Cum volumu-ntâi s-a aglomerat, am făcut volumul II.
Veniţi de-ntrebaţi coerent şi concis.
Şi-ncercaţi să v-aduceţi aminte că nu-l întrebaţi pe Google.
(Dar mai întâi, pentru numele ştim-noi-Cui, consultaţi cuprinsul din dreapta! S-ar putea ca răspunsul la întrebare să fie deja acolo.)
diacritica 
Am şi eu o obsesie (azi), cu „trebuia”, „urma” etc.
Uite ce zice N. Forăscu:
„Ca şi în cazul precedent, la prezent verbul nu se acordă formal cu subiectul, dar la viitor sau la trecut, acordul este marcat:
Ei vor trebui să plătească o despăgubire.
Ei au trebuit să plătească o despăgubire.”
Mioara Avram zicea că aşa ceva nu există. Ei?
Iar despre „urma” N. Forăscu nu zice nimic. (Ei urmau să plătească mi se pare o formulare dubioasă, chit că are o prezenţă generoasă.)
Pe „trebuia” l-a reglementat DOOM-ul, îmi pare, în sensul că a acceptat și persoana a III-a pl.
Cât despre „urma”, ce, zici eu urmez, eu urmam să fac?
Întâlnesc frecvent formulări de genul „ei urmau să…”, unde, evident, „ei” nu urmau pe nimeni.
N-am DOOM la îndemână, da’ presupun că-i ca în cazul lui „trebuia” – care trebuia să fie unipersonal. Da’ nu mai e. Adică îți vine urmau, că ei urma sună a dezacord. Deși aș zice că nu e.
ora 12 sau orele 12?
multumesc
Tu cum întrebi?
„La ce oră vii mâine?” sau „La ce ore vii mâine?”?
Eu zic „La ce ora vii maine?”. Si tot eu iti raspund cam asa (ca-s din Ardeal): „La ora patru”. Sau „La ora doi jumate”. Insa sunt sigur ca un confrate putin mai indepartat ar spune „La orele doua si jumatate”.
Nu zice nici dracu’ aşa. Nu în limbaju’ curent. Alea-s preţiozităţi funcţionăreşti.
După cum mai nimeni nu răspunde, în limbajul uzual, „la ora patru”. Răspunsul standard în româna curentă e „la patru”. Fără ora.
– La cât ne vedem? – La patru. / La patru jumate.
Ia zi-mi tu atunci daca ti se pare ne-la-locu’-ei exprimarea:
– La cat sa vin maine la tine?
– Hai pe la doua-trei.
Eh?
Bună!
Spune-mi, te rog frumos, când scriem ’care va să zică”,şi ”carevasăzică”
O zi bună iţi doresc!
După DOOM2, e „carevasăzică”, într-un cuvânt.
Buna dimineata .Iata ce au descoperit politistii bacauani:
http://www.contrasens.com/ -Azi noapte, pe la ora 0.30, politistii de la circulatie au prins un tanar de 20 de ani, care conducea o masina cu o “concentraţie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat
cum e corect ?
baga-mi-as sau bagami-as ?
Vezi aici:
https://diacritica.wordpress.com/2009/10/04/fi-mi-ar-fi-ti-ar-fi-i-ar/
Salutare, am o nelamurire in legatura cu cuv. „roaga”.
Cum se scrie corect „roagate” sau roaga-te” ???
La fel si cu „gandeste”, „gandestete” sau „gandeste-te”.
Astept niste lamuriri.Ms.
Mai întâi spune-ne tu cum crezi că e corect (şi de ce). Dup-aia îţi spunem noi dac-ai nimerit-o. (Căci, după cum am mai zis p-aci, locu’ de-ntrebat nu dă răspunsuri mură-n gură pentru alde „muieţi ţi-s posmagii”. Ca să capeţi un răspuns, mai întâi tre’ să-ţi pui mintea proprie la treabă.)
Şi p-ormă explică-ne ce-s alea cuv. şi ms. şi de ce ţi se pare potrivit să le foloseşti aici.
K…poi eu banuiesc dar nu-s sigur ca ar fi corect roaga-te si gandeste-te.
de exemplu daca-i spui cuiva gandeste-te pana maine..vine de la tu gandeste pana maine..
acum nu sunt sigur..poate ma lamuresti tu mai bine:D
si scz pt cuvintele prescurtate am uitat ca aici se vorbeste si SCRIE numai CORECT gramatical:D
Aşa-i.
La următoarea nelămurire scrisă-n felul ăsta nu mai primeşti răspuns.
Bine…
Acum inca ceva…cum e corect iti sau i-ti ???
Stiu de trimiteti/trimite-ti si celelalte, dar in cazul lui „iti” este LA FEL ?
Scumpete, ai cuprinsul în dreapta şi pagina cu indexul ortografic. Caută acolo. Măcar atâta osteneală dă-ţi. 🙂
Da mai stiu…dar (îţi) nu este acolo…
Eu te-am intrebat daca este la fel ca-n cazul celorlate spuneti, scrieti, dati – da-ti etc.
Se vede urat scriind : î-ţi dai seama…adica tu
ESTE!
E ÎN CUPRINS, ÎN PANA MEA!!!
AAA…gata am vazut :))
NU TE ENERVA!
Si inca ceva…de ce nu poti scrie prescurtat la tine pe blog, chiar daca este ca INVATAREA LIMBII ROMANE 😀 ( pentru astia care nu se descurca 100% )
Tocmai pentru că-i blogul meu. Şi asta e una dintre regulile mele. Dacă o respecţi, mai stăm de vorbă. Dacă nu, nu. 🙂
Bine…
E foarte interesant, unele lucruri de care nu eram sigur…am venit aici si le-am aflat. hihi:D
Poţi să mai vii. 🙂
Cu siguranta.
Daca mai am vreo nelamurire aici sunt.
Mersi 😀
N-am de întrebat, am de pârât 😀
Cică a apărut Asociaţia Consultanţilor în Educaţie. Au şi site:
http://www.aroce.org/index.php
Ia uite în meniul din stânga cum ştiu să scrie membriiiiii asociaţiei, altfel pricepuţi la educaţie 😀
Ăştia şi cu life coacherii. 😀
Salut, Diacritica! Am o mica neliniste care nu-mi da pace noaptea: cineva m-a „pacalit”ca „iar” ar avea doar valoare disjunctiva, dar copulativa se numeste doar pentru ca leaga doua propozitii, in speta, aflate intr-un raport de excludere cu coordonata ei. In unele carti, care ar trebui sa aibe darul de a ma lumina, am gasit ca aceasta conjunctie ar putea inlocui mult mai disjunctiva si drept copulativa, fara sa dea alte detalii.
scuza-mi limba de lemn si formularea anemica! sper totusi sa intelegi ce am vrut sa spun…
Nu-s convinsă că am înţeles, mai ales partea cu „aceasta conjunctie ar putea inlocui mult mai disjunctiva si drept copulativa”.
Nu-s de meserie (fiind eu doar o ortografă neacreditată şi ocupându-mă deci – în mod ilegal – de ortografie, nu de analiză morfo-sintactică), dar, din câte mi-aduc eu aminte dintr-a opta, partea asta
e corectă.
Adică e copulativă pentru că indică un raport (sintactic) de coordonare şi e disjunctivă pentru că arată relaţia (logică) de excludere reciprocă dintre cele două propoziţii coordonate.
Şi, din câte mi-aduc aminte, e doar disjunctivă. Şi întotdeauna precedată de virgulă. Ca şi ci, dar, însă + şi disjunctiv.
azile sau aziluri?
daca da, de ce?
saru-mana!
Cred că e aziluri. Nu zice la DEX sau în îndreptar? 🙂
Cu de ce-ul cred că-i mai greu. E ca şi cum ai întreba de ce e spitale, nu spitaluri. 🙂
multumex!
prezentul si simtul limbii ma-mping catre ambele forme.
eu prefer azile (precum in frantuzeste) dar asta nu ma satisface. drept pentru care am sa cat si-n elineasca sau latina, sa vaz si parerea lor.
🙂
Andrei, am verificat în DOOM 2, singura formă acceptată pentru plural e „aziluri”.
ultima data cand ti-am scris eram foarte grabit: am sters, am revenit si ,in final, mi-am dat seama ca am sters mai mult decat trebuia, asftel ca anumite fraze si-au pierdut logica. „IAR” este atat conjunctie copulativa, cat si disjunctiva, pe asta o stiu cu siguranta. ce nu inteleg eu(desi,asa cum ti-am spus, in unele carti „zice” intr-un fel, in altele altfel…) este daca blestematia asta de conjuctie poate avea doar valoare copulativa, adicatelea daca poate inlocui, in anumite situatii, conjunctia”si” pe care, de multe ori, esti nevoit s-o folosesti de mai multe ori decat ii place urechii s-o auda.
in concluzie, stiu ca in urmatoarea propozite conjuctia este folosita corect:
am fost la meci, iar tu ai ramas acasa.
dar in cazul acesta:
ana si gigel vor merge in piata, iar mai tarziu se vor intoarce acasa.
Păi poţi tu să dai un exemplu când „iar” introduce o subordonată, de indiferent ce fel? Că mie nu-mi vine. 🙂
De ce să nu fie corect?
multam, dia.
Off din nou aici:D
Cum e corect: dati-l dvs. mai departe sau da-ti-l dvs. mai departe ???
Păi cum ne fuse vorba? Zi-ne mai întâi cum crezi tu că e corect şi p-ormă îţi spunem şi noi.
Vezi aici:
https://diacritica.wordpress.com/2009/06/18/ti-cu-liniuta-si-fara/
corect da-ti-l ???
tu da-ti-l tie ?
zi-mi tu:D
Păi eu de un’ să ştiu?!
Poa’ să fie daţi-l, ca în voi daţi-l / îl dăm sau poa’ să fie dă-ţi-l, ca în tu dă-ţi-l ţie / mi-l dau.
Chestie de diacritice.
🙂
da.. asa este 😀
mersi inca o data 😛
Am o mare nelămurire în legătură cu un anumit mod de folosire al verbului „a purta” – mod pe care, până de curând, l-am întâlnit doar în manualele de Drept.
Dau un exemplu, dintre nenumărate: „Eroarea de fapt există atunci când necunoaşterea sau cunoaşterea greşită poartă asupra unor date ale realităţii, în vreme ce eroarea de drept constă în necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a unei norme juridice.”
Mai nou a pătruns şi în Codul Civil (2009):
„Art. 1.211. – Dispoziţiile privitoare la eroare se aplică în mod corespunzător şi
atunci când eroarea poartă asupra declaraţiei de voinţă […].”
Acu’ douăzeci şi ceva de ani, când scria profesorul Beleiu (Dumnezeu să-l ierte!), eroarea, falsa reprezentare, încă nu „purta” asupra nimic. Ea „cădea” asupra. Ca în Codul Civil de la 1864, încă în vigoare:
„Art. 954. Eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanţei obiectului
convenţiei.
Eroarea nu produce nulitate când cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afară numai
când consideraţia persoanei este cauza principală, pentru care s-a făcut convenţia.”
Ca student la Drept, viitor judecător, sper, deşi ştiu că atunci când interpretarea gramaticală se dovedeşte a fi este insuficientă mai sunt şi alte metode şi criterii pentru determinarea a ceea ce a vrut legiuitorul să spună – şi oricum m-am prins unde bate – totuşi, vreau să ştiu şi eu: mai poate fi verbul „A PURTA” ALTFEL DECĂT TRANZITIV SAU REFLEXIV ???
Sau expresii de acest tip provin de la nişte semidocţi care au mai pus mâna pe o carte în franceză, unde „porter sur” e absolut normal, şi s-au propagat apoi imitativ în nişa literaturii juridice?
E calc după franceză, evident – asta ca să nu se mai inflameze neaoşistu’ numa’ împotriva romglezei. 🙂
Nu cred că-i aşa tragică situaţiunea. Ţine de evoluţia firească a limbii. Dacă Neacşu de la Câmpulung s-ar fi cramponat, la 1500 toamna, de importurile din slavă, acu’ am fi vorbit latina, cu ablativul aferent.
Ah, gata, stiu ce sa te intreb, ca de mult ma scobesc sa postez si eu intrebare inteligenta aici. Ia uite-o:
Cum se conjuga verbul A RAGE la perfectul compus? Leul a ragit? A ragut? A ras? Profesoarele de romana din sc gen si liceu s-au recunoscut inapte sa ma lamureasca.
Multumesc!
Am discutat cestiunea pe-aici.
Răspunsul e simplu: n-are. 🙂
Discuţia, în comentariile de aici.
Am si eu o intrebare: ce a vrut sa insinueze purtatoarea de expresii a guvernului, Ioana Muntean (jurnalista?), cind a afirmat: „Primul ministru s-a referit ca va ramine un singur secretar de stat…”?
Păi eu n-am de unde şti ce a vrut ea să insinueze. 🙂
(Astea-s de obicei structuri în care vorbitorul uită să adauge „la faptul”: s-a referit la faptul că.)
laso sau las-o ???
Tu ce zici? 🙂
nu stiu, ca nu este in cuprins…nu e deloc
zi-mi tu…
Na, încă n-am apucat să pun la cuprins toate structurile posibile din limba română. 🙂
Zi cum crezi că e: laso sau las-o?
pai nu ai pus 😦
am cautat in dex.ro si nu este nici una dintre formele astea :))
deci…nu stiu ce sa cred 😛 ajuta-ma 😀
Şi asta ce-ţi zice? Ia mai gândeşte-te.
Numa’ după ce ne zici cum ai scrie tu, din capul tău. 🙂
eee cred ca nici tu nu stii cum se scrie si astepti sa-ti zic eu 😛 GLUMESC :d
pai eu am vazut scris in ambele forme…
dar cred ca eu as scrie las-o
acum imi zici si tu cum ai scrie ?
Nu cum aş scrie.
Cum scriu. 🙂
Cum altfel decât „las-o”?! Eh?! „Las-o” vine de la o las, o laşi, o lasă. Ca şi lasă-l: îl las, îl laşi, îl lasă. „Laso” de la ce mama naibii ar veni?!
Şi nu le găseşti în DEX pentru că „laso” nu există, iar în „las-o” sunt, de fapt, două cuvinte (imperativul „lasă!” şi pronumele „o”) pe care le găseşti separat.
da…ce bine explici mersi.
si la vreo vs. vre-o este la fel nu ? 😀
scuze n-am vazut prima oara ca era si „vreo” asta 😀
Hey buna
cum se scrie corect: ostatici sau ostateci ?
am vazut ca ambele forme sunt in dex… dar care e cel care se scrie cel mai des ? 😀
DOOM 2005 dă numai ostatic – ostatici.
Din cate vad, iti scriu mai mult cei care nici gramatica elementara nu o stiu.
Eu aveam dubii de obicei la scuze, cu iti cer scuze, imi cer scuze, dar e rezolvata treaba. Da, si cu „trebuia”. Dar am citit mai sus. Totusi, inca nu stiu cum e de preferat, desi amandoua variantele sunt corecte: nici o sau nicio? Sau de ce in unele publicatii (cum e Dilema :D) se foloseste î din i, dar la român, România, nu. Nu am indraznit sa ii intreb pana acum 🙂
Din câte vezi, răspund indiferent de nivelul întrebării. Sper că apreciezi şi tu, ca şi mine, faptul că ştiu că nu ştiu şi întreabă. Spre deosebire de mulţi ziarişti.
http://ziaruldeiasi.ro/opinii/suferinta-ortografica~ni6abu
Mda, e o modă, de câteva săptămâni încoace, să scrii la gazetă ca să plângi amarnic soarta limbei române. Numa’ că mai cu folos ar fi ca mogulu’ 1. să-şi angajze corectori şi 2. să-i plătească bine pe corectori. Asta chiar ar fi spre folosul limbii române, spre deosebire de articolele lăcrămos-indignate.
O intrebare: eu folosesc ora doi. Insa, majoritaelor din jurul meu cred ca ora doua este constructia corecta…daca ma poti lamuri, te rog mult de tot sa o faci. Multumesc.
După cum am mai zis p-aici, e ora două, ora douăsprezece. Ora doi e un regionalism.
ce parere ai de dilema de pe blogul de mai jos si, mai ales, despre virgula din titlul textului?
http://cafeina.ro/2010/04/23/oral-sau-bucal/#respond
mersi.
….”va fi un incendiu destul de dificil de stins,…..” Intreb si eu ca omul nedumerit,reporterul era la fata locului inainte de a incepe incendiul?
http://www.ziare.com/stiri/incendiu/patru-remorci-de-autotren-au-luat-foc-la-bragadiru-1011539#adaugare-comentariu
Care e perfectul simplu, persoana III, singular, de la „a preda” ? E o problemă cu care eu, ca oltean, mă confrunt: cum zic „el predădu proiectul” sau „el predă proiectul”?
Instinctul zice sa procedezi ca pentru verbul „a da”, dar zici „ei predară”, şi nu „ei predădură”.
Mulţumesc!
Nu ştiu. 🙂
Nu m-am gândit niciodată.
Da’ dacă tu, ca oltean, nu eşti sigur, eu, ca dobrogeancă, ce să mai zic? 🙂
Mă duc să caut, poate găsesc ceva.
(„Instinctul” îmi zice c-ar fi „el predă”, „ei predară”, da’ adevăru-adevărat e că n-am de unde-avea instinct în materie de perfect simplu. 🙂 )
N-am găsit în DOOM şi nici în îndreptar, da’ am luat-o băbeşte şi-am tras concluzia că „a preda” nu se conjugă neapărat pe modelul lui „a da”, că, de exemplu, la imperfect zici eu predam (nu eu predădeam), tu predai (nu tu predădeai), el preda (nu el predădea).
Da’ perfectul simplu tot nu ştiu cum face. 🙂
(Şi nu se conjugă neapărat ca „a da”, pentru că nu vine de la „a da”, cu prefixul pre-, ci vine, pare-se, din slavă, prĕdati.)
Da’ tind să cred că dexonline are dreptate când conjugă perfectul simplu pe modelul verbelor de grupa I, ca a lucra, a cânta:
predai – lucrai – cântai
predaşi – lucraşi – cântaşi
predă – lucră – cântă
predarăm – lucrarăm – cântarăm
predarăţi – lucrarăţi – cântarăţi
predară – lucrară – cântară.
Aşa gândeam şi eu, doar că sună ciudat, adică e aceeaşi pronunţie ca şi prezentul şi pentru un oltean pare că ceva nu e în regulă :). Evident, când nu sunt sigur, folosesc perfectul compus.
Apropo, eu am copilărit prin Tulcea :).
Şi eu. Da’ din mailu’ tău îmi rezultă că la vreo 10 ani distanţă. Mai devreme, I mean. 😀
http://dianatusa.ro/?p=1659 – „Poate cu aceiaşi ocazie reprezantanţii ANI ……”
Mai este posibil?
Oh, desigur. Este posibil şi „
aceleeaşi„, cum am văzut noi de curând la Antena 3.http://www.adevarul.ro/sport/antifotbal/snooker/Neil_Robertson_este_noul_campion_mondial_al_snookerului_0_255574457.html
e o controversa la comentarii, legata de „cupa celei mai importante competiţii ale snookerului.”
o parere? 🙂
adică cum ar fi, la masculin (tot singular), celui mai important campion alui snookerului? 😀
nu ştiu să aibă formă de G-D la singular (masc/fem), da’ verific.
Iaca, din Gramatica Academiei, vol. I, p.235:
Deci cea mai importantă competiţiei a snookerului (N-Ac) şi celei mai importante competiţii a snookerului (G-D).
„Nu vreau să fac copii, nu simt…peste 6-7 ani probabil o să simt să am copilul meu. Dacă nu pot să fac o să înviez pentru că -mi doresc să am un copil în viitor. Mama îşi doreşte foarte mult ca copilul să se nască într-un cadru legal, adică să fiu căsătorită, şi o sa-i respect dorinţa”, a spus cântăreaţa.
în
http://www.agendadeiasi.ro/vedete/13-stiri/8545-andreea-balan-nu-vrea-copii.html
Aş fi curioasă cum se poate învia…
saru`mana 🙂 asa ma gandeam si eu…
da` ziaristii au mereu alte pareri, putin diferite 🙂
Cum tai un salariu?
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Politica/151231/Basescu-catre-romani-Nu-crestem-TVA-ul-dar-scadem-salariile.html
E corect ,,rodul unei continue căutări” ?
Ştiu că „adică” este adverb, dar nu ştiu ce fel de adverb… Întrebarea mea este următoarea: există situaţii când, după „adică”, trebuie pusă virgulă?
Cam după orice se poate pune virgulă, inclusiv după „şi”, în funcţie de frază… Dacă zici „pe 8 mai, adică mâine”, nu pui virgulă după „adică”. Dacă zici ceva de genul „adică, dacă eşti de acord, pe data x”, atunci pui. Virgulă. Nu-i cel mai relevant exemplu, da’ n-am altu’ la-ndemână.
De ce să nu fie?
Adică dacă aşa nu-i corect, cum ar trebui să sune ca să fie corect?
Cum e corect: „Stimta doamnă profesoară” sau „doamnă profesor”? (pentru apelarea unui profesor universitar). E din categoria „Doamnă senator/ministru/etc” (pentru că e o titulatură) sau din categoria „Doamnă învăţătoare”?
