Archive for the ‘Nelinişti ortografice’ Category

Un gay, doi gay, gay-ul, gay-i

09/04/2015

Că tot glăsui (sau scrise?!) doamna Rădulescu, mi-am adus aminte de trebuşoara asta: cum introducem, dom’le, gay-ul pe stil nou în conservatoarea limbă românească?

Îl introducem carevasăzică după cum urmează:
– plural nearticulat: nişte gay;
– cu articol hotărât: gay-ul acela, gay-i aceia;
– la genitiv / dativ: gay-ului, gay-lor.

Reclame

Părinţi cu buline. La cap

30/03/2015

Circulă pe net o poveste a unei mămici despre cum a luat fetiţa ei bulină neagră la grădiniţă şi cum s-a dus mămica-minune la grădiniţă şi a dat de pământ cu educatoarea şi cu directoarea pe motiv că fetii i-a scăzut selfestimu’, că a înţeles că bulina neagră i se adresează personal. Că, în spusele mămichii, e etichetat copilul, nu fapta.
Şi m-a pufnit râsu’: când copila a luat bulină roşie că a făcut o ispravă, s-o fi dus oare mămica-minune să dea de pământ cu educatoarea că a etichetat copilul, nu fapta copilului? Că, Doamne fereşte, dintr-o biată bulină roşie pricepe copilul că e bun el însuşi, şi când colo doar fapta lui era bună. Să nu i se urce, naibii, la cap.

Coafoare, coaforuri

28/03/2015

– Auzi, cum se zice? „Coafoare” sau „coaforuri”? face frate-meu în telefon.
– Ăăă… Habar n-am, nu l-am zis niciodată şi nu cred să-l fi auzit vreodată. Dar cred că aş zice „coaforuri”.
– Sigur? Nu cumva e ca la topor – topoare, izvor – izvoare?
– Nu ştiu. Da’ asta-s intrate în limbă mai demult, „coafor” e mai recent, astea se comportă altfel.

O sun pe mama, izvor de limbă română naturală.
– Alo, mama, zi repede care-i pluralul de la „coafor”.
– Ăăăă… Coafori?…
– Nu, nu persoana. Coaforul ăla unde te duci tu să te tunzi.
– Ăăă… Păi nu l-am folosit niciodată la plural şi nici nu l-am auzit vreodată.

Cinci minute mai încolo mă sună ea.
– Ştii, m-am gândit. Aş zice „Pe strada noastră sunt multe coaforuri”, nu „coafoare”.

Aha. Dacă două femei care merg la coafor cred că s-ar zice „coaforuri”, o fi un sâmbure de adevăr acolo. Plus că zicem „smartfonuri”, nu „smartfoane”, deşi zicem „telefoane”.

Cu această ocazie am descoperit că nici un dicţionar cu pretenţii nu indexează „coafor” cu sensul de „salon de coafură”. Iar singurul care-l indexează îl dă ca sens II al lui coafor – coafori, substantiv masculin (!).

Cum să-ţi faci copilul să citească

13/09/2014

Să zicem că ai un copil de 11 ani care declară sus şi tare că lui nu-i place să citească (nimic altceva în afară de cartea cu glume şi „Jurnalul unui puşti”), că cititul e plictisitor şi mai bine te joci pe calculator.
Ce-i de făcut?

Mai întâi îi cumperi „Pisicile războinice”, i-o laşi la-ndemână şi-l rogi să se uite pe ea, să-ţi zică dacă-i place sau nu (nu-i nimic dacă nu-ţi place, nu tre’ să-ţi placă toate cărţile), ca să ştii mai încolo ce fel de cărţi să-i iei. O să se uite, o să zică un „mda” politicos, după care nu va mai ieşi din camera lui până ce n-o termină. A doua zi o să-l sune pe tac-su – „tati, am citit o carte în cinci ore!”. De la şase seara, când s-a întors de la şcoală, până la unşpe noaptea, pentru că nu a fost chip să i se ia cartea din mână. (Încă n-am văzut copil de 10-11 ani căruia să nu-i placă „Pisicile războinice”). Bun, primul pas a fost făcut – a admis că mai sunt şi cărţi mişto pe lumea asta. Atât de mişto că nu mai ceri voie pe laptop, că n-ai nevoie – citeşti!

