și cu forma copîrșău dar nu indică pluralul. Cred totuși că e „putineie”, arhaismele nu fac plural cu dublu e de regulă. La bizeț controversa rămîne între bizețe și bizețuri. Părerea mea e că nici o singură gheată nu avea doar un bizeț. Evident că pe carîmb și nu în vîrf!

Apropos de putinei. Eu am părerea că e un plural, nu un diminutiv de la putină, deși e mai mic. E un substantiv fără singular cum e huști (apropos, Candrea Adamescu are „huște” nu „huști”). E ciudat că e un substantiv plural care a ajuns să desemneze (și) un singur obiect! Dacă ar fi un singular ar fi „putineu”. Același Candrea dă la putinei: „putineiu-putineie” deci cu -ie. Niciun dicționar modern nu dă regionalismul „bănicior” (în Oltenia vas cilindric pt. măsurat cereale în capacitate de 4 litri, utilizat și azi) deși e frecvent în Oltenia. La plural e pronunțat „bănicioare” dar uneori și „băniciori”. O s-o întreb pe dna Rodica Zafiu de bizeț și vă spun.

Micawber

@ Horia Gârbea

Incerc sa va lamuresc dupa modestele mele puteri.

La ‘bizet’ problema nu e ca sunt de regula doua ghete. Singularul se foloseste in sensul sau generic (sau, mai tehnic, de ‘clasificator’), ca in ‘cu catel si purcel’, desi e posibil sau chiar probabil ca unii sa aiba si mai multi catei, si mai multi purcei. Asa zice la cartea de semantica, deh.

Nu cred ca ‘putinei’ e un plural, daca ar fi, ar fi unul extrem de exotic in limba romana, caci desinenta de plural s-ar pronunta ca i semivocalic sau [j]. Ca sa nu mai zia ca nu stiu care ar fi radacina si care ar fi desinenta. Nu va luati dupa grafie, ziceti cuvantul cu glas tare; nu tot ce e ‘i’ e si plural 🙂

diacritica

Despre bizeţ:

Eu de el de la bunică-mea ştiu, care era croitoreasă (dobrogeancă). Cu pluralul bizeţi, cum ziceam.
Aşa că am sunat-o pe mama s-o-ntreb ce-şi mai aduce ea aminte despre, care-i sensul pe care-l dădea bunică-mea. Mi-a zis că era o bucată (bucăţică, de fapt) de material pe care o folosea ca să lărgească mânecile, de exemplu. Cu pluralul bizeţi, cu un i scurt (semivocalic, na!) care îi venea probabil automat după ţ, nu ştiu.

Cum DEX-ul îmi zice că bizeţ vine din germnă, Besatz, m-am dus să văz ce-nseamnă. Şi cică-nseamnă trimming. (Vezi aici.) Iar trimming înseamnă a decorative accessory or additional item; an additional garnishing. (Vezi aici.) Pe care Garzanti online îl traduce drept guarnizione, rifinitura; ornamento, passamaneria.

Deci sensul pe care-l dădea bunică-mea era foarte apropiat de sensul original (sau unul dintre sensurile originale) din germană.

Ciudat că DEX-ul dă numai sensul referitor la încălţăminte.

Cât despre plural, DOOM dă bizeţe / bizeţuri. Pluralul din germană e Besätze. Îmi pare că bizeţe ar fi după pluralul german, în timp ce bizeţuri e pluralul “românesc”.

Şi a mai zis mama o chestie: că bunică-mea îl folosea întotdeauna la plural, bizeţi, că nu era niciodată doar unu, merg întotdeauna în pereche. Şi dacă mă gândesc la forma românească, bizeţ, cu e, pare să vină din pluralul nemţesc. (Că nu e bizăţ – bizeţe, de exemplu, ci bizeţ – bizeţe/bizeţuri, deja la singular cu e-ul din pluralul nemţesc.)

diacritica

„La ‘bizet’ problema nu e ca sunt de regula doua ghete. Singularul se foloseste in sensul sau generic (sau, mai tehnic, de ‘clasificator’), ca in ‘cu catel si purcel’, desi e posibil sau chiar probabil ca unii sa aiba si mai multi catei, si mai multi purcei.”