Nu ştiu ce zice buchea cărţii. Uzul e „doamnă profesor”, încă n-am înţeles de ce. „Senator” şi „ministru” n-au feminin, ok, da’ „profesor” are. În mod normal ar trebui să se zică „doamnă profesoară”, dar, nu ştiu de ce, chestia asta nu pare suficient de „cu ştaif”.
dacă „adică” apare la începutul frazei se pune, sau nu se pune virgulă după el?
Mai citeşte o dată ce-am scris, poate-ai să pricepi.
N-are-a face cu un’ se află adică-le, are-a face cu ce vine după el.
o remarcă: văd că unii dintre cei care sunt frământaţi de utilizarea virgulei, aşa cum mă surprind a fi şi eu, în excesul lor de zel, scapă virgula printre degete în cele mai copilăreşti dintre situaţii. rogu-te, răspunde-mi la chestiunea cu adică, ignorând faptul că n-am pus virgulă mai sus, după „frazei”!
E o artă să pui o întrebare. O întrebare bună, nici nu mai are nevoie de răspuns. Da, e vina mea, trebuia să dau un exemplu. Iau unul de la tine, din comentariile de mai sus:
„Adică dacă aşa nu-i corect, cum ar trebui să sune ca să fie corect?”
De ce nu pui virgulă după „adică”?
[La o… adică, râd singur, văzându-mă din afara mea ca pe un capsoman ce insistă cu adică.]
Poţi să pui, poţi să nu pui. După mine.
Da’ sigur între subiectul „o întrebare bună” şi predicatul „nu mai are nevoie de răspuns” n-are ce căuta virgula.
Just, n-are ce căuta virgula între subiect şi predicat. Scuze!
Rămân totuşi nedumerit în ce priveşte problema ridicată mai înainte.
Rămâi sănătos!
revin la postul anterior: ‘oral, sau bucal’?
De ce, îţi pare că am vreo obligaţiune să-ţi răspund?
(Dacă-i „sau” disjunctiv, e cu virgulă. E discuţia pe undeva p-aici.)
pardon?? n-aveam de unde sa stiu ca, de fapt, nu vrei sa-mi raspunzi, credeam ca ti-a scapat.
mersi, oricum, pt. osteneala.
Scumpete, ţ-am răspuns. Dacă tu: a. nu pricepi; b. aştepţi răspuns mură-n gură, pe stilu’ muieţi ţi-s posmagii; şi c. ţi-e lene să citeşti ce scriu eu în blogu’ ăsta, e strict treaba ta.
______________________
Cu această ocazie vă amintesc tuturor că la locu’ de-ntrebat nu-l întrebaţi pe google. Ci-l întrebaţi pe un om (şi anume pe mine) care-şi rupe din timpul lui (adică al meu) ca să vă dea vouă răspunsuri moca. Răspunsuri pe care, cu un pic de bunăvoinţă, le-aţi putea găsi şi singuri în îndreptar, în gramatici sau în DEX.
Prin urmare, dacă tot vă e lene să deschideţi cartea, folosiţi cu încredere „te rog”-ul. Măcar atât.
Şi nu vă mai
beşicaţibăşicaţi dacă nu vă răspund. Nu aveţi nici un drept în acest sens, căci nu am nici o obligaţiune în acest sens. Răspund când, cum, cui vreau. Pur şi simplu. E blogul meu, e timpul meu. Îl folosesc cum vreau eu. Dacă aveţi noroc, îmi folosesc timpul (al meu, again!) în folosul vostru. Dacă n-aveţi (şi anume noroc în vieaţă), îmi folosesc timpul (meu) în folosul meu, adică nerăspunzându-vă vouă aci şi făcând orice altceva mă taie pe mine capul (şi anume al meu).Sănătate şi vârtute!
http://www.ziare.com/locuri-de-munca/cariera/cum-sa-fii-cel-care-obtine-promovarea-1014446- – „3. Nu fii indispensabil ” Chiar asa o fi scris Forbes? Sau Elena Enache(autor) nu prea …le are cu imperativul negativ!
Zi buna mai departe!
Io-s curios dacă atunci cînd scrii un răspuns ca cel dă mai sus chiar ești nervoasă așa cum pare din text. N-ai vrea tu să-mi rezolvi curiozitatea? Cre’ că-ți crește simțu’ umorului sau așa ceva 🙂 – au mai fost vreo două cel puțin, p-același ton 🙂
La ăla de mai sus, nu.
Dar mă irită teribil atitudinea asta de ”aaaa, nu vrei să-mi răspunzi”, de parc-ar trebui să răspund oricând, oricui. De parc-aș avea vreo obligație să răspund.
N-am.
Faptul că lămuresc, atunci când mă pricep, vreo neliniște de ortografică e un soi de dar al meu către cel care mă întreabă. E enervant ca cineva să-și reclame dreptul la dar.
(Iar situația este fix așa cum am descris-o mai sus. Oricât de arogant ar părea. Nu mă plătește statul; îmi rup din timpul meu și din știința mea și din știința cărților mele ca să lămuresc neliniști care nu sunt ale mele. C-așa vreau eu, dacă vreau eu, când vreau eu. Pur și simplu. Nimeni în afară de mine nu are dreptul la timpul meu. Deci nici dreptul de a-și cere acest drept sau de a mă trage de urechi că de ce nu.)
Am nevoie de o lamurire vis-a-vis de valoarea morfologica a numeralelor cardinale peste 19
De ex: Am patruzeci de mere.
Am nouasprezece mere.
Exact, ce val morfologica au aceste numerale si ce functie sintactica?
Nu ştiu, nu mă ocup cu de-astea. Numa’ cu ortografie.
Da’ răspunsul se găseşte în mod sigur în vreo carte de gramatică clasică.
(Dacă e să mă iau după ce-mi aduc eu aminte dintr-a opta, tre’ să fie adjectiv numeral sau ceva de genu’, cu funcţie de atribut. Da’ poate nu-mi aduc aminte bine. Deci caută în gramatica Ştefaniei Popescu, e mai sigur.)
Te rog, spune-mi când se folosesc termenii: alternativa şi opţiune? În ce situaţii primul, şi în ce situaţii cel de-al doilea? Mulţam’!
În mod sigur DEX-ul te lămureşte mai bine în privinţa asta.
Din câte ştiu eu, alternativa e când e una singură: sunt în situaţia A şi am alternativa B.
Opţiunile cred că-s cu număr nelimitat, în principiu. 🙂
„Doi de i” sau „doi i” ? Care ar fi exprimarea corectă ? Ştiu că aici e blog de ortografie, dar poate mă ajutaţi…
Vă mulţumesc.
Doi i. Ca în „doi copii”, nu „doi de copii”.
Am şi io o problemăăă…
Man (ger.), on (fr.), they (eng.; de fapt, one) poate ateriza în română ca „impersonalul ‘se'”? Că mie îmi sună ca naiba. „Se” este auxiliar de verbe impersonale, necum pronume impersonal. Că, după mine, mi s-ar părea mai naturel să traduc Das Man (le on) cu „cineva”-ul.
Cre’ că depinde după caz. Poţi să vii cu fraza şi vedem cum sună.
Pff… Fraza e în engleză, iar engleza şi metafizica sunt ca şoarecele şi pisica. Nu am originalul în germană, dar traducerea românească e „‘Cine’-le nu este nici cutare şi nici cutare, nici ‘fiecare dintre noi’, nici câţiva şi nici suma tuturor. ‘Cine’-le este neutrul, impersonalul ‘se’… Ne bucurăm că aşa _se_ bucură îndeobşte; citim, privim şi judecăm literatura şi arta aşa cum _se_ priveşte şi _se_ judecă…”
Neamţu’ zice în original (în altă parte): „Das Man übernimmt zudem die Verantwortung für das Dasein, denn das Dasein kann sich stets auf es berufen: Das macht man so. Heidegger formuliert scharf: „Jeder ist der Andere und Keiner er selbst.” Adică, mai pe scurtătură, Cineva („Se”-ul impersonal, cum s-a tradus la noi) ţine şi loc de existenţă (Dasein), căci existenţa poate fi redată întotdeauna ca „aşa se face”. (Acuma, e drept că cea mai bună traducere aici e „aşa se face”, da’ putea fi „aşa face cineva”!? sau nu… ?)
Şi concentrează: „Fiecare este celălalt şi nimeni nu este el însuşi.” (Jeder ist der Andere und Keiner er selbst.) De unde pe mine mă duce mintea la (impersonalul) „cineva”, nu la (impersonalul – sic!) „se”. Mă rog, nu trebuia să sune aşa complicat. Acu’ o să-mi ceri şi honorar. 🙂
Uh…
Chestia cu se-ul ăla impersonal din română e că nu e subiect. N-avem subiect impersonal, precum „on”.
O să reflectez. 😀
Izact asta ziceam şi io (sau mă chinuiamsă…, mă rog). El intră bine în traducere pe alocuri, da’ nu îl exprimă nicicum pe das Man.
Merci. Dacă ai vreo sugestie, îţi mai mulţumesc o dată 🙂
cu toata rusinea, te rog mult spune-mi cum se conjuga verbul ” a reveni”.
Ca „a veni”.
multumesc frumos.
mi-am copiat in pc sa le am mereu la indemana.
raspunsurile tele le-ai putea aduna intr-o carte:)
sunt clare, faine si nu te plictisesc.
Da’ ce te intersează despre a reveni? Că „conjugarea” e mare…
daca se scrie cu doi i pe undeva. dar am gasit raspunsul.
uf.
gramatica nu e punctul meu forte.
in generala aveam mari probleme in a intelege ca „masa” e un substantiv, care, in mintea mea, e o notiune abstracta care nu insemna nimic., si nu e o masa din lemn.
in fine, o poveste intreaga.
sigur ca mi-ar fi usor sa dau vina pe invatatoare ca nu a stiut sa imi explice mie multe chestii de neinteles, dar imi era asa de jena. ma uitam la colegii care ieseau la tabla si scriau. ei intelegeam, cu mine era problema ca nu intelegeam. asa ca am lasat-o balta. am zis si eu ca ea, ca masa e substantiv, ca ala e verb, ca ala e pronume, fara sa inteleg mereu de ce e asa si nu altfel.
la un monent dat, printr-a saptea am prins a intelge mai multe, dar m-am pierdut pe drum apoi. cred ca am avut vreo 5 profesoare de romana in generala. cand invatam stilul de predare al uneia, vedea alta.
in fine.
sa iti mai spun ceva, dar sa nu te ingrozesti.
pentru admiterea la facultate am invatat singura ‘din nou’ gramatica. am intrat prima, dar mi-a fost greu. daca nu exersez mereu, uit teribil de mult.
aveam nevoie la un text de acel cuvant. nu mai am rabdare sa caut in carti, parca ma stric de cap, ma tampesc. nu stiu.
mi-a fost mai usor sa te intreb pe tine, cu toata rusinea.
cam asta-i tot.
Şi io am avut în generală 4 profe de română – câte una în fiecare an. Vezi aici.
De-ntrebat, poţi să-ntrebi, da’ nu-nainte să te uiţi în cuprins – că asta mă scoate din sărite. 🙂
Dintr-un topic de pe un forum:
Kreatur: Am si eu o nelamurire.
Zice tipa din Indigo Blue: Pentru a reveni la persoana care mi-e destinat sa fiu.
Well, mi-a zis o cititoare ca acolo ar trebui sa fie destinata sa fiu, desi mie nu imi suna bine varianta asta insa nu pot zice de ce, ca-s varza la teorie gramaticala. Stie cineva cum e de fapt?
Yulobo: Persoana care îmi e destinată să fiu.
persoana – gen feminin
Ea, persoana e destinată. Tu, dacă eşti băiat, nah, poate nu ştii acordul bine, dar aşa e corect, „destinată”.
Eu: Nu e „a reveni la persoana care imi este destinat sa fiu”?
Nu stiu daca e vorba de o „persoana destinata”, ci actul de a fi e destinat. Cel putin asa vad lucrurile
Dezvolt ideea. Acolo nu cred ca vorbim de o persoana care imi este destinata mie (mie personajului). Nu e vorba de iubirea destinata, de mireasa destinata, etc. Destinul meu este legat de a fi o anumita persoana. Deci imi este destinat mie.
Ne relatam la verb, nu la „persoana”
Te rog frumos, ne poti ajuta cumva cu mica noastra nelamurire?
Persoana care mi-e destinat să fiu.
Căci nu persoana mi-e destinată mie, ci mie mi-e destinat să fiu o persoană.
Nu ştiu să-ţi explic în termeni de cine-i subiectu’ lu’ cine – sau mai bine zis nu-s sigură că e corect, că analiză sintactică n-am mai făcut de 20 de ani. Da-n orice caz, „persoana” nu e subiect pentru „(îmi) e destinat”, ca să faci acordul cu „destinat”. „Persoana” e un nume predicativ, ceva, pentru „să fiu”. Că structura e „îmi e destinat / să fiu o persoană”. Adică „persoana” e într-un raport sintactic cu „să fiu” – în cadrul propoziţiei. Iar „îmi e destinat” e în raport cu subordonata (sau ce-o fi ea) „să fiu o persoană”- în cadrul frazei.
Nu ştiu dacă se-nţelege ceva. 😀
Adică zic „băiatul care mi-e destinat” / „fata care mi-e destinată”. Adică de la diateza activă „cineva mi-a destinat-o mie pe fată” la diateza pasivă „fata (care) îmi e destinată”.
Dar „băiatul care mi-e destinat să fiu” / „fata care mi-e destinat să fiu”. De la „cineva mi-a destinat mie să fiu o fată aşa şi pe dincolo” la „îmi e destinat să fiu o fată aşa şi pe dincolo” / „fata (aia, aşa şi pe dincolo) care mi-e destinat să fiu”.
Ok, cred că le-am prea complicat. 😀
Ideea e: dacă nu zic „îmi e destinată să fiu o persoană”, nu zic nici „persoana care îmi e destinată să fiu”. Poate aşa e mai clar. 🙂
Multumesc pentru ajutor!
Eu „stiam” ca este „destinat” si nu „destinata”, dar nu am stiut sa explic atat de bine incat sa imi demonstrez fara dubii punctul de vedere. In plus, nu pot sa spun ca am cunostinte atat de avansate in domeniul asta incat sa pot spune cu certitudine ca am dreptate, sau sa imi argumentez cum trebuie parerea.
O sa le dau link catre acest comentariu si celor cu care m-am contrazis si iti ramanem cu totii recunoscatori ca ne-ai lamurit.
Să creşteţi mari. 🙂
În legătură cu aria ,,îndreptar/îndreptar/ghid gramatical, pentru limba română”: găsisem o listă cu câteva titluri pe pagina regretatului domn Pruteanu, însă, domeniul e… de domeniul trecutului… Dacă reţin bine, unul dintre autori era Alexandru Graur – două volume ale sale au apărut recent la Humanitas (,,Capcanele limbii române” & ,,Dicţionar al greşelilor de limbă”). Ce părere ai? În principiu, mi-ar trebui un fel de diacritica.com legat într-un volum, două la care să pot apela când am dubii…
Ţi-am răspuns la locu’ cu pricina, după ce mi-a trecut şocu’ iniţial:
am o nelamurire in legatura cu cea / ceea
cum e corect ? ceea ce fac sau cea ce fac ?
După părerea ta cum e corect şi de ce?
Buna,
Avem o disputa aici si mai avem putin si ne luam de cap.
De la” sute de milioane de copaci au fost taiati” versus „sute de milioane de copaci au fost taiate”. Eu as merge pe prima varianta, mergand pe acordul prin atractie. Oarecum la fel cu acordul prin inteles (cel cu majoritatea alegatorilor, ca am citit:) ). Cum e?
Păi ce-au tăiat? Milioanele sau copacii?
(N-are treabă cu acordul prin atracţie, ci cu subiectul, care-i „copaci”, „milioane” fiind un determinant. Că poţi să zici (nişte) copaci au fost tăiaţi, da’ nu zici, în contextul ăla, (nişte) milioane au fost tăiate.)
. a fi sau a fii ! Uite ce mai citim:
O zi buna,
http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/tolontan-%E2%80%9Eam-schimbat-rominia-dar-intr-un-mars-fortat-care-ne-a-distrus-si-ametit-si-pe-noi%E2%80%9D-44078.html
Buna ziua,
„Primarul General” sau „Primarul general”.
„Primarul” sigur se scrie cu majuscula, din ce stiu eu.
Dar „G/general”?
Multumesc mult,
Bogdan
Uh… Nu ştiu. Eu aş scrie cu g.
Să mă uit prin cele cărţi să văd dacă găsesc ceva.
În DOOM2 am găsit asta:
În Gramatica Academiei încă nu m-am dumirit unde şi dacă se face referire la folosirea majusculei. Mai caut.
Urăsc Gramatica Academiei! M-am chiombit 5 minute în cuprinsul celor 2 volume şi n-am găsit nimic c-are s-aducă cu subiectul „folosirea majusculei”. Şi am oarece experienţă cu cărţile de gramatică!
În îndreptarul din 2002 (paragraful 156) zice:
Car’ va să zică, pare-se că depinde după caz. Tendinţa e spre literă mică, dacă nu e în adresare.
Un blog extraordinar, mă bucur că te-am descoperit! O întrebare:
Este greşit/nepoliticos să mă adresez în scris cuiva folosind forma „domnule X”? Mi s-a făcut observaţie că elegant este să spun „domnu’ X”, fiindcă „domnule” este la vocativ…
Îţi mulţumesc!
Nu. Nu văd cum i-ai putea scrie cuiva „Domnul X, vă rog să…”. Şi cererea către director e cu „Domnule director, subsemnatul,…”.
Vezi şi aici.
Încă ceva: e „domnule” tocmai pentru că e la vocativ. Când te adresezi unei persoane, la vocativ i te adresezi. Şi domnu’ tot un vocativ e, da’ mai popular.
Multumesc mult. Deci am dreptate, pentru ca nimeni si nimic nu ma contrazice. 🙂
Acu’, depinde după caz. 🙂
Va place titlul dat de cele doua… Teodore?
http://www.evz.ro/detalii/stiri/cum-a-ajuns-ministrul-de-interne-mai-prost-platit-ca-subalternii-lui-896297.html
Că-i mai prost, sau că-i mai prost plătit ca? 🙂
da super tare si foarte util acest blog….as dori sa stiu despre cuvantul gasi si gasii ce puteti spune,chiar va rog frumos daca se poate sa publicatii ceva despre ele.mult succes
https://diacritica.wordpress.com/2009/10/03/i-ii-sau-iii-perfectul-simplu/
publicaţii, ca în o publicaţie, două publicaţii?
Hehe… „Am dreptate, pentru că nimeni şi nimic nu mă contrazice” este un argument relativ la ignoranţă. Forma pură.
@martin: Nu neapărat. Este argumentul principiului.
N-am auzit de argumentul principiului şi nu văd în ce ar putea consta. Dacă te referi la petitio principii, si acesta e un sofism, dar nu are treabă cu enunţul despre care vorbeam eu.
Fără loc de interpretare, a susţine că ceva este adevărat pentru că nu a fost demonstrat contrariul este un sofism. Argumentum ad ignorantiam. Forma negativă porneşte de la enunţul că un lucru este fals pentru că nimeni nu a demonstrat că este adevărat. Un lucru poate fi adevărat pentru că am demonstrat că este adevărat (conform unui sistem referenţial stabilit), nu pentru că _nu s-a demonstrat că e fals_.
Tocmai asta-i hiba. În chestiunea respectivă sistemul referenţial e Gramatica Academiei. Care nu pare să zică ceva despre (ok, e drept că n-am răsfoit-o cap-coadă). Adică atâta vreme cât nici unul dintre sistemele referenţiale la care se face obicei apel în domeniu (Gramatica Academiei, DOOM, îndreptar) nu zic nimic sau nu zic la fel, va să zică că-i o varză şi pot să am dreptate numa’ pen’ c-aşa am eu chef. 🙂
Hm… La prima vedere pare imbatabilă asta cu „am dreptate pentru că aşa am eu chef”. Totuşi, reprezintă un „argument” numai în afara sistemului referenţial. Dacă vine altul şi spune pe dos, clamându-şi şi el dreptatea pe bază de chef, ce vă faceţi? 🙂 Are dreptate ăl’ cu chefu’ mai baban?! 🙂 E drept, gramatica nu este tărâmul consistenţei logice, da’ o oarecare coerenţă ar trebui să se păstreze.
Păi are dreptate fiecare la el acasă. 😀
Asta-i partea bună la gramatică: nu se lasă cu păruieli.
Da, numa’ că uite, pe bucata asta reglementările îs parţiale.
Tre’ să mai iau la puricat Gramatica aia a Academiei, poate totuşi…
Fiecare e împărat pe blogu’ lui, după cum bine demonstratu-ne-a Super-Adi, pretinu’ tău cel mai bun. 🙂
Nu ştiu ce scrie Adi pe blogu’ lui, că nu-l citesc, da’ ştiu ce scrie p-aci. Şi mi-i prea de-ajuns. 😀
Nţ. Trebea să ceteşti un articol, doo (io am citit vreo trei jumătăţi). E fascinant.
well, io, când citesc că-n ro conjunctivul perfect se formează ca-n fr şi că internetu’ are nume, şi anume propriu, as opposed to comun, as in substantiv comun, mă pierd cu firea. 🙂
@martin
Principiile nu se demonstrează. Adevărul lor este acceptat pentru că nimic nu le contrazice. Orice teorie porneşte de la un set de principii. În matematică li se spune axiome.
Seara bună.
