Archive for the ‘Stâlcirea logicii’ Category

Ora 5 în Europa

26/07/2016
Hai că și-au găsit ziariștii altă jucărie: știrile de la ora 5 din alte țări. Că alea din România și le-a adjudecat ProTV de mult. Și oricum nu mai sunt așa interesante. Se omoară doi în Teleorman? Nah, banal, e de la beutură. Se omoară doi aiurea-n Europa? Pfii, teroare. Dacă mai sunt și musulmani, ți-ai scos pâinea de ziarist.
Iaca pont: musulmani avem și-n România. Zic să urmăriți crimele din Dobrogea, sigur-sigur o să dați la un moment dat peste o crimă comisă de un musulman. Atunci să vezi Teroare în România!
Crima de la Babadag. Un musulman l-a omorât pe iubitul român al lipovencei de care era el îndrăgostit. (Era să zic ”al machidoancei”, dar mi-am adus aminte că o machidoancă cu iubit român e un caz mai rar și decât crima comisă de un musulman la Babadag.)
Anunțuri

Marea Britanie a votat, Bucureștiul a plecat

27/06/2016

Din România.

2016-06-27_posta-romana

Din România Poștei Române.

Despre palme

10/01/2016

Îi știți, nu?, pe mămicuțele și tăticuții care susțin că, na, e greu cu copiii, te duc la exasperare, normal că le mai tragi câte una la fund, asta e, nu faci decât să-i educi și-n fond e scuzabil, că ești stresat. Ei, dacă eu, profa copchilului care primește din când în când câte o palmă de la numiții părinți stresați, i-aș trage una la cur aceluiași copchil, din aceeași cauză (stres, exasperare) și cu același scop (educație), numiții părinți ar sări de cur în sus, ar face reclamație la școală și eu mi-aș pierde urgent jobul. M-aș alege eventual și cu dosar penal pentru rele tratamente aplicate copilului.
Bun.
Acuma, dacă eu, care n-am unul, n-am doi, am de la zece în sus, dintre care cel puțin unul (cazul fericit) mă exasperează constant, la fiecare oră, reușesc totuși să mă abțin, oricât m-ar scoate din sărite copchilul (și, oh, cum știu ei să te scoată din sărite la școală, unde nu poți nici să-l trimiți în camera lui sau să-l dai afară din clasă), dacă eu, ziceam, reușesc totuși să mă abțin cu brio în condițiile astea, deși ce le-aș mai trage una după ceafă uneori (exasperare, na, se aplică și la profi, nu doar la părinți), înseamnă că și tu acasă te poți abține, nu? Sau, na, dacă nu planează asupra ta riscul de a-ți pierde jobul (de părinte), tu n-ai motive să te abții, nu? Tu te poți descărca în voie, tu nu faci decât să-l educi – spre deosebire de animalul ăla, bruta aia de prof care ți-a urecheat copilul. Copilul tău merită palme doar acasă, de la părinții iubitori.

Ziaristul român pe FB

09/01/2016

Ziaristul român n-a fost în Norvegia, n-a stat de vorbă cu vecinii familiei Bodnariu, n-a stat de vorbă cu părinții colegilor copiilor, n-a stat de vorbă cu colegii de serviciu ai părinților, n-a stat de vorbă cu alți părinți care s-au aflat vreodată în conflict cu Protecția Copilului din Norvegia, n-a stat de vorbă cu vreun ziarist norvegian care s-a ocupat de cazuri dintr-astea, n-a stat de vorbă cu un avocat norvegian specializat în dreptul familiei (sau care-o fi acea ramură a dreptului relevantă în chestiunea asta) ca să înțeleagă legea căreia părinții Bodnariu au ales să i se supună când s-au stabilit în Norvegia. N-a stat de vorbă nici măcar cu părinții Bodnariu.
Nu.
Ziaristul român se informează de pe FB și tot pe FB e foarte sigur că în cazul Bodnariu măsurile luate de autorități sunt disproporționate față de cele câteva palme la fund admise de părinți. Faptul că n-are decât o singură versiune a poveștii, versiunea părinților, nu îi pune vreo problemă profesională. Nu. Ziaristul român a citit pe FB și prin articole bazate tot pe FB și-i e suficient: acuma știe. Așa că propovăduiește.

