Posts Tagged ‘„a şti” sau „a ştii”?’

Regula zilei: şti, ştii, nu ştii, să nu ştii

15/02/2011

A şti are doi i doar la persoana a II-a sg., indicativ prezent şi conjunctiv prezent, forma afirmativă şi forma negativă (nu, la forma negativă nu cade nici un i! aşa cum tu cânţi nu devine tu nu cânţ, nici tu ştii nu devine tu nu şti).

Indicativ prezent: (tu) ştii, (tu) nu ştii
Conjunctiv prezent: (tu) să ştii, (tu) să nu ştii
Viitorul format de la conjunctivul prezent: (tu) o să ştii, (tu) nu o să ştii

În rest e şti, cu un singur i – la infinitiv şi la toate timpurile/modurile care se formează de la infinitiv, indiferent de persoană/număr.

infinitiv – a şti
viitor – vei şti
condiţional prezent – ai şti
verb + inf. – poţi şti

Explicaţii despre conjugare (terminaţii etc.), aici.

Reclame

A şti – ştirea de DOOM2

18/02/2010

N-are treabă cu DOOM2.
A şti s-a scris dintotdeauna cu un singur i.
Ştii, cu doi i, apare numa’ în situaţiile despre care povestesc eu aici.

Forma negativă a verbelor

08/09/2009

conjunctiv prezent forma negativa
a sti conjugare negativ

Nu ştiu, zău, cine v-a băgat în cap cum că forma negativă e diferită de forma afirmativă a diverselor moduri/timpuri.

Singurul mod care are formă diferită la negativ e imperativul, şi asta doar datorită faptului că forma afirmativă pleacă, în general, de la persoana a III-a sg. a indicativului prezent, iar forma negativă pleacă de la infinitiv.
Adică:

Citeşte! (de la el citeşte)
Nu citi! (de la a citi)

Mănâncă! (de la el mănâncă)
Nu mânca! (de la a mânca)

Spune! (de la el spune)
Nu spune! (de la a spune)

Aleargă! (de la el aleargă)
Nu alerga! (de la a alerga)

Dă! (de la el dă)
Nu da! (de la a da)

Câteva excepţii:

Fii! (de la conjunctivul tu să fii)
Nu fi! (de la infinitivul a fi)
Doar în acest caz, doar la imperativ, verbul a fi pierde un i la forma negativă, şi asta doar pentru că conjunctivul, care dă forma afirmativă, are doi i la persoana a II-a sg. (eu să fiu, tu să fii, el să fie cuminte), în timp ce infinitivul, care dă forma negativă, are un singur i (a fi).
În rest, forma negativă se deosebeşte de forma afirmativă numai prin faptul că are în plus un nu.

Apoi:

Du! (presupun că-i o prescurtare de la el duce)
Nu duce! (de la a duce)

Fă!
Nu face!

Zi! (cu un singur i)
Nu zice!)

În rest, pentru celelalte moduri/timpuri, cum ziceam la a fi, singura deosebire dintre forma afirmativă şi forma negativă e nu-ul de la forma negativă. Forma verbului nu se schimbă.
Şi o s-o iau tot cu a fi, că e problema majoră a românilor verzi foarte mândri de românitatea lor, da’ nu până-ntr-acolo de mândri încât să scrie corect româneşte – că asta miroase a naţionalism.