Am şi eu o nelămurire:
„Guvernul a calculat ca, in 2011, trebuie concediati inca 125.000 de bugetari”- Nu ar fi corect fără virgule? Adică: Guvernul a calculat ca în 2010 trebuie concediaţi încă 125.000 de bugetari”.
P.S: Îmi asum şi o eventuală eroare. 😀
2011*
Ba da. Problema virgulelor fără sens e veche şi larg răspândită – şi anume la toate ziarele şi site-urile de ştiri. Tot discut p-aci despre. Eu cu mine. Că ştiristu’ n-aude.
(Costele, maică, aici n-amestecăm gramatica cu politica.)
buna,
exista vreo situatie in care „si” se scrie s-i. Mie una nu-mi vine in minte ……dar ma sacaie tema respectiva:)
mercic
Nu.
Salut. Am văzut mai sus că întreba cineva despre perfectul simplu în cazul verbului a „preda”. Eu ştiu că este unul dintre verbele defective de perfec simplu (lucru susţinut şi de domnul Pruteanu).
DEX zice ca are perfect simplu:
http://dexonline.ro/definitie/preda/paradigma
E corect ce spui tu, dar e incorect ce spune DEX-ul. Tot această sursă îţi va dezvălui că „a rage” are participiu – revin la Pruteanu, care spunea că e un verb defectiv de participiu. În fine… Ştiu că o să apară întrebarea „Bun. Dar atunci la ce bun dicţionarul?” Tocmai asta e partea „frumoasă”: că nu e întotdeauna bun:)
” Ce vina am eu că poporul a confundat conjunctivul prezent exclamativ cu forma a doua de indicativ viitor? ”
– cică ar trebui să fie ceva greşit aici. Sincer nu văd nimic, ergo .. ;;)
nu stiu daca am nimerit bine … dar am si eu o intrebare foarte stupida … si as vrea niste pareri.
Subordonata din fraza : Vreau si trebuie sa reusiti. este:
a)completiva directa
b)subiectiva
si mai erau vreo 2 raspunsuri care nu le mai retin… oricum nu aveau relevanta.
Tinand cont ca doar un raspuns e corect … care e acela ?
…răspunsuri PE care…, pentru numele zeului logicii şi al pronumelui relativ în acuzativ
Regula aici e că mai întâi zici părerea ta (şi de ce) şi dup-aia, dacă ai noroc, primeşti şi răspunsuri.
Prin urmare: după tine, e subiectivă sau completivă directă şi de ce?
nu`ntreb nimic, doar arăt cu deştu`:
faptele:
http://www.gsp.ro/gsp-special/media/parazitii-caracterizeaza-dur-fotbalul-din-romania-e-o-mizerie-194035.html
inculpat: Costas Mincu
oroarea:
„Nu poţi ştii ce îţi oferă ziua de mîine, de aceea nu şti exact ce se va întîmpla după aceşti 5 ani.”
o frază cu doi şti/ştii puşi pe dos, o minunăţie :)))
Conform regulii poporane că dacă-i la negativ, pică un i. 😀
Daca luam ca regent verbul tranzitiv „a vrea” este clar completiva directa, plus faptul ca are si subiect subinteles. Daca luam „a trebui” ca regent, verb care introduce numai subiective, este subiectiva. Din punctul meu de vedere ambele raspunsuri sunt corecte.
Si inca ceva … „pe”-ul acela chiar este obligatoriu acolo ?
Desigur!
Băiatul care vine. / Băiatul pe care l-am văzut.
Când e subiect, e „care”. Când e complement direct, e „pe care”. Întotdeauna.
Da, ai perfecta dreptate, insa, ce poti zice de intrebarea mea?
Eu unul nu pot intui la ce s-a gandit cel care a formulat intrebarea respectiva. Problema este ca nu am nici grila cu raspunsurile corecte. Chiar eram curios sa vad care este.
Sintaxa nu-i meseria mea (bine, nici ortografia nu-i, la drept vorbind), dar dac-ar fi să dau examen pentru mine, l-aş lua pe „trebuie” drept regent. Nu că „vreau” n-ar putea fi, da’ COD lui „vreau” îmi pare subînţeles sau cam aşa. Că dac-ar fi să schimb ordinea, aş zice trebuie să reuşesc şi vreau [lucrul ăsta] şi parcă raporturile devin mai clare.
Da’ nu bag mâna-n foc că-i aşa.
Imi place ca avem o gramatica splendida!
Dacă noi n-o ştim, asta înseamnă că noi avem o problemă, nu gramatica.
Io-s tufă, printre altele, la analiză matematică, de exemplu. Asta nu-nseamnă că analiza matematică e mai puţin splendidă pentru cei care o pricep.
Mie`mi place taaaaaare mult de guvernul nostru, in frunte cu boc…
Care boc tocmai a inventat azi „donatia obligatorie” 😀
Problema mea se leagă de virgule.
[lectură_facultativă]
Virgulele îmi dau bătăi de cap de câțiva ani, încă din clasa a 8-a (eu trecând acum în a 12-a). Am fost cam neglijent cu româna o vreme pentru că eram interesat mai mult de matematica și informatică (că tot vorbeați de analiză, eu pot să spun că e splendidă). Am căutat răspunsuri de câteva ori dar parcă nu se leagă de mine. Mi-am facut și eu blog acum un an sau 2 și un motiv care m-a determinat să-mi fac blog a fost că vroiam să scriu corect (îmi era rușine să postez articole cu greșeli,eu fiind mai orgolios de fel, și căutam răspunsuri la nedumeririle mele).
Am dat de blogul tau și îmi place tare cum scrii și cum explici. Din câte am văzut blogul tău este foarte stufos și cred că ai muncit o mult la el. Am încercat să caut despre virgule dar am găsit doar două articole în cuprins. Funcție de search nu ai și am aflat și de ce. Am înțeles că faci asta în timpul tău liber și că îți bați capul cu tot felul de persoane care cer cam mult de la tine.
[/lectură_facultativă]
Întrebarea mea este: Unde/când pun virgule?
Dacă ești drăgută, diacritico (nu știu cum te cheama), te-aș ruga să faci un articol separat dacă ai timp și dacă voiești (și dacă nu există unul deja).
Nu există, de-un an de zile îmi tot propun să fac, dar e mult de zis, ceea ce mă cam descurajează.
Dacă ai vreme, fă o listă cu situaţii în care ai dubii despre virgulă şi public-o aici, iar eu o să încerc să-ţi răspund.
Există undeva şi butonul de căutare, nu ştiu cât e de folos în situaţia asta.
diacritica mă cheamă. 🙂
Până atunci, uite lista cu articole cu eticheta virgula:
http://ro.wordpress.com/tag/virgula/
Ale mele (33 de articole) sunt uşor identificabile. Poţi să citeşti de pe acolo.
Pun mai jos un document despre virgulă. Din păcate, nu mai ştiu sursa…
Legendă:
, – arată folosirea virgulei,
_ – arată lipsa virgulei.
1. Părțile de vorbire sau propozițiile legate prin şi, sau ori ori nu se despart prin virgulă.
Părțile de vorbire sau propozițiile se despart prin virgulă legate prin: nici, dar, iar, însă, ci, şi, dar şi, precum şi, deci, prin urmare, așadar, în concluzie.
2. Se despart prin virgulă propozițiile coordonate juxtapuse.
“Nourii curg, raze-a lor șiruri despică”
Se despart prin virgulă propozițiile coordonate adversative şi conclusive.
“Copacii nu erau groși, dar erau deși”
3. Propoziția atributivă nu se desparte prin virgulă.
“E o colegă_ căreia îi datorez mult.”
Doar propoziția atributivă ce exprimă ceva suplimentar se desparte prin virgulă:
“Să trecem la ceilalți munți, a căror origine este vulcanică.”
“Vederea acestei lupte, care i se păruse inițial…”
4. Propoziția completivă directă așezată după regentă sau intercalată nu se desparte prin virgulă.
“Pe câți i-au găsit_ i-au mânat spre curtea primăriei”
“Cunosc_ ce răutăți v-au făcut”
“Şi văzând spânul_ cât e de frumoasă fata împăratului, odată se repede…”
Așezată înaintea regentei, de obicei se desparte.
“Ce știi tu azi, eu am știut ieri”
5. Propoziția completivă indirectă așezată după regentă nu se desparte prin virgulă.
“Nu scapi_ de ce ţi-e frică”
Propoziția completivă indirectă aşezată înainte de regentă se desparte prin virgulă.
“De ce ţi-e frică, nu scapi”
6. Propoziția subiectivă aşezată după regentă nu se desparte prin virgulă.
“Nu-i frumos_ cine se ţine…”
Propoziția subiectivă situată înaintea regentei se desparte dacă este reluată în regentă printr-un pronume demonstrativ.
“Cine nu respectă pe alții, acela nu merită să fie respectat”
Dacă nu este reluată prin pronume, nu se desparte.
“Cine întreabă_ nu greșește”
“Cine fură azi un ou_ mâine va fura un bou”
7. Propoziția predicativă nu se desparte prin virgulă.
“Casa e neschimbată”
8. Propoziția circumstanțială de loc.
După regentă: nu se desparte prin virgulă.
“Leagă calul_ unde zice stăpânul”
Înainte de regentă: se desparte când nu se insistă în mod deosebit asupra ei.
“Unde pică nuca, pică şi din talpa iadului bucățica”
Înainte de regentă: nu se desparte când se insistă asupra ei.
“Unde mi-ai spus_ te aștept”
După regentă, introdusă prin acolo, se desparte.
“Unde e ața mai subțire, acolo se rupe”
Intercalat şi așezat înaintea predicatului regentei se pune de obicei între virgule.
“Pe dealuri, unde te întorci, sunt pluguri”
9. Propoziția circumstanțială de timp.
După regentă se desparte prin virgulă numai dacă în regentă se află un complement circumstanțial.
“Mai frumoasă e toamna, când în locul florii spânzura…”
Înaintea regentei se desparte prin virgulă când nu se insistă asupra ei.
“Când a pășit la portiță, a vorbit..”
“Când a intrat, cățelușa a lătrat”.
Înaintea regentei nu se desparte prin virgulă când se insistă asupra ei.
“Când l-am chemat eu_ a venit”
Când are in regentă adverb corelativ se desparte prin virgulă.
“Când te-ai săturat de privit, atunci să vii”
Intercalată, dacă se află înaintea regentei, se pune între virgule.
“Tot neamul Basarabilor, până să prindă de veste, trecuse granița”
10. Propoziția circumstanțială de cauză se desparte de regentă oriunde ar fi, de obicei.
11. Propoziția circumstanțială de mod, după sau înaintea regentei se desparte prin virgulă, exceptând situația în care se insistă asupra ei, caz în care nu se pun virgule.
“Animalul înghiți o dată, ca şi când i s-ar fi uscat gâtlejul”
12. Propoziția circumstanțială de scop sau finală, după regentă, se desparte prin virgulă, când nu se insistă asupra ei.
“Multe a încercat, ca să-şi poată rezolva…”
Înaintea regentei, se desparte de obicei prin virgulă.
“Ca să nu rămână repetent, mama a încercat…”
13. Propoziția circumstanțială condițională se desparte de obicei prin virgulă.
14. Propoziția circumstanțială concesivă se desparte mereu prin virgulă.
“Cu toate ca am stăruit, nu a primit propunerea mea”
15. Substantivul la vocativ care exprimă o adresare obișnuită se desparte prin virgulă de
cuvântul sau cuvintele încrucișate.
“Încerc prin aceasta, domnule director,…”
16. Adjectivele aceluiași substantiv se despart prin virgulă când sunt așezate alături sau când
sunt legate prin cuvintele nici, dar, însă.
17. Punerea liniuţelor şi a ghilimelelor în cadrul aceluiaşi text reprezintă o formulă acceptată de
scriere: “Scrierea corectă – “să-i”, iar nu “săi” – arată pregătirea individului…”
18. Se pune virgulă înainte de: dar, iar, însă, ci, precum şi, deci, prin urmare, așadar, în
concluzie.
19. Punctuația numelui predicativ
“Copacii sunt înalți” – în acest caz nu se pune virgulă.
“Copacii sunt, desigur/firește/așadar/bineînțeles/în concluzie/în realitate, înalți” – se pune
virgulă.
Când lipsește numele predicativ, numele predicativ este izolat cu , sau -.
“Copacii, înalți, oamenii, veseli”
20. Adverbele intercalate între subiect şi predicat se pun între virgule.
“Eu, bineînțeles, voi îngriji de flori”
“Mama, firește, era îngrijorată”
21. Complementul de agent suportă fără virgule intercalarea între el şi verb.
“… fu primită cu bucurie de toți”
22. Complementele circumstanțiale, când sunt între subiect şi predicat, se despart prin virgulă.
“Ion, de frica ploii, fugi”
Când sunt după predicat, nu se despart.
“Ion fugi de frica”
Când predicatul este primul, iar complementul între, nu se despart.
“Fugi de frica ploii Ion”
“Apele se despart_ de obicei_ la câmpie”
“Apele, de obicei, se despart la câmpie”
23. Propoziția completivă de agent se desparte prin virgulă doar când este reluată printr-un
pronume demonstrativ şi se află înaintea regentei.
“De către cei ce vin după noi, de către aceia se va realiza scopul nostru comun”
24. În propoziție, înainte de precum şi ca şi se pune virgulă.
“Cartea, precum şi / ca şi experiența ne demonstrează că…”
25. Când iar este adverb cu valoare de din nou, nu se desparte prin virgulă.
“Aceasta este iar condiție de îndeplinit pentru rezolvarea problemei”
26. Însă
“Poate fi lustruit, însă nu dimineața”
“Fără a-l lustrui însă dimineața”
“Eu l-am lustruit însă, neținând cont de faptul că…”
27. Totuşi
“Totuși, la mare e soare mereu” – la începutul propoziției este urmat de virgulă.
“As fi vrut totuși să spun două vorbe” – în interiorul propoziției nu se desparte.
28. Aşadar, prin urmare, deci
“Să devină moral, așadar/deci/prin urmare om religios” – conclusiv, se pune virgulă
înainte.
“Concluzia este, așadar/deci/prin urmare, următoarea” – în interiorul propoziției
se pun virgule.
“Așadar/deci/prin urmare, sunteți împotriva mea!” – la începutul propoziției este
urmat de ,.
Variante din unele cărți de gramatică:
“Deci pentru explicarea fenomenelor este nevoie de…”
“Omul apare deci mai întâi ca producător..”
29. În interiorul propoziției, adverbe ca așa, bine, da, nu, sigur, desigur, firește, exact, într-
adevăr, fără îndoială se despart prin virgule.
30. Construcțiile gerunziale sau participiale, aflate la începutul propoziției sau al frazei se despart prin virgulă.
“Urmând exemplul numelor care primesc diminutivări, s-a ajuns…”
“Adunate între ziare, cărțile…”
31. De exemplu se desparte în toate cazurile prin virgule.
32. Cu sau împreună cu atunci când dobândesc valoarea conjuncției copulative şi nu se desparte prin virgule.
“Toată hora împreună cu privitorii izbucniră în râs”
“Ion cu cei patru colegi au să-i bată pe…”
33. “Ochii de albastru deschis, palid, al cerului”, dar “Nu înseamnă vorba goală, fără sens_ şi cu atât mai puțin…”
34. Pronumele circumstanțial de excepție nu se desparte prin virgulă de regentă.
“Nu face altceva_ decât să se plimbe”
“Nu-i explic altcuiva_ decât cui nu a înţeles”
35. Propoziția circumstanțială cumulativă se desparte întotdeauna prin virgulă.
“După ce că nu a învățat, mai vrea şi 10”
“Pe lângă că e sărac, mai face şi pe fudulul”
36. Propoziția circumstanțială opozițională se desparte mereu prin virgulă.
“În loc să vină, pleacă”
“Ieșim dintr-o sală, pentru a intra în alta”
37. Propoziția circumstanțială consecutivă exprimă rezultatul acțiunii din regentă şi se desparte prin virgulă.
“A mâncat, că s-a îmbolnăvit”
“A lucrat destul, ca să-i asigure un viitor”
“E prea frig, să poți ieși afară”
“Sunt prea mulți, ca să încapă în sală”
38. În afara acestor reguli stabilite prin normele gramaticii limbii române, desigur, orice scriitor are libertatea folosirii virgulei în scopul clarităţii exprimării.
am vazut ca aveti ceva probleme pentru perfectul simplu al verbului „a preda”.
http://dexonline.ro/definitie/preda/paradigma aici este un link ajutator 🙂
Nu te baza prea tare pe conjugările DEX-ului online. Căci acelaşi DEX zice „am ras” şi „răsei” pentru „a rage”.
Da-i funny că ai considerat necesar să ne zici de conjugările lu’ dexonline. 😀 Presupun că din blogu’ ăsta rezultă fie că nu ştim de dexonline.ro, fie că nu ştim să-l folosim. 😆
m-am gandit sa ajut si eu cu ceva, dar daca tu zici ca dexonline.ro e eronat … atunci nu mai zic nimic
Nu că-i eronat în totalitate. Numa’ că partea de conjugări nu-i foarte de încredere.
Io zic că ar trebui să refaci chestia aia cu virgulele şi să faci un post la temă. Şi sper că elimini prima regulă, care e tâmpită şi prolixă. În general, textul e hazos, deoarece autorul n-are nicio treabă cu uzul şi referinţa termenilor. Nu mai fac aci analiză, că ai priceput, tu. [sic!]
Da. Am descoperit comentariul aseară în spam şi l-am mutat unde-i era locul. E ok tentativa de sistematizare, da’ conţine prea mult metalimbaj. Omului care are o problemă cu virgulele regulile de genu’ „Propoziția completivă de agent se desparte prin virgulă doar când este reluată printr-un pronume demonstrativ şi se află înaintea regentei.” nu-i sunt de folos, că n-are răbdare să le citească şi să le priceapă.
O să-ncerc să scriu ceva, de un an îmi tot propun, da’ mi se pare tare greu. I mean, greu să faci un articol inteligibil pentru omu’ de rând. Că, altminteri, regulile se găsesc uşor prin diverse cărţi de gramatică.
De acord. Poate tratezi în notă proprie restricţiile, că multe sunt profund imbecile. Delicat subiect. Zic io că, şi dacă sunt menţionate de o „autoritate”, ai putea să menţionezi că e vorba de cele mai multe cazuri, nu de toate. Mă rog, găseşti tu o cale.
Şi sper că te fereşti de clauze de închidere, în care se precizează că oricine vrea să se facă mai înţeles poa’ să puie virgule cu lopata. 🙂 (Regula numărul 38 mi s-a părut cea mai comică.)
În rest… nu lăsa metalimbajul să te arunce din peisajul logic-natural. Aştept cu interes aşa o lucrare. E drept, la anumite ore îmi miroase a teză de doctorat. 🙂
Mda.
De-asta mă tot codesc. 🙂
A fi fost chemat in fata completului de judecata era pentru el un chin.
A fi fost chemat in fata completului de judecata era pentru el un chin.
Poate sa imi explice si mie cineva ce este in constructia „A fi fost chemat” ?
Conform cartii mele de gramatica este „verb la diateza pasiva, subiect”. Nu inteleg de ce…
Ce să fie cine?!
Oricum, fraza aia pare-a fi fost scrisă de oricine, numa’ de român nativ nu.
crezi sau nu , dar aceasta intrebare a fost la academia de politie in 2007 …
Că cineva a produs-o, de asta nu mă-ndoiesc. Numa’ că-i scoasă cu forcepsu’ dintr-o minte chinuită din naştere.
Oricum:
Explică-ne tu ce crezi despre chestia aia, dacă e subiect, de ce etc. Şi dacă nu – ce e, de ce etc.
subiect in nici un caz nu este. Intreaga subordonata este o subiectiva, intradevar. Mie mi se pare a fi o forma populara … „Sa fi fost chemat” ceva de genul …
De ce?
Care subordonată?
Nu, e o preţiozitate.
chiar asa iti place sa ma faci sa imi storc creierii ? 🙂
subiect nu este deoarece am impresia ca acolo este un subiect nedeterminat
„A fi fost chemat in fata completului de judecata ” este subiectiva
si da, e o pretiozitate 🙂
Păi altfel cum vrei să-nveţi? Cu răspunsuri mură-n gură, deja mestecate, nu se-nvaţă, bilivme.
Predicatu’ subiectivei fiind care? Predicatu’, I mean verb la mod personal, predicativ.
Al cui ar fi subiectul ăla nedeterminat? Că nu pricep.
predicatul este „A fi fost chemat” – predicat verbal/verb la diateza pasiva, Eu tot pe a mea o tin. A fi fost chemat este o varianta populara de la „Sa fi fost chemat”. Da, imi cer scuze, subiectul nu este nedeterminat, este subiect neexprimat subinteles (El).
ce zici ? „a fi fost corect” ce zic eu ?:))
Adică cum ar fi, „a fi fost chemat” e conjunctiv perfect, pentru că e varianta populară a lui „să fi fost”, conjunctiv perfect? 😀
Ultima oară când învăţam io gramatică, „a”-ul ăla marca infinitivul, mod nepredicativ. Parc-aşa. Da’ asta era acu’ fix 18 ani.
În cazul de faţă, a fi fost chemat e diateză pasivă, infinitiv perfect – deci nepredicativ, deci nu poa’ să fie predicat pentru nici o propoziţie, nici secundară, nici nesecundară, de nici un fel.
Infinitivul, în schimb, poa’ să fie bine-mersi subiect. Ca în: A mânca e necesar.
