Moduri şi timpuri: condiţional prezent, condiţional perfect

Din categoria „Româna explicată românilor străini de limba lor”.
După Dana Cojocaru, Romanian Grammar, SEELRC 2003, pp. 161-162.

CONDIŢIONAL-OPTATIV PREZENT

Adică, pre româneşte:

Auxiliar aş, ai, ar, am, aţi, ar + infinitivul verbului (fără particula a)

De unde rezultă că pentru verbul a fi condiţionalul prezent e cu FI în coadă, de la infinitivul (a) fi, care-i cu un singur i. Indiferent că-i formă afirmativă sau negativă. (Pentru cei doi i din conjugarea lui a fi, vezi aici.)

Deci: ai fi, de la (a) fi, ca ai mânca, de la (a) mânca. Nu scriem ai fii, cu doi i, fix la fel cum nu scriem ai mâncai. Adică dacă la ai mânca n-adăugăm nici un i, nici la ai fi n-adăugăm. Ok?

De asemenea: ar părea, ar plăcea, mi-ar părea, mi-ar plăcea, cu -ea, de la (a) plăcea şi (a) părea.

CONDIŢIONAL-OPTATIV PERFECT

Adică:

Auxiliar aş, ai, ar, am, aţi, ar + auxiliar FI (invariabil şi cu un singur i) + participiul trecut al verbului de conjugat.

Adică: aş fi fost, ai fi fost / aş fi mâncat, ai fi mâncat.

FI, cu un singur i, indiferent că-i formă afirmativă sau negativă.

__________________________________________

V-aş, v-ar, v-am…

cum se scrie corect va-si sau v-asi

Nici, nici.
E v-aş.
Pentru că aşi vine de la as.
Iar condiţionalul în îl formăm cu aş.
Vezi aici ce şi cum.

Acu’, dacă e să combinăm pronumele vă (vouă / pe voi) cu condiţionalul, ne iese cam aşa ceva:

eu v-aş da / v-aş duce
el v-ar da / v-ar duce
noi v-am da / v-am duce
voi v-aţi da / v-aţi duce
ei v-ar da / v-ar duce

i sau ii. Despre verbele care se termină în i

Cum m-au adus la exasperare diversele aş fii, voi ştii, voi reuşii, a lungii, m-am gândit că n-ar strica o recapitulare a mărunţişurilor gramaticale pe care ni le-a predat – tuturor – profa de română într-a cincea, dar care s-au lipit numai de unii dintre noi.

Cum am mai zis, verbele care la infinitiv se termină în -i se termină într-un singur i. Adică: a fi, a şti, a reuşi, a lungi, a dori, a întâlni. Niciodată cu -ii. Niciodată.

Prin urmare, viitorul şi condiţionalul prezent, care se formează de la infinitiv, tot un singur -i au, indiferent de persoană. La fel şi pentru structurile de genul pot + verb în -i:

voi fi, aş fi, pot fi

voi şti, aş şti, pot şti

voi reuşi, aş reuşi, pot reuşi

Aşa cum în cazul verbelor care se termină în -a, de genul a mânca, nu zicem şi nu scriem voi mâncaa, aş mâncaa, pot mâncaa, nici în cazul verbelor care se termină în -i nu zicem şi nu scriem aş fii, voi fii, pot fii.

La fel și pentru forma negativă a imperativului: Nu fi!, de la a fi. Ca Nu mânca! (nu ”Nu mâncaa!”), de la a mânca. Nu lovi!, de la a lovi, cu un singur i. Nu citi!, de la a citi, cu un singur i.
__________________

Evident, cele de mai sus nu se aplică indicativului prezent. Tu vii se scrie întotdeauna cu doi i, ca şi tu să vii / tu devii, tu să devii. La fel: tu ţii, tu să ţii / tu deţii, tu să deţii. Sau tu (să) (nu) ştii, tu (să) (nu) scrii. E-tî-cî.

Vezi şi Vi, Vii, Vi-i, Viii, Ţi, ţii, ţi-i.

__________________

Pentru a înmii (eu voi înmii, aş înmii, pot înmii, eu înmiii), a se sfii, a pustii, a-i prii, vezi Înmiesc, înmiii.

___________________

Vezi şi i, ii sau iii: perfectul simplu.

___________________

Aţi căutat, vă răspundem. 41.

1.
Verbul a ştii nu are condiţional prezent, pentru simplul motiv că verbul a ştii nu există.
Există, în schimb, verbul a şti. Cu un singur i în coadă. Iar ăsta se conjugă aşa, la condiţional prezent:
aş / ai / ar / am / aţi / ar şti. Cu un singur i, că se formează de la infinitiv – şi anume a şti, cu un singur i.
La fel şi viitorul – tot de la infinitiv, tot a şti, tot cu un singur i.
voi / vei / va / vom / veţi / vor şti.

2.
În conjugarea lui a şti, o singură dată apar doi i, şi anume la tu ştii. În rest, un singur i. Vezi mai sus.

Update: Mi-am amintit că doi i apar şi la conjunctiv, nu doar la indicativ prezent: tu să ştii. Deci, de două ori. Până la viitorul update? 😀
Oricum, în limba română, în general, conjunctivul prezent se formează de la indicativ prezent (mă rog, cu excepţiile de rigoare, de genul el lucrează, el să lucreze). Iar a şti funcţionează aşa:
eu (să) ştiu
tu (să) ştii
el (să) ştie
noi (să) ştim
voi (să) ştiţi
ei (să) ştie.