Serios? Atuncea de ce zicem cămaşă cu nasturi, iară nu cămaşă cu nasture?! Ă?! Ce, nasture nu-i suficient de generic şi clasificator?
Cu capse şi nu cu capsă.

Faza asta cu singularul folosit cu sensul generic e valabilă uneori, şi anume fix pentru acele sintagme care folosesc singularul cu sensul generic. 🙂
Că unele folosesc pluralul.
Că, deşi zic pantofi cu toc, spun cu capse, nu cu capsă. Cu nasturi, nu cu nasture.

Cailderea. Eschibaba. Beidaud. Altîn-Tepe.

30/12/2009

Că tot mi-am adus aminte ma’mare (Manda Richi, cum vă ziceam) şi de Cailderea şi de Eschibaba şi de o groază de alte nume auzite în copilărie de la mama şi de la mamaia:

Habar n-aveam, dar uite că există monografia comunei Stejaru. Online chiar. De prof. Stere Caragheorghe. Chapeau!
Vă copiez aici ce mi s-a părut mai interesant. De exemplu, toponimia turcească.

Toponimie
Cuprinde denumirile dealurilor şi a celorlalte forme de relief şi anume: platoul Sologean, dealul Altîn-Tepe (muntele de aur), valea Cişmelei, platoul Geam-paşa şi Vagon, dealul Kurt-bair (dealul lupilor), platoul Expropriere, Cavacula (pădurea de ulmi), Abazaua (locul de bază), Beipunar (fântâna beiului), Ciripciu (teren în formă de ciorap), Ciolpan, Sacar, Platoul lurluc şi Iarba Dulce.

ISTORICUL COMUNEI

Stejaru – Eschibaba (tată bătrân), nume primit înainte de 1870, după mormântul turcesc al Iul Eschi-chirgiu descoperit în acest sat. Prima atestare documentară rezultă din procesul-verbal din 22 iunie 1883 al comisiei centrale pentru verificarea titlurilor de posesiuni imobiliare rurale din Dobrogea, care se deplasase în această localitate fiind formată din Andrei Duhnef – primar al comunei Ciamurlia-de-Sus, plasa Istrului, jud. Tulcea şi inginerul hotarnic-şef al Ministerului Domeniilor şi Pădurilor Statului şi şeful depositului de rasbel, spre a stabili vatra satului la cei 31 locuitori. Se stabileşte teren de cultură la 17 locuitori (familii), total teren 329,9168 ha şi pentru isiaz la toate cele 31 familii. Cătunul Eschibaba era delimitat între următoarele puncte: sud – dealul Sarmeselic (dealul roşu); de aici spre nord, nord-est peste drumurile Eschibaba – Beidaud şi Eschibaba – Ceamurlia de Sus, distanţa 910 m, spre nord-vest, trecând peste cimitirul musulman de la nord de sat, distanţa de 510 m, apoi spre sud, sud-vest, distanţa de 880 m şi de aici, 540 m spre est peste pârâul Caildere la punctul de plecare. Din cei 31 locuitori (familii) ai cătunului 16 erau cu titlu, 11 fără titlu, iar la 4 li s-a respins titlul, din aceştia majoritatea fiind români şi câţiva bulgari: Mihail Toma, Gheorghe Gheorghe, Vasile Matei, Ganea Petre, Tănase Stoian Tănase, Gheorghe llie, Dimu Dimitrie şi alţii. La cele 16 familii cu titluri li s-a aprobat o suprafaţă de 134 ha teren arabil. Aceeaşi comisie se deplasase pe 2 iunie 1883 pentru a pune în aplicare procesul-verbal încheiat în 28 august 1882 al comisiei centrale pentru verificarea titlurilor de posesiune imobiliară rurală din Dobrogea. în cătunul Testemelu se delimitează teren pentru 18 locuitori pentru casă, grădină, uliţe, cimitir, geamie, şcoală şi islaz, în total 236 ha şi 3270 mp teren. Conform procesului-verbal din 5 iulie 1889 rezultă că la cătunul Testemelu, com. Ceamurlia de Sus, plasa Istrului, jud. Tulcea, se deplasează o comisie formată din: ing. topograf D.A. Filieru şi primarul comunei Ceamurlia de Sus, în prezenţa locuitorilor pentru o nouă delimitare a pământului pentru 17 locuitori turci, aprobat la 15 martie 1890 de către delegatul Ministerului Domeniilor, Alexandru Călinescu.

