Posts Tagged ‘„continui” sau „continuu”?’

Continuu, continuă, continui, continue. Să continue!

30/11/2010

Din categoria „un nebun aruncă o piatră, iar toţ’ proştii s-aruncă în băltoacă dupe după ea”.

Credeam că numa’ la Cotidianul a apărut faza aia cu Franks care-a zis că România trebuie să continuie nu ştiu ce. Ei bine, nu. Cred c-a comis-o vreun deştept de la o agenţie de ştiri, iar şimaideştepţii de pe la ziare au preluat-o tale quale:

Jurnalul Naţional:

Antena 1:

ClujToday:

Plus una (alta) de la Adevărul:

Copii, am explicat aici:

De la „a continua” avem „eu continui”,”tu continui”, „el continuă”, ăsta din urmă având conjunctivul „el să continue„, cu -ue, nu cu -uie.

Bonus 1: adjectivul „continuu„.

Masc.: continuu (sg.) – continui (pl.)

Fem.: continuă (sg.) – continue (pl.)

Cf. DOOM2:

Bonus 2: „încontinuu” /vs/ „în continuu”.

Reclame

Continui, continuă, să continue

23/11/2010

Dom’ Nistorescu, ia-le, dom’le, un DOOM2 la băieţii ăştia a’ lu’ matale, că e tufă, domn’e, e tufă şi habar n-are! Sau măcar zi-le să-şi ia DOOMu’ moca d’aciişa. Că, uite, Dan Zavaleanu ne informează că Jefrey Franks a zis „să continuie”, şi-ncă la CNBC, or’ io pot să pun pariu cu matale, dom’ Nistorescu, că dl Franks n-a zis în viaţa lui „să continuie”, nici măcar la TVR, darămite la CNBC!

Dom’ Nistorescu, să-i ziceţi matale din partea mea lu’ domnu’ Zavaleanu (că poate de matale ascultă) că noi pe „a continua” îl conjugăm după cum urmează:

eu continui, eu să continui (cu -ui, da?, nu cu -uu, ca pe vremuri; radical continu-, terminaţie -i)
tu continui, tu să continui
el continuă, el să continue (cu şi -e pe lângă radicalul continu-, fără -i-, ca la el cântă, el să cânte; despre formarea conjunctivului prezent, aici)
noi continuăm, noi să continuăm
voi continuaţi, voi să continuaţi
ei continuă, ei să continue (fără -i-, din nou; vezi mai sus)

http://www.cotidianul.ro/130105-Jeffrey-Franks-Romania-trebuie-sa-continuie-reforma-chiar-daca-va-avea-de-suferit

Ideea e, domnu’ Nistorescu, că „a continua” nu-i „a chinui”, şi dacă „să chinuie” merge (pe lângă „să chinuiască”), „să continuie” nu merge. Merge numai „să continue”. Să-i ziceţi asta din partea mea lu’ domnu’ Zavaleanu, domnu’ Nistorescu!

Continuu, continui

20/07/2010

Am mai zis-o p-aci, da’ văz că-i plin netu’ de referinţe aiuristice la DOOM2, fără ca stăpânu’ (referinţelor) să fi dăşchis deschis măcar DOOMu’ cu pricina.

Car’ va să zică:

Forma considerată corectă înainte de DOOM 2005 era „eu continuu”.
Forma corectă cf. DOOM 2005 e „eu continui”, ca „tu continui”.
După cum rezultă din poza de mai jos (mulţumesc, Adrian!):

________________________________________________________

discleimăr

Eu, după cum bine rezultă din articolu’ de mai sus, din cele de dinainte şi din cele ce-o să mai vie vină, îs, evident, tufă. La orişice şi-n special la limba română, a despre care-i vorba-n propoziţie.

Tu, care te-ai prins de treaba asta, eşti, evident, deştept.

________________________________________________________

Întârzii, înfurii, sperii, continui. Plus perii şi zgârii

13/05/2010

Am pomenit pe scurt aici, da’ după speri, sperii m-am gândit că e cazul de articol anume.

Prin urmare, printre verbele de conjugarea I există categoria „verbe al căror radical se termină în i, după vocală”. Adică a încuia (încui-; terminat în i, după u), a descuia, a mângâia, a descheia, a încheia. Care la prezent (indicativ) se conjugă după cum urmează:

încui (fără terminaţie; i-ul vine din radical)
încui (fără terminaţie; i-ul vine din radical)
încuie
încuiem
încuiaţi
încuie

Cu -e şi -em în loc de şi -ăm, specifice conjugării I (cântă, cântăm); -e şi -em fiind specifice conjugării a II-a (vede, vedem) şi conjugării a III-a (face, facem).

A întârzia, a înfuria, a speria (altele nu-mi vin acum) au radical care se termină în i, da’ după consoană. Şi, deşi nu l-am găsit decât pe a întârzia indexat separat, îmi pare că şi astea fac o subcategorie separată, conjugată cu terminaţiile de mai sus plus -i la pers. I şi a II-a sg). Plus a continua, care, deşi nu e socotit printre verbele neregulate (alea fiind, oficial, a fi, a avea, a da, a bea, a lua, a mânca), nu se regăseşte în nici una dintre categoriile conjugării I.

întârzii – înfurii – sperii + continui
întârzii – înfurii – sperii + continui
(întârzii, înfurii, sperii, cu câte doi i: unul din radical, unul din terminaţie.)
întârzie – înfurie – sperie + continuă
întârziem – înfuriem – speriem + continuăm
întârziaţi – înfuriaţi – speriaţi – continuaţi
întârzie – înfurie – sperie – continuă

(De fapt, până la DOOM2, a continua era socotit în categoria a umbla: umblu, continuu / umbli, continui / umblă, continuă / umblăm, continuăm / umblaţi, continuaţi / umblă, continuă. DOOM2 a adoptat eu continui, ceea ce face din a continua un hibrid între conjugarea pe modelul a umbla şi cea pe modelul a întârzia, probabil prin contaminare cu eu încui – al cărui i vine însă din radical.)

PS: adăugăm şi a zgâria la seria de mai sus: zgârii, zgârii, zgârie, zgâriem, zgâriaţi, zgârie. Plus a peria: perii, perii, perie, periem, periaţi, perie.

_______________________

Şi, pentru că era să uit: toată ştiinţa mea despre regulile limbei române i se datorează dnei Dana Cojocaru şi cărţii sale Romanian Grammar, SEELRC, 2003. Mulţumesc.

_______________________