Archive for the ‘Nelinişti ortoepice’ Category

Cărţi poştale

03/08/2013

2013-08-03_carte-postala-nostri

Anunțuri

Mă-tei, mă-tii

30/01/2011

„Adjectivele posesive meu, mea, tău, ta, său, sa se leagă prin liniuţă de substantivul determinat, nearticulat enclitic (*), când acesta arată nume de rudenie: tată-meu, tată-tău, mamă-mea, mamă-ta, mamă-sa. Când substantivul determinat este de genul feminin, la cazul genitiv sau dativ, adjectivul posesiv are următoarele forme: mamă-mei, mamă-tei, mamă-sei (-sii). Observă că substantivul rămâne neschimbat, cazul lui fiind indicat de forma adjectivului posesiv.” (Ştefania Popescu, Gramatica practică a limbii române cu o culegere de exerciţii, 1983, p.173)

 

Yep. Am intuiţie bună în domeniu. Prietenii ştiu de ce.

 

(*) Adică fără articolul hotărât de la coadă.

 

Maieu, maiou

13/09/2010

E maiou. Încă.

(Cf. DOOM2 de la Adrian.)

Cum se desparte „fiică” în silabe

18/07/2010

cum se desparte fiica in silabe

DEX şi îndreptarul ortografic, ambele anterioare DOOM-ului din 2005, dau fii, cu accent pe al doilea i, ceea ce-mi pare că s-ar despărţi fi-i-că. Numa’ că nimeni nu mai zice aşa.

Drept care DOOM2 zice fiică, cu accent pe primul i, aşa cum zice (mai) toată lumea, despărţit fii-că.

Prin urmare, răspunsul e ăsta: fii-că.

De asemenea, după cum rezultă din poza de mai jos (ca să n-avem vorbe), posesivele din coadă, -mii, -tii, -sii, se scriu cu doi i. După cum ziceam şi aici.

În poză, DOOM 2005. Mulţumiri lui Adrian.

Henri şi Henry

17/07/2010

Dragi cetitori de prompter, aşa cum i nu e y, nici Henri Coandă nu-i Henry Coandă, ca să-l citiţi [henri].

Henri Coandă e Henri, adică [ãRi]. Adică fără h, cu a nazal şi accent pe i.

Băgat-aţi la capu’ vostru cel anglofon, da’ prost?

A deszăpezi, deszăpezire. Prefixarea cu des-, dez-

08/02/2010

Mda.
Aud că cu ceva vreme în urmă un blogăr de succes a decretat că se zice a dezăpezi, dezăpezire, şi avea chiar şi diverse explicaţiuni în acest sens.

Copii, să ne-nţelegem: până la viitoarea ediţie a DOOM-ului, noi zicem şi scriem a deszăpezi, deszăpezire. Zicem, da, că eu de când mă ştiu zic deszăpezire, cu s, nu dezăpezire, care-i un peizanism ortoepic.

Şi iaca şi explicaţiile din îndreptarul din 2004 (pagina 32, paragraful 142):

des-. Prefixul des- a devenit dez- în derivatele de la cuvintele care încep cu b, d, g, v, m, n, l, r sau cu vocală. Se scrie şi se pronunţă deci: descoase, desface, deshăma, despărţi, destroieni, dar: dezbrăca, dezdoi, dezgoli, dezveli, dezminţi, deznoda, dezlega, dezrădăcina, dezamăgi, dezaproba, dezechilibra, dezuni.

Nota 1. În derivatele de la cuvintele care încep cu s, ş, j, prefixul des- s-a redus la de-: desăra, desărcina, deşela, dejuga. Se scrie şi se pronunţă dezice, dar deszăpezi, deszăvorî.

Nota 2. Se scrie şi se pronunţă deschide, dezgheţa, nu deşchide, dejgheţa.

Port-au-Prince

16/01/2010

Nu prea m-am uitat la tv zilele astea, aşa că abia azi mi-a sărit în urechi un [portoprens], la ProTV.
Ciulesc urechea – da, era cu t.
Zic – băi, parcă nu era cu t.
Mă duc pe TV5, acolo n-avea t.
Aha. Deci n-am uitat chiar tot.

Deci, domnilor ştirişti, ştiu că e mult să vă cer să-l citiţi pe Port-au-Prince fără să faceţi liezonu’ (fără t, adică), când voi pe Roissy îl citiţi [ròisi], da’ eu vă zic totuşi. Poate, poate…

Dă-ţi, daţi

01/11/2009

ortografic da-ti dati

După cum explicam în ţi, cu liniuţă şi fără, adăugăm -ţi (cu liniuţă) la imperativul verbului doar atunci când putem adăuga tu (şi, eventual, ţie sau un posesiv precum tău/ta):

Dă-ţi seama şi singur! (Tu dă-ţi seama!)
Dă-ţi o palmă după ceafă! (Tu dă-ţi ţie o palmă!)

Dă-ţi jos haina! (Dă jos haina ta!)

Altminteri, dacă putem adăuga un voi, se scrie fără liniuţă, că ţi ăla intră în forma de persoana a II- plural (voi):

Voi daţi dovadă de…
Voi vă daţi seama.

Iar daţi-vă se scrie fix aşa: daţi-vă, cu o singură cratimă. Pen’ că putem să-i adugăm un voi (deci e daţi, persoana a II-a plural) şi, eventual, un vouă sau vostru, voastră (deci -vă, complement indirect):

Daţi-vă la o parte!
Daţi-vă mâna!

Aţi căutat, vă răspundem. 75. Vi sau V-i?

09/08/2009

voua v-i l-am

vi l-am dat

Evident, vi. Căci v-i nu există. Există, cel mult, vi-i.

Scriem vi când putem să-i adăugăm un vouă (vouă vi l-am dat).
Şi scriem vi-i când putem să-i adăugăm vouă… pe ei:
– Când ne daţi banii?
– Vi-i dăm mâine. (Vouă vi-i dăm pe ei, banii.)

În atenţia ziariştilor sportivi

26/07/2009

Domnişoarelor şi domnişorilor ziarişti sportivi,

Că-l citiţi „can” pe Caen şi c-o citiţi „bres-cia” pe Brescia – asta e, nu tot omu’ vorbeşte franceză şi italiană. Da’ tot românu’ vorbeşte engleză, nu? Şi voi, presupun. Adică dacă franceză nu, italiană nu, atunci măcar engleză; nu?
Păi, şi nu v-a explicat aciddu aici că se zice plimăt, nu plaimaut? Sau eraţi prea ocupaţi să puneţi limba-ntre dinţi ca să vă iasă θ-ul?

Nu’ş’ cine ce joacă cu Plymouth, da’ de ieri (parcă de ieri) încoace numa’ plaimauθ aud. Şi mă zgârie!!

Domnişoarelor şi domnişorilor ziarişti, vă rog eu, nu vă mai socotiţi aşa de superfoartedeştepţi şi mai duceţi-vă şi pe la dicţionar. Că, de exemplu, în Merriam-Webster scrie (şi spune!) cum se pronunţă Plymouth.