________________

Şi supliment de la mama (c-am sunat-o), care-o ştie de la ma’mare: legenda Beipunarului. Fântâna beiului, cum zice mai sus dl Stere Caragheorghe. I se mai zice şi Başpunar sau cam aşa.

Cică a plecat beiul la vânătoare sau ceva de genu’ (că pe-acolo-s păduri, resturi ale munţilor de demult), a nimerit într-un fel de crevasă, ceva, plină cu apă şi s-a-necat. Şi tac-su beiului s-a supărat şi a umplut „fântâna” aia cu lână – au tuns toate oile din sat pentru asta. Şi cică şi acuma acolo e miros de usuc (sau uzuc?), grăsimea aia de pe lână. Şi cică e periculos să mergi pe-acolo, tre’ să ştii locul şi să te fereşti, că lâna aia e înşelătoare, se lasă dacă calci pe ea şi te scufunzi şi te-neci în fântâna beiului, precum beiul însuşi.

Diacritic, diacritici. Diacritică, diacritice.

29/12/2009

explicatia cuvantului diacritic

Car’ va să zică, noi în limba română avem cuvântul diacritic (-i; -ă, -e). Adică diacritic, diacritici; diacritică, diacritice. Adjectiv.

Folosit de obicei în sintagmele semn diacritic, semne diacritice. Diacritice, zic – despre ele, semnele. Că semn e neutru – masculin la singular, feminin la plural.

DIACRÍTI//C ~că (~ci, ~ce) (despre semne grafice): Care, fiind pus deasupra sau dedesubtul unei litere, imprimă o valoare distinctă; cu proprietatea de a imprima o valoare specială. [Sil. di-a-] / /<fr. diacritique.

Sau:
Semn diacritic = semn grafic care dă unei litere a alfabetului o valoare specială.

Sau:
Semn diacritic = semn grafic care modifică valoarea fonetică a unei litere.
(De aici.)

Iar în franceză:

DIACRITIQUE, adj.
Qui sert à distinguer.

A. ORTH. Signe diacritique. (Signe) qui est ajouté à une lettre de l’alphabet pour en modifier la prononciation. [En chinois] l’accroissement des homonymes a obligé les locuteurs à introduire dans leur langue les éléments différentiels des homophones (…) [et] l’écriture ne rend aucun compte de ces signes diacritiques oraux (Langage, Alarcos-Llorach, 1968, p. 530).

B. MÉD. Qui sert à caractériser une maladie, à la distinguer de toutes les autres. Symptômes diacritiques (DG).

Prononc. et Orth. : []. Ds Ac. 1932.

Étymol. et Hist. 1635 (CL. DE SAUMAISE, Let., in les Correspondants de Peirex, I, 270, 240 Slatkine). Empr. au gr. « qui permet de distinguer ».
(De aici.)

____________

Bun.
Acu’, adjectivul diacritică face, la G-D, diacriticei (de la pluralul nominativului, diacritice, plus un i în coadă).

Numa’ că diacritica aici de faţă se declină diacriticii pen’ c-atunci când am inventat-o am hotărât să fie substantiv şi s-o declin precum critică – critici (N-Ac pl.) – criticii (G-D sg.).
😀