Indicativ prezent: tu eşti, tu nu eşti

Indicativ imperfect: tu erai, tu nu erai

Indicativ viitor: tu vei fi, tu nu vei fi (fi, cu un singur i, în ambele cazuri, că e forma de infinitiv – a fi)

Indicativ perfect compus: tu ai fost, tu nu ai fost

Condiţional prezent: tu ai fi, tu nu ai fi (fi, cu un singur i, ca şi la viitor)

Condiţional perfect: tu ai fi fost, tu nu ai fi fost (fi, cu un singur i, că vine de la infinitivul a fi)

Conjunctiv prezent: tu să fii (cuminte), tu să nu fii (cuminte); (fii, cu doi i: un i din radical (fi-), al doilea i din terminaţie; să fiu, fii, fie, fim, fiţi, fie)

Conjunctiv perfect: tu să fi fost (cuminte), tu să nu fi fost (cuminte); (fi, cu un singur i, ca la condiţional perfect, pentru că e forma de infinitiv: a fi)

Prezumitv: eu oi fi, tu oi fi, el o fi, noi om fi, voi oţi fi, ei or fi (fi, cu un singur i, peste tot, că tot de la infinitivul a fi vine).

Bon.
Cât despre a şti, are doi i numai la:
Indicativ prezent persoana a II-a sg.: tu ştii, tu nu ştii. Că avem un i din radicalul şti-, al doilea i fiind terminaţia.
ştiu, ştii, ştie, ştim, ştiţi, ştiu
Conjunctiv prezent: tu să ştii, tu să nu ştii. Din aceleaşi motive ca mai sus.

Mda.
Ştiu că picătura mea e prea mică pentru un ocean aşa de mare, da’ orişicât…

______________________________________________________________

Vezi şi:
Imperativul. Sau despre fii! / nu fi!, zi! / nu zice!, fă! / nu face!.
______________________________________________________________

Aţi căutat, vă răspundem. 59.

03/07/2009

09-07-03 ati cautat 59 - 1 liana patras

Liana Pătraş (Alexandru, mai nou) n-am idee dacă-i măritată au ba, da’ eu nu-s – în caz că vă-ntrebaţi.

09-07-03 ati cautat 59 - 3 ce emit ministrii

Nu ştiu. Gaze?

09-07-03 ati cautat 59 - 1 ce trebuie sa stie un manager

Multe!

09-07-03 ati cautat 59 - 2 parintii nostrii

V-am explicat când cu cimitirul limbei române.

09-07-03 ati cautat 59 - 3 egalitate dativ

Nu ştiu ce-aveţi în ultima vreme cu dativul egalităţii, da’, aşa cum v-am explicat de curând, forma de genitiv-dativ e fix egalităţii: de la pluralul de nominativ-acuzativ (egalităţi) plus înc-un i la coadă. Ca şi la casă-case-casei, fată-fete-fetei.

09-07-03 ati cautat 59 - 1 si de asemenea

Ba chiar cu două virgule se scrie. Că pe de asemenea îl puneţi între virgule: şi [,] de asemenea [,] .

09-07-03 ati cautat 59 - 1 imi

E chiar foarte ortografic. Că se scrie întotdeauna într-un cuvânt:
îmi
îţi
îşi
ne

îşi

09-07-03 ati cautat 59 - 2 ia-ti i-ati

Amândouă-s corecte, depinde ce vreţi să ziceţi.
Ia-ţi va să zică tu ia-ţi ţie. De la a lua.
I-aţi va să zică voi i-aţi [omorât] pe ei. Sau, mă rog, voi i-aţi iubit, urât, certat pe ei.

09-07-03 ati cautat 59 - 2 m-ati

Nu, nu eu v-am căutat. Da’ în caz că v-aş fi căutat, ar fi fost corect să mă-ntrebaţi „m-aţi căutat?”.

09-07-03 ati cautat 59 - 2 scri

Scri, cu un i, nu există. Există numai (tu) scrii, cu doi i.
Deşi acuma-mi vine o-ndoială: cum naiba face „a scrie” la perfect simplu, persoana I sg?!

09-07-03 ati cautat 59 - 2 trimite-mi-le

Trimite-mi-le se scrie, normal. Cum altfel s-ar putea scrie?!