(Părinților Bodnariu le doresc să aibă un avocat foarte bun și să-și găsească dreptatea exact în măsura în care o au.)

 

Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct al PSD

22/11/2015

2015-11-21_CodrinStefanescu-gramatica

Dă-o naibii de gramatică, de școală, de țară. Programul politic al PSD.

Aberaţiile Ministerului Educaţiei

30/06/2015

Vi se părea că le-aţi văzut / auzit pe toate? Vă mai zic eu una.
Astăzi, despre adeverinţa de autenticitate a diplomei de studii superioare.

Vrei să-ţi echivalezi nişte studii în străinătate. Ai nevoie de diploma de licenţă apostilată. Pentru apostilă e nevoie de viza Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (din ograda Ministerului Educaţiei). Centrul ăsta, zis şi CNRED, vrea adeverinţă de autenticitate de la universitatea pe care ai absolvit-o, ca să-ţi vizeze diploma (că asta face CNRED – certifică autenticitatea diplomei, pentru prefectură, după ce universitatea a certificat autenticitatea pentru CNRED). Te duci la universitatea pe care-ai absolvit-o, plăteşti taxă şi aştepţi x zile, ca să primeşti o adeverinţă în care zice aproximativ „certificăm că diploma emisă de noi e autentică”. Exact: Ministerul Educaţiei (prin CNRED) cere adeverinţă că diploma emisă de o instituţie din ograda lui e autentică. Că e mai simplu să te pună pe tine pe drumuri decât să-şi facă ministerul o bază de date cu diplomele emise de-a lungul timpului. Ăia la universitate asta fac: verifică dacă datele de diploma ta – număr, serie, CNP, nume etc – corespund cu cele din scriptele lor. Dacă ar exista o bază de date centralizată, treaba asta ar putea-o face CNRED-ul direct. Bun. Ţi-ai obţinut adeverinţa de autenticitate, ai dus-o la CNRED (care a păstrat-o, că aşa zice – nu se returnează), ai căpătat viza pe diplomă şi ulterior apostila, eşti un om fericit.

Peste doi ani, în 2014, dă Domnul şi Ministerul Educaţiei se aliniază la directiva 2005/36/CE pentru recunoaşterea calificărilor profesionale în UE şi emite un ordin de ministru privind metodologia de eliberare a adeverinţei de conformitate (de care ai nevoie în Olanda, de exemplu, ca să ţi se recunoască acolo calificarea de profesor obţinută în România). Ce fericire, îţi zici, s-a modernizat ministerul, acceptă acte trimise prin poştă (fără dosar cu şină!) şi se oferă să-ţi trimită adeverinţa tot prin poştă. Citeşti cu atenţie lista de acte şi – surpriză! – domnul ministru îţi cere, printre altele, adeverinţa de autenticitate (în original sau în copie legalizată). Originalul nu-l mai ai, că a rămas acum doi ani la CNRED, care zice clar că nu-l returnează. Iar copie legalizată nu ţi-ai făcut acum doi ani, că acum doi ani CNRED era singurul care cerea aşa ceva şi tu n-ai prevăzut că ministrul o să dea un ordin prin care o să-ţi ceară din nou adeverinţa ca să dovedeşti ceea ce CNRED a atestat deja. Ei, îţi zici, nu-i nimic. Uite, s-au mai modernizat un pic. N-au prevăzut în ordinul de ministru, dar sigur îi duce mintea că dacă diploma ta e vizată de CNRED (o instituţie a ministerului ministrului care emite ordinul) înseamnă că e autentică. Că asta face CNRED: pune viză ca să certifice autenticitatea documentului. (Plus că tu ai pe diplomă şi apostilă, adică o legalizare internaţională prin care statul român certifică autenticitatea documentului.) Aşa că suni şi întrebi: – Doamnă, dacă diploma mea are viza de la CNRED şi apostila de la Prefectură, mai trebuie şi adeverinţa de autenticitate? Că e redundantă, zice exact ce zice CNRED. – Pentru adeverinţa de conformitate vă trebuie adeverinţa de autenticitate. – Dar viza CNRED… – Vă trebuie adeverinţa de autenticitate, punct. – Dar a rămas la CNRED, cu doi ani înainte să fie emis ordinul ăsta. – Nu putem încălca un ordin de ministru!