Aşa că „a fi fost chemat” (indiferent cu cine-ţi pare ţie a fi sinonim, că sinonim/variantă e una, ce-i el în sinea lui e cu totul altceva) e subiect (nu subiectivă!) pentru „era un chin”.
Tocmai, ideea era să ieşi din pătrăţica ta şi să vezi de ce cartea ta de gramatică zice ce zice. Că poate nu zice greşit.
(După cum ziceam, analiza de mai sus e făcută conform ştiinţei mele de analiză morfo-sintactică de acu’ 18 ani. Că de-atunci încoace n-am mai făcut, şi s-o fi schimbat gramatica, maică.)
Io zic să te mai duci să mai citeşti despre infinitiv şi perfectul lui, ca şi despre diateze. 🙂
adevarat graiesti!
am mai gasit una buna de tot:
Alege varianta de interpretare corecta pentru cuvantul țară din contextul : „O numești țară astă jale, ăst cuibar de umilințe?”
a) complement direct/substanitv, acuzativ, nearticulat;
b) nume predicativ/ substantiv, nominativ, nearticulat;
c) complement circumstantial de mod/substantiv, acuzativ;
d) alta interpretare;
Auzi, tu crezi că io-s răzolvitor de probleme?
(Presupun că-i nume predicativ sau ceva pe-acolo, da’, cum ziceam, nu m-am mai ocupat cu de-astea de fix opşpe ani.)
este element predicativ suplimentar 🙂
Mă interesează şi pe mine o părere cât mai avizată despre pluralul articulat al lui făt-frumos. Pe ăla simplu l-am dibuit, şi-mi pare logic, da’ văz într-un „eseu” peste care mă uit „Feţii-Frumoşi” şi-mi sună cam pidosnic. N-ar fi mai adecvat „feţi-frumoşii”? Poate chiar corect?! 🙂
Habar n-am. 🙂
Da-s Ilene Cosânzenele sau Ilenele Cosânzene? 😀
Pff…. şi tu acuma! Îmi vine să spun Ilenele Cozânzene. Să nu-ntrebi ceva. Urechea! 🙂
O să mă uit în Gramatica Academiei, să văd ce zice despre substantivele compuse.
inteligenta mea proprie si personala (!) , care in ultimul timp tinde spre zero, imi spune asa : feti-frumosii !
@martin, m-am uitat aseară în Gramatica Academiei şi primul lucru care m-a izbit (şi anume drept în moalele capului) e că n-am văzut (deşi m-am uitat cu atenţie, cu ochelarii aferenţi pe nas, după cum rezultă şi din poza alăturată) capitol despre articol (cel puţin nu-n volumu’ Cuvântul; acu’, e drept că articolul hotărât nu-i cuvânt…).
Or’cum, nu m-am dumirit în nici un fel. Zice ceva de flexiunea substantivelor compuse, da’ se referă numai la desinenţa de plural.
Mă mai uit, poate zăresc.
„http://www.ziare.com/magazin/inedit/gem-din-parul-printesei-diana-la-5-lire-borcanul-1027138” – va place titlul sau gemul din par?!
doamna diactrica am o nedumerire: cu se face acordul cu articolul genitival in cazul in care intre cele doua substantive se pune un complement de specificatie?
ex. gradul de cunostinta a istoriei sau gradul de cunostinta al istoriei?
Păi, marcuzzzule, în primul rând e „gradul de cunoaştere„.
Cunoaştere e faptul de a cunoaşte.
Cunoştinţă, cunoştinţe sunt chestiile pe care le ştii efectiv.
Uf, greu de explicat. 🙂
Cunoaşterea limbii italiene /vs/ cunoştinţele de limbă italiană, ok? 🙂
Acu’, ca să-ţi răspund la-ntrebare cu o întrebare: Gradul e al istoriei, sau cunoaşterea e a istoriei?
Trimit o fraza, dintr-un articol aparut in RL, pe 6 iulie a.c.: „De aici vine probabil geniul „descurcării” la români, al felului de a ieşi mai mult prin triş decât prin luptă dreaptă din situaţiile-limită, iar în această privinţă, Raluca Sterian se declară „regina descurcăreţilor”. N-am gasit in DEX cuvantul „tris” sau expresia „prin tris”. A trisa, trisor, da, nu acesta… Iata si articolul cu pricina:
http://www.romanialibera.ro/arte/vedete/odiseea-unei-actrite-romance-din-boema-pariziana-192734.html
As vrea doar sa stiu daca expresia e semnalata undeva (intr-un dictionar etc.), sa stiu daca se poate folosi ca atare. Eu n-am mai intalnit-o…
Păi caută-n dicţionar.
Multumesc pentru raspuns
Bună ziua!
Am o problemă căreia îndrăznesc să îi caut și aici răspunsul :
verbele la supin au diateza pasivă ?????
Concret, în enunțul :
„ Acest lucru este de neimaginat de către cineva cu mintea întreagă.”
este de neimaginat – este un predicat nominal alcătuit din verb copulativ + nume predicativ ( exprimat prin verb la supin – la diateza pasivă ? )
Mulțumesc anticipat
Nu ştiu, nu mă ocup cu morfosintactice. Eu numa’ cu ortografia, câtă ştiu.
(Da’ dacă mi-aduc aminte, o să studiez cestiunea în Gramatica Academiei. Mie, una, nu-mi pare ca diateza pasivă să aibă supin, da’ nu mă pricep la.)
Mulţumesc frumos anyway .
M-am certat o vreme singur,am google-it putin,am dat search si aici si in final am decis sa intreb.Care este pluralul substantivului „album”?
http://dexonline.ro/definitie/album
Multumsc frumos.
Mare dilemă, mare! Cum e corect că mă cert cu nevastă-mea de-o juma’ de oră încoace: cui i-e frică de VW sau cui îi e frică de VW? Sau altceva? Merci frumos.
Ambele-s corecte.
E ca la îmi e frică – mi-e frică, îţi e frică – ţi-e frică.
Îi e frică devine, pronunţat în tempo rapid, i-e frică.
Incă o dată mulțumesc. Ca să nu spun că mi-ai salvat căsnicia! 🙂
Eu aș fi denumit secțiunea asta cam așa: „Loc de-ntrebat cu capul…
Numai bine!
PS: mai am niște nelămuriri dar n-am răbdare să le scriu acum.
Dacă-i vorba de salvat căsnicii – oricând, cu plăcere. 😀
Hello diacritica si felicitari pentru initiativa!
Am o dilema pe care am discutat-o cu mai multi si nu prea ne intelegem..
‘celebru’ are grade de comparatie sau e in mod natural superlativ?
Bono e ‘mai celebru’ decat Stefan Banica? Sau decat Chris Martin? 😀
Ăăăă? Nu ştiu. Nu ştiu ce zice gramatica oficială. Dacă mă gândesc că dintre două celebrităţi, una-i mai celebră decât cealaltă, îmi pare c-ar fi normal să aibă grade de comparaţie.
În plus, mi-aduc aminte c-am învăţat la italiană că superlativul e celeberrimo (nu molto celebre sau altceva de genu’), aşa că nu văd de ce n-ar avea grade de comparaţie şi-n română.
Buna!
Am si eu o neliniste, dar mai degraba de natura sintactica. As vrea totusi sa aflu parerea ta. Cum este corect: autor al mai multe carti sau autor a mai multe carti? Stiu ca atunci cand ai anumite constructii, gen autor a cateva carti, autor a numeroase carti, „a” devine invariabil, dar in constructia asta simtamantul meu lingvistic nu are semnale puternice. 🙂
Tu ce zici?
Multumesc.
P.S. Daca ai asa ceva in indexul tau mare si vast, atunci te rog sa ma ierti si sa ma indrumi spre locul cu pricina (desi m-am uitat si n-am vazut:))
N-am. 🙂
Nu ştiu.
Plus că nu-nţeleg de ce „mai multe cărţi” şi nu „mai multor cărţi”. „Cărţi” nu-i la genitiv acolo?! (Nu ştiu, cum ziceam, mă-ntreb cu voce tare în scris.)
O să mă uit. Dacă nu uit. 🙂
Mey eu gandesc ca omul intelept zice in felul urmator:
Autorul mai multor carti (si prin -or se marcheaza genitivul) si autor a mai multe carti (prin a sau al – ca tot nu m-am lamurit- se marcheaza iar nenea genitiv). Ca daca zici autor a mai multor carti faci un dublu acord genitival, care nu prea e indicat. E acelasi lucru ca in cazul „celorlaltor” („celorlalte” e forma corecta din cate stiu eu). Daca te bag in ceata, e vina mintii mele aburite de vise lingvistice 🙂
Ăăă?! Adică tre’ să zic „autor a unor cărţi”, că dacă zic „autor al unor cărţi” fac dublu acord?!
Nu cred că ţine teoria asta în exemplul ăsta. Pentru că nu faci dublu acord în cadrul aceluiaşi cuvânt (cum e cazul cu „celorlaltor” – acord şi la „celor” şi la „altor”), ci faci acordul o singură dată pentru fiecare cuvânt.
Mie mi se pare firesc „autor al mai multor cărţi”.
Asta cu „autor a mai multe cărţi” nu-mi sună defel. Dar, cum ziceam, o să studiez cestiunea. După ce fac un duş.
Aşa… Am citit capitolu’ despre pronumele şi adjectivul posesiv (că încă n-am găsit capitolul despre articol 😀 ) din Gramatica Academiei şi n-am găsit nika despre cum „al” ar putea deveni „a” în diverse contexte.
Mey eu m-am torturat cu aceeasi Gramatica a Academiei (editia din 2005) si iata ce zice:
„La formele care au flexiune pentru genitiv-dativ – multora, tuturor(a) etc.- formele flexionare de genitiv-dativ sunt in variatie libera cu structurile analitice (prepozitionale) echivalente cu genitiv-dativul: multora/ a multi, tuturor/ a toti” (la capitolul „Flexiunea pronumelui si adjectivului pronominal nehotarat”, volumul I Cuvantul). Si ca sa te bag total in ceata 🙂 iti dau si ce zice la capitolul „Prepozitia”, 3.1.1.1.A. Restrictii de caz: „In constructiile de tipul: impresiile a diversi vizitatori/diversilor vizitatori, trasaturile a diferite elemente/diferitelor elemente, adjectivele sunt asimilate cantitativelor, admitand doua modalitati de exprimare a relatiei de genitiv, sintetica, prin desinente specifice, si analitica, cu ajutorul prepozitiei a”.
Ce zici? Am reusit sa-ti dau o mica durere de cap?:))
Nu, că n-am reuşit să cetesc. 😀
După mine (şi parcă şi după Reluş Mureşan, dacă n-o amestec cu Şerban Iliescu) e „autor al mai multor cărţi”, dar „autor a şase cărţi”.
bună seara.
cînd folosim „română”, cînd folosim „românească”?
Nu ştiu. 😀
Încă studiez chestiunea, n-am ajuns să descopăr regula.
M-am tot gândit la asta, că toţi străinii învăţăcei într-ale românei îmi pun aceeaşi întrebare şi nu ştiu niciodată să răspund… Nu reuşesc să disting vreo regulă clară, sau mai bine zis singura regulă care-mi pare-a fi e că produsele, obiectele sunt româneşti, întotdeauna. Şi serviciile, de altfel. Turismul românesc, nu turismul român.
Da’ filosofia e română sau românească?
Uneori am impresia că românesc e ceva produs/creat, într-un fel sau altul, de români, iar român e trăsătură intrinsecă.
Hello, revin cu o noua balarie :
Dom Cobb (Leonardo DiCaprio) este un hoţ priceput, cel mai bun în domeniul periculoasei arte a extracţiei, adică al furtului de informaţii şi secrete preţioase din subconştientul oamenilor în timp ce aceştia visează, când mintea lor este CEL mai vulnerabilă.
e corect ‘cel’-ul ala acolo? mie mi se pare gresita exprimarea cu totul.
Nu ştiu cum e cu exprimarea, da’ probabil că trebuia „cea”.
Bun, asta e primul nivel dar apoi ramai cu formularea ‘cand mintea lor este cea mai vulnerabila’ .. cea mai vulnerabila minte? Adica aia care crede in publicitate si politicieni? Raportat la ce multime este ea ‘cea mai..’? Sau se refera la momentul in care mintea respectiva trece printr-un moment de maxima vulnerabilitate? Ceva nu se leaga.
Fara legatura cu ce e scris mai sus, am o alta chestie care ma face sa ma urc pe pereti, si anume folosirea lui ‘la’ pe post de marca a dativului.. ‘trimit SMS la toti prietenii mei’, ‘dau bani la lautari’ (asta nici nu ar putea fi spus altfel probabil), samd. Aud asemenea chestii tot mai des la radio si tv.
in apararea lor :
„Au fost date jucarii la douazeci de copii.” -> tot suna aiurea!
„Iar la cea maicuta
Sa nu-i spui,draguta,” -> nu intra in discutie
de aici
http://www.referat.ro/referate/Formele_speciale_ale_cazului_Dativ_6390.html
.. si cautand in Stefania Popescu dau de un ‘dat la copii’ foarte legal.
Am innebunit ‘la’ cap sau am dreptate?
De aici.
Şi am băgat de seamă că „la” pe post de dativ e şi un soi de regionalism („i-am zis la mama”), eu l-am auzit la ardeleni, care s-au băşicat şi au zis că ei l-au auzit la olteni. 🙂
Am si eu o intrebare, este corecta expresia „format letric”?
… ma refer la cuvantul letric, daca este sau nu acceptat in limba romana.
Multumesc.
În DOOM 2005 nu există.
Ştiu că pentru de-astea se folosea „alfanumeric” (care există în DOOM). Acu’, nu ştiu, poate vrei să te referi numa’ la litere…
Salut. de ceva timp vad tot mai des in subtitrarile publicate pe internet ca lumea foloseste expresia „scuze de deranj,trebuie ca esti ocupat” in loc de „scuze de deranj,trebuie sa fii ocupat” . Imi puteti spune daca e corect cum spun ei in subtitrari,sau doar e corect ca mine,sau ambele forme sunt corecte?
multumesc.
pa.
În româna mea se zice „probabil că eşti ocupat”. Nici trebuie că, nici trebuie să.
Da’ asta-i doar în româna mea. Nu ştiu ce zic DEX-ul şi Gramatica Academiei.
da… ‘probabil că eşti ocupat’ e o alternativa, si eu folosesc expresia asta,e buna.. !
dar de auzit, ai mai auzit „trebuie ca esti ocupat” sau „trebuie sa fii ocupat” ? ca pe mine de fapt asta ma interesa… ma interesa care din cele doua e corecta,sau daca ambele sunt corecte.
Ţi-am răspuns deja la întrebare. Reciteşte mai sus.
Tocmai am recitit.
Salut.
Citesc într-o carte următoarea propoziţie: „Mie unul nu mi s-a părut niciodată că ideile sunt plictisitoare.” Mă miră formularea – mai ales că am un respect deosebit pentru autor, tocmai de aia nu-i spun numele -, mie unuia mi se pare că forma de genitiv-dativ era necesară… Greşesc?
Firește că nu.
E eu unul / mie unuia.
Deși, dacă stau să mă gândesc, eu pe unul / unuia (mă rog, una/uneia) l-am pus întotdeauna între virgule în construcțiile de felul ăsta: eu, una, .
(Să-mi aduc aminte să caut în GA despre structurile astea.)
Mulţumesc. Eu, când scriu un text, tind să pun multe virgule. La final îl revăd şi scot mai mult de jumătate dintre ele, în felul ăsta fraza mi se pare mai rapidă. Prin urmare sunt oarecum de acord cu lipsa virgulelor de mai sus. Deşi, la o primă scriere, cu siguranţă aş fi pus virgule. (mic experiment de „feeling” al propoziţiei: Eu când scriu un text tind să pun multe virgule.)
Astea-s din categoria virgulelor nu greșite, dar nu necesare, puse de ziariști.
La eu, unul, îmi sună a apoziție.
Caut un sfat. Oare ar trebui să mă împac cu uzul incorect (care încalcă normele în vigoare) al anumitor cuvinte?
În special mă neliştesc două cuvinte pe care le întâlnesc de multe ori pe zi:
locaţie – vrând să însemne: loc, amplasament, ansamblu arhtectonic etc.
a servi – vrând să însemne:a mânca
Dacă nu (adică să nu mă împac), cam ce aș putea face?
Pentru referinţă (DEX98):
LOCÁȚIE, locații, s. f. 1. Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară. ◊ Taxă de locație = taxă care se plătește drept sancțiune în caz de depășire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.) Contract prin care una dintre părți se obligă să procure și să asigure celeilalte părți folosința unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani. [Var.: locațiúne s. f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis.
SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca… ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la…, a fi utilizat ca…, a avea rolul de… ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de… 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.
Nu-i nevoie să copiezi ditamai definiţiile din DEX, poţi să pui linku’.
E alegerea ta.
Salutare! Am si eu o nelamurire,m-am tot contrazis cu un coleg care e varianta corecta a cuvintelor: moneda si nivel
Cum este corect,monede sau monezi sau nivele sau niveluri…?
Merci!
Cf. DOOM 2005:
monedă – monede – monedei
nivel – niveluri/nivele
Înainte de DOOM 2005 era nivel – niveluri și nivelă – nivele.
Bun,am inteles,dar cum este,exista anumite contexte cand folosim monede iar altele cand folosim monezi ?? La fel si pt niveluri si nivele…
N-ai înțeles.
Monezi nu există, deci nu se folosește în nici un context. După cum rezultă din ce-am scris mai sus.
Niveluri și nivele sunt în alternanță liberă, cf DOOM 2005. După cum rezultă din ce-am scris mai sus.
Moment dat sau momentdat?
După cum am mai zis pe aici, apreciez în mod deosebit cererile de consultanţă care-ncep cu „te rog” şi sfârşesc cu „mulţumesc”.
Şi doi: după tine cum e? „Moment dat” sau „momentdat”? Şi de ce?
În plus, văd c-ai copiat bine-mersi un articol de opinie de-al meu.
De fapt, nu. E o combinaţie de fraze din două articole de-ale mele. În buna tradiţie a referatelor elevului românesc – care nu ştie dacă-i „moment dat” sau „momentdat”, nu ştie nici să caute-n dicţionar, da’ ştie să copieze, să lipească şi să scoată articolu’ nou-nouţ, taman bun să capete un zece de la neştiutori.
Mda.
Cum ziceai?… Greaţă de-atâta mizerie?… Mare adevăr grăit-ai!
Imi cer scuze.Urma sa scriu si restul textului dar s-a intrerupt conexiunea de internet.
Nu intentionam sa fiu o bruta.As aprecia daca la un moment dat ai putea sa imi raspunzi de ce gasim ‘momentdat’ si ‘moment dat’.Nu sint lamurita pe deplin desi eu cred ca ‘moment dat’ ar fi cel corect.Multumesc foarte mult!
,
Da si apar si ghilimelele.Iti impartasesc opinia si mi-a placut ce ai scris de aceea am preluat din blogul tau o mare parte.( daca deranjeaza se poate sterge).Voi incerca sa folosesc dictionarul.Multumesc de raspuns!
Scumpete, apar fix ghilimelele folosite de mine, în textul meu.
Când îţi place ce a scris Cutărel şi preiei din textele lui, zici după cum spune şi Cutărel, pui ghilimele acolo unde-ncepe şi unde se termină citatul şi pui şi link către sursă sau pui indicaţiile bibliografice, dacă-i carte.
Ce-ai făcut tu se cheamă referat cu copipeist, să ne dăm diştepţi la pretini.
Că mă deranjează pe mine, asta e mai puţin relevant. Dar faptul că-ţi faci articolul din vorbele altuia ar trebui să te deranjeze pe tine şi pe selfesteemu’ tău. Plecând de la premisa că ai oarece selfesteem de genu’ ăsta.
Am pus si ghilimelele alea sa le vezi -de la inceput si sfarsit- ( in BOLD) Pentru ca erau.Si nota.(care da, nu exista!)
Nu te ‘zbarli’ ca nu este cazul.Iti apreciaz toate postarile si faptul ca eu nu sunt atat de educata ca tine si am de unde invata;nu te iau la ‘stocareala’ si nici nu ti spun la prietini. Eu macar imi dau silinta sa mai invat cate ceva ce nu am copiat sau invatat la scoala si nici nu ma dau disteapta.As aprecia daca am incheia aici polemicile; chiar daca nu am o facultate, sunt dispusa cel putin cerebral, sa le am.
Pentru că NU erau. Cum nu era pomenită nici „diacritica”, cum nu era nici linku’, nimic.
Mândro, tu crezi că io-s venită cu pluta pe internet, sau ce?! Am o frumoasă captură de ecran cu articolul tău în forma lui iniţială. Fără ghilimici, fără sursă, fără nimic. Numa’ articolu’ tău nud, făcut (şi) din cuvintele mele.
Ţie nu ţi-i aşa, umpikuţ, ruşine obrazului?… (Şi nu, n-ai nevoie de facultăţi ca să ştii că nu-i frumos să furi & să minţi.)
Atât de tare, încât le copiezi fără să menţionezi sursa. Şi, desigur, de ce ţi-ai mai dori polemică pe temă?…
________________________
Vomita-mi-aş întreaga scârbă existenţială pe tradiţia românească a referatului cu copipeist!!!
Am citit pe undeva, cândva (demult, tare demult…) un interviu al unui scriitor rus (sovietic, de fapt) în care-şi povestea aventurile din diverse călătorii/expediţii de culturalizare a maselor.
