Nu mă iau de greșelile de redactare și de tipar. Nu mă iau de amestecul de ortografie veche (”dobîndită”) și ortografie nouă (”sunt”), nici de ”orice compartiment, cu excepția celui economic” în CV-ul ministrului energiei.
Ci de greșelile de ortografie elementară.
Domnul ministru nu știe să pună i-urile și scrie ”deasemenea”, într-un cuvânt, ca toți puțoii de pe net (și unii ziariști).
De aici.
O doamnă.
Copii, noi când dăm admitere la Drept (și în viața de toate zilele) scriem ”dacă v-ar interesa […], ați lectura proiectul”, nu așa cum a scris mai sus doamna candidată la CSM. Pentru că e vorba de voi / dumneavoastră: ”dacă v-ar interesa pe voi / pe dumneavoastră, voi / dumneavoastră ați lectura”. (Nu scriem nici ”a lectura”, copii. Noi scriem simplu ”a citi”, pentru că suntem siguri pe noi și nu avem nevoie să ne dăm mari folosind cuvinte prețioase, ca doamna.) Scriem ”a-ți” doar dacă ”-ți” se referă la ”ție”: ”pentru a-ți spune (ție) ce să faci”.
Când dăm la Drept (și în viața de toate zilele), punem și virgulă înainte de vocativ: ”Nu, stimată doamnă!”. Nu cum a scris mai sus doamna candidată la CSM. Cu același respect, desigur.
Altfel nu-mi explic cum de agramatul domn Petre Bădică scrie la ”România liberă”, și-ncă despre școală. Poftim:
”Să fi citit”, un conjunctiv perfect, se scrie cu un singur i și e invariabil: eu să fi citit o carte (nu eu să fiu citit o carte), ei să fi citit o carte (nu ei să fie citit o carte), noi să fi citit o carte (nu noi să fim citit o carte), Petre Bădică să fi citit cartea de ortografie (nu Petre Bădică să fie citit cartea de ortografie).
Iar profesorii sunt ei înșiși, nu ei însăși. Că însăși e ea. Ea însăși, el însuși, ei înșiși, ele înseși sau ele însele. Detalii aici. Înșiși profesorii recunosc sau profesorii înșiși recunosc.
Domnul Petre Bădică însă nu cunoaște și nici nu recunoaște. Domnul Petre Bădică are o ortografie de absolvent slab de clasa a opta, ceea ce, evident, îl califică să scrie în deplină cunoștință de cauză despre problemele școlii. (Aici.)
L-am văzut luni dimineață. Lunea asta care trecu. M-am îngrozit, mi-a trecut. După-amiază era tot acolo. I-am făcut poză. Am zis să scriu.
(Petre Bădică, Prima confruntare Cioloș Versus Ponta, 8 – 0. Domeniul este prioritate zero pentru România, în România liberă)
Pe urmă mi s-a făcut lehamite și n-am mai scris. Pe urmă văd că redactorul șef adjunct, Gabriel Bejan, răspândește articolul pe FB, citând inclusiv greșeala. Deci a citit articolul, dar nu i s-a crispat nici un nerv ortografic. Am zis să scriu.
Mi s-a făcut lehamite din nou. Ce să mai scriu? Că ziariștii de la un ziar ”quality” n-au cunoștințe elementare de ortografie? Iaca noutate, ce să zic. Plus că, na, zău că nu știu cum aș mai putea explica povestea asta cu i-urile din miniștri și membri, altfel decât am făcut-o deja.
Dar azi îmi pică iarăși ochii pe ceva. Ghinion, tot la România liberă. Mare, încă de pe prima pagină:
Ghinion, tot Petre Bădică (aici). De data asta un a în loc de al și o virgulă lipsă în titlu (Dosarul de plagiat al lui Ponta, redeschis).