Nu putem încălca un ordin de ministru, doamnă, dar dumneavoastră îl puteţi consilia pe ministru – la redactarea metodologiei de aplicare a ordinului şi ulterior, când vă daţi seama (sau cineva vă semnalează) că metologia nu a prevăzut toate situaţiile şi cere acte redundante.

(Am sunat pentru o prietenă care stă în Olanda. Mi se părea la mintea cocoşului că o să-mi zică ok, dacă diploma e vizată de CNRED e ok, dar uite că nu-i aşa. M-am enervat copios. La ăştia chiar nu ştie stânga ce face dreapta?! Sunt proşti? Îi doare-n cur? Le place să se joace cu hârtiile? Sau ce? Pot semnala undeva oficial aberaţia asta, ca să fie îndreptată?)

Monica Bârlădeanu călare pe calul lui Ştefan cel Mare cu masterat în robotică

20/06/2015

Trei inflamări publice de săptămâna asta, toate trei fără motiv:

1. Sări, ţaţo, le dă la ăştia micii examen despre Monica Bârlădeanu!
Toţi cei care s-au indignat pe tema asta sunt dovada vie a faptului că bine face ministerul că dă text despre Monica Bârlădeanu – pentru că, uite, există oameni care la 20-30-40-50 de ani nu pricep nici măcar un subiect de examen de clasa a opta. Subiectul ăla nu examina cunoştinţele despre Monica Bârlădeanu (nici îmbrăcată, nici dezbrăcată), ci ceea ce se numeşte „competenţa de înţelegere a textului scris”. Iar capacitatea de a înţelege corect un articol de ziar/revistă e importantă – şi lipseşte cu desăvârşire în cazul multor români, e suficient să te plimbi un pic pe net. Ce era să le dea, la 14 ani? Text din Ziarul financiar? Din Dilema veche?
Subiectul ăla cerea două chestii:
a. Să extragă nişte informaţii din text. Câţi români de prin subsolurile articolelor de ziare sunt în stare să extragă corect informaţia din text?
b. Să identifice intenţia autorului articolului. La fel: câţi cititori cu drept de vot sunt capabili să discearnă intenţia autorului într-un articol politic, de exemplu?

2. Vai, ţaţo, a picat biata fată examenul de cetăţenie pentru că n-a ştiut cum îl chema pe calul lui Ştefan cel Mare (sau ce are Dunărea).
Greşit: a picat pentru că examinatorii au considerat că nu ştie româna suficient de bine. Scrie chiar în articol: Tânăra nu a reuşit să treacă testul pe motivul că nu vorbeşte destul de bine limba română, deşi nivelul la care vorbeşte este avansat. Comisia n-a considerat că e avansat, pur şi simplu. Că a considerat corect sau nu, asta e altă poveste.
Inflamarea asta pe tema calului lui Ştefan cel Mare mi-aduce aminte de cei care învaţă o limbă străină şi se aricesc complet când profu’ îi întreabă chestii private – câţi ani ai, eşti măritată/însurat, ce face nevastă-ta, ce-ai mâncat aseară, cum e casa ta etc. Eu am învăţat să explic din timp, de la început, că mi se rupe dacă maşina lui are tapiţerie de piele sau de pânză de sac – îi pun întrebările alea pentru că tre’ să exerseze răspunsul; treaba lui ce-mi răspunde, atâta vreme cât răspunsul urmează logic întrebarea.
La fel şi ăştia cu întrebarea despre calul ăla sau despre ce are Dunărea – cred că nu corectitudinea răspunsului e evaluată, ci capacitatea de a răspunde la întrebare.

