Posts Tagged ‘Dumitru Borţun’

CSR la SNSPA. Impresii. Partea I.

10/04/2009

A fost conferinţă. CSR şi dezvoltarea durabilă. Organizată, evident, de SNSPA – autoproclamatul guru românesc în materie de PiaR, comunicare, imagine, strategie şi ce mai vreţi voi. Puteţi adăuga orice (chi più ne ha, più ne metta, vorba ceea), căci, pare-se, conceptul de corporate communication e o oală în care intră orice. Şi dacă nu intră, îl băgăm cu forţa.

Aşa… A fost conferinţă. M-am dus şi eu – printr-o-ntâmplare. În cele două ceasuri cât am participat la chestiune (ţinea toată ziua, da’ m-am plictisit şi-am plecat, că-s neliniştită de felul meu), am asistat la o şuetă clasică, tipic românesc-universitară: noi şi-ai noştri. Noi între noi. Noi pentru noi. Nu contează că oarecum pe lângă subiect. Universitarul român îşi dă cu părerea despre orice. Dacă se întâmplă să fie despre subiecte practice cu care n-are tangenţe decât teoretice, cu atât mai bine. Universitarul român adoră să elucubreze pe teme despre care a citit din cărţi, dar pe care n-a ajuns să le pună în practică vreodată. (N-am să înţeleg în veci cum se poate ca publicitatea, corporate communication şi alte cele din categoria asta să fie predate, scolastic, de nişte profi cu doctorate cât se poate de onorabile în filosofie sau în teoria comunicării, dar care nu-şi pot adăuga pe cv-ul altminteri impresionant nici măcar o singură campanie de comunicare concepută şi dusă la bun (sau rău) sfârşit de ei înşişi. Precum profii de economie&management de la ASE, care n-au condus în viaţa lor o firmă, n-au făcut în viaţa lor un cent profit, dar ştiu totul despre management şi mai scriu şi cărţi pe tema asta – ca să-i înveţe şi pe alţii ce [nu] ştiu ei.)

Bon.
Car’ va să zică, conferinţă în pur stil românesc. A început, evident, târziu. Acu’, e drept, eu am întârziat – că m-am încurcat în ore. Dar la 10:06, când am ajuns eu, ei erau abia la introduceri – adică cel puţin 35′ întârziere. Aţi fost vreodată, în toată viaţa voastră de români, la vreo conferinţă românească care să fi început la timp? Eu, una, cred că nu.
Apoi au început să vorbească domnii cu pricina. Cu tristeţe trebuie să vă spun că dintre cei 5 pe care i-am ascultat eu, doar la unul singur pot să vă zic într-o frază despre ce a vorbit. Şi, evident, acela nu era român.
Discursurile celor 4 români mi-au amintit de tinereţea mea, când eram eu interpret de conferinţă la un seminar al procurorilor din UE+Ro. Şi despre cât de uşor poţi să traduci discursul structurat al unui străin (chiar şi de origini latine), mai ales după ce ţi-a dat, cu o zi înainte, textul prezentării, şi cât de greu e să traduci discursul dezlânat al românului. Care nici nu-ţi dă textul (nici cu o zi înainte, nici în ziua prezentării şi nici măcar după – căci românul e inventiv, el vorbeşte cum îi vine la gură, n-are nevoie să-şi pregătească dinainte prezentarea) şi nici nu ştie ce-i aia subiect+predicat+complement=lovefrază . (Domnule avocat şi profesor de drept D., din Constanţa, presupun că nu ştiţi despre ce vorbesc. Probabil sunteţi convins că aveţi retorica în sânge – deşi, vă spun eu, Dvs. vorbiţi fără punct şi fără virgulă, fără predicat şi fără subiect, fără început şi fără sfârşit. Mi-a fost ruşine, dar v-am tradus mot-à-mot, după ce am încercat cu disperare să găsesc predicatul în fraza Dvs. Era acum 12 ani. Eraţi o nulitate.)

Domnule profesor Borţun (SNSPA), spuneaţi azi-dimineaţă că trăsătura distinctivă a noastră, a românilor, este că suntem încruntaţi şi închişi în noi înşine, într-un anume fel care ne face uşor de identificat pe aeroporturile lumii. Ei bine, domnule Borţun, am să vă zic că pe aeroporturile lumii îi recunoaşteţi pe românii care într-adevăr sunt încruntaţi şi închişi. Căci, domnule Borţun, pe aeroporturile lumii mai sunt alte, multe, mii de români pe care nu-i identificaţi ca atare pentru că ei nu sunt încruntaţi şi închişi.
În orice caz, domnule profesor Borţun, aflaţi de la mine că ceea ce ne deosebeşte pe noi de „ei” este lipsa de structură a discursului. Vorbirea dezlânată, adică. Fără cap şi fără coadă. Fără idee principală. Fără structurare a argumentaţiei. Asta ne deosebeşte, domnule Borţun, iară nu lipsa zâmbetului – că zâmbetul se poate exersa şi învăţa; structurarea logico-argumentativă a propriului discurs, dacă n-ai învăţat-o la vremea ei, n-o mai înveţi în veci.
Şi, domnule profesor Borţun, ne mai deosebim de „ei” prin încă ceva: prin conferinţele începute cu întârziere şi prin fazele rasolite, de genul „eu o să renunţ la prezentarea mea; uite, mi-am făcut tema, e aici, oricum o să fie publicată în carte”. (Domnule Borţun, la conferinţa viitoare vă propun să faceţi aşa: toată lumea îşi face tema, îşi pregăteşte prezentarea, frumos, după care vă adunaţi la o cafea şi la o bârfă şi le daţi naibii de prezentări – căci, nu-aşa, oricum o să fie publicate în cărticica despre conferinţă şi le puteţi citi acolo, ce sens mai are să le mai şi prezentaţi prin viu grai?)

Bon. Asta a fost partea I. Urmează partea a doua, despre vorbitorii pe care i-am ascultat.

Reclame