Apoi îl laşi într-ale lui, iar la începutul vacanţei îi cumperi cadou pentru notele foarte mari de peste an:
„Şoboraţii” (ambele volume), că părea uşurică şi, din păcate, încă n-a apărut volumul al doilea din „Pisicile războinice”;
„Punci cu porunci”, că-i de Michael Ende, că e tradusă de Nora Iuga, că e cu vrăjitori (mai ales!);
„Emil şi detectivii”, că am citit-o eu când eram mică şi mi-a plăcut rău. Şi că poate se recunoaşte pe ici, pe colo în Emil.
Le împachetezi pe toate frumos – cadou! –, cu fundiţă şi dedicaţie şi chestii, ca să nu pară teanc de lecturi suplimentare de citit peste vară. Şi i le trimiţi unde se află şi el, şi anume în vacanţă.

Şi vei avea surpriza să constaţi că le-a citit pe toate trei (patru, de fapt, dacă punem la socoteală că „Şoboraţii” are două volume, iar copilul declara cu şase luni în urmă că el nu citeşte defel şi nici nu are de gând să), că a mai citit una recomandată de profa de română, plus „Coliba unchiului Tom” de pe la bunici. Deci copilul nu era defect, îi trebuiau doar nişte cărţi potrivite.

Care-s cărţile potrivite? Alea fantastice. Sigur îl atrag. Nu citeşte „Cei trei muschetari”, Jules Verne şi ce mai ştii tu din copilăria ta? Citeşte pe rupte Harry Potter şi altele asemenea? Nu-i grav, important e să citească, să descopere că cititul poate să fie funny, să nu mai refuze din start orice carte. Şi-ntr-o bună zi o s-ajungă şi la „De veghe în lanul de secară”.

O chestie, numa’:

Când îl bodogăneşti acasă sau îl critici de faţă cu alţii că nu citeşte, think again. Dacă n-ai fost niciodată cu el la librărie, dacă nu te-a văzut niciodată cumpărând cărţi, dacă nu te-a văzut niciodată citind, nu-i cere lui să citească. Cititul, ca şi bunele maniere, nu se învaţă din neant. Se învaţă şi prin imitaţie.

Aşa că:
Când te duci la Auchan, ia-l şi pe el şi treceţi mai întâi pe la librărie. Dă-i măcar un sfert de oră să-şi aleagă el o carte. Şi alege-ţi şi tu una. Cumpăraţi-vă cărţi împreună. Funcţionează la fel ca vacanţele cu părinţii, joaca cu părinţii, biciclitul cu părinţii, prăjituritul cu părinţii: întăreşte legăturile, una, alta, chestii psihopupu. Ok, poate-i cam scump să-i iei cărţi în fiecare săptămână. Dar o dată la două săptămâni sau măcar o dată pe lună faceţi-vă ritualul ăsta: mergem împreună la librărie. Una mişto, unde să-i placă să revină. Eventual o de-aia unde-l răsplăteşti şi cu nişte prăjiturele, să nu citească pe uscat.

Apoi:
Citeşte şi tu. Fă în aşa fel încât să te vadă că citeşti, măcar din când în când. Citeşte măcar cărţile pe care i le iei lui, chit că-ţi par „de copii” (sunt tare mişto!), apoi vorbiţi despre ele. Ce i-a plăcut, ce nu i-a plăcut, chestii de-astea.