Într-o şcoală dintr-un sat siberian uitat de Dumnezeu (nu însă şi de Stalin), după conferinţa pe care a „sus ţinut-o”, s-a trezit că vin la el o mulţime de copii cu cărţi în mână, să-i ceară autografe. Momentul de încântare a durat doar un moment (că de aia i se zice moment) fiindcă a văzut că niciuna din cărţile alea nu era scrisă de el.
Din discuţia pe care a avut-o cu copiii şi învăţătoarea, a reieşit că pentru copii, „scriitor” este un cuvânt generic, care nu se referă la un ins ci îi cuprinde pe toţi care scriu, aşa, la grămadă, scrieri comune, aşa că toţi scriitorii sunt autori ai tuturor cărţilor…
Aşa că nu te supăra prea tare pe Sony, că atâta a priceput ea: ce e pe un blog, e bun comun pentru toate blegele. Cine ştie de pe la cine o fi copypăstuit şi alelalte texte…
Cred că aşa a-nvăţat la şcoală… Profesorii ar trebui împuşcaţi!
😀
Ăia care cer/acceptă referate, cam da. 😀
Articolele de gramatică mi le copiază destui, şi sursa o menţionează din doi în doi, iar link – dintr-unu-n trei.
Da’ să copipeistuieşti articol de opinie, asta mi se pare ridicol. Că nu ştii gramatică de unu’ singur, e una. Da’ să nu poţi nici măcar ideile proprii să ţi le exprimi cu cuvintele proprii, asta-i nasol.
Am mai povestit p-aci mai demult:
Acu’ vreo 8-9 ani, când încă predam, m-am pomenit că mândruţele îmi zic „da’ nu ne daţi şi nouă nişte referate de făcut, să ne-ndreptăm mediile, că la franceză-s cele mai mici… că doamna de geografie ne lasă să venim cu referat şi ne dă 10”. Zic „sigur că da. da’ tre’ să-l susţineţi liber, în franceză. fără materiale. iar nota o luaţi pe susţinere.”
N-a mai vrut nimeni să facă referat.
😀
Am observat că e o adevărată modă, un „trend”… Sunt o mulţime de bloage făcute din poze adunate de pe alte site-uri, muzici de pe Youtube şi ziceri înţelepte din culegerile de filosofie pentru coafeze.
Cred că astea-s upgrade-urile „jurnalelor” pe care le ţineau pe vremuri d-şoarele de pension, cu poze decupate din reviste, versuri copiate din cărţi şi, bineînţeles, aceleaşi ziceri înţelepte pe care le pomeneam mai sus.
Să mai zică cineva că omenirea evoluează!…
Păi, dacă ne uităm bine la peşterile alea cu pereţii mâzgăliţi acu’ zece mii de ani…
Ştiu că a mai fost discuţia asta undeva pe blog, dar n-am găsit-o. Aşadar, te rog, o lămurire cu privire la bolnavi psihici, deţinuţi politici vs bolnavi psihic şi deţinuţi politic. Promit că de data asta notez în carneţel 😀
Nu mi-aduc aminte să fi fost.
Şi nu cred să-mi fi pus vreodată problema la modu’ teoretic-serios. Da’ dacă e să declin sg/pl, masc/fem, formele bolnavă psihică şi bolnave psihice sunt cam bizare. 🙂
După mine, e bolnavi [din punct de vedere] psihic.
La fel şi femininul deţinută politică / deţinute politice. Şi dacă astea nu merg, rezultă că nu merge nici masculinul plural, deţinuţi politici.
Adică aşa-mi dă mie, da’ poate-mi dă cu virgulă, nu ştiu. 🙂
O fo’, o fo’, acu’ ceva vreme :D. Mulţam, argumentul stă în picioare foarte bine
Apropo de vise/visuri, îl întrebi te tog pe DOOM dacă face diferența între creieri/creiere? (unde „creieri” e pluralu’ pentru creier anatomic, iar creiere e pentru personalități)
Mi-a atras cineva atenția că nu există „creieri”, da’ io parcă așa știam…
Săr’na!
Face. E şi „creieri”, şi „creiere”.
http://www.ziare.com/europa/grecia/tantari-puratori-ai-virusului-nilului-de-vest-fac-victime-in-grecia-si-se-indreapta-spre-bulgaria-1034264
Daca aflati cu ce avion sosesc, doresc sa fiu anuntat……
O zi buna, fara caldura si nervi prea multi!
Hm. Având în vedere că acuma-s la Constanţa, cre’ că n-o să am vreme să dau şfară-n ţară despre sosirea ţânţarilor, căci le voi fi căzut deja victimă.
Cer voie sa semnalez o greseala a motorului de cautare google. Cineva cauta raspunsul la intrebarea ‘is life-long one word or two’ si a fost trimis la mine.
Aşa. Şi unde trebuia să-l trimită?
La tine?
Păi ce, io mă ocup cu englezisme? 🙂
La o diacritică englezească, ceva de genu’…
Din moment ce trebuie s-o explic, inteleg ca am facut o gluma proasta. Incercam sa subliniez ironia situatiei: cineva preocupat de scrierea corecta a cuvintelor a fost trimis pe blogul unui semi-agramat ;P
Nu, măi dragă, am priceput-o. Numa’ m-am jucat niţel cu tine. 🙂
Well, io nu-s în măsură să-ţi evaluez engleza. 🙂
‘Nitel’, zici? M-au trecut sapte ape. 🙂
Şi pe mine. La propriu. N-am stat să le număr, dar cred că-s chiar mai mult de 7. 🙂
Ei, am ales si eu un numar la intimplare. ;P (zic asta pentru ca habar n-am de unde vine vorba asta cu ‘sapte ape’, dar imi place cum suna ;-))
Buna! Cum explici gramatical ca nu e corect :
‘ …eu, CA SI coleg…’, ‘… tu, CA SI cetatean…’, ‘…el, CA SI om de rand…’ etc. ?
Adica incercarea de a evita o cacofonie (sau nici macar) printr-o greseala de gramatica. Un obicei care prolifereaza (pana ce probabil va ajunge in urmatorul DOOM).
Sigur, explicatia evidenta e aceea ca nu e vorba de o comparatie, dar… ceva mai tehnic, ‘CA SI’ din partea unui filolog ? 😉
Multumesc!
Nu sunt filolog.
Nu e corect și gata. Asta mi-aduce aminte de unu’ nimerit pe-aci acu’ ceva vreme, care-mi cerea să-i arăt io lui bibliografia unde zice că „sunteți” nu e „sunte-ți”. Sau ceva de genu’, mă rog.
Ce mai tehnic de-atât?
E ca și cum ai zice, în loc de „ca și tine”, „în calitate de tine”. E fix același lucru, aceeași logică, numa’ că din capătu’ celălalt.
(A fost la un moment dat o discuție pe temă, pe undeva prin comentarii.)
Multumesc pentru… raspuns?
„Tehnic” – adica ce diferenta este intre partile de propozitie introduse, de exemplu.
OK, nu esti filolog – acum observ -, dar asta nu te scutea sa fii politicoasa.
Nu te osteni sa-mi raspunzi obraznic, nu revin sa te citesc.
Sănătate și vârtute, promit s-adorm plângând.
(Mulți, frate, mulți! Și toți deștepți și cu toane. Io-i răspund pe bune, omu’ se ofuscă. Păi să nu-nchid io bunătate de loc de-ntrebat II?… Nu merită să-mi bat capu’, pe bune.)
Surorii sau sorei?
Citeşte despre declinarea substantivelor şi pe urmă zi-ne aici cum îţi pare c-ar fi, surorii sau sorei. Şi io-ţi zic dac-ai zis bine. 🙂
SOREI?
Of.
Ce zice-n articolu’ ăla?… Zice-aşa:
Adică G-D de la soră se formează cu pluralul surori + i: surorii. Ca nurorii.
Sorei e numai de la soră medicală. (Acu’ o să-mi zici că de fapt la asta te refereai! 🙂 )
Multumesc mult pentru efort!:)
Să creşti mare!
bună ziua. îmi spuneţi, vă rog, în formula de salut „Bună dimineaţa!”, ce caz are substantivul „dimineaţa”? Este acuzativ sau, în cazul formulelor de salut, se aplică alte reguli?
Habar n-am. N-am mai făcut analiză morfo-sintactică de vreo 20 de ani. Da’ tre’ să scrie în vreo carte de gramatică, Ştefania Popescu, ceva…
(Onoraţi cetitori, dac-aveţi idee, veniţi de ne luminaţi!)
„şeful Secţiei financiar-contabilă”
sau
„şeful Secţiei financiar-contabile”
„ă” sau „e” la sfârşit? cum e corect şi de ce?
Corect e cu „te rog”, c-așa-i frumos.
Cu -e. Pentru că „secției” e la genitiv, deci și adjectivul va fi la genitiv. Ca în „șeful Casei Albe”, nu „șeful Casei Albă”.
„financiar-contabilă” pare diferit de „albă”, probabil asta mă încurcă.
mulţumesc, „dia”, pentru răspuns şi pentru că ai răspuns chiar şi fără „te rog”
Pentru numele nu stiu cui, de ce mama m… nu pot comenta la atitea dintre postarile Domniiei voastre !!!???
PS Eu scriu cu i din i nu din a. Calculatorul acesta, insa, nu cunoaste decit iii sau aaa. Asa ca iese un haloimas total.
La „Câte ore munceşte un un prof?” am zis clar ce şi cum.
De obicei blochez comentariile la articolele care pot genera discuţii (păruieli, mă rog) politice.
Bună ziua! Am discutat de curând cu o persoană care susține faptul că formele „acuma” și „nimica” sunt acceptate și considerate corecte de către DOOM 2. Pe lângș toate schimbările facute în noul DOOM, aceasta mi se pare de-a dreptul revoltătoare. Mă puteți lămuri dacă este adevărat? Îmi cer scuze dacă s-a mai discutat acest subiect, sper că nu l-am trecut cu vederea în cuprins. Mulțumesc!
Poţi să verifici în DOOM2 în .pdf:
https://diacritica.wordpress.com/2010/03/07/gramatica-ortografie-resurse-online/
Cum e corect „profesorului cel tanar” sau „profesorului celui tanar”?
După tine, cum e corect şi de ce?
profesorului celui tanarului,evident.
am o nelamurire:
cum e corect „ma va intreba” , sau „ma v-a intreba” ?
tind sa cred ca prima varianta e corecta, dar nu sunt sigur.
Mersi!
Urmează pașii de aici.
Port de ceva ani o controversă cu nişte amici pe tema utilizării lui „nu ştii”, respectiv „nu şti”. Io fac astfel: când este vorba de-o propoziţie negativă îl scriu pe „şti” cu doi „i”, iar când este vorba de-o propoziţie negativă imperativă îl scriu cu un singur „i”. Ei bine, ai mei amici o ţin morţiş că „nu ştii” se scrie cu doi „i” în absolut toate situaţiile! 😀 No, cum este corect?!
Îmi cer scuze dacă s-a mai abordat subiectul, nu am timp să citesc tot. 😛
Luminează-mă și pe mine cu niște exemple cu „a ști” la imperativ (afirmativ și negativ). Cu tot cu context, I mean…
Și pe urmă îți explic.
OK. Imperativ afirmativ: „Ştii, dar constat că nu vrei să-mi spui! Şi pentru asta n-o să mai intru pe blogul tău!” 😛
Imperativ negativ: „Nu şti nimic! Şi vorbăria ta inutilă nu face decât să mă enerveze şi mai mult!”
Alea nu-s imperative. E indicativ prezent, în propoziție exclamativă.
Imperativul e atunci când îi ordoni/spui cuiva ce să facă. Ca în „fă!”, „spune!”. Sinonim cu „îți ordon/impun să”.
So:
a. care-i imperativul lui „a ști”?
b. de ce dispare i-ul ăla la imperativ negativ? – că presupun că ai și un „de ce”, dacă tot ai convingerea asta.
a) imperativ afirmativ: ştii!
imperativ negativ: nu şti!
b) Deoarece imperativul negativ se formează din „nu” plus infinitivul verbului, care în cazul nostru este „şti” (cu un singur „i”.) 😛
a. Adică „îți ordon să știi”?
b. Regula aia e valabilă pentru verbele care pot avea imperativ.
„A ști” nu are imperativ. Nu îți pot ordona să știi ceva, așa cum îți ordon să faci ceva. La fel „a cunoaște”.
Semnul exclamării la coadă nu-l face imperativ.
Which means: tu știi, tu nu știi, tu să știi, tu să nu știi se scriu întotdeauna cu doi i, indiferent că la coadă e punct, semnul exclamării sau semnul întrebării.
OK.
Apreciez în mod deosebit „mulțumesc”-urile, mai ales atunci când pierd o oră din timpul meu ca să fac maieutică ortografică spre folosul altuia.
Îmi cer scuze. Acum hai să fim corecte, dacă tot avem timp de înţepături inutile. No, nu ţi-ai „pierdut” decât o jumătate de oră, şi asta pentru că tu ai vrut-o. Nu te-am forţat nicicum să-mi răspunzi, unde deja ştiai despre ce era vorba consumul intelectual cred că a fost minim.
Îmi cer scuze că nu ţi-am mulţumit, însă nu mi-a plăcut tonul tău. Acum trebuie să recunosc că am sperat că faci asta din lipsă de alte preocupări (stai calmă! – asta nu este în niciun caz o insultă), că ai tot timpul din lume, că-ţi place să-i înveţi pe alţii, şi că recunoştinţa este ultimul lucru la care te-ai gândi. 😛
Concluzie: nu-ţi pot mulţumi pentru ceea ce-ai ales să faci de bunăvoie. Îţi admir cunoştinţele, gestul, timpul şi răbdarea.
Promit să nu te mai deranjez cu nimic, însă pune şi tu un banner, ceva, ca să ştie lumea cum stă treaba, te rog.
PS: poţi să-mi ştergi postările şi să-mi blochezi IP-ul. Nu am să mă supăr. Dacă aş putea ţi-aş da timpul înapoi, crede-mă atât sunt de…
Şi nu uita ce spuneau latinii: „docendo discimus”.
Ceea ce pe tine nu te scutește de „te rog” și „mulțumesc”. Nu l-ai folosit nici pe unul, nici pe celălalt.
Observația despre „mulțumesc” nu e defel înțepătură, e pe bune. Și spera să nu fie inutilă – tot maieutică, categoria „cei șapte ani de-acasă”, pe care, dacă i-ai sărit, aveai ocazia să-i capeți aici. M-am înșelat, având în vedere că:
Căci, nu-așa, tu mulțumești numai celor care fac ceva pentru tine pentru că i-ai obligat.
Lumea știe. De hăt demult.
You wish. Așa mostră de educație, logică și eleganță, precum „nu-ţi pot mulţumi pentru ceea ce-ai ales să faci [pentru mine] de bunăvoie”, mai rar. Merită citită.
(Să nu-nchiz io locu’ dă-ntrebat?… Unii chiar nu merită osteneala, parol!)
Nu am timp de analize pe text, dar îşi mulţumesc, totuşi (sic!) pentru aprecierile sincere şi mai ales binevoitoare, demne de-o persoană cu educaţia şi caracterul tău. Regret enorm că nu ai fost capabilă, mă rog, eşti – nu mai contează diateza – să mă ajuţi să capăt cei şapte ani de-acasă, aici (este prima injurie de genul ăsta, pe care-o primesc pe Net). Mulţumesc de intenţie, ai într-adevăr un suflet foarte mare şi frumos.
Nu am obligat niciodată pe nimeni să facă nimic, nici măcar nu am încercat să schimb puncte de vedere obtuze. Am sugerat ştergerea postărilor mele spre binele, fericirea şi liniştea ta. Este absolut la latitudinea ta ce vei decide să faci.
Repet, nu te-am obligat, şi nu continuu să te oblig să-mi răspunzi. Ar fi trebuit să ştii deja până la vârsta asta că „misionariatul” de genul ăsta implică anumite riscuri.
PS: cu fiecare postare nouă pe care-o vei face pe tema asta vei fi şi mai departe de acel mulţumesc.
Eu sunt tot mai departe de acel mulţumesc.
Tu eşti tot mai departe de eleganţa acelui mulţumesc.
1. Nu faci distincţia între propoziţie exclamativă şi imperativ, categoria clasa a V-a. Ok, tot ce n-ai ştiut se poate învăţa.
2. Nu ai timp să citeşti tot, după cum zici. Nu te osteneşti să consulţi meniul, indexul, etc, deşi sunt pomenite clar în capu’ paginii. Ok, trecem şi peste asta.
3. Ceri lămurire fără să te osteneşti la un „te rog”. Fie.
4. Îţi răspund prin întrebări, sperând că ai să te prinzi singură unde-i greşeala în raţionament. Nu te prinzi. Ok, se mai întâmplă.
5. Îţi răspund mură-n gură – o fac de multe ori.
6. Ghinion, răspunsul meu arată că nu tu ai dreptate, ci prietenii tăi. Evident, tonul meu devine o problemă. (Că dacă-ţi susţineam teza, eram cea mai super foarte tare.)
7. Nu consideri de cuviinţă să mulţumeşti, căci ţi-am răspuns de bunăvoie. (Asta ar mai lipsi, să răspund la locu’ dă-ntrebat cu cuţîtu’ la gât! Răspunde sau te tai! În cazul ăla aş merita mulţumescul. Dacă-i de bunăvoie, nu.)
8. Îţi atrag atenţia asupra mulţumescului şi vai, mii de fulgere se abat asupra mea.
Sunt naşpa. Consider că dacă-mi pierd şi numai un minut ca să te lămuresc pe tine – la cererea ta – bunul simţ ar trebui să te facă să zici mulţumesc. Iar mulţumescul ţine, placu-ţi au ba, de cei 7 ani de-acasă.
Sunt naşpa, asta-s io.
Sănătate şi vîrtute!
(PeSe: aia-i chestie de timp al verbului, nu de diateză. Tot categoria „clasa a V-a spre-a VI-a”.)
Nu ştiu ce însemnă „naşpa”. Însă a considera că e pierdere de timp să faci ceea tu însăţi NEOBLIGATĂ DE NIMENI ţi-ai propus nu mi se pare dovadă de prea mare inteligenţă.
Şi acum am să-ţi spun adevăratul motiv din care nu ţi-am mulţumit. Ştiam deja, însă am fost curioasă să-ţi aflu punctul de vedere şi maniera în care explici. Uite şi dovada: http://i34.tinypic.com/29djxbs.jpg
Ştiu că nu este frumos şi moral (oarecum :D) să te comporţi altfel, dar când fiecare încearcă prin ABSOLUT ORICE mijloace să-l jignească şi desconsidere pe cel de lângă el, de ce să nu te prefaci tu însuţi idiot şi să-l scuteşti pe bietul om de efort?! 😛
Ăsta este site-ul unde au fost postate pozele, poţi verifica data când au fost făcute, ca să nu zici că fabulez.
PS: nu am vrut să te testez, nici nu am cum, de altfel! 😛 Am vrut doar să mă amuz un pic.
PS1: Mulţumesc! Am râs, da’din păcate singură. Nimic nu este ceea ce pare, aşa că data viitoare fii mai atentă, şi nu mai lua totul personal! Fă totul pentru toată lumea, fără a aştepta vreo recompensă, asta e singurul mod de a-ţi trăi cu sens viaţa. N-am spus-o eu, ci Einstein. Numai bine!
Uff… da’unde e adresa site-ului?! 😀
Nu e. Ţi-ai pierdut dreptul la.
Dragă, competenţa ta într-ale limbei mumă nu face diferenţa între „îmi pierd 1 minut / o oră cu tine” şi „pierdere de timp”?
Căci, nu-aşa, tu, când ai venit să-ntrebi aici, ai ales să nu mă obligi. Ştiut fiind că ai mijloacele să mă obligi să răspund. 😆
Io-s mai proastă de felu’ meu, mai ales într-ale gramaticii, mă mir c-ai ales să mă-ntrebi taman pe mine.
Desigur. Ştiai că propoziţia exclamativă e totuna cu imperativul. Că diferenţa dintre „ai fost capabilă” şi „eşti capabilă” e chestie de diateză. Probabil din cărţulia de la Coresi – fiind aia reperul în materie.
Car’ va să zîcă, dacă ştiai deja, nu mai am cum să-ţ’ ordon să ştii. Nasol (ăsta-i un fel de naşpa), tocmai ce voiam să-ţ’ ordon „Dragomara, ştii carte!”. Ca în „Români, treceţi Prutul!”.
No, io ţ-am zîs: „a şti”, ca şi „a cunoaşte”, nu are imperativ. Poate avea numa’ conjunctiv cu valoare de imperativ (să ştii!, să nu ştii!). Acu’, ce faci tu cu informaţiunea asta, e borşu’ tău personal.
Iar exemplele date de tine Nu sunt la imperativ, încearcă să pricepi!
Sănătate şî vîrtute şi la vară nu aşa de cald.
Bau!
Tu când o să înţelegi că am făcut mişto de tine?! La cum continui să te comporţi încep a nici nu mai regreta tâmpenia asta. Pe bune, ia o pauză! Învaţă când să te opreşti. Există un proverb care spune astfel: „nu te contrazice cu un prost, la un moment dat lumea nu va mai şti să facă diferenţa”! Şi tare aş vrea să cred că prostul acela sunt eu. Sau numai eu. 😀
Tu vei fi subiectul următorului post de pe blogul meu. Ţi-ai câştigat dreptul ăsta. Numai bine!
Sănătate şi vîrtute!
Mulţămesc dă traficu’ ce mi l-oi aduce.
