Posts Tagged ‘conjunctiv’

Să trimită, să trimeată

13/10/2010

Copii,
Scumpilor,
Ce-i aia „trimeată”?! Ăăă?!

După cum povesteam aici, una dintre regulile conjunctivului zice aşa:

Persoana a III-a: dacă indicativul prezent se termină în, conjunctivul se va termina în -e; dacă indicativul prezent se termină în -e, conjunctivul se va termina în.
ă > e: el cântă – el vrea să cânte
e > ă: el coase – el vrea să coasă; el iese – el vrea să iasă; el vine – el vrea să vină

Adică: el trimite – el să trimită.

(Teoria despre cum se formează conjunctivul, în linkul de mai sus.)

Reclame

Să mănâncă şi gura lui ceva.

30/11/2009

De la Oana, căreia îi aparţine şi titlul.

Nu, nu-i o întâmplare sau o neatenţie, că dup-aia se repetă:

Of.
Când vă zic că românilor ar trebui să li se predea româna după manualele pentru străini…
http://ziua.net/news.php?data=2009-11-28&id=46211

____________________

Copii, să ţinem minte, ca să nu fim proşti ca ziariştii şi politicienii:

Regula de bază a conjunctivului:
Pentru persoana a III-a: dacă indicativul prezent se termină în , conjunctivul se va termina în -e; dacă indicativul prezent se termină în -e, conjunctivul se va termina în .

Bine, mai sunt ele alte câteva reguli şi ceva excepţii, da’ dacă aplicăm regula de mai sus ne rezultă:
mănâncă – să mănânce
naşte – să nască.

Oareşicâteva detalii despre conjunctivul prezent în limba română, aici.

Iese, iasă. Coase, coasă. Sau despre conjunctiv.

10/11/2009

Că orice ne-nvaţă programa analitică la limba română, mai puţin regulile după care formăm timpurile verbale. Că, na, suntem nativi, chipurile, şi ştim – nativ! – cum să vorbim corect. Nu?

forma corecta sa imi coasa coase
iese iasa

Să vă explic câteva reguli de bază ale conjunctivului în limba română, aşa cum sunt ele explicate străinilor:

Persoanele I şi a II-a sg. şi pl. sunt indentice identice cu cele ale indicativului prezent (numa’ că puneţi un în faţă, normal):
eu lucrez – eu vreau să lucrez
tu lucrezi – tu vrei să lucrezi
noi lucrăm – noi vrem să lucrăm
voi lucraţi – voi vreţi să lucraţi

Persoana a III-a tot de la indicativ prezent pleacă, da-i niţel diferită.
Prima regulă: dacă indicativul prezent se termină în, conjunctivul se va termina în -e; dacă indicativul prezent se termină în -e, conjunctivul se va termina în.
ă > eel cântă – el vrea să cânte
e > ă: el coase – el vrea să coasă; el iese – el vrea să iasă; el vine – el vrea să vină

A doua regulă: persoana a III-a sg. e întotdeauna identică cu persoana a III-a pl.: el să coasă, ei să coasă; el să iasă, ei să iasă.

Aşa. Acu’ să vedem:
verbele terminate în -a (conjugarea I):
a cânta – cântă – să cânte
a intra – intră – să intre
a lucra – lucrează – să lucreze
a copia – copiază – să copieze

dar:
a întârzia – întârzie – să întârzie

verbele în -ea (conjugarea a II-a):
a vedea – vede – să vadă
a putea – poate – să poată

verbele în -e (conjugarea a III-a):
a merge – merge – să meargă
dar
a umple – umple – să umple
a scrie – scrie – să scrie

verbele în -i (conjugarea a IV-a):
a fugi – fuge – să fugă
a veni – vine – să vină
a opri – opreşte – să oprească
a locui – locuieşte – să locuiască
a contribui – contribuie – să contribuie

verbele în -î (conjugarea a IV-a):
a coborî – coboară – să coboare
a hotărî – hotărăşte – să hotărască

Regulă la regulă:
Toate verbele care la pers. a III-a sg., indicativ prezent, se termină în -ie (verbe de conjugarea I, a III-a, a IV-a, ca: a se apropia, a întârzia, a se speria, a încuia, a scrie, a descrie, a şti, a contribui) au aceeaşi formă la conjunctiv prezent: el ştie – el să ştie etc.

A doua regulă la regulă:
Infixele Grupurile de litere -eaz- şi -eşt-/ -ăşt- devin la conjunctiv -ez– şi -asc-:
-eaz- > -ez-: el lucrează – el/ei să lucreze
-eşt- > -asc-: el construieşte – el/ei să construiască
-ăşt- > -asc-: el hotărăşte – el/ei să hotărască.

La astea se mai adaugă şi verbele neregulate:

a fi: el/ei să fie
a avea: el/ei să aibă. Repet, că poate nu s-aude până-n fundu’ clasei: să aibĂ. Cu , nu cu -e. S-a auzit şi-n colţul ziariştilor? Da?… Bine, las’ că vedem noi la lucrare ce s-a auzit.
a da: el/ei să dea
a lua: el/ei să ia
a sta: el/ei să stea
a bea: el/ei să bea.

Şi gata.
A fost după Dana Cojocaru, Romanian Grammar, SEELRC, 2003. Mulţumesc, că tare de folos îmi e!