Posts Tagged ‘cratima’

Cratima. Când o folosim?

18/07/2010

Simplu. Foarte simplu:

Folosim cratima atunci când elementele legate prin cratimă au sens de sine stătător.

Adică scriem îmi, într-un cuvânt, nu î-mi, cu cratimă, pentru că î-, de unul singur, nu înseamnă nimic.
Scriem vreo, vreun, nu vre-o, vre-un, pentru că vre-, de unul singur, nu înseamnă nimic.
Scriem l-a atunci când l- înseamnă pe el.
Scriem m-ai atunci când m- înseamnă pe mine.
Scriem iubit-o atunci când –o înseamnă pe ea: Iubito, am iubit-o și pe ea.
Scriem vino, într-un cuvânt, nu vin-o, pentru că nu poți s-o vii pe ea.
Scriem trimite-ți atunci când -ți înseamnă ție, al tău: Trimite-ți copiii la școală. Copiii tăi, adică. Trimite-ți o scrisoare. Tu ție, în caz că duci lipsă.
Scriem trimiteți atunci când se referă la voi, dumneavoastră: Vă rog să-i trimiteți o scrisoare lui Pătrățel. Că se simte singur.
Și tot așa…

Ce înseamnă cratima?

14/03/2010

cratima ”ti-i” ce inseamna cratima
ce este cratima in cuvantul roaga-n

Cratima e-o liniuţă de unire. Adică Semn grafic (-) folosit pentru a lega două sau mai multe cuvinte care se pronunță împreună, pentru a despărți cuvintele în silabe etc.; liniuță de unire.

http://dexonline.ro/definitie/cratim%C4%83

😀

________
Vezi şi:
Sau, s-au.
Sa, s-a.
Sar, s-ar.
Liniuţa de la s-.

De ce are cratimă?

13/03/2010

cuvantul rugandu-se de ce are cratima

Pentru că-s două.
Cuvinte, zic. Îs două: rugând şi se. De la se roagă.

Şi-n general scriem cu cratimă atunci când părţile au înţeles (sens, adică), fiecare separat. Ca mai sus.
Sau ca în tu trimite-ţi. Trimite, de la tu trimite, şi -ţi, de la ţie, al tău. Tu trimite-ţi ţie. Tu trimite-ţi copilul (tău) la şcoală.
În voi trimiteţi e fără cratimă, pentru că e… na, e voi trimiteţi. Dacă l-aş scrie cu cratimă, ar fi un voi trimite-ţi ţie, ceea ce n-are sens.

Clar?

Liniuţa de la s-

22/09/2009

liniuta de la s

Hm.
Complicat.
Sau nu?
Că nu mi-a trecut niciodată prin cap să încerc să explic liniuţa de după s-, indiferent ce urmează după ea.
Da’ dac-ar fi să-ncerc să sistematizez un pic ce-mi zace-n cap de vreo 30 de ani încoace, cred c-ar ieşi cam aşa:

S- are liniuţă după el dacă verbul cu pricina poate fi completat cu el/ea, ei/ele:

Perfect compus:
El/ea s-a dus. Ei/ele s-au dus.

Condiţional prezent:
El/ea/ei/ele s-ar duce.

Prezumitv:
El/ea s-o duce (într-o bună zi). Ei/ele s-or duce.

Parcă să zic că la prezent nu prea cade e-ul de la se, ca să rămână s-. Adică parcă nu-mi vine să zic El s-aşteaptă să… . Şi nici  El s-opreşte.

Aaaaa, ar mai fi şi situaţia când s are liniuţă înaintea lui: -s. Caz în care vine de la (şi poate fi înlocuit cu)  sunt (eu/ei/ele sunt).

Cratima, uitaţi-o este, uitaţi-o nu-i!

14/09/2009

Din seria „descopororile Realităţii”. (Thanks, Adrian.)

De la fina.

09-09-14 uitatio realitatea

http://www.realitatea.net/#ultimeleStiriVideo
(Ştirea cu Camerele video de la Metro Băneasa filmează în cabinele de probă.)

ţi, cu liniuţă şi fără

18/06/2009

09-06-18 ti 5

09-06-18 ti 4

09-06-18 ti 3

09-06-18 ti 2

09-06-18 ti 1

Dragilor, lucrurile sunt foarte simple. Mult mai simple decât par.

Când verbului cu pricina i se poate adăuga un voi sau dumneavoastră, ţi n-are cratimă, intră în forma verbului:
voi trimiteţi
voi daţi
voi scrieţi
voi aduceţi
voi spuneţi

Când verbului respectiv i se poate adăuga un ţie sau posesivul al tău (şi un tu, de altfel), atunci -ţi se scrie cu liniuţă:
(tu) trimite-ţi ţie
(tu) trimite-ţi CV-ul (tău)
(tu) dă-ţi ţie
(tu) adu-ţi ţie
(tu) scrie-ţi ţie
(tu) spune-ţi ţie
(tu) adu-ţi copiii (tăi).

Simplu, nu?

Vezi şi:
Pune-ţi. O să-mi pun.
Voi trimiteți. Tu trimite-ți singur.
Readuceţi gramatica în capul Adevărului.