Stai calmă, doar ştii că la cât sunt de tâmpită nu dau niciodată link-uri şi nume. Că de, mama m-a învăţat că nu e frumos să arăţi cu degetul! 😛 Deci, ia-ţi mulţumescu’ înapoi.
Acum că ai decis să-mi publici postările nu te mai iubesc deloc. Totuşi ce-ai zice de-un poem în proză?!
(Doamne, să-mi stric eu seara de operă cu aberaţiile astea?! Şi dac’ai ştii ce bine spălam eu pe jos până s-a transformat aspiratorul în aruncător de spumă. Off… ce zi ratată! Dacă m-ai fi ascultat, şi ai fi şters postările şi banat IPul am fi fost amândouă mult mai câştigate).
Să ştii că „dac-ai şti” se scrie cu un singur i nu cu doi, că se formează de la infinitiv: eu aş şti, tu ai şti, el/ea ar şti şi … tot aşa.
E „nu mai m-ai sunat” sau „nu m-ai mai sunat”?
După părerea ta, cum e și de ce?
Habar nu am, cred ca de aceea am intrat aici. Din cate stiu eu, prima varianta e corecta, dar nu sunt sigur.
Eu nu te-am întrebat dacă ai habar, te-am întrebat care-i părerea ta. Că o părere, corectă sau greșită, trebuie să ai, ca vorbitor de română ce te afli.
Ca să te prinzi care-i forma corectă, încearcă să înlocuiești în sintagma aia pe „pe mine” cu „pe noi” și scrie aici ce-ți rezultă.
Da da, dar incerc sa aplic cat mai mult „Daca taceai filozof ramaneai!” :D. Atunci e „Nu ne-ai mai sunat.”, iar in exemplul meu e „Nu m-ai mai sunat.”!?
În cazu’ și în locu’ de față nu e filozofia potrivită.
Mi-ar fi mult mai simplu să-ți dau răspunsul mură-n gură, îmi ia mult mai puțin timp, dar nu ăsta e scopul. Că dacă-ți zic „corect e nu m-ai mai sunat” și gata, data viitoare deja ai uitat. Ideea e să pricepi mecanismul și analogiile care te-ajută să afli varianta corectă.
Da, e „nu m-ai mai sunat”.
De la:
nu ai mai sunat
nu ne-ai mai sunat
nu l-ai mai sunat
nu m-ai mai sunat /vs/ nu mi-ai mai zis.
Se multumeste. As mai avea o nelamurire cu adverbul de mod… Il confund cam des cu adjectivul. Stiu ca adverbul nu se acorda, pentru ca nu are categorii gramaticale, dar vreau un exemplu „mura-n gura”.
Cine se mulțumește și cu ce?
Adjectivul determină un substantiv (că de-aia se acordă în gen, număr, caz), adverbul determină un verb.
Fata frumoasă scrie frumos.
Băiatul frumos scrie frumos.
Ma decid si-ti raspund. Bun, m-ai lamurit si aici. Acum, „deasupra”, poate fi si prepozitie si adverb, nu?
Gata, s-a-nchis prăvălia!
(Categoria „îi dai un deget, îți ia toată mâna”. Clasic românesc. Ca și fobia mulțumescului.)
Buna ziua! Am si eu o intrebare: aud adesea expresia „se merita”. Mie mi se pare ca zgarie un pic urechea, dar e doar o parere. Este corecta aceasta expresie?
Nu-i.
Sarut mana, stii ce cafea se bea in biroul oval? Moderna !
http://www.ziare.com/barack-obama/casa-alba/obama-a-gresit-citatele-de-pe-covorul-din-biroul-oval-1039983
Am cetit (din doi în doi, ce-i drept), nu m-am prins de poantă.
Hei! Mai am o intrebare te rog! Cum se zice corect ?
-furtune sau furtunuri
De ex in Dex,imi apare varianta furtunuri dar…
Ms!
„Furtunuri” e, inclusiv în DOOM2.
„Noul Birou Oval este mobilat cu doua canapele si o masuta pentru cafea moderna.” Ma refeream la o asemenea constructie. Zile bune si frumoase va doresc in continuare!
ma contraziceam cu cineva despre cum se prescurteaza „ia auzi”
ba ziceam „i-auzi”, ba „ia-uzi”….
pan’ la urma cum e corect? 🙂
Salut!
Nu stiu daca ma inscriu in tema, insa am zis totusi sa intreb: este undeva acceptata denumirea „Istambul” si nu „Istanbul”?
Multumesc de lamuriri.
cum se face corect acordul?
„atat operatorul, cat si sunetistul prezenti la eveniment au intrebat” sau
„atat operatorul, cat si sunetistul prezent la eveniment a intrebat”
@polbac: cetit din doi în doi, cum ziceam. 🙂
@sim: tu cum crezi că îi? „i-auzi” sau „ia-uzi”? „au întrebat” sau „a întrebat”? şi de ce?
@Florentina: habar n-am. O să caut, poate găsesc lămuriri.
eu am optat pentru „ia-uzi” pentru ca, dupa logica mea (care lasa de dorit), cratime tine locul lui „a” de la „auzi” si atunci rezulta „ia-uzi”
spun bine sau mai am de invatat? 😀
De ce n-ar ţine locul lui „a” din „ia” şi să-ţi dea „i-auzi”? 🙂
ma tii in suspans 🙂
pentru ca „i-” vine de la persoana a III-a?
cum am invatat in generala, „pe ei, îi, i” 😀
Cum, mă, „pe ei, îi, i, i-„??!! Nu venea de la „ia”, din „ia auzi”?! Ce, „ia auzi” va să zică „auzi pe ei, îi, i”? 🙂
Am zâmbit când am citit întrebarea, mi-am adus aminte de-o discuţie pe temă c-un amic:
e… se pare ca m-am facut de ras 😀
am inteles acum, multumesc
Se poate şi mai rău. 😛
Să creşti mare!
Multumesc pt raspuns!!!!
Helău. Mă întreba o prietenă cum ar fi corect: „ca urmare a” sau „urmare a”. Eu ştiam de „ca urmare a”, dar dacă mă poţi scoate din ceaţă. îţi foarte mulţămesc 🙂
Habar n-am şi nu ştiu dacă-i „reglementată” chestiunea pe undeva. Mie „ca urmare a” îmi sună mai logic.
Mulţam, am transmis mai departe 🙂
Buna ! Spune-mi te rog, dupa formulele de salut se pune semnul exlamarii ori merge si fara ? Multumesc.
Depinde după caz. Uneori pui virgulă. Ca-n „Bună, anonim!”. 🙂
Altminteri, hm, ce să zic, mă gândesc că da, ar trebui cu semnul exclamării, dar nu ştiu dacă e reglementată chestiunea pe undeva.
Buna, diacritica !
Ai putea sa-mi spui care e varianta corecta : „Eu vorbesc romana ” sau ” Eu vorbesc romaneste” ? Sau sunt corecte ambele? Ca mie, de cand m-am mutat pe meleaguri anglofone, au inceput sa mi se amestece in cap 🙂
Multumesc frumos !
După ştiinţa mea, ambele.
Buna!! Mama,innebunesc…(X(X Poti sa imi spui te rog cum se scrie corect :
-abea sau abia astept sa….bla bla
Merci mult!!
Deschide dexonline-ul şi-ai să afli.
Buna, Diacritico!
Admirabil blog, mândră scriitura, felicitări!
Întrebarea mea este: de ce se face în limba româna distincţia între „a investi” şi „a învesti”, din moment ce în limba franceză se foloseşte acelaşi verb pentru ambele sensuri ale cuvântului.
Mulţumesc.
Am aici un toparlan care se ia in gura cu mine,si abia astept sa-l ard de niste banutzi:))
Deci e cum spune dex-ul….sar’na !!!
Habar n-am. Că româna-i mai cu moţ? 🙂
(Mulţumesc.)
Multumesc si eu, desi ne-am lamurit beton 🙂
Sper sa afli, candva, raspunsul la aceasta enigma si sa-i dedici un mic articol.
Nu cred că am de unde să aflu. Ar trebui ca DEX-ul să aibă şi secţiune de evoluţie (prima atestare etc.), cum are Larousse-ul, de exemplu. DEX-ul n-are. Şi pân’ ce n-o să aibă, nu ştiu de unde aş putea afla ce şi cum.
E adevărat că nu există în limba română expresia „a-şi lua la revedere”, ci doar „a-şi lua rămas bun”?
Îmi amintesc că am văzut odată pe la emisiunea „Corect” chestia asta, dar nu sunt sigur dacă mai este de actualitate.
Nu ştiu.
Mica publicitate : caut suflet bun si foarte competent dispus sa corecteze (si eventual sa adapteze, desi nu sunt sigur ca ar mai fi necesar ) o carte tradusa din franceza în româna. Termen de „executie” : primavara lui 2011.
Multam fain si anticipat 😉
Moca, zici? 🙂
Ce carte? Pen’ ce?
Deocamdata doar întreb, caut, testez, chestionez 😀
Cum ce carte ? Unde de vreo 400 de pagini.
Pen’ce ? De publicat la primvara.
Am raspuns bine ?
😉
Erata : Cum ce carte ? Una de vreo 400 de pagini. 🙂
Păi pe aia ţi-o corectează corectorul şi redactorul editurii cu pricina.
Hé, hé, pai eu sunt editorul 😉
Si ca sa fie treaba oabla, „suflet bun” nu înseamna, neaparat, „Moka”.
Ioi, ejti editor şi nu ştii corecta? 😛
(Dacă tot eşti editor, n-ai şi corector?)
Nu pot sa am numai defecte, nu ?
Tocma’ d’aia, pe lângă defecte n-ai ş-un corector? 🙂
Dacă vrei, poţi să-mi scrii mail cu detalii, eventual fragment din carte, şi-ţi zic dacă mă bag.
Pe care adresa sa trimit fragmentul ?
Găseşti adresa în meniul din dreapta, dacă te uiţi cu atenţie. 🙂
Fragmentul a plecat 🙂
Dacă Dia nu preia lucrarea, aş arunca şi eu un ochi pe fragmentu’ ăla.
No mai diacritico ca iar apelez la tine..:) Am vazut aici parca,sincer nu mai stiu unde am vazut cuvantul „idee” scris „ideea”,forma corecta nu este „idea”??
Idee,idei,idea…
Lamureste-ma te rog !! Multumesc!
Ah,ce cretin sint..era vb de „a idea” cu semnificatia a imagina,a concepe…:)) Io-s tampitu’!!
Am vazut la unele postari `comentarii oprite`. Nu întreb de ce. Întreb: cum? Cum se face asta? Sau se petrece automat în anumite situații (în care)?
Mulțumesc
La mine, în wordpress, e o căsuță sub articol, pe care o bifez au ba. (În pagina de editare.)
Ce spuneti? Stiu ca va place sa descoperiti singura greselile de pe net dar asta-i prea gugalita. http://www.desprestiri.ro/detalii/intindere-de-cancer-blocata
Buna, invat notiuni de fonetica impreuna cu fiica mea si ma intreb cum ii vor folosi in viitor (daca ii vor folosi) aceste informatii (diftongi, triftongi, hiat, semivocale).
Sincer eu nu inteleg la ce ii vor folosi si de aceea poate ma ajuti sa inteleg , ea este eleva in clasa a Va.
Multumesc!
Zi placuta!
La întrebarea asta foarte răspândită (la ce naiba folosesc chestiile de le-nvăţăm la şcoală?), un răspuns strălucit îl vei găsi aici. Pe scurt: „Când îi aud spunând că şcoala e inutilă şi au fost nevoiţi să înveţe doar prostii care nu le-au folosit la nimic în viaţa reală, mă întreb dacă n-ar fi mai util ca şcoala să se „reseteze” la starea de acum un secol şi să o repornim cu „patru clase obligatorii”; iar mai departe doar pentru cei care simt că nu le este inutilă învăţătura.„.
Îi folosesc pentru ortoepie (cum pronunţăm corect) şi pentru despărţirea în silabe.
Dacă ştii ce-i diftongul, ce-i triftongul şi ce-i hiatul, ţi-e mai uşor să-nţelegi de ce „el creează” se scrie cu 2 e şi cum se pronunţă „creează” ăsta. Că acolo ai un hiat (e-e: cre-ea-ză), spre deosebire de „crează”, cum îl scriu mulţi, unde ai un diftong (crea-ză), şi care-i corect doar în forma „s-o crează el!”, de la „a crede”.
O să priceapă de de „aceeaşi” nu-i „aceaşi” şi nici „aceiaşi”, de ce „femeie” nu-i „femee”, dacă „steaua” se desparte „ste-a-ua” sau „stea-ua”.
Dacă ştie ce-i aia semivocală şi ştie s-o identifice, o să ştie că ea nu formează niciodată silabă, prin urmare o să despartă corect în silabe.
O să ştie dacă e „con-ti-nu-ăm” sau „con-ti-nuăm”.
Probabil că îţi par greşeli imposibil de făcut de către un om care a trecut prin şcoală, da-ţi zic că sunt foarte frecvente, inclusiv printre licenţiaţi. Care şi ei au învăţat cândva despre hiat, semivocale şi diftong, numa’ că i-a durut în cot de ele.
(În plus, toate astea e foarte posibil să-i folosească pentru învăţarea limbilor străine. La pronunţare mă refer. Dacă-i zici „grupul ăsta e diftong” sau „vocalele astea sunt în hiat”, pricepe imediat cum trebuie să pronunţe.)
Multumesc! Am facut o pauza de lectura in birou iar auditorul (format din alte „mame de elevi”) a apreciat raspunsul!Voi reveni cu alte intrebari cand voi avea nelamuriri.
Doina
Orişicând, cu plăcere.
In legatura cu fenomenele fonetice ati putea sa-mi dati si mie o definitie umpic mai clara decar ce data de profesoara mea deci o scurta definitie a triftongului.Multumesc!
Nu pot să-ţi dau o definiţie umpic mai clară. Cel mai bine e să te duci la manual, să citeşti explicaţia şi să-ţi pui niţel mintea la contribuţie ca s-o pricepi. Şi dacă nu merge, roag-o pe doamna profesoară să-ţi explice din nou. N-o să se supere.
Diacritica, ma chinuie existenta (precum si omiterea) lui „de” in „Tinerete fara tinerete si viata fara de moarte”; nu numai asta, ci si ce rol are, caci, pe deasupra, imi trezeste si nelinisti traductologice.
Multumesc.
Uh… habar n-am. După mine, cred că-i chestie de ritm, număr de silabe, ceva. De cum sună.
Bună seara, Diacritica! 🙂
Aş dori să aflu dacă există pe undeva vreo explicaţie/istorie a formei grafice a ghilimelelor româneşti, adică forma „….”, nu forma „…”. Forma include atât semnul grafic de virgulă, cu corp şi codiţă orientată în jos – nu semnul asemănător utilizat în construcțiile grafice pentru prim, secund, terţ etc. -, cât şi poziţionarea lor alternată: două virgule jos … două virgule sus, fără schimbarea orientării virgulei.
Te rog, spune-mi, ai întâlnit cumva vreo poveste care să aibă legătură cu subiectul acesta?
Apropo, e corectă plasarea virgulei după linia de pauză în fraza de mai sus? Ea ar fi cerută de şablonul construcţiei „atât…, cât şi”.
Mulțumesc anticipat!
Despre ghilimele – habar n-am. Da’ subiectu’ e interesant. 🙂
Despre virgula aia – după mine e ok, eu aş fi pus-o la fel.
Mulțumesc! 🙂
Cred că întrebarea mea ţinea mai mult de tipografie şi nu de ortografie. Şi care ar fi soluţia normată, dacă într-un text scris ar trebui să încuibăreşti mai multe citate? Cum ar putea şti cititorul să împerecheze semnele citării / ghilimelele (ca parantezele în algebră)? În alte limbi există permisiunea de a utiliza şi alte semne grafice împerecheate pentru marcarea citării.
Habar nu am. Da’ ştiu pe cineva care ar putea şti. 🙂
O să-ntreb.
Tocmai am găsit ceva legat de subiect, dar nu ţine de normă.
„Pretul apartamentelor din Bucuresti pornesc de la 30.000 de euro” – inca se mai scrie asa in presa noastra?!
http://www.ziare.com/afaceri/firme-imobiliare/pretul-apartamentelor-din-bucuresti-pornesc-de-la-30-000-de-euro-1048047
Army, chestiile astea nu ţin de normă, ci de tradiţie. Nu ştiu să existe la noi un Chicago manual of style, sau ceva de genul ăsta. De obicei primele ghilimele sunt „99-66”, iar cele încastrate sunt „franţuzeşti” («»). Bine, mai există o mulţime de reguli care nu prea se mai respectă azi (semispaţiu înainte de !, ?, ;, de exemplu). Au fost împrumutate, în literatura ştiinţifică cel puţin, modalităţi de citare fără ghilimele, cu „paragraf restrâns”. Cred că norma este dată de uz. De exemplu, germanii folosesc „franţuzeşti” inverse pentru dialog, francezii foloseau odinioară „ghilimelele” lor pentru a marca fiecare rând dintr-un dialog, ruşii au apucături franţuzeşti (ca să vezi!) şamd. Dacă pui mâna pe cărţi vechi dintr-o anumită limbă o să observi o oarecare „unificare” în timp. Altfel spus, au dispărut anumite obiceiuri şi s-au păstrat altele, aparent cele mai „întemeiate”. Pentru limba română nu există norme de redactare oficiale. Pentru engleza americană există, dar NU sunt unice (eu ştiu vreo 3). La noi de obicei fiecare îşi face propriul set de norme (dacă are chef). Şi multe sunt niţeluş stupide.
În ce priveşte prima ta curiozitate (dacă există un NU pentru „…”)… da, există. Nu este explicit, ci implicit, deoarece uzul (ca şi normele, acolo unde există) cere setul „99-66” („“), pe care fondul de pe blogul ăsta nu prea vrea să-l reproducă 🙂
În fine, grea chestie ţi-ai propus să afli 🙂 N-o să găseşti niciodată _normele pentru limba română_, ci normele instituţiei X, pe ale editurii Y şamd.
Thanks, martin!
Mulţumesc mult pentru răspuns şi ajutor, Martin!
Eu am întâlnit ca regulă principală în limba româna ghilimelele 99 jos… 99 sus („…”), cu aspectul şi orientarea virgulei clasice, fără nici o rotaţie sau simetrie. Ghilimele de tip 66 nu am văzut să existe în cărţile româneşti de dinainte de 1990.
Cu regulile diferite de editare a unui articol ştiinţific m-am confruntat şi eu, de mai multe ori. Eram doar curios de unde atâta diversitate în plasarea unor simple virgule, în fel şi chip, pentru a obţine o etichetă/un tag. 🙂
Desigur, pentru semnalizarea citării, metoda alineatului retras – cules cu italice – este mult mai facilă şi permite şi încuibăriri prin retrageri succesive.
De unde diversitatea? Asta n-aş putea să-ţi spun… probabil că motivul e acelaşi care stă la baza diversităţii idiomurilor. În fine, chestie grea, legată de referinţa cuvintelor în contrast cu uzul. Instinctul te pune să „marchezi” referinţa , iar metodele la îndemână nu sunt prea multe. 🙂 Pe urmă pici în chestiuni estetico-comprehensive, că dacă te apuci să faci într-o pagină 10 tipuri de marcaje fără să fie cazul (şi nu prea e niciodată cazul, nici măcar în filosofia limbajului)… e vai şi-amar de cititor. 🙂
Buna ziua. Ma tot contrazic cu un coleg pe o chestie, dar nu am argumente:
„Sistemul privat de învăţământ superior este luat în derâdere zilnic cu ajutorul “licenţiaţilor” care au toate şansele să nu îşi găsească nicio slujbă chiar cu diploma în mână. Pentru că dacă sistemul bugetar mai suportă încă structura de carton, sistemul privat nu mai acceptă de mult această structură frivolă.”
Este corect sa incepi cea de-a doua propozitie cu „pentru ca” in contextul dat? Eu i-am spus ca nu cred ca e corect, dar nu am argumente care sa dovedeasca asta.
Păi de ce să nu fie corect? Mie-mi pare că merge.
Bună! Am nevoie de o consultaţie de specialitate.
E vorba de Bucureşti – de numele oraşului.
Unii articulează Bucureştii, ca pe vremuri. Mie-mi sună ca dracu’ – şi-n plus, aduce a un soi de preţiozitate inutilă, care face rău atunci cînd vrei să transmiţi un mesaj public. Şi cînd oamenii ăştia spun: „Bucureştii ARE 6 sectoare…” chiar mă freacă rău pe creier. Dar ei zic că e corect.
Mie-mi place Bucureştiul. Cei mai mulţi oameni pe care-i ştiu aşa zic.
Aşa că… este pe undeva vreo referire oficială la chestia asta?
Zău că n-am găsit.
Mulţumesc!
M-au mai întrebat şi alţi oameni. De data asta sper să nu uit să caut în buchea cărţii.
săr’mîna!
Pân’ la săr’mâna, mai aminteşte-mi, că poate uit din nou.
Nu stiu sa-ti explic exact de ce. Pur si simplu eu ziceam ca in loc de punct trebuia sa fie virgula si atunci mergea sa continui cu „pentru ca” si tot ce urma dupa. Mi se pare ca e un fel de argument pentru o afirmatie pe care nu o ai (referindu-ma la a doua propozitie). Nu stiu..poate ma pierd eu prea mult in detalii si ajung sa nu mi se mai para normale nici macar chestiile pe care pana acum le stiam fara sa stau sa le analizez.
