Posts Tagged ‘AstonEco’

D’ale si-es-ar-ului

09/12/2009

M-a invitat amicul John la Romanian Stakeholder Engagement Day.
M-am dus. Că se ţinea la Palatul Creţulescu, şi nu-l văzusem niciodată pe dinăuntru.
Nu c-acu’ l-aş fi văzut prea tare.
Da’ am văzut sera (sau cum s-o fi chemând), aia în care acu’ ceva vreme Hurezeanu şi CTP făceau nu ştiu ce emisiune.
Ş-am mai văzut buda. Cam de mauvais goût, după mine, cu gresie lucioasă maro şi faianţă stil late 90’s. Cam ca nuca-n perete mi s-a părut, da’ na, nu mă pricep, şi nici nu ştiu ce-ar fi trebuit să fie acolo ca să fie bine.

Bon…
Vă ziceam de Romanian Stakeholder Engagement Day.
Ceva cu AccountAbility şi standarde AA1000SES şi alte trebi mai mult sau mai puţin siesaristice.
Acu’ vreo săptămână a fost. M-am tot ţinut să scriu, da’ m-am luat cu altele. Sau, în unele cazuri, m-au luat altele – şi anume pe sus.

Ce mi-a plăcut:

Cafeaua.

Merele.

(Şi – pot să zic?… – tarta cu spanac.)

Discuţia despre ce-i aia obligaţie morală şi-n ce măsură firmele au obligaţii morale. Cu Cristian Ducu de la Smart Solutions&Support. O bucată de discuţie în public, o bucată în aparte, sprijinind o uşă. Publică. (Am aflat, astfel, că există ceva de genul ethics management şi că se fac cursuri de etică în companii. Şi că în unele există ofiţer de etică. Şi mă tot întreb, de-atunci încoace: când naiba se învaţă etica, de fapt?! Şi unde?! Şi de la cine? Şi-n ce măsură unu’ care n-a deprins etica până la 25 de ani are şanse s-o deprindă într-un training oferit de firmă?)

Începutul de discuţie despre obligaţia companiilor de a educa. Fază la care m-am zbârlit toată – că responsabilitatea de a mă educa îmi revine strict mie, nu-i treaba nimănui altcuiva, atâta vreme cât am ieşit din sistemul învăţământului obligatoriu. Plus că o companie va fi suspectată/acuzată întotdeauna de manipulare atunci când încearcă să facă educaţie pe un domeniu în care e implicată. Caz în care nu că nu câştigă – că nu aia şi-a propus -, dar chiar pierde – şi anume imagine. Şi nu, în cazul firmelor nu se aplică principiul ăla cu „educaţi, educaţi, că ceva tot rămâne (în capul vreunuia)”. Asta e valabil doar pentru guvern.

Oamenii care au vorbit.

Şi, în mod sigur, alte diverse chestii pe care le-am uitat de-atunci şi pân’ acu’.

Ce nu mi-a plăcut:

Espressorul – care-a dispărut după ora două, cred.

Oamenii care vin, se pupă cu toată lumea, fac piar personal şi networking şi după prima oră se cară – au trebi importante, nu ca ăilalţi.

Oamenii care nu vorbesc.
Bine, io-s părtinitoare. Că eu vorbesc.
După faza iniţială „maaamăă ce somn îmi e” intru în faza în care visez cu ochii deschişi la ale mele, apoi încep să ciulesc urechea, mă străduiesc să-mi ţin gura (pe princpiul şezi în banca ta, ce-ţi trebe polemică?!), da’ până la urmă tot vine momentu’ când nu mă mai pot abţine şi încep să mormăi. Apoi izbucnesc cu un „n-are, frate, firma nici o obligaţie să-mi facă mie, stakeholder, educaţie!”. Şi, invariabil, ajung să polemizez măcar o tură. De data asta un nene mi-a aruncat o serie de priviri ucigaşe – dar, după cum am învăţat noi din moşi strămoşi, iarba rea nu piere. Deci nici eu.

Aşa…
Dacă vă-nteresează cestiunea, vedeţi la CCCRo sau la AstonEco.

Reclame