Citiţi împreună. Duceţi-vă împreună dumincă dimineaţa în parc, cu câte o carte, o păturică, sandviciuri şi un termos cu ceai şi citiţi. Pur şi simplu. Măcar o oră. Dacă-i frig, mergeţi la cofetărie / cafenea. Câte o prăjitură, un suc şi o carte de citit. O oră. E suficient. Se cheamă că „am citit cu mama / cu tata” când îl va întreba doamna ce-a făcut în week-end.

Încă ceva:
Nu-l asasina cu lecturile obligatorii de la română. Nu există pe lumea asta copil sau student la Litere căruia să-i placă bibliografia obligatorie, pentru simplul motiv că-i obligatorie. Pune-i cărţile la îndemână, mai aminteşte-i de ele din când în când, dar nu-l asasina cu asta! La 10-11-12 ani important e să descopere cititul, să înceapă să-i placă să citească. Lecturile din lista obligatorie au să vină şi ele dup-aia, firesc.

(N-am copii, dar l-am făcut pe tânărul Rareş să treacă de la „Jurnalul unui puşti” la şase cărţi citite în vacanţă – cel mai mare succes pedagogic al meu din toate timpurile, aş zice.)

_________________

Vezi şi „Cărţi care-ţi fac copilul să citească”.

Teza la română, partea a II-a

03/06/2014

Buna Doamana Profesoara

Am O intrbare?

Eu nu pot sa gasesc fisele cu sense opus si similar putem te rog sa facem asta Maine ca recapitulare?si aia cu feminin si masculin ca un creion, douā creione ca nam fisele pentru asta doi.

Acelaşi tânăr indian de data trecută. 12 ani, cam aşa.

(Am făcut sa/s-a şi la/l-a şi sau/s-au; la n-am încă n-am ajuns. 🙂  )

 

Teza

16/05/2014

2014-05-16_endofyearexam

Are 12 ani. Jur că la tablă, după dictare, scrie mai bine. 🙂

Poliţist, substantiv

27/04/2014

acolist, acvilar, agib, avan, balaban, balaur, berbec, beșliu, boacter, cabă, caraliu, caschetar, cavas, cerber, cloncan, colțan, copoi, coroi, croncan, curcan, erete, ficat de pasăre, gabor, gabor plat, Garcea, gardist, geanabet, geanabez, gonitor, grangur, harcumar, hingher, huidumă, ienicer, inamic, invadator, îngeraș, legist, lingăbar, mamuc, manușu, mascat, nănaș, oagăr, ochist, omuleț, omul negru, organ, pirat, pisar, polent, polițai, polițmaistru, presar, priponar, rechin, scatiu, scutier, sectorist, spurcat, sticlete, șacal, șafăr, șingaliu, șingalo, șoricar, tangaliu, trocar, țager, țifler, umplutură, urât, vardist.  Sursa: Argou (2007)  dexonline.ro

(Căutam o idee pentru flic. Încă n-am găsit-o. Poate poliţai? Mă mai gândesc.)

Implante sau implanturi?

26/04/2014

De când cu arestările de vineri seara, m-a lovit neliniştea asta. Eu ştiam de implanturi, da’ văd că toate duduile care şi-au mărit săniile spun implante. Aşa că m-am dus la DOOM: e implanturi, dom’le! Uite:

2014-04-26_implanturiBine, acuma mă ia altă nelinişte: mă gândesc că nici doamnele care au făcut DOOM-ul nu şi-or fi mărit săniile, aşa că de unde să ştie ele cum se zice de fapt?!

 

(Ceea ce mi-aminteşte de o nelinişte mai veche de-a mea: de ce smartfonuri / smartphone-uri, dacă telefoane? La care se adaugă neliniştea de azi: de ce implante, dar nu smartfoane? De ce implanturi not ok, dar smartfonuri ok?!)

 

 

 

 

Cu sania în balcon

26/04/2014

2014-04-26_sanii

 

La sănii mari, balcoane mari. Fireşte.

 

(Marian Păvălaşc, Evenimentul zilei)

Automatic Wash Service Bucureşti

10/04/2014

Nu bun. Deloc bun. A se evita cu grijă.