Afirmaţia e în prima frază:
Pe urmă vine argumentul:
Mie mi se pare ok. Dacă punea virgulă, ieşea o frază prea lungă, din care chiar nu se mai înţelegea nimic.
” As face o completare: el este dintr-o comuna liberala si este un pedelist, niciodata pedelistii nu face rau la altii, isi fac rau lor”.
Sincer va spun , asemenea barbarisme in parlament n-as fi vrut sa aud sau sa citesc!
O seara buna!
http://www.ziare.com/politica/dezbatere/meciul-lui-lucian-bute-discutat-in-camera-deputatilor-1049534
Da’ ce, e primu’? 🙂
@Cornel: Am căutat în Gramatica Academiei, n-am găsit referire anume la chestia cu pricina, însă am găsit un exemplu: „Bucureştiul / Bucureşti e capitala României”. Carevasăzică, cu -ul.
Io zic că „Bucureştii” vrea să fie pluralul seniorial.
Diacritica, am nevoie de o explicatie…
In cereri, “subsemnatul(a)” este incadrat de virgule:
„Subsemnatul, Pop Ion, domiciliat…”.
Eu am o explicatie gramaticala: numele este o apozitie explicativa, nu una determinativa gen „raul Mures”. Dar aceasta explicatie nu este “destul de convingatoare” pentru unii. Tu ce zici?
Sper sa nu spui, ca “unii”, ca dupa “subsemnatul” nu se pune virgula…
Multumesc anticipat!
Păcatele mele!… Păi, nu ştiu voi, da’ eu astea le-am învăţat într-a cincea.
Normal că se pune virgulă, da’ dacă explici cu apoziţii şi alte alea, n-o să te creadă nimeni, că sună a extratereştri.
Râul Mureş e fără virgule că mai există diverse alte râuri – râul Mureş, spre deosebire de râul Olt, râul Siret etc.
La fel, „subsemnatul Gigel”(fără virgule), va să zică că trebuie să-l osebim de subsemnatul Costel şi subsemnatul Ionel – chestiune valabilă numa’ în cazu’ în care eu (adică subsemnatul) sunt în acelaşi timp şi Gigel, şi Costel, şi Ionel. Da-n cazul ăla n-am voie să semnez documente.
„Subsemnatul, Gigel,” adică „eu, Gigel,”, va să zică că nu există decât un singur eu subsemnat, şi anume Gigel. Adică „eu, Gigel,” nu „eu Gigel”.
măi, io-s mulţumit!
E cum îmi place mie!
Multumesc, Diacritica! Si eu la fel gandesc, dar se pare ca e multi care nu pricep.
De ce grizonant si nu grizonat? Eu zic asa: grizonant, fiindca incaruntirea parului e in curs, nu a finalizat saraca, mai are niste fire rebele de dovedit. Gresesc?
Pen’ că vine de la fr. „grisonnant”, participiu prezent, care-arată un proces în derulare.
Coreii de Sud sau Coreei de Sud? Am probleme cu genitiv-dativul numelor proprii de numa-numa. Sar’ mana!
Coreei.
Bună dimineaţa!
Cum îţi sună titlul articolului ăsta?
Eu m-am gândit din prima la o rezervă (de) la Cotroceni, dacă nu chiar la rezervorul de la Cotroceni.
Bună să-ți fie inima, armyuser!
E vorba, evident, de o rezervă de militari ascunși prin podurile Cotroceniului. 🙂
Cum se scrie nu stiu ce, mai scurt: nus’ ce sau nu-s’ ce?
Nu ştiu. Nu cred să fie reglementat pe undeva.
Am şi eu o întrebare stupidă la care te-aş ruga să-mi răspunzi, dacă ai timp.
Cum e corect: „Nu trageti, dom’ Semaca! [Sunt eu, Lăscărică]” sau ” Nu trageţi dom’ Semaca!”
Părerea mea iaşte că „dom’ Semaca” e o construcţie în vocativ, deci prima variantă ar fi corectă, în cazul ăsta. Pe deasupra, verbul mai e şi la imperativ, care pare-mi-se că nu are subiect exprimat, ci doar inclus.
Singurul motiv pentru care nu aş pune virgula ar fi dacă „dom'” ar fi subiect, ceea ce mă îndoiesc.
Acuma: Doaaamnaaaaa! Mă lămuriţi şi pe mine dacă am dreptate?
PeSe: am pus bine virgula aia înainte de „în cazul ăsta”?
Normal că-i vocativ, normal că-i cu virgulă.
Cre’ că şi virgula ailaltă e corectă.
Întrebasem pentru că nu îmi aminteam dacă pe respectivul nene îl chema „Semaca” şi am căutat pe Google, unde m-a şocat faptul că în majoritatea rezultatelor afişate nu era virgulă înainte de „dom’ Semaca”. Moment în care mi-am zis: Lavinio, dacă N inşi îţi zic că eşti nebună, tre’ să te duci să te ca’ţi. Şi m-am că’tat.
Prin urmare, mulţam fain pentru promptitudine şi pentru bunăvoinţa de a lumina poporu’.
Lasă, că lumea nici după „subsemnatul” nu pune virgulă…
A, şi uite o bunătate de la KanalD, din emisiunea „Drept la ţintă” de aseară:
„Unde îşi duce Puiu, blonda?”
„Jurnalismul românesc” e admirabil, e sublim, putem zice, dar [profesionalismul] lipseşte cu desăvârşire.
@Martin si sintagma „Ei urmau să plătească”
probabil ca povestea e deja veche, dar eu acum am citit-o, si am si eu o remarca (si nu stiu daca am dreptate) :
mi se pare ca aceste sintagme sunt un semn al spiritului confuz care bantuie prin limba romana de multa vreme (probabil secole). Ma gandesc ca romanul reuseste el cumva, permanent, si chiar si fara ajutorul radio-tv in secole anterioare, sa construiasca niste expresii care-i creeaza apoi tot lui probleme.
Cred ca normal ar fi sa spui ceva de genul: „Urmeaza ca ei sa plateasca” sau, la trecut: „urma ca ei sa plateasca”. Si nu mi se pare normal sa bagi acest „a urma” intre „ei” si „sa plateasca”, ca aici: „Ei URMEAZA sa plateasca”. Asta pentru ca se isca o confuzie intre acel impersonal (sau cum se cheama el) „urmeaza” si persoana a treia a lui „Ei”. Rezulta imediat, la o privire superficiala, ca „ei urmeaza”.
La fel si pentru „Ei trebuie sa plateasca” unde, tot asa, as prefera „Trebuie ca ei sa plateasca”. Mi se pare ca varianta din urma exprima mai bine situatia: Exista o trebuinta impersonala, data de o lege de ex, prin care „ei” sunt obligati sa plateasca ceva. Deci e mai logic, pentru mine, decat sa-l pui pe „trebuie” intre ei si plata. La „ei trebuie sa plateasca” imi suna de ca si cand „ei” produc o „trebuinta” lor insile de a plati.
Singura explicatie logica pentru „Ei trebuie sa plateasca” mi-o pot imagina asa: „Cine trebuie sa plateasca?” Raspuns: „Ei!”. Deci… „Ei(!) trebuie sa plateasca, nu altii!” 🙂
Asta cu „urmează să”/„urma să” e o formă de viitor / viitor în trecut, am pomenit-o aici. Poți să zici „ei urma să plătească”, așa cum zici „eu urma să plătesc”, „voi urma să plătiți”, fără să rezulte că eu urmam. 🙂
La fel și cu „a trebui”.
Sunt corecte ambele forme, în orice caz: și „ei urmează să” / ”ei trebuie să”, și ”urmează ca ei să”/ ”trebuie ca ei să”.
De ce simte vorbitorul nevoia fie să zică „ei urmau să”, fie să schimbe topica, e altă poveste și nițel cam complicată. 🙂
Buna !! Scuze de deranj,am o intrebare cum e corect ?
– o za sau o zala
Ambele sint corecte,dar exista contexte in care se foloseste intr-un fel iar altele in alt fel??
Multumesc!!
DOOM2 dă doar za-zale.
pentru rubrica „cfr-ul francez!: „Logo-ul Romaniei a fost inregistrat la OSIM-ul national si la cel international” (Detaliile contractului Explore the Carpathian Garden. Cat a costat frunza verde din logo-ul Romaniei si cum au cheltuit Ministerul Dezvoltarii si consortiul THR 300.000 de euro pe sondaje telefonice)
de Attila Biro HotNews.ro
Luni, 8 noiembrie 2010, 14:33.
buna ziua!eu tot nu sunt lamurita cu un caz in care se foloseste ia/i-a…am vazut k exista articol pe tema asta,dar tot nu sunt lamurita…daca spun:IA SA VAD CE AI ACOLO?scriu asa,sau dezlegat? :((
E-ntr-un cuvânt: Ia! E interjecţie.
Oricum, se scrie i-a doar când înseamnă lui i-a (dat), pe ei i-a (luat). În rest se scrie într-un singur cuvânt: când vine de la a lua şi când e interjecţie, ca-n exemplul tău.
„Într-o comună din judeţul Sibiu, câteva familii de rromi trăiesc la limita sărăciei extreme.”
cum o fi aia, sa fii la limita extremului?
gasita aici: http://www.adevarul.ro/actualitate/social/Mutati_dintr-un_bordei_in_altul_0_371363269.html
Buna. Am doua intrebari, scurte sper:
1. Aud folosindu-se destul de des expresia (?) „multumesc frumos”. Mie imi pare ca nu suna bine, ca doar nu poti sa multumesti urat. Tu ce parere ai?
2. Este corect sa te adresezi cuiva „domnule” urmat de numele acestuia (de exemplu „Domnule Razvan”) sau trebuie sa folosesti intotdeauna dupa „domnule” numele de familie? Nu cred ca folosirea lui „domnule” inainte prenumelui ar fi incorecta. Ar trebui, poate, sa mentionez ca vorbesc aici de cazul in care persoana careia te adresezi este iti este apropiata, dar nu foarte.
Multumesc!
La 1 aş zice să nu fim mai catolici decât papa sau mai ortodocşi decât Daniel (că era să-i zic Teoctist, pardon!). Nu mi-am pus problema, da’ nu cred să fie problema problemă.
La 2: mi-aduc aminte de Alain, şefu’ meu francez de-acu’ vreo 5 ani, care m-a-ntrebat care-i treaba cu „monsieur / domnu’ Alain”, dacă noi aşa zicem în română, că-n franceză zici „monsieur Alain” (monsieur + prenume) numa’ pentru peşti. Şi „madame Cutăriţa” numa’ pentru matroane. Sau cam aşa. 🙂 Cum i-am zis şi lui, formula elegantă e aia cu „domnule Xulescu”. Asta cu „domnu’ Alain” e aşa, un fel de familiaritate politicoasă.
Adică cestiunea nu cred că poate fi tratată în termeni de corect / incorect, e doar chestie de stil.
multam!
Cum se spune corect: Andreei sau Andreeiei?
🙂
După tine, cum se zice corect?
Itinerarul sau itinerariul?
Dupa mine este corect Andreei, insa am observat ca unele persoane scriu Andreeiei. Mie, sincer, mi se pare cam ciudat…
Multumesc pentru lamuriri.
Unele persoane scriu „noştrii” şi „ar fii” şi „poţi venii”. Asta nu-nseamnă că e corect.
E „Andreei”, desigur. Aşa cum e „Mariei”, nu „Marieiei”, „Laurei”, nu „Laureiei”.
Bună,
Am văzut o cauză pe Facebook: „Să scriem corect, româneşte”. E bine pusă virgula aici? Mulţumesc.
Nu. E un fel de „să scriem corect, adică româneşte”. Or’ corect se mai scrie şi franţuzeşte, şi englezeşte, de exemplu.
Am si eu o mare neliniste ortografica (si sufleteasca): „repondent” vs. „respondent”. Stiu ca doom’ul si dex’ul nu au adoptat, inca, niciuna dintre variante. Mai stiu si ca „repondent” vine din fr. iar „respondent” din engleza (si ca pe meleagurile limbii noastre neaose circula amandoua fara acte de identitate). DAR, in timp ce „repondent” vine din franceza de unde noi ne-am obisnuit sa tot imprumutam (fara camata) cuvinte, pentru „respondent”-ul englez avem alte cuvinte inrudite in limba: corespondent, coresondenta etc. Asadar, cand vrem sa spunem: „multumim repondentilor / respondentilor care ne-au ajutat sa realizam acest chestionar” – care varianta o vom utiliza?
(tenchiu!)
Păi dacă DOOMu’ şi DEXu’ nu ştiu, eu de un’ să ştiu? 🙂
Habar n-am, pare rău. 🙂
Da’, uite, mă gândesc că i-ai putea scrie Rodicăi Zafiu – la România Literară sau la Institutul de Lingvistică. Sau cuiva de pe acolo.
eu am incercat. multumesc oricum pentru bunavointa si indrumare.
Cred că aveam pe aici nişte adrese de mail de la Institutul de Lingvistică, să caut.
Uite, încearcă aici:
http://consultanta.lingv.ro/
Dia, cum aș putea construi un un adjectiv verbal de la verbul a distrage (atenția)?
Factor sau proces distractor îți sună bine?
Ar fi după tiparul a trage – tractor / a distrage – distractor.
Alternativa era distractiv, dar are deja alt sens.
Uh… Da’ de ce-ţi trebuie neapărat adjectiv? O relativă ce-are? 🙂
Traduc un articol şi termenul apare frecvent, s-ar lungi prea tare povestea scrisă. Tu cum ai zice?
I-aş zice cu relativă. „Care distrage atenţia” o fi mai lung, da-mi pare mai firesc decât „distractor” sau altceva de genu’.
Mulţumesc! Îl pun în ambele moduri şi văd la stilizare cum şi unde sună mai bine. 🙂
„…stiu si ca “repondent” vine din fr…”
Comment, comment ? Ce vine din franceza ? „Répondent” este prezentul verbului „répondre” la persoana a 3a plural (ils ou elles répondent). Nu exista (vad) legatura cu cel care raspunde la un chestionar sau ancheta.
pai si eu ce am zis…nu am zis ca vine din franceza? pana acum cecva timp eu stiam ca repondent este varinata corecta…insa am avut cateva dispute pe aceasta tema si tin acum sa cred ca respondent ar trebui utilizat. In orice caz am contactat Acadmia Romana pentru lamuriri si promit ca voi posta raspunsul aici.
Presupun că Mihai se referea la faptul că „répondent” din fr se pronunţă [repond], nu [repondent], cum îl zicem noi pe repondent. În franceză cred că este répondant, participiu prezent devenit substantiv. Probabil că româna l-a preluat şi l-a transformat în repondent, pe modelul delincvent (délinquant în fr, tot cu -ant). (Ok, nu-i cel mai fericit exemplu, da’ aţ’ prins ideea. 🙂 )
(La fel pentru insistent, ro < insistant, fr.)
Sa ne întelegem : în contextul evocat, adica cel referitor la persoana care raspunde la o ancheta sau chestionar, repondetul, cica preluat din franceza, nu are nicio legatura cu „répondant”, participiul etc, etc. Iata 19 sinonime ale acelui „répondant” unde se poate observa absenta vre-unei legaturi cu subiectul.
„Synonymes affirmant, assurant, caution, concordant, correspondant, disant, garantie, garantissant, objectant, payant, réagissant, remplissant, rendant, repartant, répliquant, responsable, rétorquant, ripostant, satisfaisant.”
Repondetul ala-mi seamana cu faimosul „furculission” 🙂
Permite-mi să mă-ndoiesc despre competenţa ta în limba franceză, atâta vreme cât în româna maternă scrii „vre-unei”.
Cât despre „répondant”, substantiv, ca termen sociologic, iaca definiţia din Trésor Informatisé de la Langue Française:
http://atilf.atilf.fr/dendien/scripts/tlfiv5/search.exe?23;s=1453927890;cat=0;m=r%82pondant;
Fapt că trăieşti acolo şi vorbeşti zi de zi franceza nu generează automat nivel ridicat de competenţă în limba cu pricina (de altfel, chiar printre francezii nativi sunt puţini cu nivel ridicat de competenţă în limba maternă). Aşa cum simplul fapt că te naşti şi înveţi în România nu te face automat să scrii „vreunei”.
Esti sigura ca TU te exprimi absolut corect în româneste ? Tot timpul, mereu, permanent, 25 de ore pe zi ? Nu ma interseaza raspunsul tau. Oricare ar fi opinia ta despre mine si competentele mele, nimeni si nimic nu-ti permite sa ti-o exprimi asa cum ai facut-o. Fi buna si uita-ma.
Adică cum ar fi: „ba p-a mă-tii”.
Îmi permit eu, în caz c-aş vrea să exprim opinie (să, adică, afirm ceva de genu’ „eşti tufă”). Ţ-am zis că mă-ndoiesc de competenţa ta într-o limbă străină atâta vreme cât e evident de negru pe alb că-ţi lipseşte competenţa în limba maternă.
No, vrai să-ţ’ trimet ‘napoi şi scrisorelele de-amor? Şi florile presate între paginile TILF-ului?!
(Of, Sfinte Sisoe, scriem „vre-unei” şi „fi bună”, da’ ne dăm cu părerea despre valorile lui „répondant” – şi aia pe lângă!)
cică „locație” și-a tras până la urmă și sens de „loc bine determinat”.
http://dexonline.ro/definitie/loca%C8%9Bie/541437
eu n-am niciun DEX ’09 la îndemână. ai putea să mă (sau să ne) lămurești în vreun fel?
așa nu-mi place mie că limba asta e vie dar poporul e mort…
mulțămesc
N-am nici un DEX recent. Doar DOOM2, care nu dă detalii despre sens. E foarte posibil să fi inclus şi sensul respectiv. Cum ziceam, au să includă şi „expertiza” cu sensul ăla nou, englezesc.
Tocmai am primit un mesaj de la Orange care incepe asa: „Revin-o in joc!” Ma gandeam c-ai putea adauga si prostia asta la nelinisti ortografice 😀 Mersi
E despre „vin-o” pe undeva. Da’ nu-i faci o poză mesajului ăluia, să-l punem aici? 🙂
aici e http://img140.imageshack.us/img140/4735/dscf0802.jpg 😀
E tare de tot şi aia cu „faptele interesante”.
Ca să nu mai zic de întrebări DESPRE „fapte interesante”.
Probabil în original era „interesting facts”, care-i cu totul altă mâncare de peşte.
iertaţi-mi îndrăzneala de a da sfaturi pe blogul altuia, dar lui macroncordat i-aş fi spus că forma de conjunctiv prezent la a treia singular (plural) este să aibă şi nu să aibe
Sunt 12.500 de comentarii pe blogul ăsta. Dac-aş sta să le corectez pe fiecare-n parte, mi-aş petrece 8 ore pe zi pe blog.
Bună ziua, dia!
Un „fi-ţi” halucinant, aici, la sfârşitul paragrafului de lângă fotografia autorului.
Oh, Sfinte Sisoe!
Am si eu o mare neliniste ortografica (si sufleteasca): “repondent” vs. “respondent”.
am primit raspuns de la Institutul de lingvistica – serviciul de consultanta si asa cum am promis fac public acesta. Iata ce mi-au trimis: „Niciuna dintre forme (repondent/respondent) nu este înregistrată în dicționarele normative, prin urmare nu există o anumită formă normată drept corectă. Puteți folosi ce formă doriți, iar ulterior va fi normată una dintre ele sau ambele, în funcție de uz.
Lingvist: A.M. Barbu
Vă mulţumim că aţi apelat la serviciul nostru de consultanţă.”
Adicatelea…m-au lamurit mai mult de-ajunge. (Am ajuns sa simt nevoia unui DOOM III)
Păi nu prea aveau cum să-ţi răspundă cum e „corect”, atâta vreme cât nu e normat. E cam ce ţi-am zis şi eu mai sus: dacă nici Academia nu ştie, eu de un’ să ştiu? 🙂 Cuvântul e încă în fază intrauterină, mă-nţelegi, precum „expertiză”, „locaţie” sau mai ştiu eu ce: încă n-are CNP şi certificat de naştere, da’ asta nu-nseamnă că nu există. Doar aşteaptă ocazia să ţipe şi să-l bage careva în seamă suficient cât să-l declare la Starea Civilă.
Ma contrazic cu cineva. Cum este corect?
Acest gen de discutii duce la…
Acest gen de discutii duc la… ?
Buna, Dia.
Privesc de cateva minute afisul acestui film: http://www.avantaje.ro/Timp-liber/Muzica-filme-carte/Reteaua-de-socializare-film-1484894
Doar mie imi suna incorect?
Buna seara!
Am si o polemica cu cineva din cauza urmatoarei propozitii.
„Acest gen de discutii duce in 100% din cazuri……”
Eu sustin ca se foloseste „duc” si el „duce”
Daca puteti sa faceti lumina in acest caz „complicat”, v-as fi recunoscator.
Buna ziua, Dia
Am si eu o întrebare, că mă zgârie groaznic de câte ori aud la știri…
„Leul (adică moneda noastră) s-a apreciat față de / în raport cu Euro (adică moneda lor) etc…”
Este corect „s-a apreciat”?
Multumesc!
@Slym & AdsO: Habar n-am ce zice gramatica. Presupun că-i chestie de acord după înţeles. Că până la urmă subiectul logic e „discuţiile” (de un gen sau altul), că ele duc la ceva, nu genul. Cam ca la „majoritatea”, deşi n-aş băga mâna-n foc. Studiez cestiunea, dacă nu uit.