Și continuă cu i-urile, plus o virgulă în plus:
Hai să scriu, zic. Da’ să nu fiu nașpa, ia să verific, poate că au corectat greșelile din articolul de săptămâna trecută. Nu. Greșelile sunt bine, mersi, la locul lor. Nu înțeleg: oamenii ăștia, ziariștii, nu citesc ce au scris colegii? Dacă da, le e jenă să semnaleze greșelile? Le e teamă că nu mai iese colegul cu ei la bere? Sau cum? Cum naiba poate să stea articolul ăla o săptămână fără ca nimeni din echipă să bage de seamă ororile alea?!
Da, știu, mai sunt și alte greșeli. Da, știu, e vina corectorului Dorel. Da, știu, ar trebui să iau greșelile alea pe rând, să explic cum e corect și de ce. Mi-e lene.
Să vezi cum vorbesc ăştia la televizor, face mama la telefon. Şi nici măcar nu era vreo ziaristă, era psiholog sau ceva la Protecţia copilului. Cică „fata s-a simţit securizată şi a verbalizat tot”. Cum adică „securizată”? Ce-i cu preţiozităţile astea? Zi, dom’le, pe româneşte, „fata s-a simţit în siguranţă şi a spus tot”. [De la ea mi se trage.]
Şi stai că mai am una. Ce-i aia targhet? Ţintă, îi zic. Depinde de context. Aha. Stai să vezi. Mă sună azi unu’, cică „vă sun din Elveţia”. Eu cu ăştia care vând chestii, ştii tu, mă distrez. Mă rog, or fi ei amărâţi sau cum or fi, dar eu mă distrez. Păi dacă mă sună?! Aşa, cică mă sună din Elveţia. Aşa, şi? îl întreb. Folosiţi creme de înfrumuseţare? Nu, îi zic. Deloc?! face el. Ei, câte o cremă antirid. Aaaa, păi să vă prezentăm oferta noastră, zice el. Auzi, dragă, da’ voi n-aveţi un targhet? îl întreb. Targhet? Nu… Păi, uite, aveţi telefonul meu nu ştiu de unde, da’ nu ţi-a zis şi câţi ani am? Ăăă… Nu… Uite, am 80 de ani! [Are doar 70, se alintă.] Am 80, nu sunt în targhetul vostru pentru creme de înfrumuseţare. Vaaai, dar ştiţi, după voce părea că aveţi 40…
Aşa, face victorioasă. Am folosit corect targhet, nu?
…de pe OLX.
Am râs rău.
Măi copii, noi spunem şi scriem un sfeşnic, două sfeşnice – adică suport(uri) pentru lumânări.
Sfetnicul (plural sfetnici) era consilierul domnitorului de pe vremuri. N-are feminin (sfetincă – sfetnice), că domnitorii ăia erau nişte misogini, huo!
Cum, mă, să efectuezi o vizită?! Adică dacă vrăjeşti o fată şi o inviţi acasă la tine zici „hai să-mi efectuezi o vizită, să-ţi arăt colecţia mea de stampe japoneze”?! I-am efectuat o vizită lui Pătrăţel, o să-i efectuez o vizită şi lui Dreptunghel. Ă?!
(M-am gândit că formularea vine din comunicatul Preşedinţiei, dar nu.)
Înţeleg că doamna Grapini a scris azi pe Facebook cum că „Florile infrumusetesc casa”, şi juma’ de FB s-a rostogolit de râs.
Da, aveţi dreptate: nu e înfrumuseţesc, de la a înfrumuseţi (conjugarea a IV-a), ci înfrumuseţează, de la a înfrumuseţa (conjugarea I, cu infix).
Bun, da’ acum viu şi eu şi vă-ntreb: adică de ce a înfrumuseţa, dar a urâţi?! Ă?!
Adică fie a urâţi, deci a înfrumuseţi, deci înfrumuseţesc,
fie a înfrumuseţa, deci a urâţa, deci urâţează.
Ce-i talmeş-balmeşul ăsta?!
Şi s-a apucat să-şi traducă saitul. Altfel nu-mi explic acest „mai se află”, că doar un român cu limba maternă româna ar zice „se mai află”, nu?
