Posts Tagged ‘Business Standard’

Joburi la Realitatea-Caţavencu

28/08/2009

Nu’ş’ ce-mi veni azi şi făcui clic pe linkul „cariere” de la Cotidianul. Mă gândeam că, la câte demisii au fost în ultima vreme, ar trebui să fie vreo 20 de posturi de ziarişti. Dar nu. Se deschide pagina de cariere a grupului Realitatea-Caţavencu, cu o listă de joburi.

De exemplu, redactor la Business Standard. Că oamenii au nişte articole pe care n-are cine să le semneze, aşa că-şi caută pe cineva care să-şi pună semnătura. Mă bate gândul să-mi trimit candidatura. Nu ştiu cât o fi salariul, da’ chiar şi numa’ 100 de euro să-mi dea pe lună, tot e ceva, că nu mă doare mâna să semnez. Nu?

Alatura-te echipei si semneaza articolele din cotidianul de afaceri Business Standard.

09-08-28 redactor business standardhttp://www.gruprc.ro/job_80

Apoi, p-aceeaşi pagină cu redactorul căruia i se cere să cunoască bine limba română, deşi n-are altceva de făcut decât să semneze articolele, aflăm de jobul de programator care tre’ să crează aplicaţiile conform cerinţelor instituţiei. Parcă m-aş băga şi la ăsta. Adică ce, ce mă costă să zic că cred crez tot ce vor ei acolo? Dacă mă plătesc bine, accept să crez şi că Hitler era evreu. Sau că Băsescu cel’lalt e terorist.  Chiar şi că Băsescu ăstălalt e terorist. Orice vrea aplicaţia instituţiei să crez, aia crez.

09-08-28 realitatea creaza
http://www.gruprc.ro/cariere
http://www.gruprc.ro/job_78

Reclame

Biznisu-n limbă de lemn. Astăzi, IKEA.

25/01/2009

Ne zice aşa Business Standardu’ on line:

“In 2008 nu am resimtit in niciun fel efectele crizei. Ne asteptam ca in 2009 ea sa isi puna amprenta, intr-o masura mai mica sau mai mare, asupra bugetelor familiilor, ducand la schimbarea prioritizarii cheltuielilor si la o exigenta mult mai mare legata, in primul rand, de raportul calitate/pret”, a declarat Oprisan (şeful de la Ikea România).

Domnu’ Oprişan, dacă-mi daţi voie: cum e treaba cu „exigenţa mai mare legată, în primul rând, de raportul calitate/preţ„? Adică în mod normal, clienţii Dvs în ce fel îşi manifestă exigenţa, dacă nu în raportul calitate/preţ? Ce-i face pe ei să cumpere de la Ikea când nu-i vreme de criză? Design-ul magazinului? Înghesuiala de sâmbătă? Creionaşele moca? Metrul ăla de hârtie, moca şi el? Catalogul 2009, scris cu greşeli? Sau ce? Nu, pe bune acu’, domnu’ Oprişan, după părerea Dvs, cine vă sunt clienţii şi de ce cumpără ei de obicei de la Dvs?

Şi-ncă ceva, domnu’ Oprişan: cum e aia cu schimbarea prioritizarii cheltuielilor?
Domnu’ Oprişan, vă rog io să verbalizaţi sememele prin nişte lexeme şi morfeme adecvate, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Adică, domnu’ Oprişan: e cazu’ să vorbeşte româneşte!
http://www.standard.ro/articol_77644/ikea__presiune_pe_bugetele_familiale.html