@corina: Nu cred că putem vorbi de corect/incorect. Cred că situaţia e cam ca aia de care zice Nicoleta mai sus: un cuvânt (sau un sens) care a intrat în uz, dar încă nu-i normat. Pân’ la urmă, dacă leul poa’ să se deprecieze, tre’ să poată şi contrariul, într-un fel sau altul. Româna n-avea cuvânt pentru asta, că până prin 2000+ valoarea leului ori şedea, ori scădea.
Multumim pentru ajutor. Se pare ca am intrebat amandoi 🙂
Să trăiţi. 🙂
n-am gasit nicaieri în blog ceva despre linia de pauză. totuși, dacă există, scuze. vreau să aflu dacă în interiorul a două linii de pauză se pot folosi semne de punctuație. de exemplu:
am diplomă de capacitate, totuși – culmea! – habar n-am să scriu în limba română.
Nu ştiu dacă scrie pe undeva, da’ eu folosesc. Aşa cum le folosesc şi în interiorul parantezelor clasice.
Salutare! Aşa cum te-am „ameninţat”, am apărut pe interval cu o nelinişte care mă urmăreşte de ceva vreme.
Am tot căutat explicaţii/exemple, însă, ceea ce am găsit până acum nu m-a satisfăcut. Sper să reuşeşti tu. Astfel: genitiv-dativ singular pentru nume proprii feminine – este clar la cele terminate în „a”, Mona – Monei, Anca – Ancăi, Cristina – Cristinei. Ileana – Ilenei/Ileanăi etc.
Ce facem în cazul unor particularităţi de genul „Zizi”? Punem „lui Zizi” ori mai puţin firescul Ziziei? Eu aş înclina către a doua variantă, însă am dubii.
Mai sunt numele feminine care se termina în consoană, în clipa asta îmi vine în minte numai „Carmen”. Cum facem? „lui Carmen” sau „Carmenei”? Mulţumesc!
E cu „lui”. Lui Carmen, lui Zizi.
O să fac articol despre, dacă nu uit.
tocmai am gasit chitanta asta, care are in partea de jos niste elemente. http://img844.imageshack.us/img844/3231/dscf08032.jpg
Va rog, care este forma articulata corecta a cuvantului Bucuresti? Eu am invatat la scoala ca este corect Bucurestii si Bucurestilor. Acum se foloseste mult forma Bucurestiul si asa apare si in DOOM-ul din 2007 si in ultima Gramatica scoasa de Academie, cea pentru tot poporul. Cum este corect pana la urma? Sunt acceptate ambele forme? In Gramatica din 2005 apar si formele Bucurestii si Bucurestilor alaturi de Bucurestiul, fara sa spuna care ar fi cea acceptata. Va multumesc.
Cum aş putea şti eu mai mult decât DOOM şi Gramatica Academiei?
Salut diacritica, am si eu o intrebare:
Hai sa ne batem/bătem.
Cum este corect? Sa ne batem sau sa ne bătem?
E „noi (ne) batem”, cu a.
M-a pălit brusc o nelinişte traductologică.
Nu ţi se pare incorectă sintagma „informaţii clasificate” ?
Evident, în sensul de informaţii cu caracter secret, care ţin de siguranţa naţională, de pildă, nu de informaţii grupate pe mai multe clase. 🙂
Tocmai am constatat că avem până şi structuri oficiale care conţin în titulatură această denumire, aşa de răspândită e bazaconia.
Am o nelamurire : SA TE MENTI sau SA TE MENTII??? eu spun ca a doua varianta e corecta,dar ma contrazic cu cineva,si nu am argumente 🙂 multumesc
Iaca argumente:
Ţi, ţii, ţi-i
Moduri şi timpuri: prezentul verbelor în -e
@aurafas, habar n-am. O fi c-au fost deja clasificate drept secrete? 🙂 Or’cum, să te-apuci acu’ să le zici altfel decât „clasificate” îmi pare ciudat, că nu mai ştie lumea despre ce-i vorba-n propoziţie. 🙂
Bună ziua,
La concursul SMART — proba de limbă română (clasa a II-a), una dintre întrebări suna cam aşa: Câte litere şi câte sunete are cuvântul „girafă”? Varianta de răspuns dată de organizatori este 6 litere, 5 sunete.
Puteţi, vă rog, să-mi confirmaţi că 6 litere, 6 sunete este răspunsul corect?
Mulţumesc
După mine, îs 5 sunete, că [gi] e un singur sunet, din câte mi-aduc eu aminte. Adică nu e sunetul [g] plus sunetul [i].
ce, ci =c’; ge, gi = g’;
ciolan = c’olan: 6 litere, 5 sunete;
Notă:
Deoarece în cuvinte ce conţin aceste grupuri de litere e şi i sunt în unele situaţii litere ajutătoare, iar în altele au valoare de sine stătătoare, este bine ca, pentru a se stabili valoarea lor, să se ţină cont de faptul că orice silabă are obligatoriu o vocală. Aşadar, într-o silabă ce conţine un astfel de grup, dacă nu există o altă vocală, e sau i sunt vocale.
cea-un––––––► c ‘a-un: 5 litere, 4 sunete
cer –––––-► 3 litere, 3 sunete
cio-ban––––––► c ‘o-ban: 6 litere, 5 sunete
ci-re-şe––––––► 6 litere, 6 sunete
la fel
gi-ra-fă––––––► 6 litere, 6 sunete
Mi-ar fi plăcut ca acesta să fie şi răspunsul dumneavoastră. Sunt un pic dezamăgită, dar o să vă citesc cu aceeaşi plăcere, de fiecare dată. 🙂
Şi mie mi-ar fi plăcut să fiu mai deşteaptă, dar nu-s. Sunt foarte dezamăgită, dar o să mă citesc cu aceeaşi plăcere. După ce voi fi scris cu plăcere.
Şi 2:
E vorba de un concurs de clasa a II-a, da? Acolo unde-nvaţă că grupul de litere „gi” e un singur sunet, ca şi grupul de litere „ghi”. Despre fonemele de care e vorba în textuleţul de mai sus, distincţia dintre vocale şi semivocale (că asta înseamnă „e şi i sunt în unele situaţii litere ajutătoare, iar în altele au valoare de sine stătătoare„) se învaţă mult mai târziu.
Oţ’ fi fiind supărată că odoru’ n-a ieşit primu-ntâi, da’ ţineţi minte o chestie pedagogică de bază: nu poţi evalua cunoştinţe de nivel de anul I după standarde de anul V.
Copilul de clasa a II-a, inclusiv al dumneavoastră, atâta trebuie să ştie: că grupul de 2 litere „gi” e un singur sunet. Dacă-i băgaţi altceva în cap la vârsta asta, îl zăpăciţi. (Cum face osebirea între „ge” din „geam” şi „ge” din „Gelu”? Între e „de sprijin” şi e „cu valoare de sine stătătoare”? Cum e aia „ge” cu valoare de două sunete şi „ge” cu valoare de un sunet, pentru un copil de-a doua, care încă nu ştie nici toate ortogramele?!)
Bag mâna-n foc că sunt matematicieni care pot demonstra că 1 + 1 nu face 2, dar asta nu-nseamnă că odorul dumneavoastră, dacă scrie la lucrare că 1+1=3, are dreptate.
classified (adjective, /ˈklæs.ɪ.faɪd/) – describes information that is officially stated to be secret…
Aşa zice Cambridge-ul, nu şi DEX-ul ; este doar o calchiere.
Am o întrebare care ţine mai mult de interpretarea logică a unei enumerări. Dacă spun, de exemplu: A, B, C, D şi E au fost în locul X, se poate înţelege ca A, B, C au fost singurei, iar D şi E au fost împreună?
Mă macină chestiunea asta, pentru că în engleză apare o virgulă clarificatoare în construcţia similară: A, B, C, D, and E etc.
Nu-nţeleg cum de rezultă chestia aia din virgula din engleză. 🙂
În rest, hm, habar n-am. Nu poţi să zici „A, B, C, plus D şi E”? Deşi, mă rog, nici de aici nu rezultă neapărat D+E.
Păi virgula din enumerarea engleză separă conjuncţia logică „D and E”.
Sau interpretarea asta o fi numai în capul meu?
Cum separă „D and E”? Nu era vorba de virgula dintre „D” şi „and E”? Că dacă da, nu văd cum „D, and E” separă pe D+E. (Mă rog, nu te lua neapărat după ce zic eu aici, că la mine engleza e abia a treia limbă străină, o vorbesc din doi în doi.)
Eu privesc „and” ca operator logic. El funcţionează doar între doi termeni. dacă apare virgula, îţi pierde funcţia de operator logic pur (şi simplu).
1. „D and E” este conjuncţie logică
2. „D, and E” nu mai este conjuncţie logică, „and” are doar rol de terminator al enumerării.
Este ca şi cum ai zice (fără a fi o construcţie 100% echivalentă din punct de vedere logic):
1. „A sau B”
2. „A, sau B”
Şi totuşi, cum rezultă din „, D, and E” că D şi E se-nsoţesc?!
Or’cum, nu cred că poţi discuta chestiuni de ortografie&co privind cuvintele ca pe operatori logici. (Deşi mai ştiu eu pe cineva.) Merele şi perele, mă-nţelegi. Mie aşa mi se pare.
N-am zis că din „D, and E” rezultă că se însoţesc, ci din contră, virgula de dinaintea lui „and” subliniază rolul de terminator de şir, şi nu de conjuncţie logică. Eu aş vrea ca şi în română să se poată înţelege că fiecare a făcut ceva în mod independent, izolat, fără să mai adaug încă cinci fraze explicative.
Ana, Barbu, Costică şi Dana au fost la mare. Cine a fost cu cine?
Aaa, din ce ziceai în comentariul iniţial am înţeles că virgula aia (de-i zici clarificatoare) clarifică tocmai asta, că D şi E au fost împreună.
Nimeni cu nimeni sau toţi împreună sau câteştrei. Fraza din ro spune numai că subiectele alea au fost la mare, nu că neapărat împreună sau separat. Da’ dacă ţii să specifici, cred că poţi zice „Ana, Barbu, Costică şi Dana, separat, au fost la mare /, fiecare în parte.”. Sau ceva de genu’.
Cand incerci sa eviti sa incepi un e-mail cu „Draga Xulescu,”, e corect sa-l incepi cu „Buna, Xulescu,
Voiam sa vad ce mai faci?”
Sau sunt prea multe virgule?
Sau trebuie sa-l incepi cu „Buna, Xulescu!
Ce mai faci tu?”
Personal semnul exclamarii mi se pare prea entuziast. Ca poate tu trebuie sa-l contactezi in interes de serviciu.
As aprecia orice alte sugestii pentru rezolvarea dilemei.
Sau o fi corect „Buna Xulescu,
Ce mai faci?”
După cum ziceam aici, vocativul se desparte întotdeauna prin virgulă: Bună, Pătrăţel! La revedere, Pătrăţel! Mulţumesc, Pătrăţel!.
Iar mailul cred c-ar trebui să-nceapă cu „Bună, Xulescu!”, că e un salut, nu o formulă de adresare, precum „Dragă Pătrăţel, „. Eventual punct în locul semnului de exclamare, dacă-ţi pare prea entuziast.
Mai bine „Bunule Xulescu!” – poate-l convingi.
Sau „Preabunule Xulescu!”
Multumesc de raspunsuri. Asa cam banuiam si eu, dar preabunul Xulescu ma apostrofa cum ca puneam prea multe virgule si ca sa renunt la prima. Voi renunta, dar la a doua.
http://www.agenda.ro/news/news/37042/iarna-vrajbei-noastre.html
Uite-aici, ceva de la oameni „culti”:
http://www.realitatea.net/alexandru-lazescu-incearca-sa-atraga-fonduri-europene-la-televiziunea-publica_783145.html
Ii doresc succes, sa ajunga intr-o stare buna de degradare :))
Legat de inceputul mailurilor, de mai sus: oameni buni, un e-mail este o scrisoare. O discutie este pe chat sau pe instant messenger, oricare ar fi el (google, yahoo sau windows live). O discutie o incepi cu „Salut, Vasilica!”, si o scrisoare cum am invatat la scoala (draga, stimate, iubite, sau mult iubite si stimate). Sau ,,in atentia dlui/dnei”.
O scrisoare nu o incepi cu „Buna, Georgele”… Nu de alta, dar cand citeste ala mailul lui/scrisoare de la tine, s-ar putea sa fie noapte, si tu ii spui Buna dimineata…
Si sa nu vina cineva cu exemple din limba franceza, pentru ca la aia Marie poate fi si barbat si femeie, si ei nu pot incepe cu Chere Marie, ca poate e Cher Marie, si atunci ai dat-o de gard…
A, si apropo: attachement nu e atas/atasament, ci anexa. Atasul e la motocicleta, are semnificatie tehnica; atasamentul e la corason; la scrisori e anexa. De cand exista scrisori si cu mult inainte de a inventa unii posta electronica.
Mailul nu mai e de mult scrisoare. Cel mai adesea mailul e un substitut de messenger, tocmai de-aia mailurile familiare încep ex abrupto, n-au formulă de-nceput. Distincţia dintre „auzi, am văzut-o ieri pe Georgica”, „Georgele, am văzut-o ieri pe Georgica”, „bună, Georgele” şi „stimate domnule Georgel” ţine de contextul „social”, nu de regulile de redactare a mailului. Despre reguli poţi vorbi când e un mail formal.
(Mailurile mele către frate-meu nu-ncep cu „dragul meu frate”, ci intră direct în pâine: „mi-a zis mama că nu ştii ce să-mi iei de Crăciun. uite, io aveam în plan aia şi aia, vezi tu.”.)
Ce-are sula cu prefectura?!
Serios, Franţ?…
Pe bune?… Io de când mă ştiu n-am văzut scrisori cu anexă. Am văzut numai rapoarte cu anexe. Lucrări, documente, cărticele. Scrisori, niciodată. Şi nu m-am născut alaltăieri.
Mailul fara introducere nu intra in subiectul de mai sus. Evident, vorbeam despre mailul oficial (nu formal, ca asta e altceva, ne zice noua DEX-ul; de la tine, nu ma asteptam sa folosesti asa cuvinte urate 🙂
Sula are cu prefectura la fel ca subiectul in discutie cu regulile de ‘emailare’ in franceza cu, care incep cu ‘Bonjour, Mme X’. Din cate stiu eu, dintre limbile mai internationale, sunt cam singurii care folosesc salutul ca forma de adresare si explicatia care mi s-a dat este ca ei nu isi pot stabili genul doar dupa nume (si da, Fratziska, il cheama Jean MARIE Le Pen).
Daca nu ai vazut scrisori cu anexa inseamna ca nu ai primit o scrisoare in plic, cu niste poze cu tot. E banal, ce dreaq…
Si, spre cultura generala, exista o disciplina care se cheama diplomatica. Si care cu asta se ocupa (pritner altele): defineste genuri de documente, stabileste ce e una si ce e alta. Are un vocabular distinct. ca sa nu o mai lungesc, vezi definitia scrisorii aici: http://www.arhivist.home.ro/10%20dictionar_SAI/Litera%20S,%20Sh.html
PS: daca nu vrei scrisoare, zi-i corespondenta; raportul expediat printr-un mijloc de transmitere e corespondenta. procim, ca sa te miri mai mult, si un pachet poate avea anexa (un plic :); totul tine de experietna birocratica pe care o ai in spate.
Mailurile franţuzeşti formale încep cu Cher Monsier / Chère Madame; Monsieur / Madame. Mailurile cu „bonjour” coboară dinspre formal spre amical, exact ca în română.
Dacă-i scrii unui client „bonjour, gigele” în primul mail, eşti peizan.
Şi italienii şi încă vreo câţiva.
Ce-are salutul cu genul?!
Şi cum e aia cu „nu-şi pot stabili genul doar după nume”?! Asta ţi se-ntâmplă cu „Dominique”, de exemplu. Cum se-ntâmplă în ro cu „Gabi”. Cam cu aceeaşi frecvenţă, cred.
Nu, Franţ, nu-l cheamă Jean Marie, îl cheamă Jean-Marie. Un bărbat nu se numeşte niciodată Marie, cum ai debitat mai sus.
Asta cu „Marie poate fi si barbat si femeie” e colosală. 😆
De unde naiba le scoateţ’, frate?!!
Pozele pe care le primesc eu la plic se cheamă poze, nu anexe la scrisoare. E banal, ce dreaq…
Io? De ce să-i zic io? Tu i-ai zis scrisoare, scrisoare să fie!
Raportul e raport, chiar dacă-i trimis cu trăsura. Dacă nu-începe cu formulele de adresare clasice ale scrisorii, nu-i scrisoare, e raport.
Şi da, mulţămim de cultura cu scrisoarea. Păcat că-n dicţionarul ăla nu-ţ’ dă şi definiţia Măriei.
Desigur ca nu pot sa iti citez din „scrisorile” mele ce si cum zic italienii si francezii, asa ca ne oprim aici. Nu te conving si nu ma convingi.
Marie este in franceza in majoritatea situatiilor legat si de un alt prenume in cazul barbatilor, dar nu intotdeauna. Spune pana si pe wikipedia.
Cat despre genuri de documente… stii cum se spune: cizmare, nu mai sus de sanda! Filologia nu e in tot si in toate… 🙂
Te rog io fromos şi informal să nu mai debitezi prostii.
Lucrez de vreo 8 ani cu italieni şi cu francezi, cunosc foarte bine corespondenţa comercială formală şi informală în ambele limbi, ştiu când se foloseşte Egregio Signore / Gentile Dottoressa / Gentile Cutărescu / Buongiorno / Ciao / Chère Madame / Bonjour, Madame / Bonjour, Gigica. Având în vedere că pentru tine Marie e bărbat şi că-n materie de franceză citezi wiki, îmi permit să cred că nuanţele de mai sus le cunosc mai bine decât tine.
Wiki să trăiască!
Cum lucrez c-o franţuzoaică (jobu’ meu fiind 95% din timp în fr, pe gură sau în scris), am întrebat-o dacă un bărbat se poate numi Marie. Jamais. Da’ dacă-l cheamă Jean-Marie, se poa’ să-l strige mă-sa Marie? Jamais!! C’est Jean-Marie.
Dar, desigur, ce ştie ea?! Spune până şi pe wikipedia că nu-i aşa.
Bun, acuma sigur ca trebuia sa iti citez din gramatica acedemiei franceze, ca te stiu scrupuloasa, dar nici cu argumentul tau nu ma rupi, ca asa poa’sa zica si unul din afara ca a intebat un roman ce si cum… si ai un blog integ care aata de ce e mishto sa nu intrebi romani si sa te duci la sursa. Si de fapt nu era wikipedia, ci sor’sa, wiktionary; si l-am citat nu pt ca nu stiu ce insemna calitatea sursei, ci pt ca e rapid si de obicei in el se baga filologi.
sa lamurim: la ce am primit eu corespondenta la prim contact, formal, de la italieni, unguri, nemti si francezi, deschiderea a fost diferita la francezi fata de astia. Asta stiu, asta spun. Pana sa ajung cu ei la Cher, schimbam 3 mailuri. La ceilalti, asta era deschiderea de la inceput, cu dear, in alta limba. Nu neg ca stii mai bine, ca ai lucrat etc. Iti spun ca eu asa am intalnit, (si nu am corespondenta cu costica de pe loara) si era o diferenta frapanta la e-scrisorici 🙂
Cat despre scrisoare, vezi si la alta sursa pt prosti ca mine, dexonline (cu sursa primara DEX 98). Scrisoare e tot ce misca in comunicare scrisa.
Scumpul mieu, te-ai rupt singur cu „Marie poate fi si barbat si femeie, si ei nu pot incepe cu Chere Marie, ca poate e Cher Marie”. Ce să te mai rup şi eu…
Sigur, ca să afli dacă în română „Maria” e nume de bărbat sau de femeie, nu poţi să-l întrebi pe ciobanul român, că el nu ştie, trebuie să te duci la gramatica Academiei.
Căci, nu-aşa, numele propriu Marie/Maria e un soi de accord du participe passé, tre’ să te duci la sursă. La sursa Mariei, s-o-ntrebi ce-a făcut, fată sau băiat.
(Asta-i gogonată rău, e ca şi cum mi-ai zice „ţi-o zîs francezu’ că la ei nu cresc cartofi în copaci, da’ nu poţi să-l crezi, tre’ să te duci la sursă, la tractatu’ de legumicultură”.)
Asta e cu totul altceva decât genialul „Si sa nu vina cineva cu exemple din limba franceza, pentru ca la aia Marie poate fi si barbat si femeie, si ei nu pot incepe cu Chere Marie, ca poate e Cher Marie, si atunci ai dat-o de gard… „.
Ce-ai întâlnit tu e una, generalizările despre corespondenţa-n franceză cu Mării franţuji îs cu totu’ altceva.
Despre faptu’ că franţuzii tăi încep cu „bonjour” pot să-ţ’ zic că:
a. îs ei tufă la corespondenţă
sau
b. nu ştiu dacă numele tău e masculin sau feminin (nu că aia-i regula la ei). Colega franţuzoaică îmi zice că după 2 ani de Ro tot nu reuşeşte să se prindă care-s nume de femei şi care de bărbaţi.
Iar în ce-l priveşte pe „cher”, una e „Cher Bodgan”, alta e „Cher Monsieur”.
Locu’ de-ntrebat, volumu’ III.