09-07-03 ati cautat 59 - 3 cazurile in italiana

Italiana n-are cazuri. Ceea ce româna exprimă prin cazuri, italiana exprimă cu ajutorul prepoziţiilor: a pentru dativ, di pentru genitiv. Nominativul şi acuzativul n-au prepoziţii.
N-Ac: il bambino
G: del bambino
D: al bambino

09-07-03 ati cautat 59 - 3 declinare a sti

În nici un fel. Că nu se declină, se conjugă.
Conjugarea lui a şti, aici.

Declinarea conjugării

01/07/2009

09-07-01 declinarea verbului

Of.
Verbele nu se declină, verbele se conjugă!
De declinat, se declină substantivul şi tot ce-l însoţeşte sau substituie: articolul, adjectivul, pronumele, chestii de-astea.

Despre conjugarea lui a şti, aici. ‘N or’ce caz, se spune şi se scrie tu ştii, cu doi i.

Ştii-vom au ba?

29/06/2009

Voi ce părere aveţi?

09-06-29 nu vom stii 1

Eu am votat pentru „nu vom ştii niciodată„. Asta doar pentru că nu exista varianta „nu vor şti. Şi anume ei, scriitorii la gazetă, care nu vor şti în veci să scrie corect. Deşi ortografia se poate învăţa – spre deosebire de conturile lui Ceaşescu, care se pot, cel mult, afla.

Şi iată şi rezultatele finale:

09-06-29 nu vom stii 2
http://www.adevarul.ro/

PS: Pentru copiii de-a cincea şi pentru domnii de la Adevărul, verbul a şti are doi i doar în tu ştii, tu să ştii. În rest, infinitivul (a şti), viitorul (voi şti), condiţionalul (aş şti) au un singur i – la toate persoanele (dacă-i vorba de moduri şi timpuri personale, normal).

i sau ii. Despre verbele care se termină în i

14/06/2009

Cum m-au adus la exasperare diversele aş fii, voi ştii, voi reuşii, a lungii, m-am gândit că n-ar strica o recapitulare a mărunţişurilor gramaticale pe care ni le-a predat – tuturor – profa de română într-a cincea, dar care s-au lipit numai de unii dintre noi.

Cum am mai zis, verbele care la infinitiv se termină în -i se termină într-un singur i. Adică: a fi, a şti, a reuşi, a lungi, a dori, a întâlni. Niciodată cu -ii. Niciodată.

Prin urmare, viitorul şi condiţionalul prezent, care se formează de la infinitiv, tot un singur -i au, indiferent de persoană. La fel şi pentru structurile de genul pot + verb în -i:

voi fi, aş fi, pot fi

voi şti, aş şti, pot şti

voi reuşi, aş reuşi, pot reuşi

Aşa cum în cazul verbelor care se termină în -a, de genul a mânca, nu zicem şi nu scriem voi mâncaa, aş mâncaa, pot mâncaa, nici în cazul verbelor care se termină în -i nu zicem şi nu scriem aş fii, voi fii, pot fii.

La fel și pentru forma negativă a imperativului: Nu fi!, de la a fi. Ca Nu mânca! (nu ”Nu mâncaa!”), de la a mânca. Nu lovi!, de la a lovi, cu un singur i. Nu citi!, de la a citi, cu un singur i.
__________________

Evident, cele de mai sus nu se aplică indicativului prezent. Tu vii se scrie întotdeauna cu doi i, ca şi tu să vii / tu devii, tu să devii. La fel: tu ţii, tu să ţii / tu deţii, tu să deţii. Sau tu (să) (nu) ştii, tu (să) (nu) scrii. E-tî-cî.

Vezi şi Vi, Vii, Vi-i, Viii, Ţi, ţii, ţi-i.

__________________

Pentru a înmii (eu voi înmii, aş înmii, pot înmii, eu înmiii), a se sfii, a pustii, a-i prii, vezi Înmiesc, înmiii.

___________________

Vezi şi i, ii sau iii: perfectul simplu.

___________________

Aţi căutat, vă răspundem. 41.

