Întrebarea fundamentală e: când s-ar scrie dezlegat?!
Aş se scrie întotdeauna aş, într-un cuvânt, şi formează condiţionalul: aş face.
Aşi se scrie aşi numa’ când e plural de la as (ăla de la cărţi, de exemplu).
A-şi se scrie a-şi când îl puteţi adăuga un sieşi / lui însuşi / ei înseşi / lor înşişi sau când puteţi completa cu un posesiv. (Uf, ştiu că a ieşit cam complicată explicaţia.)
a-şi face lecţiile (sale), a-şi spune părerea (sa)
a-şi spune (sieşi, în sinea sa)
Vezi şi A-și da cu părerea, V-aş, v-ar, v-am.
Din ccând în ccând.
Îmi pare rău, n-am de vânzare. Da’ am nişte reţete, aici. Inclusiv pentru dero cu limoncello.
Habar n-am. Poate ştie să vă explice vreunul dintre cititorii noştri mai vigilenţi decât noi. Că eu a trebuit să-i explic unui anglofon vorbitor de română ce-i aia fiţe şi mi-a fost cam peste mână, că toate sinonimele de le găseam erau tot colocviale.
Am folosit eu. Nu mi-a plăcut.
Ce-i cu el?!
Dacă l-aţi postat şi nu v-a pus să plătiţi, înseamnă că nu costă nimic. Nu?
Câte ceva despre verbele care se termină în i, aici. Şi, în general, sub tagul i sau ii. Sau sub tagul care se referă direct la verbul cu pricina.
E foarte corect scris: „doi i”. 😀
Altminteri, discuţia despre când scriem cu doi i e lungă. Mai bine reveniţi cu întrebări punctuale.
Câte ceva despre când se scriu substantivele şi adjectivele cu -ii sau cu -iii, aici. (Chestii de genul propriu-proprii-propriii, geamgiu-geamgii-geamgiii, copil-copii-copiii, fiu-fii-fiii.)
Ce să se scrie cu doi i?!
De obicei ăla e imperativul negativ:
a mânca – nu mânca !
a spune – nu spune !
a zice – nu zice !
a face – nu face !
a duce – nu duce !
a fi – nu fi !
Ambele variante sunt corecte!
E la fel ca prezentul indicativului, cu excepţia persoanei a treia:
eu creez – eu să creez
tu creezi – tu să creezi
el creează – el să creeze
noi creăm – noi să creăm
voi creaţi – voi să creaţi
ei creează – ei să creeze
Despre conjugarea lui a crea:
https://diacritica.wordpress.com/2009/05/18/ati-cautat-va-raspundem-40/
https://diacritica.wordpress.com/2008/12/29/ikea/
https://diacritica.wordpress.com/2009/01/05/ikea-reintrupata/
https://diacritica.wordpress.com/2009/04/30/ati-cautat-va-raspundem-31/
https://diacritica.wordpress.com/2009/06/26/ati-cautat-va-raspundem-53/
https://diacritica.wordpress.com/2009/06/18/agream-agreati/
Şi nu uitaţi că a agrea se conjugă ca a crea şi a lucra!
Habar n-am! Da’ vă sugerez să căutaţi cu termeni în engleză.
Eu ştiu, tu ştii, da’ el nu-ntotdeauna ştie ortografie!
Aşa-i, e plină lumea de proşti!
În general, se pune virgulă înainte de şi atunci când şi e conjuncţie adversativă. Când e oarecum sinonim cu iar, adică:
I-am zis să stea locului, şi el s-a apucat să ţopăie.
Întotdeauna!
NU. A fi se scrie cu un singur i, ca şi toate formele care pleacă de la infinitiv:
viitorul: voi fi
condiţionalul prezent: aş fi
imperativul negativ: nu fi !
viitorul anterior: voi fi fost
condiţionalul perfect: aş fi fost
conjunctivul perfect: să fi fost (formă valabilă pentru toate persoanele)
Fix aşa: să nu fii. Căci a fi are în conjugare doi i numai la:
tu să fii
tu să nu fii
(tu) fii !
Restul e cu un singur i, din câte mi-aduc eu aminte.
Nu există zi-i versus zii, căci zii nu există. Există doar zi-i, adică zi-i lui/ei. Şi mai există zi, adică spune. Atunci când nu-nseamnă zi, ca în mă înnebuneşti de cap zi şi noapte.
O dispută despre niveluri vs nivele, aici.