Cititorul vigilent

27/05/2009

… mi-a trimis poza de care vă ziceam aici.
Şi anume, asta:
09-05-25 si dai si lupta protv 2

Prin urmare, dacă ai, dă-i o cratimă ProTv-ului!

Venite pe mail.1.

23/03/2009

Dragii mei, ei bine, da, diacritica a ajuns să primească pe mail cereri de consultanţă lingvistică de la gazetari – nu spui cine.
Iaca şi răspunsurile, spre folosul întregului popor. (Doamna Andronescu, io v-am mai zis de chestia aia cu utilitatea publică, da’ nimic, nu s-aude pân’ la Dvs., cre’ că sunteţi prea ocupată cu tăiatul orelor de limbi străine din programă. Dacă le-aţi înlocui cu ore de română, aş mai zice, da’ aşa?… Adică nici română nu vorbim ca lumea, da’ nici alte limbi să nu-nvăţăm, ca să nu le stâlcim şi p-alea. Normal.)

1. din /vs/ dintre:

60% din respondenţii unui sondaj sau 60% dintre respondenţii unui sondaj ? Jumătate din clienţii magazinului sau jumătate dintre clienţii magazinului ?

Dacă e să mă iau după ce ne-a zis nouă la liceu domnul Calenic, odihnească-se în pace, din se foloseşte pentru o parte dintr-un întreg, în timp ce dintre se foloseşte ca să separi unul/două/ţî elemente dintr-o mulţime de elemente. Acu’, ce-i drept, i-am pus aceeaşi întrebare domnului Pruteanu (odihnească-se şi el în pace!) şi mi-a răspuns că asta ar fi mai degrabă un soi de hipercorectitudine, că-s valabile ambele variante, în contexte de genul ăla.
Cu toate astea, eu, una, prefer să spun:
60% din tort, dar 60% dintre feliile de tort. (Bine, de fapt asta n-am zis-o niciodată.)
60% dintre respondenţi – că nu zic 60% din români (e macabru de-a binelea), ci 60% dintre români. Or, structura e aceeaşi.
jumătate dintre clienţii magazinului – pe acelaşi principiu: jumătate dintre români, şi nu jumătate din români, că iarăşi e macabru, deja văd jumătatea cu picioarele românilor şi alăturea jumătatea cu capetele românilor.

2. (ei) o să facă /vs/ (ei) or să facă

Deşi se zice din ce în ce mai mult or să facă (o zic şi eu), forma corectă e  cu o, la toate persoanele. E forma a doua de viitor indicativ: o + conjunctivul prezent al verbului. Adică o să peste tot: o să fac, o să faci, o să facă, o să facem, o să faceţi, o să facă.
Forma a treia de viitor indicativ fiind cea cu prezentul indicativ al lui „a avea” + conjunctivul prezent al verbului:
am să fac / ai să faci / are să facă / avem să facem / aveţi să faceţi / au să facă. (Formele de pers. I şi II pl nu-s folosite, da’ oficial, în conjugare, există şi-s corecte.)
Forma asta cu or vine, de fapt, de la prezumtiv:
oi face / oi face / o face / om face / oţi face / or face.
Care, după cum am învăţat, e cu totul altceva decât viitor.

3. on-line/online; rock-ul/rockul; non-verbal/nonverbal
on-line/online
Nu mi-am bătut capul pân-acuma, da’ văd că Merriam-Webster îşi zice online, într-un cuvânt, aşa că nu văd de ce să fim mai catolici decât Papa. Dacă englezii aşa-l scriu, cre’ că şi noi putem să-l scriem la fel.
rock-ul/rockul
Pare-se că DOOM-ul preferă versiunea fără cratimă: rockul, rockerul.
non-verbal/nonverbal
Habar n-am. Mă întreb dacă e normată pe undeva chestia asta, s-ar putea să fie acceptate ambele variante. Urmând logica de mai devreme, mi s-ar părea normal să se scrie nonverbal, ca să scădem numărul de liniuţe din capul românului, să nu mai aibă în ce să se încurce.

4. la (data de) 5 august / pe (data de) 5 august
Iarăşi habar n-am, şi nici gramatică de referinţă n-am.
Dacă e să mă gândesc niţel, cred că diferenţa majoră ţine de context:
La îmi pare că se foloseşte mai degrabă când descrii o stiuaţie, o stare, la data de / la 5 august. O chestie de aspect continuu (ceva care vine din trecut şi continuă până la, inclusiv, şi poate şi după).
Pe îmi pare că se foloseşte când e vorba de un eveniment care are loc pe data de / pe 5 august, deci aspect momentan, sau, oricum, nu continuitate.
Aşa îmi sună mie, că e chestie de aspect, da’, cum ziceam, e doar părerea mea, n-am surse oficiale la îndemână.

Aşa, asta-i doar prima parte. Urmează acuşica partea a doua: care / vs / ce.

Aaa, şi-ncă ceva: dac-aveţi chef să polemizaţi pe chestii de genu’ „ce te bagi în seamă cu aspectu’, că ăla e categorie verbală” sau să evanghelizaţi întru î sau întru â, don’t! Scopul blogului ăstuia e doar să lămurească, în măsura-n care mă pricep, nişte umile chestiuni mărunte de gramatică românească. Lingvistica avansată şi românistica din categoria „Iorgu Iordan” nu fac subiectul acestui blog, deci nici polemicile legate de.