25/05/2009

09-05-25 ati cautat 41 a stii

1.
Verbul a ştii nu are condiţional prezent, pentru simplul motiv că verbul a ştii nu există.
Există, în schimb, verbul a şti. Cu un singur i în coadă. Iar ăsta se conjugă aşa, la condiţional prezent:
aş / ai / ar / am / aţi / ar şti. Cu un singur i, că se formează de la infinitiv – şi anume a şti, cu un singur i.
La fel şi viitorul – tot de la infinitiv, tot a şti, tot cu un singur i.
voi / vei / va / vom / veţi / vor şti.

2.
În conjugarea lui a şti, o singură dată apar doi i, şi anume la tu ştii. În rest, un singur i. Vezi mai sus.

Update: Mi-am amintit că doi i apar şi la conjunctiv, nu doar la indicativ prezent: tu să ştii. Deci, de două ori. Până la viitorul update? 😀
Oricum, în limba română, în general, conjunctivul prezent se formează de la indicativ prezent (mă rog, cu excepţiile de rigoare, de genul el lucrează, el să lucreze). Iar a şti funcţionează aşa:
eu (să) ştiu
tu (să) ştii
el (să) ştie
noi (să) ştim
voi (să) ştiţi
ei (să) ştie.

Aţi căutat, vă răspundem. 34.

04/05/2009

Nu prea am pofte ortografie-ortoepice-şi-de-punctuaţie în ultima vreme, da’ nu-mi dau pace neliniştile altora, aşa că n-am încotro.

09-05-05-ati-cautat-34-masculine-model

N-am înţeles de ce vreţi imaginea lu’ masculine model şi ce vreţi să faceţi cu ea. N-aţi prefera’ modelu’ masculin în carne şi oase, ca să zic aşa? Eu da.

09-05-05-ati-cautat-34-fratele-oanei-sarbu1

Din păcate, nu-l cunosc pe fratele Oanei Sârbu. De altfel, nici nu ştiam că are un frate. Dar am aflat din Cotidianul că securitatea o presa pe ea, pe Oana Sârbu, cu ajutorul tatălui ei. Nu ştiu dacă şi pe fra-su l-au presat tot cu ajutorul tatălui.

09-05-05-ati-cautat-34-monica-davidescu1

Nici pe Monica Davidescu n-o cunosc, da-mi place cum zice ea uaităning când e vorba de pasta de dinţi.

09-05-05-ati-cautat-34-indreptar-online1

Încă nu există un îndreptar ortografic online, da-s pe cale să-l fac eu. Vreo două pagini din el găsiţi deja la Indexul ortografic.

09-05-05-ati-cautat-34-cand-scrii-2-i1

Ce să se scrie cu doi i?

09-05-05-ati-cautat-34-adj-ati

Aţi nu e adjectiv. Aţi e cuvinţelul cu care se formează perfectul compus (aţi făcut) sau condiţionalul (aţi face). De asemenea, după cum ne-a zis aciddu aici, aţi poate fi şi pluralul de la aţă: o aţî, două aţi. 😀

09-05-05-ati-cautat-34-conjugare-a-sti1

09-05-05-ati-cautat-34-a-sti-ind-prezent1

Ce-aveţi azi (şi ieri, mă rog… ş-alaltăieri…), oameni buni?!
Să ne-nţelegem, o dată pentru totdeauna:
A şti are doi i în conjugare numa’ la tu ştii, tu să ştii. În rest, şti se scrie fix aşa: şti. Cu un singur i. La toate formele de viitor: voi/vei/va/vom/veţi/vor şti. La toate formele de condiţional prezent: aş/ai/ar/am/aţi/ar şti. La prezumtiv: oi/oi/o/om/oţi/or şti (oi şti tu ceva de mă-ntrebi…).

În or’ce caz, indicativul prezent al lui a şti, că de el mă întrebaţi, arată aşa:
eu ştiu
tu ştii
el ştie
noi ştim
voi ştiţi
ei ştiu.