3. Vai, are masterat în robotică şi lucrează ca femeie de serviciu! (Adevărul Timişoara, de câte ori n-are despre ce scrie, scrie despre femeia de serviciu cu masterat în robotică – a mai scris şi în 2011.)
Nimeni nu pare să observe că, pur şi simplu, asta e opţiunea femeii – să fie femeie de serviciu: Puteam să mă duc profesor şi acum, pe la nu ştiu ce sate. Dar nu am mai vrut. Femeia vrea să lucreze în oraş, pur şi simplu. Pentru că E mai lejer aici. Nu mai sunt nici eu tânără.

În plus, dacă vrei ca o firmă privată să facă efortul de a te angaja ca inginer debutant la 45-50 de ani (cât pare să aibă doamna), trebuie să faci şi tu măcar efortul de a nu te îmbrăca ca o călugăriţă.

Cu mulţumiri

28/03/2015

11/27/14
to me

Bună ziua,
Am citit pe blogul Dumneavoastră următoarea însemnare:
„(Cu nişte ani în urmă am moştenit de la un job calculatorul aici de faţă şi o ditai biblioteca, în special de istoria României. După vreun an a trebuit să mă mut – ce naiba fac? Cum le car şi, mai ales, unde le pun dincolo?! Am avut o discuţie cu conştiinţa mea – ‘Aide, recunoaşte, le ai de un an, ai deschis doar vreo două. N-o să deschizi mai multe în anul următor. Nu mai bine le trimiţi tu undeva unde chiar să le citească cineva? – şi am ajuns la concluzia că mai bine le donez. Am sunat la Biblioteca Centrală Universitară şi a doua zi erau la mine să ia cărţile. Mi-am păstrat doar vreo 2 enciclopedii de istoria României (nu, tot nu le-am deschis) plus: Tapis roumains, apărută la Paris prin 1930 – reproduceri de covoare româneşti expuse pe la Paris; Erdely reformatus templomok es tornyok, de prin 1929; Bucureştii în 1869, reproduceri după Preziosi; România, fotografii de Kurt Hielscher de prin anii 1920. Când o să mă fac eu mare, multe dintre ele o să-şi găsească locu’ pe pereţii casei mele.”

Dacă cumva, între timp, planşele din albumul Erdélyi református templomok és tornyok nu şi-au găsit locul pe pereţii casei,
mi-aţi face o mare bucurie dacă aţi fi dispusă să-mi vindeţi acest volum (pe care îl caut disperat de foarte multă vreme).

Cu deosebit respect,
….

11/27/14
diacritica <diacritica.wordpress.com@gmail.com>
to …
Vi-l fac cadou. Unde să vi-l trimit?

11/28/14
to me

Va rog sa-mi trimiteti volumul cu plata la destinatar.
De asemenea, va rog sa-mi scrieti un numar de cont bancar unde sa va pot trimite banii pentru album.
Adresa mea este:
….
Va multumesc foarte mult.

11/30/14
diacritica <diacritica.wordpress.com@gmail.com>
to …
O să vi-l trimit în cursul lunii decembrie, între 8 şi 20 decembrie.

I l-am trimis. Împachetat frumos, cu felicitare de Crăciun şi fără cont bancar, că doar era cadou. N-a mai dat nici un semn de viaţă. Nu voiam bani, deşi albumul ăla valorează oarece, dar recunosc că aşteptam măcar un „l-am primit, mulţumesc”. Dar nimic, până în ziua de azi. Noroc că l-am trimis prin curier şi am văzut că a ajuns la destinatar.

Când mărimea chiar contează

25/09/2014

2014-09-25_prezervativeAvram Eliza, România liberă

Da’ dacă erau prea mici pentru bărbaţi, de ce nu şi le-au pus femeile, că poate lor le veneau bine? Şi nici nu se mai îmbolnăvea atâta lume de SIDA.

Admiterea la Drept

17/06/2014

Marcaţi interpretarea corectă a frazelor de mai jos:

2. În alternativa că lucrurile rămân cum par să fie acum, soluţia cea mai bună, deşi puţin agreată, ar fi să nu ne implicăm în niciun fel, că, orice am face, decizia nu va fi a noastră, ci a altora.

 

N-are sursă, da’ pare-a fi citat din Alina Mungiu-Pippidi.